În anii '30 ai secolului nostru, criticii nu au reuşit să vadă, dincolo de postromantismul strălucitor al lui Elgar, faptul că muzica lui se remarca printr-o anumită particularitate. Spre deosebire de predecesorii lui victorieni, Elgar avea o individualitate ieşită din comun. Este adevărat că orchestra lui pornea de la cea a lui Strauss sau Wagner, iar formele simfonice şi concertistice de la Brahms, dar melodiile şi modul de mânuire a formelor erau definitorii pentru el. Melodia lui Elgar, cu tensiunea ei curioasă, cu intervalele ample şi salturile exuberante, cu spiritul său englezesc, puternic şi încrezător (greu descris în cuvinte, dar evident), este recunoscută imediat ca operă aparţinând unui anumit compozitor din istoria muzicii şi nimănui altcuiva.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între moartea lui Handel în 1759 şi afirmarea lui Edward Elgar în ultimul deceniu al secolului trecut, în Anglia n-a existat nicio personalitate majoră în domeniul muzicii... Elgar s-a abătut de la vehile tipare. A fost recunoscut drept cel mai mare compozitor al Angliei şi s-a bucurat de o reputaţie imensă în timpul vieţii. Apoi a scăzut rapid, pentru a creşte din nou în anii '60 ai secolului nostru... Căderea lui Elgar în desuetudine timp de mai multe decenii trebuie pusă nu numai pe seama esteticii neoclasice, cu repulsia ei faţă de romantism, ci şi a interesului faţă de naţionalism, reprezentat în Anglia de Ralph Vaughan Williams şi reînvierea şcolii elisabetane... Naţionaliştii s-au orientat spre fondul nativ, dar Elgar n-a vrut să procedeze în acelaşi fel. El considera că datoria compozitorului este să inventeze melodii, nu să le citeze sau să pornească de la temele trecutului... În 1900, Elgar era deja cel mai vestit compozitor din Anglia, mai ales după uriaşul succes cu Variaţiunile Enigma din 1899.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există balerine bătrâne, urâte sau grase. Ceaikovski se identifică cu arta baletului şi cu feminitatea balerinelor. Lumea baletului, lumea romantică, de basm a baletului şi atmosfera lui de catifea şi aur, femeile lui frumoase, strălucirea lui, pompa şi opulenţa lui, intrigile, legăturile cu capetele încoronate, bârfele din culise, ritmurile lui suple – lumea aceasta revine mereu în muzica lui Ceaikovski.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, Mendelssohn s-a dezvoltat mai repede decât Mozart, pentru că a compus admirabilul octet în mi bemol la vârsta de şaisprezece ani şi uvertura "Visul unei nopţi de vară" la şaptesprezece, eclipsându-l în această privinţă pe Mozart - şi pe oricare compozitor din istoria muzicii - la o vârstă echivalentă... La fel ca şi Mozart, putea să facă orice. A fost unul dintre cei mai buni pianişti ai vremii, cel mai mare compozitor (a început să dirijeze înaintea lui Liszt şi Wagner) şi probabil cel mai mare organist. Dacă ar fi vrut, ar fi putut deveni şi unul dintre cei mai mari violonişti. Avea un auz perfect, o memorie prodigioasă. În plus, era un mare umanist - un om foarte cultivat, care ar fi repurtat succese strălucite indiferent de domeniul spre care s-ar fi îndreptat. Dar nu a ajuns să îndreptăţească speranţele iniţiale. Un anumit conservatorism, o inhibiţie emoţională l-au împiedicat să se propulseze în vârful ierarhiei. Muzica lui, în privinţa căreia a manifestat întotdeauna o mare exigenţă, s-a transformat din ce în ce mai mult într-o serie de gesturi politicoase şi corecte pe măsură ce a înaintat în vârstă.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultătorii cu gândire convenţională, tulburaţi de disonanţele sălbatice ale altor romantici, puteau să stea liniştiţi şi să se relaxeze atunci când ascultau muzica lui Mendelssohn. Aceasta era puternic înrudită cu muzica foarte la modă pe atunci a lui Hummel, Cherubini, ba chiar şi a unor compozitori de salon. Dar ceea ce situa muzica lui cu mult mai sus faţă de a celorlalţi era deosebita ei graţie şi eleganţă, construcţia remarcabilă prin claritatea sa.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înclin să cred că Liszt a fost mai important pentru dezvoltarea muzicii. Nu vreau să afirm prin aceasta că Liszt a fost un compozitor mai mare decât Wagner, căci în creaţia lui Wagner găsim o mai mare perfecţie, o mai bogată gamă expresivă, o mai mare unitate stilistică. Şi totuşi operele lui Liszt au fecundat într-o măsură mult mai mare creaţia generaţiei următoare, decât muzica lui Wagner. Să nu ne inducă în eroare marea masă a iubitorilor lui Wagner, care a rezolvat într-un fel atât de perfect sarcina sa istorică, în întregime şi în totalitatea ei, încât nu poate fi imitat decât în mod servil, continuarea lui fiind imposibilă. Orice imitaţie este o chestiune sterilă, moartă. În schimb, Liszt a iniţiat atâtea noi posibilităţi, fără ca el însuşi să le fi epuizat până la capăt, încât de la el am primit stimulente mai puternice decât din partea lui Wagner.

citat clasic din Bela Bartok
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wagner, marele rival al lui Brahms (şi se pare că Brahms, deşi nu este un învins... a fost învins!) s-a ferit de Beethoven "refugiindu-se" în muzica de operă! Credo, quo absurdum...

aforism de Constantin Răduţ Argetoaia din Sesam, deschide-te!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că muzica este mereu în aer, în jurul nostru ; lumea este plină de ea şi fiecare dintre noi ia din ea atât cât îi trebuie.

citat clasic din Edward Elgar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea este centrul istoriei lumii; întruparea lui Hristos şi răstignirea Domnului nostru reprezintă pivotul în jurul căruia gravitează evenimentele din toate vremurile. Mărturia lui Hristos a fost spiritul profeţiei, iar puterea crescândă a lui Iisus este spiritul istoriei.

citat din Alexander MacLaren
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica lui Beethoven este ceva deosebit de tot restul muzicii. Sunetele lui se întregesc unele pe altele printr-o acustică ideală. Fiecare ton are scăpărarea unei scântei, arhitectura e limpede şi îndrăzneaţă. Orchestra e tratată ca o paletă de pictor; de câte ori ascult muzică de Beethoven îmi spun că este zadarnic să mai compui după el. Îmi vine însă în minte privighetoarea, care nu cântă ca să întreacă melodiile cântate înaintea ei, ci ca să satisfacă o lege eternă: aceea de a preamări pe limba ei stelele şi infinitul. Acestei legi trebuie să i ne supunem şi noi, cu toţii.

Dimitrie Cuclin în conversaţie cu George Sbârcea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de Mozart s-au scris multe opere comice, dar prea puţine dintre ele prezintă imortanţă. Mozart a fost primul compozitor care a făcut ca opera comică să depăşească statutul de lucrare distractivă. Şi a reuşit aceasta, pentru că el însuşi era vesel, iubea oamenii şi a încercat să facă în aşa fel încât muzica lui să explice stările sufleteşti, situaţiile, personajele. De aceea e considerat primul psiholog modern al operei.

citat clasic din Harold C. Schonberg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am analizat pe Gustav Mahler într-o după-amiază din 1912 la Leyden. Din rapoarte reiese că am realizat mult cu el în acel moment. Vizita fusese necesară din cauza insatisfacţiilor resimţite de soţia sa pe planul vieţii lor intime. Într-o expediţie interesantă prin istoria vieţii lui am descoperit natura disponibilităţilor lui pentru dragoste, mai ales complexul Sfintei Marii (fixaţia mamei). Am avut multe ocazii să admir capacitatea de înţelegere psihologică a acestui om de geniu. Nu am reuşit totuşi să arunc o lumină asupra formelor de manifestare a nevrozei lui obsesive. Era ca şi când ai fi săpat un tunel printr-o clădire misterioasă.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold extraordinar pentru dezvoltarea lui Haydn a constituit-o întâlnirea cu Mozart în 1781, când acesta avea douăzeci şi cinci de ani. Încă din primul moment, cele două genii s-au admirat reciproc. Nu numai că Mozart i-a dedicat marele set de şase cvartete pentru coarde lui Haydn, dar a sărit în apărarea lui, cu vorba şi cu fapta. Astfel, atunci când Leopold Kozeluch, un pianist care activa la Viena, a zâmbit dispreţuitor la un pasaj dintr-un cvartet al lui Haydn, spunând: "Eu n-aş fi scris aşa", Mozart i-a retezat-o scurt: "Nici eu. Şi ştii de ce? Pentru că nici unuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin minte o asemenea idee excelentă".

