Despărțirea de rău
Puterile scad în mine, dar crește setea de lumină,
O fi veșnicia o lumină nestinsă?
Tânjesc spre o iubire pură ca laptele mamei.
Și numismații vor să iasă din anonimat,
Pe lângă trei monede adaugă un Titanic,
Metaforele vor fi părăsite precum oasele
La Muzeul de Științe Naturale,
Contează sentimentele, numai ele ne deosebesc
De restul lumii vii,
Din Gange nu poți face un biet pârâiaș,
Andreaua să fie sulița lui Richard Inimă de Focă,
Falsi samurai se plimbă pe diverse plaiuri,
Inflație de poezii haiku, e impotența de a scrie un poem?
Inflație și de sonete și rondeluri,
Nu mai putem ieși din vechiul, brav Renascentism?
Anticii regi sunt adunați în cuști și latră,
Veniră călăreții de aramă, se-nvolbura și Neva, dar degeaba,
Căluțul DADA își mai face jocul, iar marii preoți mai citesc reviste porno,
Poți biciui un om? El tot învinge. Nici un talent, nimic nu poate justifica
Disprețul pentru om. O, Doamne, lasă-ne să creștem nalți și demni,
Precum platanii de trei sute de ani.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre numismatică
- poezii despre creștere
- poezii despre știință
- poezii despre victorie
- poezii despre timp
- poezii despre talent
- poezii despre religie
- poezii despre pornografie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ah, filosofia
Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezește melancholia,
Dar și seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare și scrie, băiete,
La ce bun poeții în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipițe, marchize,
Poeții nici flori nu aduc și nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeții zac în beznă și scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârșit,
Nu poți trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poți face un pom.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre virginitate
- poezii despre viață
- poezii despre picioare
- poezii despre motoare
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre filozofie
Poezia nu latră
Poezia nu latră, ei și? Mie îmi plac
și câinii, oameni să fie. Razele și realitatea
sunt în divergență. Poeții nu-și recunosc florile.
Nici ele nu latră. Urcăm prin propriul nostru trunchi
Spre lumină. Firimiturile anotimpurilor nu ne hrănesc
Îndeajuns. Liniștea cărților nescrise, fluturii ce nu mai apar.
Treptat dispar și eu, ce rămâne? Ce rămâne? Tu vei rămâne,
Iubită necunoscută, mereu te-am iubit fără cuvinte,
Dar nu ai fost o fantasmă, altfel de unde Poesia?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre câini, poezii despre realitate, poezii despre lumină, poezii despre fluturi, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din țara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelația Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaștem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute și mii de ani lumină. Acum vă puteți face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găsește la 44 ani lumină.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre lumină, citate de Victor Anestin despre lumină, citate despre țări, citate de Victor Anestin despre țări, citate despre timp, citate de Victor Anestin despre timp, citate despre idei, citate despre cunoaștere, citate de Victor Anestin despre cunoaștere, citate despre constelații sau citate de Victor Anestin despre constelații
În zadar
În zadar mai caut în colbul amintirii,
Iarba va acoperi totul,
În zadar mai vii, făptură de vis, virtual mă săruți,
Te văd înaintea treziei, goală ca niciodată,
Ei trec și nu te văd, nepăsători,
Doar seara, în asfințit, ceva se mișcă, șarpele erotic,
Iar alteori ești doar o candelă subțire sub bolta-naltă,
Nici vânturile nu te pleacă, nici duhurile altor vieți,
Ne pasă nouă azi de slava lumii? Dar nicidecum.
Nici bună, nici nebună e lumea, las-o-n pace,
Izvorul tainic va rămâne tainic, nu cerceta nici zodiile, sunt false,
Mă-ncred în propria-mi liră, te-ncrezi în dorul tău fecund,
Să nu te temi, cu mine ești oricând, eu voi veni din ceruri, din pământ,
Orașe furnicar, să le lăsăm, mai este o pădure fără semne?
Ce sunt acele turme-n zare? Sunt legendarii zimbrii sau roboți dimensionați?
Cum mă-nchinam la Kamadeva, eram elev, erai elevă,
Veneai oricând, râdeai oricând, apoi o stea căzu din cer,
Trecură ani, trecură ierni și ploi toride, nu mai veneai,
Ai existat? Doar tu poți ști. Am să adorm curând. Ce voi visa?
Dar pentru mine vor scrie versuri norii și multicolorii fluturi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre șerpi, poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre sărut, poezii despre somn sau poezii despre seară
Nu a murit Poetul
Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de țărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârșit,
ex nihilo nihil, poemul
se naște din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânța din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate ști.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre sex sau poezii despre naștere
Eu nu ți-am cerut să mă iubești
Eu nu ți-am cerut să mă iubești
Cum aș fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca și aerul,
Dar noi nu știm să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile își întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar știm noi ce gândește sângele?
Omu-și face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinații,
Lasă impresiile, ia o țigară și taci.
Citesc un poem cu ochii închiși
În aula Academiei de Surzi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre stânci, poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre munți sau poezii despre lectură
Imn iubirii
Viața, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere și-njosire...
Poți trăi oriunde și oricum
Dar nu poți trăi fără iubire.
Un copil privește-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poți trăi plenar sau fără spor
Dar nu poți trăi fără iubire.
Anotimpurile-ți pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poți trăi plângând, sau să petreci
Dar nu poți trăi fără iubire.
În colibă viața poți să-ți duci,
Ca un câine, poți lătra-n neștire...
Pe cărări greșite poți s-apuci
Dar nu poți trăi fără iubire.
Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poți fi mărăcine, poți fi pom
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți trăi-n picioare sau pe brânci,
Laș sau brav poți fi-n nenorocire...
Poți și din gunoaie să mănânci
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți, cum crește iarba, să asculți,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poți trăi în văi sau vârf de munți
Dar nu poți trăi fără iubire.
S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăiești în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit
Tot nu poți trăi fără iubire.
Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârșește în dezamăgire...
Poți trăi pe nori sau în abis
Dar nu poți trăi fără iubire.
Hei, prietene, privește-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poți fi răsărit, poți fi apus
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți pleca, în viața de-apoi,
Liniștit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost sau un gunoi
Doar o dată de-ai simțit iubire.
... Viața, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coșmar sau albă nălucire...
Poți păși pe drept sau silnic drum
Dar nu poți trăi fără iubire...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre viitor, poezii despre prăpăstii, poezii despre prietenie sau poezii despre nori
NB 12
Un trandafir de piatră nu-ți voi dărui,
Mai bine redeschid petalele din inimă,
Cât este vie.
Iubitele din secolul trecut au amuțit,
Pustiul cucerește iar planeta,
Cu-nțelepciunea nu poți face tot,
E doar un câine pus de pază,
În ochii oamenilor poți citi nefericirile, victoriile, speranța,
Fără cuvinte poți citi, cu mintea trează,
Atâtea trenuri s-au pierdut în noapte,
Nu căuta în amintiri pedeapsa.
Acele zile false, acea orbire de la soarele vrăjmaș,
Iubește liniștea copacului, nu liniștea de cimitir
A celor ce nu pot iubi,
O, catedrale ale nebuniei, aripi de plumb, țipetele oarbe,
Mă caută propriul eu, dar nu-s acasă,
Întâi începi să suferi, apoi vei putea gândi,
Ai să-nțelegi că tu ești peste tot, nu doar în trup,
Îți aparții, dar aparții și altora, fără să știi,
Precum frumoasele n antichitate preotese.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre trenuri, poezii despre trecut, poezii despre trandafiri sau poezii despre plumb
În orașul cu trei sute de biserici
În orașul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Și orașu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoții-mbrăcați în negru, ca și cioclii,
De trei ani,
Încruntați privesc mulțimea albă adunată-n stradă,
Preoții-mbrăcați în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulțimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Și-atâția bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Și-ntrebările mulțimii răzvrătite
Se ridică
Ca și valurile mării frământate de furtună,
Și-n orașul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh amenințarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În orașul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Și orașul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre păsări, poezii despre pictură, poezii despre oraș sau poezii despre negru
Scrisoare
Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte -
și-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi:
adus puțin de umeri
și aplecat peste întrebările lumii.
Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat și care-i mai frumos?
Mâna mi se oprește: e prea puțin.
Glasul se stinge: e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre prezent, poezii despre noapte, poezii despre muzică, poezii despre mamă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Poemul de ieri și de azi
Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file
cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele
acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină
pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche
de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei
dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii
poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre stele, poezii despre nisip, poezii despre curcubeu, poezii despre culori, poezii despre aripi sau poezii despre Soare
Poemul de ieri și de azi
Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file
cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele
acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină
pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche
de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei
dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii
poezie de Alina Beatrice Chesca (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul sărac
Odată și odată tot
ajunge deasupra
creștetului nostru
vulturul acela ale cărui
organe n-a reușit nimeni
să le transforme în cana sa
de ceai ori să facă din ele
coperta de din dos a
Enciclopediei lucrurilor
care sunt rostite
îngrijorător de sângeros
în toate minutele.
Și fiecare încercăm să
aruncăm în el cu tot ceea
ce avem mai aerian la îndemână:
nasturii de la haină, bancnotele
care ni s-au rupt de plictiseală în
buzunar, pantofii ce nu se
mai intersectează cu pupilele
noastre din ulei,
pielea de pe banchetele din
spate, urechile
motanilor.
Lista completă nu se trece
în istorie, savanții nu vor
ca modestia să curgă
precum ploaia din
măduva caloriferelor,
ce pare uneori mult
prea universală,
sperând și dânșii, precum
noi toți, că urmașii noștri
vor arunca vulturului și propria
piele de pe degete, împreună cu
mușchii de lângă coloană,
că vor lua cu sulița sânge din
ficatul lor și îi vor aduce păsării
laptele ei preferat,
iar la urmă vor realiza confuzia
necesară între tendoanele acestora
și copacii pe care vulturul îi contemplă
de multe ori cam grăbit.
Chiar dacă se vor obliga și ei înșiși
să se caute în buzunare
după mărunțiș...
poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre încălțăminte, poezii despre vestimentație, poezii despre urechi, poezii despre sărăcie sau poezii despre ploaie
Sonetul gândurilor cristaline
Când gânduri se revarsă în tăcere
și nu vor neștiute să rămână,
nu le certa, ajută-le și cere
să fie ca o apă din fântână.
Mai limpezi vrei să fie ca izvorul?
Doar tu poți face asta, printr-o pace
pe care-o poți avea, cu ajutorul
cuiva ce n-ar putea a se preface.
Consultă-ți sufletul - și fă-o bine -
iar, dacă simți căldura lui, lumină,
iubirea ce, în piept, n-o poți reține,
atunci, ca pe o apă cristalină,
trimite-ți gândurile, fără teamă,
spre ceea ce, cu dragoste, le cheamă.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre suflet, poezii despre pace, poezii despre frică, poezii despre apă sau poezii despre ajutor
La casele țăranilor români...
La casele țăranilor români
Pe care veșnicia nu-i mai iartă
O instituție se cheamă poartă
Prin care intră numai... cei stăpâni.
Diverse vietăți mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureș, ca-n curtea sa.
Și poarta-i cea mai mare bogăție
Ea costă cât un sat din alte părți
Bibliotecă pare marii cărți
Din care afli tot ce se mai știe
Și poți s-o treci pe cosmicele hărți
Miroase a om, a lemn, și-a veșnicie.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre țărani, poezii despre superlative, poezii despre lemn, poezii despre iertare, poezii despre hărți, poezii despre bogăție sau poezii despre biblioteci
M-am despărțit încet de lume,
Voi deveni un pieton în alte lumi,
Venele mele deschise nu mai lasă nici sânge,
Numai iubire, numai iubire și cânt.
Vechiul portret părăsit,
Nu mai am nici dorințe,
Stăm lângă foc și privim,
Încă mai suntem ființe,
De cuvântări mai puțin
Avem nevoie, doar flori,
Ele vorbesc liniștit,
Nici nu mai simți c-ai să mori.
Boris Mehr în propriu (2020)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre sânge, citate despre portrete, citate despre pietoni, citate despre moarte, citate despre iubire, citate despre foc, citate despre flori sau citate despre dorințe
Un prolog
Un prolog la alt prolog,,
Drob cu drob, un necrolog,
Vin Enterrios citând
Din poemele lui Hânc.
Carriego, frate drag,
Descriai frumos, pe larg
Cum îi place lui Housman,
Lung poemul whitmanian.
Ezra, Yeats, Almafuerte
Se grăbeau doar să ne certe,
Liliecron, mai încruntat
Parcă-o palmă el mi-a dat,
Totul este să nu scrii
Pentru moarte poezii.
N-ai ce face, acesta-s eu,
Cred mai mult în Dumnezeu,
Iar în rest eu nu dispar,
Nici pe cal, nici jos, sub car.
Alungat, eu vin din nou,
Susținut de Edgar Poe,
Nu-s trufaș, dar mândru sunt,
Ca Peer Gynt din Strahlensund.
Mort de-aș fi, tot viu mă știu,
Preot, rabin ori muftiu.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre frumusețe, poezii despre cai, poezii despre Edgar Allan Poe sau poezii despre Dumnezeu
Dezamăgire
Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e și democrația destinată numai celor avuți,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulți.
Nici nu știu ce vom face fără niciun drept
cei din justiție sunt independenți, etc.
pot face ce vor și când vor
pot pune alte cuvinte în propoziții
pot schimba și pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democrația și dreptatea nu poți face nimic
cel mult poți deveni o victimă
care își cere să plece din țară.
Visele au devenit ruginite și desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.
Când mă îneacă dezamăgirea
și capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ține pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieții geroasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre schimbare, poezii despre plâns, poezii despre libertate sau poezii despre justiție
Inima care râde
viața ta este viața ta
nu-o lăsa să fie îngenuncheată în mocirlă.
stai de veghe.
sunt multe uși deschise.
există o lumina undeva.
s-ar putea să nu fie foarte strălucitoare dar
ea învinge întunericul.
stai de veghe.
zeii îți vor oferi șanse.
cunoaște-le.
profită de ele.
nu poți înfrânge moartea dar
uneori o poți învinge rămânând în viață.
și cu cât înveți să faci asta mai des
cu atât va fi mai multă lumină.
viața ta este viața ta.
cunoaște-o cât timp o ai.
ești nemaipomenit
zeii așteptă să se bucure
de tine.
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre învățătură, poezii despre întuneric sau poezii despre înfrângere
Atenție, sufletul
Atenție, mi-am pierdut sufletul,
Aducătorului bună recompensă,
Dacă este o domnișoară, un pupic pe frunte,
Atât, sufletul meu latră rar, de obicei scrie versuri,
Unele sunt extraordinare, chiar așa, necitite, ele strălucesc
Precum stelele îndepărtate, am un suflet care nu prea își ascultă stăpânul,
Nu se lasă dresat, nu crede ușor pe oricine, dar,
Ehei, când vede aurul din aproapele său,
Aleargă o sută de mile și mai mult,
Ocolește pământul, aduce plante exotice
și le depune la picioarele sfintei iubiri.
Dacă nici acum nu se găsește sufletul meu,
Îl las celui sau celei care l-a furat,
Sunt sigur că la ceva tot folosește.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre plante