Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Am început să mor

Incinerat de vorbe-ncurcate am început să mor,
Copilăria se prăvale-ntr-un univers pustiu...
De mine mă dezbrac azi furișat încet, încetișor,
Ca de ploaia de rugăciuni și scântei din care viu.

Și tata și mama au plecat de minute puține.
La cina de taină ne-adunăm într-un cadru postum.
Zăpezile îi tot înălbesc și-s tot mai fără vină,
Plăpând mă privesc cu ochi contemplativi absenți acum.

Ei casei sărută chipul, satul au păstrat sub pleoape,
Prin suspine ne-ntâlnim și-i mut apoi din somn în gând.
Regăsirea e ascunsă disperarea-i prea aproape,
M-ascultă în eternitate, aripi au și parcă plâng.

poezie de (30 aprilie 2010)
Adăugat de Stelian PlatonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Levitație

ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... duc să-i prind pe alții, prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâr㠖dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețe

Ne-am adunat în curtea casei părintești,
cei cinci frați împrăștiați prin lume,
satul ni se pare, acum, străin,
nu mai știm pe nimeni după nume...

Casa părintească este tristă,
numai Luna-n cer o luminează,
singura ce-i este credinciosă
și de zeci de ani o tot veghează...

Dadeșul ne spune iar povești,
nu mai regăsim copilăria,
fără mama și fără de tata,
nu este completă bucuria...

Nucul își mai flutură câteva frunze,
prunii din livadă s-au uscat,
numai dudul negru de la poartă,
ne dă dude bune de mâncat...

Suntem toți la margine de viață,
cum putem fim mai optimiști?
Azi plecăm, închidem iarăși poarta
și în suflet suntem tot mai triști...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nica Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.
Teodor Dume

Ușor și fără urmă voi pleca și eu

Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum -mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai încețoșat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându- perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce înșeală acum definitiv, o viață fără simțul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid brațe larg, prind tipar știut
și ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopți, mult vrut,
e-un convențional, pe obraz de-o altă fată...
simt speriat de mine, copie în copilul de altădată,
cu tuleii blonzi nerași,
printre colege mirosind adolescentin, cu părul în bentițe și cu lecția învățată...
și mă răsfrâng în alte trupuri, cum și-al meu, mai grași, mai trași,
tot încercând un puzzle dezleg dintre imagini de-un trecut
datat precis în început sublim de-o unică maturitate,
atât de mult dorită, transpusă acum în plictisul avut
prea mult, prea mult avut... retrăiesc pasul, ce-i doar urmă azi, nicio perenitate,
pierd printre iubiri râvnite
aruncate de demult uitării,
aproape amorțite
și mă ciocnesc cu ele, ei, acum târziu, după o veșnicie a amânării
fără de întors,
căci nu-i, dintr-o nefericire, existența un remontor,
să mă încânt de pieptu-nțepător, c-un fragil tors...
și mă întorc de la întâlnirea de liceu, tot mai sleit, încet, încet aniversând să mor...

poezie de (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ușor și fără urmă voi pleca și eu

Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum -mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept

Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Strugurii din rai...

Tu umbli atât de încet prin mine
că luna uită răsară,
sorbi din ochi, pierdut de tot,
de parcă aș fi cireașă amară.

Cu mâna mea te-mbraci frumos
și-n buzunarul de la piept
îți pun duminici cu trupuri goale
și rugăciuni în care te aștept...

Când ploaia mușcă pieptul ierbii,
ne trec fiori prin carnea tremurândă:
ah, ce aripă de rug ne taie
când noaptea e de noi flămandă!

Ne cad pe buze strugurii din rai,
șarpele iubirii ne-ncolăcește în lumină,
nici nu mai contează de acum,
cine-i ram și cine-i rădăcină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E iarna și....

E iarnă și soare cu dinți,
Ce mușcă parcă din amurg,
Și pașii tăi de ieri, cuminți,
Acum în mine se tot scurg...

Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Și parcă la mine în gând..

Plecași și tot încremenise
Și vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuțit...

Rămase numai iarna iar,
E frig și începu a ninge,
Și mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...

poezie de (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Boală

Mi te cobori cu pasul tău ușor
pe treptele de amintiri lânoase
și te visez din noapte până-n zori,
iubirea mea cu firile întoarse.

Ești și nu ești cu chipul tău plăpând
atât de clară strălucind ca luna
și strălucești de dragoste în gând
precum zâmbește soarele întruna.

Mi te cobori în negrul absolut
al nopților în care mi-e furtună,
iubirea mea din carne și din lut,
cât te iubesc acum și totdeauna.

Mi te cobori în vise când adorm
pe raza stelelor încercănate
și mă trezesc udat din al meu somn
și te rostesc strigând întreaga noapte.

Ești și nu ești cu chipul tău plăpând
și râd și plâng amarul deodată,
iubirea mea prea mult este de când
ești tot aici, cu mine niciodată.

Și visul ține până-n zori de zi
și ziua mea nu este luminată,
ascult pădurea, scriu și poezii
și-ncep uit și vreau zbor odată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Au plecat vecinii toți

Au plecat vecinii toți,
S-au pus lacăte la porți.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca și el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Își schimbă și ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curțile sunt năpădite
De ierburile neprășite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai așteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de țară.

Prin străini ei pribegesc
Și nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinți i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viața amară,
s-au născut într-o țară
Fără pic de ocrotire
Și-s condamnați la pieire.

Pușcă și cureauă lată
Ce țară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Și copii ca niște flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa și e gata
și pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
și-a mea viață-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
așa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toți în șir
și casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

și plin ocolu e de iarbă
și nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu și e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete și semne
părinții unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

și parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita o facă
cum n-a fost alta așa cu spor
cuptorul nostru o coacă

și parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
fie totul așezat
din zori de zi până în seară

și parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist și de urât
și mai urât ar vrea -mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
și noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viață
era atunci chiar și-n ocol
simțeai spre ceruri cum se-nalță
și nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
și iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd și pustiu
și nimeni nu mai e la poartă


lipsește mama — tata nu-i
și nici o vorbă nu se aude
nici pașii azi ai nimănui
auzul nu ți-l mai pătrunde

căci toți s-au dus și ne-au lăsat
sunt așezați iată-n mormânt
de e pustiu și al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
și casa parcă-i o himeră
viața unde mi-am trăit

căci fără viață este tot
ocol fântân㠗 cohe șură
copil fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

și nu e nimenea urce
iar pe fân în podu șurii
și din mere îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
și nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
dau veste nimănui

ca și atunci când toți copiii
pe afară-n șiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viață când fugeau


dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri prăpădesc
de ce văd că avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se așterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viață și mișcare
casa unde am trăit
nicio față parcă n-are

poezie de (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Și printre vise-ți căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrățișam tristețea, și-apoi plângeam în noaptea grea,
Când -ncălzeam doar cu tandrețea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar și deșarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Și n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea și frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald și viu
Imi văd de viața mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar știm că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plâng primăveri (pozie în grai bănățean)

Plâng primăveri aproape supce,
Șî oceșâce d-orșie dor...
Șî-n mine gândurilii rupce,
Iară rămân fără izvor.

Plâng primăveri dă vânt ascunsă,
În mine toace închină,
Șî noapcea me care mă unsă,
Mă lasă ca umplut dă vină...

Plâng primăveri, beceje flori
Își vaită șeasu dă născare..
Șî ploaia ruptă întră nori
Îm udă gându șe nu-l are...

Plâng primăveri șî nopț dă mai
Nu pot prișepe rostu lor
Dă șe ceamă șî scăpai,
ogen, să mă scobor...

Plâng primăveri, șe-or măi plânje
Șî nopțâlii supce dă dor,
Șî gându meu care mă strânje,
În mincea me fără izvor...

poezie de
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada absenței

Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nțelegi cât mi-e de rău...

Prin absența ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Și ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea...

Și te-am pus în locul ei,
Să veghezi, de la distanță,
Visul fără de substanță,
Ca o ploaie de scântei...

De la care nu ai cum
Să aștepți o mângâiere -
Mari iluzii efemere
Și-un mărunt ecou postum.

poezie celebră de din Declanșatorul de plăceri (1999)
Adăugat de Mica pariziancăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 21 martie 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ea de-acolo ne lumină

A trecut un an de când s-a dus
Fetița căzută în fântână,
Să stea alături de Isus,
Cu Maica Domnului de mână.

Azi în sat e sărbătoare.
Satu-ntreg s-a adunat,
În amintirea celei care
La Dumnezeu a plecat.

Femei, copii, cu mic cu mare,
În genunchi s-au așezat
Și slăvesc copilul care,
În rai, la cer s-a ridicat.

Ei plâng alături de părinți.
Aduc coroane mari de flori.
Apoi se roagă la cei sfinți
Să-i fie îngerii surori.

Cuminți, aprindem rând pe rând,
Lumânări la groaznica fântână,
Care-a lăsat părinți plângând
Și multă tristețe-n urmă.

De sus, cu aura ce-i înconjoară
Chipul ei de îngeraș,
În mintea noastră ea coboară,
Aievea unui copilaș.

Și mama ei, ades o vede
În visul nopților de vară.
Printre copii, la joc o pierde
Și inima-i rămâne... tot amară!

Încet, încet, visul se stinge.
Din el nimic n-a mai rămas.
De prea mult dor sufletu-i plânge
Și-s multe lacrimi pe obraz.

Acum, copila e o mândră floare,
În a raiului grădină,
Și la fel ca Ursa Mare,
Ea de-acolo ne lumină!

poezie de (9 iunie 2010)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.

Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se țin firavi de mână- de au pe cin' țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, -asculte...
Vorbesc despre nepoți- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aștepte, c-o fată au, să vină.. ".

Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
vină, dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Mașina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se așează încet la masă, și scot album -l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... "la toți au făcut parte"!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...

poezie de (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu știai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtați de lumină.
mi-e teamă respir cu ei,
m-aș putea lovi de lumina lor,
așa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerșind mâna ta cu gust de mare...

aș sta o veșnicie și încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si liniște
se răstesc fulgii la mine
ei nu știu că mai am de născut
o viață din tine,

înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
lași să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeița ce ți-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiat lux

Demiurgul, intr-un cadru sferic,
Tot eboșa un punct pe întuneric
Și se gândea, în sinea Sa, la un Pilat
Care va ridica, la cub, un Pi pătrat.

Sămânța cuvântului viu
Călătorea prin beznă și pustiu,
Lovită de dorința prinderii în vers,
La răsărit de univers.

Era și Timpul, și Sorocul
Ca Joe sfințească locul
Și puse punctul pe abscisă,
Pentru-ntâlnirea... nedescrisă.

Dorința gândului de Zeu
S-a trasformat în Prometeu!
Din cer cădeau petale de lumină...
Și-abi-atunci a început joaca divină.

poezie de
Adăugat de Julian RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

...tot mai aproape-i funia de par

... tot mai aproape-i funia de par
și tot mai scurți la naiba telomerii
și mai adânci sintagmele tăcerii
într-un alzheimer larg și glaciar

s-a furișat așa nici nu știu când
această bătrânețe ireală
cu rătăciri de logică formală
de la mișcare înapoi la gând

și tot mai des caut în trecut
și tot mai trist reliefez prezentul
pe care uit total pun accentul
deși o viață i-am plătit tribut

în lume se zvonește tot mai des
s-a descoperit o clasa de enzime
și că degrabă nu mai moare nimeni
din miliardul ăla, de exces

se mai zvonește-n lume că curând
va fi doar asta arhi... artificială
inteligența naibii, quasinfernală
și tot ce-i viu va stinge rând cu rând

și vor rămâne-n lume doar roboți
și nici un semn măcar de viață vie
nemaivorbind de vreo substanță cenușie
și de umanoizi alde mine, idioți

savanții spun c-așa e plănuit
tot ce-i viu prea irosește energie
și nu-i prea pasă de universală entropie
iar Dumnezeu de noi a obosit

și-i ocupat prin alte galaxii
lăsându-ne brutal în voia sorții
bunelul meu glumea - la discreția Morții
și despre care nu ți-i dat știi

în orice caz au mau rămas vreo zece ani
și vom putea cumpărăm cumva la piață
niscaiva vreme și niscaiva viață
desigur, dispunând de gologani

dar pân-atunci... e funia la par
și-s tot mai scurți la naiba telomerii
și mai adânci sintagmele tăcerii
dintr-un alzheimer larg și glaciar...

poezie de (12 decembrie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Andy Sachs (în timp ce ea și Christian se plimbă prin Piața Vosgilor, după ce s-au îmbătat): Nu am înțeles niciodată de ce toată lumea seîn vânt după Paris, dar acum... (Râde și se învârte după un stâlp.) E atât de frumos. (Christian dansează puțin cu ea și apoi o sărută.) Nu pot face asta. (O sărută din nou.) M-am despărțit de Nate abia acum câteva zile. (O sărută din nou.) Am băut prea mult și nu pot gândi limpede. (O sărută din nou.) Nici nu te cunosc îndeajuns de bine și sunt într-un oraș stăin. (O sărută din nou.) Am rămas fără motive.
Christian Thompson (zâmbind): Slavă Domnului! (O sărută încă o dată.)

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache AlexandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simțuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce știu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ți de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Și ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai știu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Și-i numai o dorință de-alt timp și de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în ființa-mi toată,
Să ți-l așez alături... și apoi să mor de bine!?

poezie de (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!