Stânca şi primirea îmbrăţişării

Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioşii merg tiptil
S-o îmbrăţişeze.

Vocea ei urcă în clopotniţe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieţii în valuri.

Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătuşate...

Stânca fulgeră
În săgeţile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă şi flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâşnetului.

Zbaterea mea
Lăcrimând
S-aşează în genunchi
Şi devin stâncă.

Şi mă-ntreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primeşte îmbrăţişarea?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mi iubirea din vocea uitării

Iartă-mi iubirea din vocea uitării,
Macin adânc neliniştea în mine,
Praful timpului arde-n suspine
În pragul tocit de amintirea zării.

S-aud jelind cuvintele scrâşnite
Unde se ascund imaginile noi,
Sângele prelins amestecă-n noroi
Lacrimile din rărunchi pornite.

Haina rătăcirii-i plină de bazoane,
Aerisiri din ţărnă devin indecente
În presupuşii sâni de amazoane.

Moartea învăluie căi adiacente,
Pe fruntea iubirii curg broboane
Uitate aiurea-n nelinişti concrete!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca spoită cu false rubine

Fulgerul paşilor a fost tăiat ca un tunet,
Respiraţia măslinilor adună amintirea.

Stânca vertebrelor a scos ultimul sunet,
Pe-o sârmă de sânge curge-n aer ştirea.

Un preot aparţine altarului de coaste
Culese din farfuria cu respiraţii risipite.

Lumea s-aşează în scânteia de oaste
Eliberând sfinţenii din arse morminte.

Fulgerul întâlnirilor a fost purtat de tine
Cu o mască spoită cu false rubine!
.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Tu eşti stânca mea", mi-ai spus.
Stânca de care te agăţai
Când îţi era teamă de înec.
Dar unde eşti acum?
Navighezi liber,
Iar stânca a fost uitată.

poezie de Laura Lambden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele visului

Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii şi încercărilor.

Bem o cafea cu ochii cât zaţul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceaşca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spaţiul timpului, sângelui meu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotăm pe-o umbră de barcă săracă

Zâmbetul, fagure de miere pe aripi de fluturi,
Între cosiţele blonde minunat îl scuturi,
Petalele iubirii fierbinţi cad în palma mea –
Rugina amintirii din apusă, zbuciumată, stea.

Ochii limpezesc din profunzime şi marea, şi cerul,
În ei îşi ascunde lumina solară misterul,
Buzele flămânde de săruturi râvnite în viaţă
Pun pecete de flori peste îndrăgostiţii din piaţă.

Dinţii tăi ar muşca povestea sfintei iubiri
Care parcelează drumul sub cruci de martiri,
Bluza îţi lasă gâtul şi umerii rumeni şi goi,
Din fagurii de miere gustăm pe rând amândoi.

Între cosiţele tale gândurile mele s-ascund,
Marea pierde nisipul, înoată pe prund,
Noi înotăm pe-o umbră de barcă săracă
Unde iubirea a-nceput demult să ne placă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

De ziua mea citesc o poezie
În timp ce fulgii reci mai cad din cer,
Izvoare de-ntrebări bufnesc în minte
Dându-mi crez şi forţă şi mister.

Sublimă oglindire mi-e viaţa –
Grădini de flori sub curcubeu curbat,
Prin ochi îmi trec nemăsurate clipe
La care aripi pun în zbor şi-n salt.

M-aşteaptă zăngănitul de forme regulate:
Triunghiuri şi pătrate şi cercuri mai ales,
Şi sfere de lumină la care îngeri cântă
Povara limbii mele scrisă vers cu vers.

Am foc în nebunia femeilor iubite
Sub streaşină de raze şi de flori,
La ele-n sentimente îmi topesc trecutul
Şi din amintire îmi fac sărbători.

De ziua mea torn în pocale mirtul
Şi îl servesc la masa-nmiresmată
A vieţii, aşteptând ca să-mi răsară
Din nou în inimă o stea îngemănată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecie

În odăiţa îngustă a trupului
Mama numără inelele
Copacului.
Cu laţul privirii
Prinde curioşii
Care urcă
Sau coboară.

