Dacia străbună

Ne-au călcat pe file de istorii...
Dorm în sânge plânşi, nemuritorii...
'Nourată-i Dacia străbună,
Tristă doarme, patria Română.

Soarele s-a revărsat în zări...
Plângeţi, dacii mei nemuritori!
Maci şi sângeri s-au vândut pe rând...
Unde e pământul nostru sfânt?!

Ne-au vândut străbuni şi oseminte!
Ne rugăm la Cerurile Sfinte,
Zimbrii şi păduri, câmpii şi ape,
Înapoi, Tu, Doamne, dă-le toate!

Lanţuri grele coapsele ne poartă!
Vântul morţii, în cântări de şoaptă,
Ne străpunge-n inimi şi ne cheamă,
Fii uniţi, născuţi de-aceeaşi mamă,

Să păstrăm hotarele străbune,
Limbă şi cuvânt, popor şi nume...
Pace, libertate, neatârnare,
Pentru-a dăinui printre popoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria română

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

Grânele-s vis şi icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenuşa cea străbună,
Spic de românească mână.

Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanţ de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.

Pe oceane de lumină,
Prunci cuminţi, fără de vină,
Îşi dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri româneşti.

Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.

Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toşi cerşim din poartă-n poartă"
Chiar de ţara ni-i bogată.

Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.

Pruncii nu au ce mânca,
Dar în ţărişoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.

Stăm în şanţuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un ţel străbun,
Neam din neamul de român.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un război tacit

Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheaţă se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaştem morţii.
Toţi sunt cenuşă...
Mânia şi teama, durerea şi plânsul,
Ne-au prins în cătuşe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greşit
Ne strâng şi ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare şi viaţă?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ţi trăieşti fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îţi greşesc!
Dar opreşte odată coasa morţii din lucru!
Şi aruncă în moarte inamicul lugubru.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai cum să înţelegi

-Tată, ne-au vândut pădurea!
Despre ce doage-mi vorbeşti?
Dac-ar fi să te trezeşti
Ti-ar orbi pe loc privirea!

N-a rămas decât securea!
Vrei butoaie să ciopleşti...
-Tată! Ne-au vândut pădurea!
Despre ce doage-mi vorbeşti?

Ştiu! Dor îţi e de-a ta rândea,
Case vrei să construieşti...
Nici răşină nu găseşti,
N-am mormântu-a-ţi tămaia,

-Tată! Ne-au vândut pădurea!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn de iubire

Alint de lumină
Şi pace divină
Chemare spre astre
Când păsări albastre,

Cu ochi de rubin,
Cu trilul sublim,
În leagăn de sângeri,
Ne poartă spre îngeri.

Poteci de lumină
Pe mantia plină
De roze şi taină,
Ne cheamă, ne cheamă...

Dansăm în iubire –
Cuvânt din pslatire.
Ne poartă visare,
Prin vraja de floare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Tine, Doamne

Prin tine, Doamne, s-au născut
Acei ce te-au slăvit!
Prin Tine Fiu au cunoscut
Şi veşnic au trăit.
Cum slava Ta, întru Iisus,
Prin om s-a arătat,
Tu cu iubire şi cu har,
În suflete-ai lucrat.
În lutul modelat ai pus iubire şi suflare,
De-aceea necinstirea Ta
În suflete ne doare.
Cununi de spini, pe rând ne-au pus
Şi-n stricăciunea lor,
Cu necredinţa ne-au lovit.
Oh, nu ne-a fost uşor!
Dar noi prin Tine ne-am născut şi veşnic vom trăi.
Credinţa-n Fiul Tău, Iisus,
Azi ne va mântui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Şi ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Şi iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Şi ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viaţa-ţi este deodată
Şi miraj, dar şi cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut –
O suflare de viaţă
Într-un pumn de pământ.
Ce creaţii divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Şi în rugi şi-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credinţă...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Şi ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Şi iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Şi ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viaţa-ţi este deodată
Şi miraj, dar şi cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut –
O suflare de viaţă
Într-un pumn de pământ.
Ce creaţii divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Şi în rugi şi-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credinţă...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii, Doamne, bun!

Români adevăraţi, la noi în ţară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Şi ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria şi trupul ţării mici,
Iar graiul nostru suferă şi plânge,
Când e vorbit de nişte venetici.

Ne-au interzis şi sfinţii-n calendare,
Să fim atei şi să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai ştim de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din Bucureşti,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca şi pe feţele bisericeşti.

Fii, Doamne, bun şi arată-ţi Tu puterea
Şi fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deşteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de Octavian Cocoş (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de înger

Pe petale de sângeri
Dorm trupuri de îngeri
În somnul de veci.
Se scutură crinii
Şi trec pelerinii
Divine poteci.

Sortită pieirii,
Trup nou devenirii
Tu fiinţă rămâi
Osânda privirii
Şi-n legile firii
Iubirea dintâi.

Lumină şi cale,
Cerească chemare
Te vrea înapoi.
Tu ceri alinare
Şi muguri, în zare,
Mustesc din noroi.

Vulcanice umbre,
Pământul erupe...
Secundele pier.
Pe petale de sângeri,
Dorm trupuri de îngeri
În drumul spre cer.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Românilor

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Şi au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge
Şi ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă,
Pornim cuprinşi de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruinţă,
Să ne cinstim trecutul, aşa cum ei au vrut.
Cenuşa strămoşască mai curge în clepsidră
Şi străluceşte-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul şi pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau să fiu!

Şi sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut să vândă ţara
Şi rânduiala vieţii. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertăţii o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Şi macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte şi cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Nu ne-am pierdut speranţa şi vom lupta din nou,
Uniţi pe veşnicie, cu-ntreaga noastră fiinţă,
În hora re-Unirii şi ei şi tu şi eu.
Ne strigă-aceeaşi voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simţim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă ţărişoară, noi te vom apăra.

Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul şi cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Şi s-au unit în cuget, în ţară, toţi românii.
Ne-aşteaptă iar acasă părinţii. În pridvor,
În lanţ se zbate-un câine. Pruncii-au ieşit în prag,
Alintă-mă măicuţă şi spune-mi "som uşor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuţă drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Braţele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenuşa. Sunt trişti! Şi cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga ţară
Şi-i secetă de oameni şi-s răbufniri de ploi.

Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine şi-n brazi s-au înălţat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... şi stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolţit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Şi ne găsesc lumină şi fericire zorii.

Noi am călcat morminte şi inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viaţa-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătuşe strânge...
Greşit-am! Iartă Doamne! Şi nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalţă altă rugă,
Ştiu că din astă clipă eu n-am să mai greşesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecaţi departe, ni-i ţara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii şi copii,
Cu voi, din ţara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul şi corbi înfometaţi,
Sub flamura dreptăţii se stinge o făclie...
Români plecaţi departe, de moarte vinovaţi,
De ce lăsaţi să moară Măicuţa Românie?!

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge...
Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea de Crăciun a poporului român

Moş Crăciune, blând şi bun,
Te rugăm în cor acum:
Când te duci în Parlament
Să duci daruri, fii atent!
Nu te du doar pentru-a da,
Du-te şi pentru-a lua.

De dat, dă-le sănătate,
Dă-le minte, bunătate,
Dă-le gândul bun şi drept,
Că e criză-n parlament.
Dă-le lor înţelepciune
Pentru a face legi bune,
Dă-le-un strop de umilinţă,
Pioşenie şi credinţă,
Dă-le-n suflet omenie
Şi învaţă-i cum să fie
Cu gândul la ăst popor,
Patroţi în ţara lor!

De luat, ia-le trufia,
Aroganţa şi prostia,
Ia-le, Doamne, ignoranţa
Pentru-a ne reda speranţa.
Ia-le gândul de mărire
Şi de-a lor înavuţire,
Ia-le setea de putere
Şi-obsesia pentru avere.
Ia-le din sânge hoţia
Şi salvează România!

Ruga noastră e făcută
S-omplineşti sută la sută.
Dacă nu poţi A LUA,
Moşule, te rog, NU DA!!!

Asta-i ruga de Crăciun!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţia la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ş sufletele plâng,
Vin morţii să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Şi mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credinţă şi familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferinţă
Şi plâns în calendar.
Spitalele, deodată,
Sunt cimitire pline.
Ni se ucid părinţii,
Copiii... Ce ruşine!
La colţuri se vorbeşte
De-un virus ucigaş
Ce umblă astăzi liber
Prin orişice oraş.
E haos peste lume!
E genocid. Păcat!
La astă suferinţă
Tot oamenii ne-au dat...
Nu mai avem iubire!
S-a prăbuşit în noi...
Avem în schimb mari lipsuri,
Salarii mici, nevoi.
Nici urmă de cultură,
Învăţământ, lumină.
Şi pentru toate-acestea
Tot omul poartă vină.
Of, n-avem anotimpuri!
Suntem flămânzi şi goi.
Ne-am aruncat copiii
La lada cu gunoi.
Nu mai avem credinţă,
Prea mult am îndurat
Şi am trăit de-a pururi
Făraădelegi. Păcat!
În lanţurile morţii,
Tu, Doamne, fi cu noi!
Salvează-ne, Tu, Părinte!
Şi spală-ne cu ploi...
Ne pleacă- n ţări străine
Copiii. Şi trudesc
Îşi părăsesc pământul
Şi portul românesc.
Îşi părăsesc tradiţii
Şi pleacă-n depărtări,
Mai vin la câte-o nuntă
În ţară, uneori.
Ori la o-nmormântare.
Au viza de flotant
De când, plini de speranţă,
Din ţară au plecat.
Opinca şi cojocul
Au devenit istorii.
Alungă, Doamne Sfinte
Durerea, plânsul, norii!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască Regele

Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!

Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!

cântec, versuri de Vasile Alecsandri (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, Europa!

România e condusă de indivizi
cu mâinile pline de sânge,
care-şi pipăie necontenit sexul
şi propovăduiesc familia tradiţională...

Apoi, îşi numără valizele cu bani
şi gagicile care siluiesc limba română,
ei, semisfertodocţii, având mania grandorii
şi rânjetul irevocabil al mafioţilor pur-sânge!

Iubesc aproape totul, minus Ţara,
pe care-o violează şi o vând în
piaţa publică, bucată cu bucată...

Au nostalgia haosului şi tot ce nu le satisface
poftele animalice devine eroare sau păcat
împotriva spiritului lor de infractori născuţi
şi nu făcuţi...

Putrezi de bogaţi şi de ei înşişi, aceşti şuţi
sunt înconjuraţi de oameni de nimic,
care ne-au ucis ciocârliile, ne-au scuipat părinţii,
ne-au secat fântânile, ne-au otrăvit pământul,
ne-au tăiat pădurile, ne-au umilit bătrânii şi copiii
şi sunt în stare să dea foc la ţară,
pentru a-şi păstra curul lor gânditor în libertate...

În felul acesta, ţara noastră a devenit locul predilect
al Satanei: o Vale a Plângerii, cu capitala la Ierusalim!
Adio, Europa!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge de români

Pe pământul acesta sfânt suntem stăpâni
Şi ridicăm steagul cu toată mândria.
Prin vene ne curge sângele bravilor străbuni
Care ne-au lăsat moştenire România!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 mai 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!