Îmi amintesc perfect de Beethoven, cu toate că de atunci e aproape jumătate de veac. Am fost introdus la Beethoven de către poetul italian Carpani, cu care mă dusesem să-l văd pe Salieri, şi ne-a primit de îndată şi foarte politicos. Desigur, vizita nu a durat prea mult timp, căci conversaţia cu Beethoven era dintre cele mai penibile. În ziua aceea, mai ales, auzea prost şi nu înţelegea, cu toate că strigam din răsputeri; printre altele, este posibil ca el, nefiind prea obişnuit cu italiana, aceasta să fi făcut încă şi mai grea conversaţia. Urcând scările care duceau la sărmana locuinţă a marelui om, mi-a fost destul de greu să-mi stăpânesc emoţia. Când uşa s-a deschis, m-am găsit într-un fel de cămăruţă tot atât de murdară pe cât de îngrozitoare era dezordinea. Portretele lui Beethoven, pe care le cunoaştem, redau destul de bine fizionomia de ansamblu. Dar ceea ce niciun ac de gravor nu ar putea să exprime este tristeţea de nedefinit răspândită în toate trăsăturile feţei - în timp ce sub sprâncenele stufoase îi străluceau, ca în fundul unor scorburi, ochii; aceştia, deşi mici, păreau că te străpung. Vocea era dulce şi puţin voalată.

Gioachino Rossini în conversaţie cu Richard Wagner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place foarte mult Haydn. Mi se pare un rezervor de optimism extraordinar, o baterie care te încarcă. Preferinţele acestea sunt însă şi în funcţie de starea de spirit şi de activitatea pe care o faci. Sigur, şi Mozart, şi Bach, şi Wagner. Beethoven rămâne însă Beethoven. Reprezintă omul cu toate dimensiunile lui, cu toate calităţile şi cu toate defectele lui. Pe lângă el, toţi ceilalţi sunt îngeri. Iar Bach este... cum să zic. Bach este infinitul.

Ioan Bradu Iamandescu în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul firmei, un om foarte politicos, răspunse imediat la toate întrebările noastre. Cele trei busturi pe care i le trimisese lui Morse Hudson reprezenta jumătatea unui lot de şase. Harding Brothers Kenington a cumpărat cealaltă jumătate a lotului. Busturile au fost toate la fel. Directorul nu înţelegea de ce ar dori cineva să le fure mai întâi, ca apoi să le spargă. Erau ieftine – numai şase şilingi bucata. În mod obişnuit, aceste busturi erau făcute de lucrătorii care locuiau în cartierul italian. Asta era tot ce ne putea declara.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beethoven va mai da o dată – şi pentru ultima oară – măsura mare a talentului său într-o creaţie concertantă – în Concertul în mi bemol major pentru pian şi orchestră (op. 73). Era în anul 1809, anul în care Napoleon ocupa din nou Viena, în care s-a stins viaţa lui Haydn şi a început cea a lui Mendelssohn-Bartoldy. Raportat la creaţia lui Beethoven, acest an apare dominat de dorinţa compozitorului de a se retrage în intimitatea unor genuri camerale.

Ioana Ştefănescu în O istorie a muzicii universale (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera "Fidelio" este la mijloc de drum între clasicismul şi romantismul muzical. Pe de o parte, preia din clasicism toate procedeele, dar, aşa cum întreaga compoziţie a lui Beethoven este la mijloc de drum, şi "Fidelio" e la mijloc de drum. Beethoven este marea cotitură în istoria muzicii. Este cel care face sinteza a tot ceea ce s-a creat înaintea sa şi, pe de altă parte, face marea deschidere către viitor. De aceea "Fidelio" reprezintă un moment crucial în istoria muzicii.

citat din Cristian Mandeal (iunie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfoniile lui Beethoven într-o interpretare prea personală

De câte ori privesc elanul
Cu care îşi începe zborul,
Îmi vine-a crede că "Titanul"
Nu-i Beethoven ci dirijorul.

epigramă de Victor Macarevici din ziarul "Viaţa Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima simfonie a lui Beethoven este răscumpărarea muzicii din elementul ei particular spre domeniul artei universale. Este evanghelia umană a artei viitorului. Dincolo de ea nu mai este posibil niciun pas, pentru că după ea nu poate urma decât arta perfectă a viitorului: drama universală pentru care Beethoven a făurit cheia.

