Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nichita Stănescu

Visul unei nopți de iarnă

Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,

Și nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!

Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.

Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aș fi vrut să calc peste gheață,
până la cot mi-ar fi intrat mâna,
de-aș fi voit să mă sprijin mai bine
de trunchiul bradului de lânga mine.

Dar eu abuream trântit în zăpada
ce se topea, mi se topea sub trup.
Apoi se topea pământul și piatra,
și m-aș fi agățat de cer,
dar mi-era teamă că-l rup.

Astfel ajungeam în fundul pământului
tăind, cu trupul, un con de vulcan.
Stelele, capete fără trupuri,
mă iubeau, lunecând simultan
pe-o secundă cât ora, pe-o oră de-un an.

E iarnă, și eu stau întins, pe sub cetini,
și miezul de lavă îl iau și îl pun
sub creștet, și tot nu adorm.
Și, întruna,
din mine spre tine răsar și apun.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Ambiguitate

cu figura ta în ochi
stam lungit
pe pat de cridă,
descântându-ți de deochi
cu tămâia din firidă.

printre fulgi albi
de bumbac
ți-a venit iarna de hac
și ningea, măre, ningea,
ca-n vremea lui Caragea.

nu mai știu de era iarnă
pe sub cetinii-nverziți,
ne-mbătasem la povarnă,
descântecul se lipise de noi
și lunecam simultan
printre soare, ninsoare și ploi...

lunecau pe secunde
sânii tăi de vis,
în ochii mei se făceau
ore, luni și ani,
ne credeam în paradis
blestemați
rătacim ca doi dușmani.

ne iubeam, ne uram, ne iubeam,
după care venea despărtirea,
atunci se topea pământul și piatra
și-napoi își cerea fiecare iubirea.

poezie de (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul dintre nori

Eu am crescut odată cu ciutele,
Cu florile de colț.
Stelele mele n-au căzut în mare,
Îmi arată și astăzi calea...
Seara copacii stau la sfat...
Îi aud murmurând
Când tace vântul.
La asfințit umbrele copacilor
Se alungesc încet, îndrăgostite
Să atingă zidul de piatră.
Nu pot să calc peste ele,
Le înconjor cu privirea
Mâinile mele îndrăgostie
Dezmiardă norul cu margini de zăpadă.
Noaptea voi ninge peste tine,
Peste fruntea ta
Și pașii te vor aduce la mine, în pădure.
Pe sub cetini, printre stânci
Dansează hâdul Pan,
Cel cu alai ales..
Mai alerg și acum
Printre nori, printre erori.
Dar mă opresc mereu pe cea mai înaltă culme, cu ciutele....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
vie
steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui toamna vine oricum,
pentru
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.


Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.


Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, apară pe cer.


În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...


În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.


Îmi pare, acum, cred cunosc toate tainele și ele cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.


Pentru toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.


Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...


îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirea este probabil o casă de zăpadă

A venit, iarăși, toamna, iar eu am inima descoperită și dreaptă,
îmi spuneai sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru aceea pe care o așteptam, de foarte mult timp,
vie,
steie,
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află, sub ceruri,
și pentru toate se află, ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
nu mai îmi cumpără viață,
și, mereu, este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ,
dar se usucă.
și se umple de alb.
ca și oamenii.


Însă, semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci... apari dumneata și îmi spui toamna vine oricum,
pentru
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața, fără să cunoască regrete,
poate doar frică și alte spaime mai mari.

Și, deși sfârșitul trage frunzele după el, deși sfârșiturile năucesc toate frunzele,
vai, oda mea,
vai, draga mea, cea îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă!
cetina este nemuritoare și verde, îl vestește pe Domnul meu!

Supt de teamă, și ars, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, a ei,
iar eu
cumva am așteptat steaua aceeea
s-o văd,
până târziu, apară pe cer.

În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar, undeva, deasupra tuturor brazilor.

În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele, steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă e taina nemorții.
așadar, renii și câinii de pază vor rămânea unde e cel mai rece, anul acesta...
îmi este frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru stelele-steluțele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a Cerului-viu.