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La câţiva ani după moartea sa, Bartok se număra printre cei mai cântaţi dintre compozitorii moderni. Chiar şi Boulez, care nutrea un dispreţ suveran pentru cea mai mare parte din muzica sa, şi-a schimbat părerea şi a devenit unul dintre cei mai admiraţi dirijori ai muzicii lui Bartok.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jason: De ce mai staţi? Nu putem continua povestea până nu se întoarce Tom.
Harold: Dar nu ne deranjează să stăm şi să ne uităm la voi.
Soţia lui Harold: Chiar aşa. Soţul meu studiază natura umană.
Rita: Ei bine, noi nu suntem umani.
Soţia lui Harold: Nu contează, Harold se descurcă mai greu cu fiinţele umane.

replici din filmul artistic Trandafirul roşu din Cairo, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bojdeuca lui Creangă, garsoniera lui Nichita din Piaţa Amzei, mansarda lui Cioran şi atelierul lui Brâncuşi din Paris. Îngrămădite spaţii locative derizorii, dar ce universuri!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi a devenit de multă vreme un loc comun faptul că odată cu teatrul lui Caragiale, povestirile lui Creangă şi poeziile lui Eminescu, literatura română a intrat pentru prima dată în circuitul larg al valorilor culturii universale.

Romul Munteanu în Eminescu şi eternitatea discursului liric
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu a fost o pedeapsă a lui Iisus, ci propriul său destin. Nu a fost finalul predestinat al vieţii lui, ci misiunea lui. Nu a fost soarta lui de neevitat, ci declaraţia lui faţă de venirea sa în lume de Crăciun: "Născut pentru a muri".

citat din Bill Crowder
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare cu durerea lui,
Fiecare cu a lui poveste,
Steaua-şi cere doar perechea ei,
Unui dor cine-i spune că este?

Cerbul este la cerboaica lui,
Tot ce este viu are pereche
Numai omul pare-al nimănui,
Dar ce spun e-n legea cea străveche!

Fiecare om este o taină,
Dacă n-aţi ştiut, nici n-o veţi şti,
Dacă i-aţi dat pâine sau o haină
Voi în veşnicie veţi trăi!

Daţi îmbrăţişarea necesară,
Daţi din toate câte le puteţi,
Nu lăsaţi vreun om fără iubire
Că primiţi în dar cât şapte vieţi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe român cu greu îl convingi (sau nu-l convingi deloc) să intre "în front". Tot ce depăşeşte ograda lui, bătătura lui, nu-l interesează, sau îi trezeşte suspiciunea, teama - de asta "Moromeţii" e o carte genială. Tot ce înseamnă asociere, întovărăşire, atentează la " libertatea" lui, la bunurile lui, la însăşi persoana lui. În caz de pericol, românul sare, dar nu pentru că vecinul lui ar fi în pericol, ci pentru că acel pericol ar putea să se întindă şi la el, în ograda lui. Daca însă motivul "asocierii" este lipsit de concreteţe sau îndreptat direct împotriva lui... nu se opune cu hotărâre. Sigur că nu e de acord, dar nici nu zice NU, ci SĂ MAI VEDEM... Dacă tărăgănarea (acesta e cuvântul!) înseamnă înţelepciune, atunci... mă dau bătut. Românul nu se apără - de atacat nici vorbă, şi nu de frică - ci tărăgănează.

citat clasic din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!