Eu sunt prins
În nodul de susţinere,
Acolo, unde sângele
Îşi murmură
Continuitatea.

În odăiţa încreţită a trupului
Sudoarea mamei
Macină vecia.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ce fulgeră

De dor ce-mi e de tine
îmi arde carnea;
azi scriu cu mâna ca o cruce
răsturnată-n iarbă

şi păsări care zboară în derivă
îmi par cuvintele ce fulgeră
prin sângele profund şi cald
ca o biserică în plină rugă.

Voi trece noaptea,
să ajung la tine,
sugrumând singurătatea
ce urlă ca un lup flămând
şi îţi voi aşeza inima mea în palme,
cerându-ţi să ţii pumnii strânşi
ca si când ai săruta ultima zbatere
a unui fluture rătăcit în insomnia toamnei...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşt râul, eu sunt stânca

Neclintit precum o stâncă
În găvanul apei zgomotos,
Gândul meu rezistă încă
Trainic şi statornic la frumos.

Vieţii săvârşim poruncă,
Aşa Cel de Sus a hărăzit,
Formă-gând mereu ne spun că
Să nu te desparţi de cel iubit.

Sunt precepte ale vieţii,
Respectăm ce-n karmă ne e pus,
E magia tinereţii
Gând intens din Zori pân' la Apus.

Cum dezmiardă apa stânca,
Cu blândeţe ori în mod ţâfnos,
Tot aşa primesc porunca
Să păstrez al dragostei prinos.

Măsor timpul cum se scurge
Ţintuit ascult chemarea-ţi tril.
Tu eşti apa care curge,
Eu sunt stânca gândului febril.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din stâncă

Din stânca cea lovită în pustie
A izvorât cândva şuvoi de apă,
Să bea toţi însetaţii şi să-nvie,
O viaţă nouă astăzi să înceapă.
Când le-a fost sete, Domnul le-a dat apă
Din stânca minunată şi lovită,
Bogat izvor din care se adapă
Dorinţa marii gloate, potolită.

Căci Stânca cea lovită e Cristos
Şi harul Său e apa înstelată.
Vorbeşte Stâncii, dacă eşti setos,
Şi vei avea belşug de har în viaţă.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine

O trântire importantă a uşii
accelerează sufocarea şi răneşte tăcerea,
grăbeşte pulsul înfăţişând o arenă cu lupte romane.
Ferestrele se întunecă alungate înăuntru,
cuvintele devin vii şi simt gustul sângelui.

Pe harta închipuită
un zbor urcă la o înălţime de orizont inconştient,
la originea firului de praf alergat prin cosmos.
E o alungare de pe pământ
cu o zi evaporată din calendar
pe care nu o mai poţi duce la ochi.
Rămân aromele şi gustul care intră în celule
printre gândurile date la o parte.
Între ieri şi mâine se mai şterge o zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urnire

Apocaliptic viţa de vie îmi intră în casă,
Se-ntinde în suflet, s-aşează la masă,
ÎMI BEA SÂNGELE ŞI-I BEAU LICOAREA –
Străbunul din oale îmi soarbe răbdarea.

Tu, înger, cu aripi de piatră şi lut,
Magistru-n lumina din ochiul pierdut,
Mai spune-mi de clipa adâncă, brăzdată,
Cu plete de vie, cu sânge de fată.

Alunec în mine prin calul troian,
Albirea cu brumă devine noian
Şi-n ruga adâncă, în clipele noi,
Sunt lacrima viei depusă-n butoi.

Timpul mă fură, fărâme de vis -
Privesc orizontul de semne cuprins,
Mirificul zbor prin clipe trăiesc,
Pun statorniciei aripi s-o urnesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele la harta României

Cu spatele la harta României
Stă istoria bătută-n cui,
Mă-ntreb mereu şi îmi răspund
A fost a noastră sau a nimănui?

Cei din stânga vin, prin inimă trecând,
Să-mbuneze dreapta cu dreptate,
Să fim uniţi prin sânge şi prin cuget,
Prezentul să ne fie azi şi nu departe.

Dar pas cu pas istoria se scrie
În anarhia gândului străpuns
De nepăsări şi neloialitate
Faţă de popor şi faţă de Iisus.