citat clasic din Richard Wagner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica lui Beethoven este ceva deosebit de tot restul muzicii. Sunetele lui se întregesc unele pe altele printr-o acustică ideală. Fiecare ton are scăpărarea unei scântei, arhitectura e limpede şi îndrăzneaţă. Orchestra e tratată ca o paletă de pictor; de câte ori ascult muzică de Beethoven îmi spun că este zadarnic să mai compui după el. Îmi vine însă în minte privighetoarea, care nu cântă ca să întreacă melodiile cântate înaintea ei, ci ca să satisfacă o lege eternă: aceea de a preamări pe limba ei stelele şi infinitul. Acestei legi trebuie să i ne supunem şi noi, cu toţii.

Dimitrie Cuclin în conversaţie cu George Sbârcea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţia le fu întreruptă de uşa automată, care se deschise din nou, de dincolo de ea apărând, de data asta, tot o fată, înaltă, nu prea slăbuţă, ci bine făcută, dar nici prea grasă. Ea era şatenă, tunsă scurt, dar cu gust şi avea doi ochi mari şi albaştri. Lia şi Maria o salutară, apoi se recomandară, înţelegând, fără explicaţii inutile, că ea era cea de-a treia componentă a echipajului, deci şi ea trecuse cu bine toate cele cinci teste, chiar dacă nu obţinuse numai note maxime mereu. Aflară de la noua venită, Stela, că aceasta mai era şi chimistă, cu studii complete din întreaga chimie, organică, anorganică, atomică, nucleară sau moleculară, dar principala ei specializare o constituia medicina, deci, era doctoriţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, rolul lui Montbaillard era ingrat: ca reprezentant al omenirii, trebuia să calmeze masele. De aceea, s-a lansat într-un discurs aerian în care, deşi a avut grijă să amintească şi de existenţa unor neajunsuri în toate societăţile actuale, a subliniat totuşi enormele progrese săvârşite în ultima mie de ani în toate domeniile. Dacă înfăţişarea lui Tozgrec a rămas aceeaşi, glasul său a fost obiectul unor interminabile controverse, cu atât mai mult cu cât emisiunea n-a putut fi înregistrată cu mijloacele tehnice obişnuite. Erau unii care-i atribuiau un ton grav de bas şi alţii care făceau din el o soprană; pentru alţii, în fine, trecea de la un registru la altul. Efectul de ansamblu era uşor neliniştitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut o perioadă când am crezut că sunt Beethoven sau ceva de genul ăsta. Aveam acest sentiment, că eram un geniu nedescoperit, aşa că am făcut rost de un pian şi cântam cu orele. Era o nevoie de a mă exprima. Am adesea fantezii cu mine într-o trupă de jazz sau în mijlocul unui cvartet de Beethoven.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam 11 ani când veneratul meu profesor Czerny m-a dus la Beethoven. Îmi vorbise mai demult despre el şi-l rugasem să aranjeze în aşa fel încât să-i pot cânta. Numai că Beethoven avea o atare aversiune faţă de copiii minune, încât se apăra cu hotărâre de această vizită. În cele din urmă s-a lăsat convins de neobositul Czerny şi a sfârşit prin a spune iritat: Pentru numele lui Dumnezeu, aduceţi-mi odată ciudăţenia aceea!

citat din Franz Liszt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre vârstnici. Au trăit mult. Adeseori au fost păcăliţi şi adeseori au făcut greşeli. Şi viaţa, în ansamblu, e o treabă cam urâtă. Rezultatul este că nu sunt siguri de nimic şi fac toate lucrurile într-o măsură prea mică. Ei cred, dar niciodată nu ştiu şi poate tocmai din pricina acestei şovăieli adaugă întotdeauna cuvântul posibil sau poate. Mai mult decât atât, experienţa lor îi face neîncrezători şi îi determină să bănuiască numai răul. Îşi călăuzesc viaţa într-o măsură prea mare după consideraţii referitoare la ceea ce este util şi prea puţin după cele referitoare la ceea ce este nobil, căci utilul este ceea ce e bine în mod absolut. Nu au încredere în viitor. Parţial şi din cauza experienţei. Pentru că, majoritatea lucrurilor merg prost; sau, în orice caz, mai prost decât se puteau aştepta.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!