Negura

... Şi c-un zâmbet ştrengăresc
Îmi dă mâna sorţii
Socotind eu morţii
Sub al ei sovon
Nefiresc de părintesc.

Şi plutesc precum un nor
În a negurei odor,
Fiică făr' de amor,
Cu pecetea-i de umor,
Tristă precum cei ce mor.

Şi în zborul meu lunatec
Mă cutreieră zburatec
Al meu gând cu cântec...
-Oh! cântec, cântec singuratec...

Câte vise ne-mplinite
Cu naturi neîmblânzite,
Iar cu timpul, vestejite...
Şi speranţele-mi zdruncinate
Rămânea-vor în zguri uitate
De-a lungul vieţii treaptă,
În condei de soartă?

poezie de Dumitru Florin-Adrian
Adăugat de Dumitru Florin-Adrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

"Ce gol mi se arată-n faţă?
Din treptele pe care le urcam
nu a rămas nimic?
Dacă aş mai face-un pas
ştiu bine că m-aş prăbuşi în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptă, Doamne,
doar o treaptă!..."
Aşa gândea un înger trist
şi, disperat, se sfâşie pe sine însuşi,
îşi dezmembră fiinţa
ca să-ntregească drumul:
un gând - o treaptă,
alt gând - altă treaptă,
un cântec - o treaptă,
alt cântec - altă treaptă,
o treaptă – o durere,
altă treaptă – altă durere...
Şi tot aşa,
cuprins de o beţie
a aruncării de sine,
de construirea treptelor
(spre unde?),
nu mai simţi nimic,
nimic...
Nu mai rămaseră din el
decât aripile,
larg desfăcute
şi mirate,
inconştiente că poartă-n ele
zborul...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

În magia muzicii

adorm în cântec mă trezesc în cântec
greieri la fereastră fac o serenadă
muzica îmi dă putere bezne să spintec
sufletul meu vrea doar lumini să vadă.

magia muzicii mă face fericită
intru în contemplare cu Lara Fabian
melodia dragostei de inimă e auzită
de la ecuator pe fiece meridian.

există un cântec pentru orice moment
căci lumea muzicii e tot mai minunată
pământul întreg este plin de talent
în sunetul muzicii tristeţea-i terminată.

locuiesc în cântec în solar ambient
în lumina muzicii lumea e rafinată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep să mă tem când devin conştientă de ceea ce fac în timpul unui cântec, când ştiu că îl cânt, când calculez gesturile. Aceasta înseamnă că pe acel cântec îl "simt" mai puţin şi-l retrag o vreme din repertoriul meu.

Edith Piaf în În vârtejul norocului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i un cântec...

Iubirea nu-i un cântec, ce-l cânţi şi îl sfârşeşti,
Ea îţi domină viaţa şi-ţi cere s-o rodeşti
Aşa, precum copilul ne creşte din pruncie,
Se vrea şi ea-ngrijită, cu multă dibăcie!

Iubirea-i dăruire, te nalţă-n zări senine,
Ea nu cunoaşte ură, dar cere preţuire!
Să nu o laşi uitată ori mistuită-n ploi,
Alină-i geana dulce şi creşte-i raze noi!

Iubirea-i precum omul: de-i strâmb şi înăcrit
Şi fructul vieţii fie-va nerod şi necioplit!
Iar unde-i zămislire cu dragoste-n splendoare,
Mereu ea va renaşte, va străluci la soare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând luminos..

După zile lungi cu multă jale,
După-o vară cu mult amor
Aş vrea să te-ntâlnesc în cale
Cu zâmbet şi acelaşi dor.
Să fie totul ca mai-nainte
Să îmi poţi da o sărutare,
Ş-un gând îmi luminează-n minte
Ca un dor cuprins de nerăbdare.
Aş vrea ca totul să-nflorească,
Să-mi fie bine-n viitor,
Iar în vale un cântec să doinească
Ca într-o noapte cu mult amor.
Cu-a-noastră inimă măiastră
E ca un neam întreg ce vine
Şi fericirea e numai a noastră
Să-mi fie cel mai mare bine.

poezie de Eugenia Calancea (19 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te aşteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ţinut.
Ploua şi noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Şi ani de-a rândul, aşteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut –
am tresărit şi te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu şi m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cântec este un copil pe care îl îngrijesc, îl hrănesc şi căruia îi dăruiesc dragostea mea. Chiar dacă nu ai compus niciodată un cântec, viaţa ta e un cântec. Cum ar putea să nu fie?

