Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru prunc și mamă

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
M-ascund la sânul tău de vis, argint bătând de-acum la tâmple...
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple...
Se sting și stelele pe cer... Tu, o poveste dintr-un gând,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund.
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Iubirea și cuvântul sfânt ce-mi dau puteri și rădăcină.

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În gânduri și în vise treci - o aripă bătând în zbor.
Mi-ai primenit către amurg, tăcerea lacrimii cu stele...
Aș vrea s-alerg, să te ajung... În clopot, lacrimile mele
În valuri azi se risipesc. Te-au alungat pribege vânturi,
Iar pașii tăi sălășluiesc pe fantomatice pământuri.
Îți țes poem de borangic și-n crini îți rostuiesc iubirea,
Pe sâni, în râuri, pe ilic, îți încrustez nemărginirea.

În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Când buzele mi le atingi cu palma ta... și mă-nfior,
Când pieptul munte-i și-n câmpii se risipește, mă aplec,
Și îngenunchi... Tu, mamă, știi! Pe ceruri limpezi te petrec.
Sunt jadul brazilor sclipind în ochii tăi, măicuța mea
Și-n brațe vreau să te cuprind, o clipă să te pot avea.
Dar... unde oare te-ai pierdut?! De ce-ai plecat? Povești de vis
Ți-aș prinde într-un legământ... Mamă - oh, candelă, te-ai stins!

M-ascund la sânul tău de vis, argint de-acum bătând la tâmple...
Mătănii de mărgăritar, de roze și de pietre scumpe,
Pe glezna timpului hain se lasă-n valuri de miresme.
Trec, iată, fără-a se opri cocori de voaluri de mirese!
Dac-aș putea te-aș înrăma, istorii să îți stea în cale,
Să nu mai pleci... În drumul meu să crești copac bătând în floare.
Dar timpul n-am să-l pot opri. Văd lacrima brăzdându-ți fața.
Năframa-i udă... Plâng în somn! Plouă... Ce tristă-i dimineața!

Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
Să fii copil nu e ușor! Dar nici părinte alb la tâmple...
Același dor nestăpânit, aceeași taină,-aceeeași sevă,
Aceeași rugă,-același mit, același prunc, aceeași Evă.
Aceeași lege de "a fi" și zborul spre înțelepciune,
Transcendental, același gând, dar și aceeași plecăciune.
De-acum, un suflet pustiit s-a frânt în două emisfere
Căci prunc și mamă rătăcesc prin lume, univers și ere.

Se sting și stelele pe cer, tu o poveste dintr-un gând,
În unduiri de salcie, te-apleci în rugi către pământ.
Sunt sângeri prinși pe brațul tău, privirea-i rană care doare.
Acum că pruncul ți-e plecat, privești pierdut în depărtare.
L-a cucerit pământ străin, în foame și-a pierdut pământul,
Acolo-ai depărtării spini i-au frânt pe veacuri legământul.
Amară-i maică pâinea lui... Și lacrima-ți este amară,
Căci pruncul grabnic ți-a apus, slujind de-acum în altă țară.

Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund
Icoană pe un val de cer. "Nu mai văd bine, nu aud!"
Tu îmi răspunzi. Eu te sărutTu iarăși plângi... Și plâng și eu.
Câte mătănii, câte rugi tu ai făcut spre Dumnezeu?!
De câte ori ai adormit cu mine-n gând, măicuța mea?!
De câte ori plângeam și eu, dorind să te mai pot vedea!
Credeam că voi veni bogat, dar ce sărac mă simt acum!
Să fiu din nou copil aș vrea... Și timpul să-l întorc din drum!

Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Un val pe marea fremătând, pe cer, o stea diamantină.
Ești răsăritul sângeriu, lanul cu maci, cântec de dor,
Pădurea cu înalții brazi și apa rece de izvor.
Ești steagul țării, neamul meu, crucea ce între veșnicii
Stă ca un legământ nescris. Esența verbului "a fi"...
Ești, mamă, tot ce am mai sfânt, un suflet drag, ești gândul bun...
Știu că în veci te voi iubi, cum știu că-n veci voi fii român.

Iubirea și cuvântul sfânt, îmi dau puteri și rădăcină,
Mă vor primi la umbra lor, de-acum, secundă de odihnă.
Vântul, arcuș de soc și jar, îmi va cânta jalea și dorul...
Vor plânge-n ploi, uniți pe veci, de-acuma, mama și feciorul,
Căci fie viața cât de grea, în țară pâinea nu-i amară.
Rămâi, străin ce-ai pribegit! De-acum întoarce-te în țară!
Și tu ești prunc și ai părinți! O mamă poate te așteaptă!
Și rugi și lacrimi către sfinți și către Dumnezeu îndreaptă.

Iubirea și cuvântul sfânt îmi dau puteri și rădăcină...
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund...
Se sting și stelele pe cer, tu - o poveste dintr-un gând.
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
M-ascund la sânul tău de vis, argint, de-acum bătând la tâmple,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru cea mai bună mamă (mama mea)

Exiști! Și deci îți mulțumesc!
Oh, nici nu știi cât te iubesc!
Și mamă, oricât mi-aș dori,
Mai mult nu te-aș putea iubi.
E ceru-ntreg, pământul tot,
Al Domnului și-al tău, socot...
Și dealuri, munți, păduri, câmpii,
Pe toate ți le-aș dărui.

Exiști! Și deci îți mulțumesc!
Copac prin tine-nmuguresc.
Sunt ploi de flori, măicuța mea,
Eu sunt doar pulbere de stea.
Sărut pasului tău lucirea,
Căci tu ești mamă, fericirea.
Ești visul, leagănul în care,
Găsi-voi veșnic alinare.

Oh, nici nu știi cât te iubesc!
Ești ceru-n care mă privesc
Boboc de crin și lan de grâne...
Iubirea ta îmi va rămâne,
Templu gătit spre închinare,
Alai de nuntă, sărbătoare...
La tine plec genunchiul, dar,
Iubire fără de hotar.

Și mamă, oricât mi-aș dori,
Noapte să fiu, tu ai veni
Lună să-mi fii la căpătâi.
Etern în suflet să-mi rămâi!
Tu ești apus si răsărit,
În tine munți s-au zămislit
Și-n mângâieri de ape arzi
Pe sub sprâncenele de brazi.

Mai mult nu te-aș putea iubi!
Oh, mamă, tu mereu vei fii
Fântână, val, lumină, har,
Pace și vis, cântec, amnar,
Clopot și flacără și dor,
Trecut, prezent și viitor...
Și alpha și omega lumii...
Vad pete pravila furtunii...

E ceru-ntreg, pământul tot,
Al tău măicuță... De-am să pot,
Poeme-n piatră voi săpa
Să fii în amintirea mea!
Și-aș pune sufletul hotar,
Mamă, fiică să-ți fiu iar,
țese-n chihlimbar poteci,
Cu mine-n gânduri să-ți petreci...

Al Domnului și-al tău, socot,
Voi fi și eu când am să pot.
Când pregătită a pleca
Cu dragoste îți voi urma...
Dar azi zidită-n tine, sunt
Copac cu flori, copac crescând,
Copac rodind ce-a strâns cu sârg
Atatea fructe dând în pârg.

Și dealuri, munți, păduri, câmpii,
Eu ție ți le-aș dărui.
Și râuri cu alai de pești,
Feți și prințese din povești...
Ți-aș da al păsărilor tril,
Flori și al vieții elixir,
Comori - ciorchini în suflet prinse,
Dar toate, toate sunt doar vise.

Pe toate ți le-aș dărui,
Căci mama pentru-ai săi copii
E neaua, pulberea de stea,
Mireasă, dans de catifea,
Fluture-n zborul către soare,
Pace, lumină și culoare,
Mama e plaja unui trup
Și timpu-i sapă-n val, adânc.

Pe toate ți le-aș dărui!
Și dealuri, munți, păduri, câmpii.
Al Domnului și-al tău, socot,
E ceru-ntreg, pământul tot.
Mai mult nu te-aș putea iubi
Măicuță, oricât mi-aș dori.
Oh, nici nu știi cât te iubesc!
Exiști! Și deci îți mulțumesc!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de îndoliere

Și noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
-ntorc de dor, -ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, așa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Și noaptea ca un vis se lasă
Și frunze cad la tâmpla ta.
-ntorc aici! Mereu, în viață,
Tu ai sperat că-ți vei vedea
Copila-n ceasul cel din urm㠖
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ți fie calea mai ușoară...
Oh, iartă-, măicuța mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuță-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm și te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuță prea frumoasă.

-ntorc de dor, -ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Și-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuță, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greșit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și-n noapte-i mare jale,
Nu-ți mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îți pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar și iar...
Doar tu știi cum se moare.

Și eu sunt candelă aprinsă
Și lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă și sunt tristă
Și-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
timpul înapoi!
Îți las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Și cerul plânge, așa i-e vrerea,
Clopotnița răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuță, noapte bună!"
De-acum veghezi tristețea mea
Și vântul suflă-a jale,
Măicuță dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-așezi în palma mea
Și plângi și tu! Și tu ești tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Și doliul se revarsă
Pe cer măicuță... și în gând...
Tu nu mai ești acasă.

În casă e lumina stinsă
Și cerul plânge,-așa i-e vrerea
Și ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
-ntorc de dor, -ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Și noaptea ca un vis se lasă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pentru cei mai buni părinți

Vezi?! Te simt în grădină... Urma pașilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeți și nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veșnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brățări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând și m-ascund în zenit
Și te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îți văd zâmbetul cast,
O, tăicuțule drag, ești în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Ești un gol risipit, lacrimând... și stingher...
Tu, tăicuțule drag, ești atât de departe...
Umbra chipului tău mă așteaptă în prag
Și hotarul vieții pentru-un timp ne desparte.

Ești o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Ești cu mama mereu... ești așa fericit,
Însă liniștea voastră azi în suflet mă doare.

pluti către voi... Pașii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Și pe voi vă iubesc
Și vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiți repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era și firesc, într-o zi v-am pierdut,
Daram ca un vis în aceeași iubire.

Mulțumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulțumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc înzecit!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc, mamă, tată!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...

Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,

Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...

Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.

Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.

Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!

Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...

Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...

Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,

Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...

Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.

Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.

Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!

Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...

Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să știu
îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Uitatul cer, sălbatic și turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Și sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele și de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Și umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsați ofrandă la altare,
Precum strămoșii voștri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic și turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Și s-au născut oceane pe obraz
Și lumea-i împărțită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Și ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe și se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-și cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Și în adâncuri jaru-a încolțit,
Tăcerea strigă și durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulți, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipește,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Și alt ocean de valuri se clădește.
Brățări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veșnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele tomnatice și gri.
Bătrânii – vis și cânt și pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Și nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenușa morții și-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veșnicie mi-a apus în păr
Și tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brățări de vis
Mi s-au ascuns în suflet și-n privire,
Căci de tristețe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Și sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un ghețar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe brațe îmi vor crește trandafirii
Și îngeri se vor naște în apus,
da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele și de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Și Labiș este toc în călimară.
E viața o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput doară!

De lacrimă, de stele și de dor
Și sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple.
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic și turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri și plânge...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai știu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îți mai văd odată chipul
În nopțile când sunt atât de trist
Și doar din amintirea-ți mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerți
Pe urmă, cu blândețe, să mă ierți
O zi de aș putea să îți vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încrețită,
Atige-o cu iubirea-ți infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reușit să-ți spun cât te-am iubit.

Acolo unde ești, mai poți să mă privești?
Îmi este dor de tine și știu că mă iubești
Tu mi-ai rămas în inimă și-n gânduri
Și păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ți-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aș vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.

Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Și te-mbrățișez cu gând curat...
Mi-amintesc și eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colțul casei noastre,
E povara morții tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai știu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuță,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ți-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porți în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ți-a adus în dar o nepoțică
O iubeai, ca și pe noi, măicuță,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuță, mama mea cea plânsă!

Magda, soața lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin și Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana și Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ți-ai dorit ca el să-ți cânte! Iată,
O dorință ți s-a împlinit...
Au și ei, da, au și ei o fată,
Mamă... și pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe brațe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îți deschide
Poarta vieții-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îți este bine,
Și să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuță,
Pruncii-ai strâns, nepoți, prieteni, frați,
Sufletul ți-e, luminând iubire,
Dar cu toții suntem înlăcrămați...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam și eu în fericire...
Dar măicuță, viața ți-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng și eu, deasupra plânge cerul!
Te desparți de noi și pleci ușor.
Azi te-nalți, te-nalți spre mântuire,
Mamă! Și pe noi ne lași cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Și ți-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet triști și goi...
Căci ești același înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a așezat...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Bunica

O văd acum... sfioasă, blând㠖 un dulce vis – bunica mea
Cum scoate banii strânși cu trudă, toți, adunați într-o basma.
Îmi joacă ochii-n lacrimi, Doamne. Cu mare trudă-i adunase
Și la nepoți, ca moștenire, bunica-n urmă îi lăsase.

Azi picură cu frunze de miere și de ceară.
Se-apropie secunda plecării... Este seară!
Îți mângâi tâmpla ninsă, bunico. Ești departe.
Te-ai dus – o mângâiere de aină și de șoapte.

De-acum îmi ești icoană, speranță și minune.
Tu ai plecat grăbită, dar m-ai strigat pe nume.
Poate-ai lăsat prin mine o sacră măștenire –
Poveste de lumină, de tihnă și iubire.

Vezi?! Lacrima îmi curge. Mă tot gândesc la tine...
Tu treci, un înger încă, spre sferele divine.
O lacrimă îmi curge și mă-ncunună stele,
Icoană de lumină,-ngenunchi bunici mele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu ești minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Ești Armonie-n cânt și-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Ești trup și suflet și ești gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porți chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinația Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuși Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieți,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) aștepți?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este și bun...
Tu ești o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Și-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu ești micuța mea prințesă,
Eu știu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost și vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când ești cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu ești devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente și de dor!
Să te urăsc că ești Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deși îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care își au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aștepți? Eu am să vin?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu te doresc cum ești

Eu te doresc cum ești, te văd ca pe-o copilă,
Și mă-nfior de tine... dorința îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Și spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe dorința
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopțile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi ești credința
Și-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum ești, îmi ești ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum brațele-mi te vor.
Ești amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Ești vinul ce mă-mbată... de dragoste și dor.
*
Eu te doresc cum ești și-mi ești cum te doresc,
Timpul nu poate șterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... și-ți dau tot ce-i firesc
Și mă-nfior de tine, când trupu-ți îmi rimează.

poezie de (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puțin, duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!

Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Mama

Mamă! Alfabetul vieții mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viață.
Și ne crești, cum doar tu știi,
Cu iubire și dulceață!
Tu îmi ești iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu ești cartea vieții mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Și acum tu, unde ești?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuță,
Ca și la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinți și casa părintească!
Viața ni-i scurtă și știu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Și mai știu, mamă,
tu ne vei veghea de sus,
Așa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ și-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Și nutrim speranța regăsirii ce ne întinerește,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dor de mamă

Ți-ar închina poeți, poeme, mii și sute...
Dar sufletu-ți de mamă, o rugă vrea s-asculte,
O voce vrea s-audă, în suflet îngropată...
"Mi-e dor de tine, mamă! Stai! Nu pleca! M-așteaptă!"

Spre tine duce dorul, în evantai de stele,
Un evantai de gânduri... Ești înger vieții mele!
Se-nalță din privire lumini în stol de lacrimi...
Pleoapa-mi e doar o umbră... Tu-n umbra ei te clatini...

Din depărtarea aspră -ntorc... Te port icoană,
În suflet, din pruncie, căci dragostea de mamă
E legea ce te prinde în vraja existenței,
E dulce mângâiere, e roua dimineții...

Oh, cât ești de frumoasă, măicuța mea, ști bine!
Ninsori s-au prins în păru-ți bătătorit de timp.
În suflet port un suflet... Rămâi, râmâi cu mine!
Rămâi măcar o clipă, să-ți spun cât te-am iubit!

Rămâi să-ți sprijini pașii spre diincolo,-n tăcere,
De brațul meu... și-n pașii-ți, n-ai să mai simți durere...
Mi-aplec genunchii mamă și simt... pierd cu firea...
Am rătăcit în lume... și crudă-i omenirea!

Acum tu pleci departe... Te vei întoarce-n vise
Și vei găsi-n odaie luminile aprinse...
Pe scaun, lângă sobă, plâng eu, cu capu-n palme...
Nimic nu-i mai puternic ca dragostea de mame.

În candelă mai arde o flacără firavă...
Oare ți-am spus, măicuță, vreodată, că mi-ești dragă?!
Acu ce rost mai are?! Mă mai auzi tu oare?!
-ntorc în timp cu gândul și vreau să-mi cer iertare...

Acum tu pleci departe... tem că te voi pierde!
Un licăr de speranță în suflet se mai vede...
Un licăr de speranță... Nu-ți alunga feciorul!...
În gânduri lasă-i umbra... în suflet lasă-i dorul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi sunt dator

Îmi sunt și soare, 'mi sunt și stele
Și mare-mi sunt și sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc sunt iertare
De-o veșnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Și adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ți mângâi părul,
Când te așezi la pieptul meu,
Căci numai eu îți știu misterul
Prin care "tu" ești veșnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Și armonia dintr-un vers.
Dator îți sunt cu un descântec
Și cu întregul Univers.

Îmi sunt dorința, ce te-așteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ți spun în șoaptă:
De mine ești în veci iubită!

Să te-nsoțesc prin galaxie,
Să-ți mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îți sunt și ție,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere și durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrișor Dumitru

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.

În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gând pătimaș

Îmi ești și lacrimi și plăcere,
îmi ești o stare de demult
și de-mi aduci a ta durere
eu mă aplec ca frunza - n vânt.

Te lași furată de - orice veste
sau de-o minciună spusă cult
și iar trăiești într-o poveste
scrisă mărunt cu pufi de fum.

Dar ești un soare pentru mine,
o floare rară pe-al meu câmp
și-atunci când mă revăd cu tine
inspir din vântul tău nebun.

Îmi ești lumina-ngândurată
și-n câte versuri eu te-am scris,
cum te gândes, îmbujorată
de al tău zâmbet spus furiș.

Îmi ești frumoasa mea crăiasă
din dorul meu și e lumesc
și mi-e rămas și nu mă lasă
dorm șoptindu-ți ștrengăresc.

Ți-aș da o floare, ești departe
și inima cu tot cu piept,
lumina mea din a mea noapte,
ofilesc de gând te-aștept.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa părinților celor de dincolo

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
Și mor în neguri mii de vise... Și visele-s de-acum deșarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănțuită-n alge reci
Se risipește-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu pașii-ți de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morții m-am sculat.

Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține,
Osândă-a noastră suferință, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbește și voal din cetele divine
În falduri moi se-așează-n gânduri și-mi dau putere să te-aștept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Și-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu și-n vise iarăși icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu știi cât te-am iubit.

Și timpul parcă se oprește, iată, tăcut te-ntorci din drum
Și stelele se sting în noapte și lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată și plâng și singură-s acum,
Îmi pare , nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simți acasă.
Ridic privirea înspre ceruri și cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii și mă dor
Toți îngerii ce mă-nconjoară, apoi mă dor toți anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veșnicie îi măsor.

Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferință secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii și mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot și bate plâns ca o chemare,
-ntorc, o arcă rătăcită către aceleași rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălțându-se spre soare
Și-am înțeles ce grea e lupta și suferința prin străini.

În universuri se împarte. Se-ndepărtează și se-ntind
Liane, rugi de suferință și trecătoare bucurii,
Cu brațele urzindu-și plânsul, în brațe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea să vii.
Tu, unica icoană-n stare transformi lacrima-n argint
Și întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi brațul gândurilor tale, speranță vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veșnicie, râdem și să suferim.

Când, mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea ființei himere prinse în oglindă,
Când legi și mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu ești singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi și cerul și pământul – un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Și numai tu, tăicuțul meu,
Ești îngerul și libertatea și calea către Dumnezeu.

Eu brațele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Și păru-n stele croșetat ți-e, lumina fie-ți în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând și jar mustind
Vulcan de pace și... măicuță, izvor de cânt și fericire.
Trec pași spre casa părintească și șoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub brațele de ramuri, aleile împarfumate,
întregim eternitatea, fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viață. Doar noi, întâiul pas spre moarte!

Eu brațele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează și-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține –
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook