Îmbrăţişează-mi sufletul cu atingerile dorului efemer. Sărută-mi ploapele ude şi soarbe din gene tăcerea amintirilor, tăinuite într-o raţiune umbrită de orgolii. Lasă-mă să văd apusul soarelui în privirea ta senină ca o noapte de vară şi să gust roua dimineţilor calde de pe buzele tale. Învaţă-mă să te iert, să lupt şi să cred în sentimente pierdute. Şi dacă vreodată voi vrea să plec, nu încerca să te opui. Doar sarută-mă şi îmbrăţişează-mi inima cu iubirea ta...

Andreea Palasescu (23 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta şi câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele paşilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire. Te rog, ai grijă de sufletul meu! Opreşte timpul şi lasă-mă să-ţi cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineaţă senină de septembrie...

Andreea Palasescu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mi gândurile

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii
şi nu lăsa să se scuture toţi macii verii,
strecoară-i în sân să simt în vene viaţa.

Prinde-i şi-n păr... să-mi lumineze faţa,
suferinţa a-ndepărtat strălucirea privirii,
îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii.

Presară maci pe lungul drum al neuitării,
ca petalele sângerii să descânte ceaţa,
atinge-mi buzele să le-mprumut roşeaţa,
căci s-au mătuit sub arşiţa înstrăinării.

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii!

rondel de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc...

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc.

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-ai fi liberă? Ştii, cu tălpile goale şi inima mică, plină de surâsul dorului. Cu trecutul în bagaje vechi şi lumea într-un pahar de vin sau într-un suspin de plăcere? Ai pleca din tine şi te-ai întoarce negreşit pentru a dărui? Iubirea e de ajuns pentru noi. Şi pentru oricine. Dacă e veritabilă. Cere doar intensitate şi fărâma de bine din rau. E destul cât să ne despartă de sine, să ne smulgă din orgolii nemiloase, aducându-ne din nou fericirea...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi fost dacă nu te-aş fi-ntâlnit? Dacă n-aş fi numărat şoaptele amintirilor ce curgeau lin îmbrăcându-mi speranţele în atingerea dorului? Ce-ar fi fost dacă inima mea alegea să zâmbească inimii tale sporadic, fără să te mângâie răbdătoare cu povesti în care dăinuiau tainic toate visele mele? Ce-ar fi fost dacă n-aş fi alergat cu valizele schimbării într-o dorinţă nebună de a urca împreună în trenul vieţii? Şi oare, dac-aş fi ales un alt drum, tu ai fi încercat să mă opreşti?

Andreea Palasescu (14 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă...

.. mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
mai lasă-n trupu-mi suflul vlăguit
mă lasă-mă să văd în dimineaţă
luceafărul din ape răsărit

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
să mai apuc un soare purpuriu
cu rouă să mă spăl senin pe faţă
de colbul lunii rece şi pustiu...

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
voi încerca să nu te mai ador
voi inerca să fiu că tine- ghiată
să nu mai ştiu ca ghiaţa nici un dor

mai lasă-mă te rog mai lasă-mă în viaţă
să gust din plin şi ceruri în amiezi
să mai privesc la norii ce se- agăţă
de zări pe care simt că le mai vezi

iar când se va lăsa în mine noapte
şi numai stelele şi zări vor licări
să ştii că am lăsat în urmă şoapte
în care strig că nu mai pot iubi...

poezie de Iurie Osoianu (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Şi câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorinţele se izbeau de ţărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleşită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine şi apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.

Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, desfată-mi zorii şi visele purtate în abisul dorului. Îmbracă-mi goliciunea umbrelor calde cu adierea lină a frunzelor purtate de vânt. Îmbată-mi simţurile cu şoapte şi sărută fruntea dimineţilor blânde cu surâsul iubirii din ochii lui. Septembrie, ascunde-mi taina într-un strugure dulce si lasă timpul să-i guste păcatele cu nesaţ...

Andreea Palasescu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie, cu briză sărată de răsărit ţi-am prins de un picior fericirea. Când se aşterne tăcerea peste aglomeraţia surdă de suflete goale, tu să te adăposteşti în surâs de visuri senine. Zorii cu vibraţia intensă şi amintiri nepătrunse de toamna uitării îţi vor înveli silueta firavă în ispită. Te-ai îmbrăcat atât de frumos. Cu ie albă, împletită din fir de stele şi taine nespuse de freamătul mării. Au gust de vară şoaptele tale şi buzele roşii iţi seamănă cu rod copt de cireş.

Andreea Palasescu (1 iulie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut. Înţelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlneşti suferinţa doar o singură dată, în decursul experienţelor pasagere şi vei simţi nevoia să-ţi pui sufletul la adăpost.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi

Dacă n-am fi pierdut speranţa
Poate că ne-am iubi din nou
Am regusta din nou esenţa
Sărutului făcut cadou

Pe buzele ce doritoare
Ar soarbe dulcele sărut
În mângâierile în care
Atâta ne-am iubit şi vrut

Ne-ar străluci în ochi privirea
Şi gene, lacrimi, nu ar ştii
Ţi-aş fi în noapte fericirea
La care tu vei vrea să vii

Nu ne-ar mai trebui nimica
Din tot ce nu ar mai conta
Iubirea, ar învinge frica,
Şi-acum în braţe tu mi-ai sta

Aş asculta a tale şoapte
Atât de beat de tine-aş fi!
Mi-ai fi şi zi, mi-ai fi şi noapte,
Precum o stea eu te-aş privi

Aş scrie ne-ncetat poeme
În ele-aş pune tot ce-i sfânt
Ţi-aş fi târziu, ţi-aş fi devreme,
Ţi-aş fi iubirea pe pământ

Dar ne-am pierdut în amănunte
Cât îmi doresc să le uităm
Sunt mult prea mici, mult prea mărunte,
Aş vrea de ele să scăpăm

Să fim din nou amurg sălbatic
Şi răsărit îmbietor
Să-ţi văd surâsul enigmatic
Mi-e dor de noi... mi-e tare dor

poezie de Adi Conţu (24 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta, inima şi-a strigat dorul în fiecare zi. Ea nu înţelegea graiul timpului şi nici importanţa amintirilor. Cum să-şi îngroape iubirea în trecut? I-ar fi trebuit ani întregi să uite poveştile atingerilor tale care spulberau îndoieli şi desenau zâmbete pe norii suferinţelor. Ea te vroia prezent şi dornic de fericire.

Andreea Palasescu (22 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta, inima şi-a strigat dorul în fiecare zi. Ea nu înţelegea graiul timpului şi nici importanţa amintirilor. Cum să-şi îngroape iubirea în trecut? I-ar fi trebuit ani întregi să uite poveştile atingerilor tale care spulberau îndoieli şi desenau zâmbete pe norii suferinţelor. Ea te vroia prezent şi dornic de fericire.

Andreea Palasescu (22 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt emoţie. Uneori vibrantă, submisă, mistuitoate, alteori imposibil de anticipat sau descris. Tocmai amalgamul acesta copleşitor surâde cu jumătate de glas parşiv, dominându-mă într-o fragedă tăcere. Seamănă cu tine. Mă agaţă de timpul efemer, ispititindu-mi clipele cu toamnă, liniştea cu zbucium mestecat lacom, visul firav rămas în urmă, tribut veşniciilor.
Vreau să cred în tine! Să te gust molcom, printre suspine în lumina palidă a asfinţitului, dezbrăcându-mi fără pudoare haina amintirilor. Şi pe umerii goi, întunericul să-şi plimbe degetele subţiri, la adăpost de orgolii surde, într-o izbucnire de extaz blând. Să ştim amândoi cât de inutil e şirul vorbelor alambicate, strivite sub greutatea umbrelor. Mă descalt de trecut la uşi de suflet. Fără nici un discurs.
Te simt în toate felurile. Cum n-ai auzit niciodată, fără explicaţii plauzibile, mocnit, metodic, neînţeles. Un fel de nebunie plăcută, o explozie de simţuri, dincolo de raţiuni ipocrite. Te sorb în adâncuri de sine până ce consimţit ne păbuşim, sclavi ai poftelor, într-o prăpastie de abis. Vreau să te iubesc până mă satur. Atât.
Plouă cu Septembrie în rafale şi parcă am opri ceasul să ne odihnim de-atâtea doruri de necuprins. Ne-am lipit trupurile ude să nu fie frig, să nu fie sete de fiori. Te-aş lăsa să pleci şi să uiţi negreşit. Dar sunt emoţie şi cuibărită la adăpostul inimii tale mai am de hrănit prea multe iubiri..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai îmbrăţişat
doar o dată
cu braţele tale puternice,
iar lumea,
din care-am venit,
a rămas suspendată
într-un colţ
al minţii mele...
Inima ai luat-o
fără să-ntrebi,
sufletul s-a predat
mângâierilor tale...
Taie-mi inima-n bucăţi,
eliberează-mi sufletul
din lanţul dragostei
şi lasă-mă să plec
înapoi, la ai mei...
Să nu te joci de-a creatorul,
că-l mânii pe Dumnezeu...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spunea nimic şi tăcerea ei blândă, sfâşietoare răsuna în ecouri de suflet flămând, sorbind într-o răsuflare de şoaptă toate atingerile calde, izbucnite dintr-o frântură de surâs şi dor. El o asculta răbdător, răspunzându-i la răscruce de gând pribeag fără să-i tulbure imensul frumos din sine, fără să-i îmbrace goliciunea simplă, cu vorbe de neînţeles. Era dornic de îmbrăţişări şi odihnă neatinsă de patimi, poate doar pentru că de prea multă vreme îi hoinărea nestingherit prin suflet. S-a apropiat uşor doar cât să-i ademenească dorul de apartenenţă şi amintiri. Părul lung, împletit cu praf de stele mirosea a linişte, senin şi libertate împărţită în jumătăţi imperfecte.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!