citat celebru din Michael Jackson
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solfegiu pe portativ

vreau să fur cântecul din grădina secretă
să cânt precum mierla între corole verzi
să fiu solfegiul iubirii în lumea concretă
înconjurată azi şi mereu de aezi.

să pătrund în gama notelor duioase
fremătând ca frunza pe geană de cântec
pianul şi vioara să-mi vibreze în oase
din tumultul vieţii mâhnirea să spintec.

vreau să plec în zborul lin cu albatroşii
să găsesc printre valuri drumul către far
să mă oglindesc în ape precum chiparoşii
unde nu-s dureri, lacrimi şi amar.

vreau prin cântecul meu să bucur strămoşii
port ca pe o comoară dorul lor în samar.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de deochi

frunză seacă de mălin
ce durere şi ce chin
cu bătrâneţea un spin
ce toarnă-n sânge venin.

frunză creaţă - busuioc
ca o flacăra din foc
ce arde al meu noroc
parcă fac paşii pe loc.

vreau soartă înfloritoare
ca un arbore în floare
ce se-nvârte după soare
şi bea rouă din cicoare.

cântec verde de deochi
plânge lumina în ochi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, cântec ars de vară

Mamă, cântec ars de vară,
Sfântă veghe, nopţi de jar,
Ca de veste o vioară,
Mă-nfior de tine iar!

Mama mea -urcuş de sapă,
Cerul vieţii mi te scapă,
Mi te scapă joc cu joc,
Dor de viaţă, clocotind,
Gând de dragoste şi foc,
Peste vise, viscolind!...

Dar să ştii că orice sară,
Orice rază de noroc,
Va fi chipul tău de vară
Şi cămaşa mea de foc!...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Totul se află în
sunet. Un cântec.
Arareori, un cântec. Ar trebui

să fie un cântec – făcut din
detalii, viespi,
o genţiană – ceva
imediat, foarfeci

deschişi, ochii
unei doamne – o trezire
centrifugală, centripedă.

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Suspină-n adâncul meu dorul
Şi-mi cuprinde fiecare gând,
Nu ştiu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie şi vânt.

Îmi înalţ ochii şi privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Şi valurile mă poartă de zor.

Plutesc către larg în voia sorţii
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbeşte şi-n faţa morţii
Şi mă readuce către mal cu bine.

Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!

08.09.2020

poezie de Camelia Boţ (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva cânta un cântec popular românesc. Priveam prin înserare cum treceau oi cu picioare roşii prin cântec. Şi-am auzit cum s-a oprit vântul în cântec.

Herta Muller în Animalul inimii (1994)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec tulburător

cum creşti ameţitor în templul meu
de carne aflată-n amurgul roşu, minunato
intrată pe poarta dimineţii, tulburător cântec
se ivii în inima mea mărită de întrebările
nebunului hamlet şi ale temerarului icar?
de-atunci, sunt viscolit de zăpezile jucăuşe
ale îngerilor tăi dolofani ce alunecă undind
pe gleznele tale şi pe cristalul meu aburind.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nebună

Nu voi cânta un cântec pentru luna mai.

Asemenea cântec ar trebui să fie drăguţ. Merci.

Voi aştepta până-n noiembrie
Şi voi cânta un cântec gri.

Voi aştepta până-n noiembrie
Aceasta-i anotimpul meu.

Voi ieşi afară-n aerul îngheţat şi voi cânta
Cum cântă,-întunecat, un bulgăre de minereu.

Iar omuleţii mă vor privi miraţi,
Spunând " veniţi şi-o ascultaţi cu toţii, hai!
Ea este Femeia Nebună
Care nu cântă-n luna mai".

poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec mic

Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.

Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.

Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, şi asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Şi se sărută copacii
în asfinţit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristeţe de Cyrano
şi Quijote,
mântuitor
de nemărginiri imposibile
cu ritm de ceasornic.
Şi văd uscându-se crinii
la atingerea glasului meu
pătat de lumini sângerânde
şi poartă liricu-mi cântec
găteli de paiaţă pudrată.
Se-ascunde iubirea mea bună
sub un păianjen. Şi soarele
ca alt păianjen m-ascunde
cu labe de aur.
Destinul nu-mi voi urma,
fiindcă sunt precum Amor
el însuşi se-arată -
din plânset săgeţile sale
şi tolbă inima lui.

Totul voi da la o parte
şi suferinţa-mi voi plânge,
ca un copil părăsit
în basmul ce s-a sfârşit.

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!