Nașterea cuvântului
Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunții noastre,
ce zeu și cer și ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?
Și cine ți-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ți-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?
O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
și ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - și nesupus.
Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie și doare.
Așa-l aștept, cum s-a ivit cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - și dătător de veste.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre gură
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre plâns
- poezii despre nuntă
- poezii despre naștere
- poezii despre muguri
- poezii despre lumină
Citate similare
Cu un cuvânt
"A fost atâta chiu și cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câți martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele și umbre.
Cuvântul fruct oprit.
Cuvinte păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu știe unde nimerește.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără șir cuvinte, necunoscute, omenești.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citește lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păsări, poezii despre lectură, poezii despre fructul oprit, poezii despre existență, poezii despre durere, poezii despre aur sau poezii despre amintiri
Cuvinte
Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoiește ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândește, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă și atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziș, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrățișează și luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.
poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre verb, poezii despre trădare, poezii despre stânci, poezii despre râuri sau poezii despre păduri
Cuvântul
Cuvântul,
un gând țâșnind din pământ,
o umbră înfășurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaș.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund și amăgitor,
lacrima îl știe
din aripa idealului de stea
luminând universul!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre nisip, poezii despre idealuri, poezii despre gânduri, poezii despre curcubeu, poezii despre copaci sau poezii despre aripi
Nevoia de cuvânt
la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre zoologie
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre superlative
Gustând nemărginirea
Motto: "La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu,
și Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)
Mă-nalț spre tine armonie pură,
din cupa ta să beau adâncul infinit
al veșniciei sacre-a primului venit
ce s-a dezis de schismă și de ură.
Simt taina sfântă atingându-mi firea
și îngerii venind să mă ridice-n zbor,
pe umeri să-mi sădească aripi de fior,
să pot urca..., gustând nemărginirea.
În urma mea s-aud vuind pământul
de tropotul acelora ce-mi sunt urmași
pe huma răscolită de nătângii pași
spre taina care-a zămislit Cuvântul.
Tu, fiu al meu, spre calea hărăzită
nu te hrăni cu ezitările prea lungi
de vrei în pragul Învierii să ajungi
primește-l pe Isus cu inima smerită!
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 08.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre îngeri, poezii despre smerenie sau poezii despre inimă
Un cuget neîntinat
Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăiește
E ferice acum de el căci viața o primește
Cine dar azi se hrănește din al Domnului Cuvânt
El trăiește în lumină și merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu și Scriptura o trăiește
În viața lui de aici tot mai mult se curățește
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi și noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Și aleargă-n sfințenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieții cine-l caută acum
E pe-a vieții vii cărare și Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieții prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viață fără pată
Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruință căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăție Tu Isuse să domnești
Să ne fii stăpân în viață odată să ne primești
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ți slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îți fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre prezent, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cum produce omul cuvântul? Cu brațele sale, cu picioarele sale, cu urechile, cu nasul său, cu pântecul său? Nu, cu gura sa. Și gura din ce este formată? Din limbă și cele două buze; și atunci când limba și cele două buze se pun în mișcare produc cuvântul articulat. Limba este principiul masculin și cele două buze sunt principiul feminin. Astfel, principiul masculin și principiul feminin produc un copil: cuvântul.
citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre urechi, citate despre principii, citate despre picioare, citate despre nas, citate despre mișcare, citate despre gură, citate despre femei, citate despre cuvinte sau citate despre copilărie
Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)
Lacrimă, bobiță de lumină,
S-a strâns și s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetați tânjim.
Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.
În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.
Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii și-a dreptății
Către care aspirăm cu toții...
Un complot de taină și durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre rai
Noi suntem, unul fără altul, precum cuvântul "te" fără cuvântul "iubesc" și precum cuvântul "iubesc" fără cuvântul "te".
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre iubire sau aforisme despre cuvinte
Lacrima
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
și-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în brațe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguștiuc,
flori de mai și flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
și aduc spre dimineață
stropi de rai, stropi de verdeață
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheață
dacă au fugit din viață
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat și le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuți
când, pentru doi-trei bănuți,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparține
și când pruncii înțelepți
au trimis prin doi profeți
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
E secretul, patima...
Lacrima e nemurirea
celor care-și lasă firea
și se duc grăbiți la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naște ură
și nici hoți care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i liniște și pace,
nimeni ca să te provoace...
Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
și-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!
poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre înfrângere, poezii despre trandafiri sau poezii despre sărăcie
Peisaj de primăvară
Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Își spune din nou cuvântul.
Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.
Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.
Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Și-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-și strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.
Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viața-și sporește avântul
În satul din vale și-n luncă.
Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii își scutură amarul.
Aud cum își potrivește iar cântul,
La hora din sat lăutarul.
Înregul tablou pictat de primăvară
Pe șevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.
poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre verde, poezii despre sat, poezii despre natură, poezii despre văi sau poezii despre vestimentație
variațiuni pseudopoetice
la-nceput a fost tăcere, până
la un alt început
când a fost Cuvântul
a aflat asta și femeia și
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul și bărbatul
bârfa-i întregită astfel
vântul cară această cremă sus
pe piscuri
de-ar fi măcar rugăciune
dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
poruncește:
«Liniște în sala de mese!»
Atunci
un șmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!
V-am trimis mental
dar voi
ați rămas striviți de semnul =
femeie bărbat deasupra păcii
așadar
mestec hârtie și rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulțumesc, Doamne, așa văd
să scriu
Taci, femeie, însoțește-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că
mai am pe cel al mirării
cine știe până când!
răsucirea acestor silabe ține esența
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre femei, poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre mulțumire
Singur. Da, acesta este cuvântul cheie, cel mai îngrozitor cuvânt din câte există. Cuvântul crimă nu se ridică la înălțimea lui, iar cuvântul iad nu este decât un biet sinonim.
Stephen King în Salem's Lot
Adăugat de Iuli-A
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre superlative, citate despre religie, citate despre iad sau citate despre existență
Cuvântul "știință" (om de știință) a fost creat de William Whewell, savant din epoca victoriană, cu multiple preocupări, care l-a folosit în numărul din martie 1834 al revistei Quaterly Review. Americanii au preluat imediat cuvântul, iar spre sfârșitul secițolului era foarte frecvent utilizat și în Anglia. Cuvântul a fost format de la latinescul "sciencia", care înseamnă "cunoaștere" și a înlocuit termeni mai vechi cum ar fi "filozof al naturii".
Simon Singh în Big Bang
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre sfârșit, citate despre numere, citate despre natură, citate despre filozofie, citate despre cunoaștere sau citate despre Statele Unite ale Americii
Din Cuvântul Tău
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.
Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.
Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.
Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...
poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre Crăciun
Vivisectând cuvântul
litere se-adună la horă pe fila albă
condeiul se adapă cu picuri de cerneală
emoții motivate de fericirea dalbă
cuvântul se-nveșmântă în haină de gală.
din iubiri mirene se naște un poem
în cristelnița luminii se botează
dulcele grai lansează un fonem
mirările de noapte scânteiază.
vivisectând cuvântul curge sânge
se adună tristețea în sufletul meu
sunt deseori o literă ce plânge
după un ideal cu bunul Dumnezeu.
lumina ce pătrunde mă constrânge
să aflu de la ea cine sunt eu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre tristețe, poezii despre sânge sau poezii despre poezie
Cuvântul
Cuvântul... e un har neprețuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Așa a învățat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.
Cuvintul poate fi și înțelept,
Și poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.
CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlnești în viață?
CUVÂNTUL... poate ține dușmanul la hotar
Și prin cuvânt îl poate frige-n față.
Tot prin cuvânt răzbim în astă viață
Omul își varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă fața,
Și tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.
Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învață în viață cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Și putem... oricare rău uita.
Știți noi... avem un har și stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Și-apoi... întregul univers.
Voi... nu lăsați cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugați.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultați.
E minunat cuvântul spus în poezie,
Și mulțumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câștigăm iubire
Și vreau că să-l păstrați cât mai curat.
Tot prin cuvânt, sau înfrățit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung și-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Și celor ce cuvântul l-au uitat.
Să prețuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Și cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre tată sau poezii despre schimbare
La început a fost Cuvântul
La început a fost Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creația.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înțelesuri, atât laice, cât și religioase.
A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila și uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audiență, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.
Cuvântul zboară prin spațiu, ricoșează din sateliți,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.
Dar, după părerea mea și-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
și a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.
Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru ființă.
poezie de Nadine Gordimer din Scris și Ființă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre sunet, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre scriitori
Mă doare viața
Mă doare viața, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,
Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,
Mă doare tăcerea
Mă doare și visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...
poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare
Lumină lină
Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-așteaptă te iubește
Iubindu-te nădăjduiește
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primește să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă
Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte și uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor
Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat și szrăcit
Cel plâns și cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.
poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pelerinaj