Degeaba-i pod de flori
Şi-s vise minunate,
Degeaba hăţul stă în mâna celui pus
Să pună borne astăzi la Cetate

El pleacă la Madrid
Să sară-n ajutor
Eladei răvăşite
În valul neputinţelor.

Pâinea şi cu sarea
E-ntinsă tot de noi,
Urmaşii gliei sfinte
Din neamuri de eroi.

Aţi văzut cumva să iasă azi în cale
Un reprezentat al celui cunoscut?
Nicidecum, doar harta-n cuiul ei
Uitată-i in trecut.

Lacrimile-amare
Se-nchid în noi, se-nchid în sânul ei,
Cu dorurile legate
În zbor la porumbei!

Cu spatele la harta României
Stă istoria bătută-n cui,
Mă-ntreb mereu şi îmi răspund
A fost a noastră, rămâne-a nimănui?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

Cuvintele lunecă prin săgeata ochilor tăi,
Îmi asculţi crisalida poeziei netezite
De lătratul hoinarilor răi
Poposiţi la cireada de vite.
O, uitasem! Tu mergi cu metroul,
Cu avionul, cu rachetele sau
Cu lumina care-njugă boul
Stelelor din Carul Mare ce-au
Statui de pripăşire în paşi înnoiţi.
Zâmbetul îmi cuprinde pornirea,
Închid fluturii grăbiţi
În inimă şi definim iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea tăcerii

Paşii amintirii murmură a şarpe
Formă-ncolăcită în clopotul din deal,
Nisipul se face cenuşă-n clepsidre
Şi fuge cu vocea furtunii din val.

Pâinea de iarbă satură corbii
În sângele-mproşcat la vedere,
Celebrăm cuvinte în torţe tocite,
Vocea se-ngroaşă, devine tăcere.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa iubirii

În spumele gândurilor devin tigru mutat între valuri,
Îmi aştern surâsul secundelor pe-ntinsele fregate,
Tremurândele mele mâini te ating ca pe o acvilă
Pe buze, cu o floare, întronând o minunată carte.

Sunt egalul tău cu mine în egal, cerul de peste munţii
Scăldaţi în marea de rune, de semne-mbujorate de iubire,
Sunt păzitorul rachetelor înaripate în fiecare toamnă,
Mă recunosc pe căi necunoscute ca dulce amintire.

Pasăre cu buze de foc, suflet pus în templul de cuvinte,
Scutur crinii din roua lacrimilor în sânul altarului
Din care zeii beau fericirea tainei cosită din dorinţe,
Fulgere de flori trec prin unica viziune a pândarului.

Văd cununa iubirii încoronând lumina sufletului meu,
Cu ea şlefuiesc rime şi epitete, în poezie prelinse,
Aşez cuvintele pe buzele tale, îţi stropesc inima cu mir,
Cu ea mă dezlipesc de pământ şi mă ung cu aripi de vise.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună încă Istru-n line unde...

Adună încă Istru-n line unde,
Nemuritoare râuri dintr-un timp,
Cioplit în stânca marilor secunde,
Rotite-n ceasul ăstui anotimp,

În care ne-am născut cu-o amintire,
Din soarele rămas pe veci în stei,
C-am fi avut cândva şi nemurire,
Când după viaţă ajungeam la zei...

Adună încă fluviul, cu alt nume,
Aceleaşi râuri, dar din ceasuri noi,
Ce ne aduc aminte că, în lume,
Am fost cândva ai Daciei eroi...

Adună astăzi Dunărea-ntre maluri,
Aceleaşi râuri cu ai vieţii zori,
În care lupul alb strigă din valuri,
C-am fost aici şi-om fi nemuritori!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus de tot la miazănoapte, în ţara numită Svithjoral, se află o stâncă. E înaltă de o sută de km şi lată tot de o sută de km. O dată la o mie de ani soseşte în zbor o păsărică şi-şi freacă ciocul de această stâncă. Când stânca va fi complet tocită înseamnă că a trecut o zi din veşnicie.

citat din Hendrik Willem Van Loon
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!