Îmi pare , acum, cunosc toate tainele și ele cunosc, pe deplin, pe mine,
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig,
ca acum...
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început surâdă, cu îmbobociri de zăpadă.


Pentru toate sunt ale noastre:
zăpezile, hornurile murdare, casele și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela Cer-viu
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi,
căci pe ea am iubit-o altfel.

Ne cuprinde o frică foarte firească despre tot,
până când
norii le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne este frică, însă, de zăpada care cade peste noi.


îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot -ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot -ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet de tacere

Ca un animal care și’a primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi și noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agățață de chipul tău
Iar dorul tău urcă prelung cu mâinile mele.

Pentru vii când nu te chem
Desculț/ă prin roua gândurilor
Când nu știu ce caut
Pentru că nopțile nu au culoare
Dacă fugi cu albastrul în dinți
Pentru amurgul topit peste creștet
Nu e decât un vis întins pe sfoară
Zburându-ne clipele... fulgi

II
De mână cu sufletul, prin tine
călătorie

dragostea se culege pe stânci îmi spuneai
eu ți-arătam piatra și spuneam -auzi?
Nu e pasăre, e inima ta ventrilocă
Clipele se țineau și ele de mână
de teamă să nu se piardă prin cine
Știe ce prăpăstii ascunse de-amintiri
nu'ți șterge trecutul, iți spuneam
ceva din tine trebuie rămână
eu sunt sortită vântului de la naștere

III Moara pământului

Ceasul lupta cu limbi de foc
și ape se clătinau în cântecul tău
Am venit -ți sorb liniștea
cu 2 cuvinte pe secundă
și înca două mai sus, peste cer
pe umerii tăi dansau acum clipele mele
într-un șirag de perle scurse de pe-obraz
cuibăream tăcuta pe urma unui gând
șopteam fără glas cântecul umbrei
ademeneam alte tăceri țârâind prin gânduri
alergându-mi de lună plină speranțele
voiam te pierd, îmi spuneai
și visele-ți cădeau în palme, unul câte unul
te jucai în curcubeul chemărilor mele
spuneai că mi-e părul adormit sub șoapte
și nu mă mai trezeai

poezie de
Adăugat de SabyannaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Lună în câmp

Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum își subție arcul.
O, tinde-ți mâna stângă catre ei

și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii
În ochii tăi cu luna răsfrâng
... și ai putea, uitând, ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.

poezie celebră de din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tot mai frumos

Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viața mea,
pașii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
atragi
spre zenit...

Tot mai măreț,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinț glorios
care-ai dai viața Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.

Tot mai cu drag
îmi înalț către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Strop de cer

Erai un vis și te visam frumos
În nopțile singurătății mele:
Îmi apăreai tăcut, misterios,
Și mă-nsoțeai în zboruri printre stele.

Dar ai ieșit din vis, te-ai întrupat
Așa cum te visasem: o zeiță
Pășind spre mine, strop din cer plecat
Să curme, dintr-un suflet, o arșiță.

Cum ai venit și cine pot fi cei
Ce mi te-au dat să-mi cânți făr-a-mi cânta,
privești chiar fără-a mă vedea
Și să îmi fii tot ce-aș putea visa?

Cum voi putea să-i răsplătesc pe-acei
Ce te-au trimis aici, în lumea mea?

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Parcă dormim și visăm

Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea,
și eu am crezut-o, pentru devenea
mai grea sau mai ușoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.

Alergam în sus pe scările de beton
și ea ridica din îmbrățișarea mea
doi ochi lucioși, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârșise demult. Și clădirea.
Trecuserăm și de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Și poate nici noi
nu mai eram.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

În lipsa ta

în lipsa ta m-aș face duh
și m-aș oferi vânturilor
și apoi, călărindu-le,
rătăci pustiu prin vârf de munte și deșert și peste ape...
și aș urla durerea mea neînțeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aș evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite și acide;
și n-ar scăpa ființă de mânia durerii mele!
m-aș scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristețea lumii.

în lipsa ta m-aș împrăștia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu ești verticala mea între cer și pământ
și centrul meu!
și fără tine m-aș disipa spre marginile uitării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ți-aș scrie, iubitul meu...

