A şaptea culoare

din ochii tăi lipseşte o culoare
vinovat cerul şi-a tatuat cicatricea
cu albastru violet

(gest în care începusem să cred)

acum e linişte o linişte lungă
din care aştept să ieşi
chiar dacă rămâne un gol
vino pe genunchii visului
o singură noapte să fim doar noi
aceeaşi culoare pentru fiecare zi

tot ce ai putea să tulburi
e doar o curiozitate cu
foarte multe imagini
dar asta nu înseamnă
că nu pot să îţi explic
despre experimentele genetice
sau despre ceasul care
măsoară golul dintre noi

întotdeauna egal până
la cea dintâi atingere

încearcă să înţelegi

albastrul lipit de cer
nu-i întotdeauna o culoare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce culoare au ochii tăi?

Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor, nu ştiu cum faci,
În viaţă îmi reamenajezi decorul.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicţie cu ceea ce simţi
Şi ascunzi în ei sensuri şi non-sensuri,
Paradigme cu subînţelesuri.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când îţi spun, mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanţe de nu pleca
Şi mă întorci din drum,
Direcţii diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar şi-n vremuri demult apuse.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Şi-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găseşti ceva familiar,
Acel "aşteaptă-mă", că vin îndat'.
Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, aşa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este efectul pe termen lung al supradozei de informaţie? E o întrebare pe care mi-o adresez mie. Chiar este necesar să ştim atât de mult cât ştim, să aflăm despre lucruri noi într-un timp scurt şi cât de des posibil? Asta înseamnă că acum sunt mai multe lucruri rele care se petrec sau doar că suntem copleşiţi cu informaţii despre astfel de lucruri? Întotdeauna au existat cutremure, crime, incendii, tsunami, moarte şi distrugere. Dar care sunt efectele de la a vedea asta 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână?

citat din Denzel Washington
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

albastru

Albastrul nu e o culoare, e şi el o linişte.

definiţie de Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aluviuni pe suflet

am amintirile înghesuite-n imagini

cu fiecare atingere
te văd în format A4 şi
refuz să cred că trăirile
de peste noapte îmi
acoperă rana
ştiu doar că între tine şi Dumnezeu
există o complicitate care încearcă
să-mi transmită un mesaj
dincolo de toate acestea o
minciună decupată dintr-o umbră
îndărătnic
încearcă o altă rostire

nu implor şi nici nu sunt vinovat
singura nedumerire pe care o am
este gândul reîncărnat
într-o iubire eşuată
de fapt toate lucrurile
care mă impresionau cândva
au devenit iluzii şi
trebuie să mă recunosc
în momentul acela de noapte în care
m-am abandonat pentru cineva
care a căborât în mine

sufăr

aerul s-a rarefiat iar liniştea
din jur duhneşte a stârv uitat în soare

şi atât...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să văd în ochii tăi

Vorbeşte în linişte,
dă-mi mâna ta,
pot să văd în ochii tăi,
dacă eşti serios sau confuz.
Acea mică femeie din inima ta
se află în interiorul tău
dansând frumos ca o zână
chiar dacă tu nu îndrăzneşti
să dai totul pentru ea.
Ea îţi va face viaţa fericită
şi împlinită, dar aşteaptă puţin
şi toate vor reveni la normal.
Întotdeauna lucrurile simple
dau emoţii în ochii tăi.

poezie de Eugenia Calancea (28 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu sau Negru...

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea din care lipsesc

ceea ce nu ştie moartea despre mine
e partea pe care dorm
nu întotdeauna aceeaşi
de altfel a devenit o plăcere
să păcălesc moartea

voi continua să mă trezesc
din când în când
o să mă întorc pe partea cealaltă
nu întotdeauna aceeaşi

când îmi va pipăi şoldul
senzaţiile se vor amesteca şi
dezorientată va privi
înspre partea din care lipsesc

nu întotdeauna aceeaşi

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbul

Nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
priveşte dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca şi cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
şi asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
şi carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiţi pe un sân de femeie
nu vor cunoaşte lumina
el o simte ca pe o înălţare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, mă amuză imaginaţia voastră care vă ţine prizonierii limitării. Dar noi nu suntem chiar deloc conectaţi la nivel subtil, pentru că asta e tot mintea care spune o atare perlă, noi suntem unul şi acelaşi spirit care se manifestă în toate formele şi atunci despre ce vrăjeală de subtilitate nivelatoare am putea vorbi? Noi nu avem o formă, doar frica minţii ne limitează, ne ţine prizonieri într-o formă, înţelegi? Iar înainte de a fi Gogu, erai acelaşi Spirit sau Dumnezeu care îl sunt chiar acum eu şi îl vei fi şi tu după ce nu o să te mai crezi gândul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbul

Orbul

nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
priveşte dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca şi cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
şi asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
şi carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiţi pe un sân de femeie
nu vor cunoaşte lumina
el o simte ca pe o înălţare

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Fii cerul.
Ia un topor şi loveşte zidul închisorii.
Evadează.

Păşeşte-afară
Asemeni cuiva care s-a născut brusc în culoare.
Fă asta acum.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea neagră, când e vorba despre îmbrăcăminte, este o culoare modestă şi arogantă în acelaşi timp, leneşă şi uşoară - dar întotdeauna misterioasă. Dar, mai presus de toate, această culoare spune: "Nu te deranjeaz - nu mă bate la cap."

citat din Yohji Yamamoto
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!