Ți- scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer și le- presăra printre stele,
Ți le- trimite pe-o aripă de vânt, în nopțile târzii,
Să le citești, când nu pot dorm și te aștept vii.

Ți- scrie, -ți spun despre mine și că mi-e dor,
Aș vrea fiu acolo, cu tine, călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.

Ți- scrie, pe frunzele ruginii, dorințele toate,
Dar știu vântul le-adună și le părăsește departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima și-al meu lung oftat,
Nu vreau să mai suferi, căci fără ca tu să vrei, ai plecat.

Ți- scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
Să-ți spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, scrisorile s-ar rătăci ca și visurile noastre,
Ar rămâne triste și stinghere printre necunoscutele astre.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cuth Hajnalka

Voi mai avea versuri?

stau și privesc
foaia albă curată
vreau -ți scriu dar nu pot
ești prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau -nțeleg neînțelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supraviețui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar și pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi ostenește sufletul fragil
îndepărtează încet
de așa numită viață
doar refugiul în vis
și iubire ajută
supraviețuiesc monotonia oarbă
și aerul ticsit de fariseism,

nopțile lungi de iarnă
aștept primăvara
pot cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopțile de vară aștept dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
știu, că nu voi avea glas
-ți cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri -ți scriu
și voi umple
această foaie albă curată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Desene de tine

Ma rup din mina neagra ce foaia pateaza
a creionului ce numai pe tine te deseneaza
si alunec in aer pe-o foaie de suflete
si te colorez in mii de culori palete
te rotunjesc asa cum se arata
in mintea mea al tau suflet de fata...
si zilnic te vad tot mai frumoasa
mai vie dar tot mai retrasa
tot mai mult prin lumea desenata
tot mai tacuta a ta gurita pictata...
pozeaza o clipa-n lumea de mine
sa vad desene peste tot numai de tine...

poezie de
Adăugat de Catalina SmeureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ și stele,
realități paralele în viața mea și trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopțile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi și noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineți fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniții bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieții mele,
viața îmi împliniți, nu mă ocoliți!
Cât voi trăiți și eu trăiesc,
printre vii morți sau morții vii,
numai Dumnezeu știe,
decodifice bine,
visele lumii și ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Și al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăștie-n zenit,
Atunci când peste iele și dansul lor așterni ușor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Și te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l deslușesc printre fuioarele de ceață,
Și-apoi il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopții sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viață.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Și n-ai știut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng și-acum deși e mult de când tu ești ascuns în stele
Și nu mai știu de vei veni cândva -ntâmpini nopțile din mine.

Mai spune-mi tu de poți sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele poarte pescărușii de drumuri obosiți,
De-acolo din înalturi spre mine să iți îndrepți privirea
Să pot uita de lacrimi și de tristețea ochilor atâta de iubiți.

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Și al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăștie-n zenit,
Atunci când peste iele și dansul lor așterni ușor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Și te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l deslușesc printre fuioarele de ceață,
Și-apoi il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopții sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viață.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Și n-ai știut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng și-acum deși e mult de când tu ești ascuns în stele
Și nu mai știu de vei veni cândva -ntâmpini nopțile din mine.

Mai spune-mi tu de poți sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele poarte pescărușii de drumuri obosiți,
De-acolo din înalturi spre mine să iți îndrepți privirea
Să pot uita de lacrimi și de tristețea ochilor atâta de iubiți.

poezie de (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...

... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tatiana Stepa

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Doina Bonescu

Râde iarna

ger la munte, ger la mare
și cu el albă ninsoare
și pe stradă si pe casă
iarna asta nu ne lasă
a glumit destul cu noi
în papuci cu umeri goi

și acum s-a repezit
cu vânt aprig și-a-nflorit
flori de gheață în fereastră
țurțuri albi în colț de casă
cer cu nori albastru-gri
iarna mea de unde vii?

mi-era bine fără tine
acum pun cojoc pe mine
arde focul într-o sobă
maronie teracotă
stă zăpada în pervaz
iarna-mi face în necaz

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook