Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mai mult decât toamnă

Se facea toamnă, târziu
Frunzele se-ntristaseră
De la sfârșitul lui august,
Marginile erau deja ruginite
Și mi-era o milă nebună
De verdele din mijloc
Cotropit cu fiecare răsărit
De ruginiul necruțător.
Aș fi vrut să le acopăr,
Să le apăr, sa rup părțile
Uscate, dar erau multe frunze
Mulți copaci, în calea toamnei.
O pasăre rătăcita,
Cu penele ca vai de ele,
Privea tâmp înainte.
Părea bolnavă, depresivă
Și-aș fi vrut să-i vorbesc.
Mă privea cu ochișorii ei
De mărgelușe negre,
Fără strălucire.
Am vazut în ei atâta tristețe
Că m-am cutremurat
Sub jacheta călduraosă, de lână.
Aș fi vrut atât de mult
Să-i aduc o speranță,
O consolare, o luminiță
La capătul tunelului.
Știa și ea, știam și eu
Că nu va mai apuca
Să vadă ghioceii.
Și-atunci, din neputință
I-am trimis un gând de iubire
Și-o lacrimă
Să știe, să simtă
Că-mi pasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Teodor Dume

În dimineața asta am plâns

când m-am trezit Dumnezeu mă privea în ochi
ca pe un asasin
aș fi vrut să-i rostesc un gând și
mă lepăd de povara
cuvântului nerostit
însă cuvintele
se risipeau în mine
în rotocoale grele și negre
ca un zbor izgonit de pe cer

dependent de tot ce există tremur
și nu-mi înțeleg păcatul
golul din suflet
mă rupe în două
o parte mi-o acopăr cu lumina
risipită printre oameni
iar cealaltă o voi da pământului
în care Dumnezeu a sădit în taină
răspunsul celor plecați

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieții mele
Ciudat, nimeni nu știa ce destinație are, nici eu
Mergea încet la început, șinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, orașe, spitale, școli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât școli și spitale,
Și multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe orașe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenții de oraș
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut niște aripi, zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu știam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu știai când ieși
Și dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi te vindeci
mergi toată viața prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viață și tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era stația terminus și când avea fie?
Mai bine aș fi tras semnalul de alarmă!
Nu poți -nvingi destinul, nu poți -l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, și trenul, tot mai mergea
Aș fi putut sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veșnicie, este frustrant,
te urci într-un tren fără destinație,
Să nu cunoști pe nimeni de care -ți amintești,
Și să rămâi toată viața... în bezna tunelului...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Madonna

M-am dus la New York. Am avut un vis. Am vrut să fiu un star. Nu cunoșteam pe nimeni. Am vrut să dansez. Am vrut să cânt. Am vrut să fac toate astea. Am vrut să îi fac pe oameni fericiți. Am vrut să fiu faimoasă. Am vrut ca toată lumea mă iubească. Am vrut să fiu un star. Am muncit din greu, iar visul meu a devenit realitate.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Merele domnului Peabody" de Madonna este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.99- 12.99 lei.

Luminița de la capătul tunelului

Tunelul lung și-ntunecos
Pe mulți români din minți i-a scos!
Guvernul, pentru consolare,
Le-a mai promis și-o lumânare!

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.

-De ce ești trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe mă iei,
A vrut să-ți fie bine.

-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot -ți fiu
Decât o amintire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toporași

Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
si anul asta zana primavara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parca-ar fi venit intaia oara.

Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de langa noi.

De mult nu mă-ncercase asa dor
de viata si calcam nerabdatoare;
simteam cum se-nfioara sub picior
pamantul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au parut incantatori -
Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
(trecusem pana-atunci de-atatea ori
pe langa ei si nici nu i-am văzut)

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spalat),
cu capul dat pe spate l-am privit
si l-am gasit de-a dreptul minunat.

Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar
erau asa de-albastri, delicati -
ca niste firmituri lasate-n dar
de primavara, printre pomi-ntunecati.

M-am aplecat cu inima batând,
dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.

Si m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporasi.

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Chelnerul mă privea cu nepăsare. Credea, desigur, că sunt un străin fără lucru și în Alexandria erau mult mai mulți șomeri decât în oricare alt port și ca peste tot, și aici aceștia erau socotiți ca nefiind oameni.

în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Pe lângă celelalte trebi grădinărești, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiulețe de flori, și în fiecare dimineață să le dea la cele douăsprezece domnițe, fete ale împăratului, când vor ieși din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Nimeni nu știa unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale și pentru inima lor de gheață, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în pețit. Pentru aceasta el dase sfară în țara lui și în țările streine, precum ca să se știe că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-și aleagă pe care îi va place din ele, și el i-o va da lui de soție.

în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Ziua cand am primit fericirea in vizita

Mă privea din ușă,
cu capul ușor înclinat,
parcă mai surâzătoare decât altădată,
copilăroasă și simplă,
cum o știam,
cum mi-o aduceam aminte după atâția ani
de absență,

îi citeam în ochi nerăbdarea de-a ne juca de-a recunoașterea,
și, doamne, cât o recunoșteam!
fiecare buclă zbârlită,
gestul leneș cu care o dădea la o parte,
promisiunea căderilor în infern scursă pe buze, pe sâni,
pe mugurii neîmpliniți ai unui trup de femeie
care i-a fost întotdeauna prea mare,
și de care, totuși, n-o auzeam plângându-se niciodată,

privea și-o priveam
și-aș fi vrut s-o strivesc în brațe,
mă umplu de ea și să se umple de mine până s-or revărsă
toate nopțile văduvite de zilele noastre,

aș fi vrut să mă nasc
aici și acum,
într-o clipă curată a nimănui –
nici a mea, nici a timpului,
și ieșind din găoace cu ochii lipiți,
căutându-mă în întunecimea trezirii,
să o simt iar, sprijinită de ușă,
surâzătoare și simplă, copilăroasă cum aș fi învățat să o știu,

cum învățam să o recunosc,
pipăindu-i umbra pe îndelete,

fără mă-ntrebe de ce-mi curg lacrimi din degete,
de ce râd și plâng și-mi ascund sufletul,
poate de teamă că nu m-ar mai ști,
poate de teamă că ar intra azi și mâine s-ar răsfăța la porțile altor vise,

privea din ușă,
cu capul ușor înclinat,
și eu zâmbeam, ca să nu mă gândesc la nimic,
pozam timpului care mă picta absent
în ziua când am primit fericirea în vizită.

poezie de
Adăugat de Rodica MunteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Labiș

Ciclul Răspunderii

1
Unul ar fi vrut să are
Și să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
Și de-atunci n-a mai arat

Unul ar fi vrut să-și crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-și crească...
Azi pe crucea lui e-o cască...
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul... Nu l-a mai crescut

Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
Și de-atunci n-a mai zburat.

Unul ar fi vrut să cânte
Cântul pașnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.

Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!

Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!

poezie clasică de
Adăugat de Viorel VaidaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Girel Barbu

Am vrut

am vrut să-ți spun
cât de mult te iubesc
dar din gură în loc de cuvinte
îmi zburau porumbei.

am vrut să întind mâna
spre tine te ating
dar proasta înfrunzise
ca o salcie pletoasă.

am vrut să-ți privesc chipul
arcuit ca un curcubeu
dar într-un ochi îmi crescuse un nor
iar în celălalt venise noaptea.

poezie de
Adăugat de ariadnaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.

Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.

vrea din urmă moartea ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.

poezie de (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ești Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut și vroisem fug...
ies din propriul meu vis...
și apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi și mi-ai spus:
"Nu! Aceea e ușa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Și-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
și, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-așteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
și-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluțe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorință să-mi smulg din ființă averea-mi
și apoi mă-mprăștii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerției...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas și acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent și, în zâmbet șoptit, te întreb:
cine ești? nu ești înger? nu ești propriul meu cuget?
atunci știu, ești mai mult de atât:
Ești Iubirea!

poezie de (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul și Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte și de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Și o ținea de mână, deși era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Și ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieși din casă pentru a-i reproșa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieșiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.

în romanul Proxima
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lui X

Am vrut să-i fac o epigramă
Acestui tip și să-i fac feste,
Dar m-am temut că toată lumea
O să mă-ntrebe "Cine este?"

epigramă de din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, n-ai plecat totuși?
Lia: Nu, nu sunt așteptată de Sid. Cel puțin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înțeleg deloc, domnule comandant! Vacanța s-a sfârșit, pentru noi toți, inclusiv pentru tine, doar așa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnișoarei Ly e de așteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar și pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid și eu te-am așteptat ieri și alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Și de ce nu m-ai anunțat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te așteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atingerea

ți s-a umezit ușor mâna
într-a mea
mângâiam cu grijă
o albă catifea
te-mbujorasei
ca o fată mare
inocența ta
era mirare
coborai pleoapa
leneș, șovăitor,
simțeai iubirea
îngăduitor
firavele degete
făceau dragoste
se împreunau sublim
în dulcea pacoste
erau albe, imaculate,
erau zece
numai împreună
și-un mic poem de toamnă
ar fi vrut să spună
dar nu-l spuneau
pentru că nu era cuvântul
nu erau spusele
erau numai o atingere
de catifea
erau visele!

poezie de din Haina de molton
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Sisif pe casa scarilor" de Valeriu Marius Ciungan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -5.00- 3.99 lei.
Mircea Cărtărescu

Miros de frunze uscate

miros de frunze uscate...
am avut odată o pri-prietenă...
eram atunci un licean, și odată i-am spus
ca să fac pe nebunul (eram poet): "știi,
eu văd mai multe culori decât alții", iar ea,
M., mi-a răspuns "păi de ce
nu consulți un ocultist?", dar pe bune,
fără mișto... miros
de focuri de frunze uscate prin curți, pe Barbu Văcărescu,
pe lângă ISPE...

împodobeam atunci toamna cu diamante: o gagică
mi se pare cu plete (sau mănuși?) de diamant
totul era de diamant pe atunci
și dacă oamenii defecau
făceau diamante, zornăind în closet, și
dacă pomii aveau frunze, trebuia
ca ele să fie de diamant.

plângeam bătând la mașină poeme
dar femeile din ele erau inv-inventate
nu știam să fac dragoste, încercasem
și nu reușisem, puști
puști gelos și zălud... cenaclist de luni...
studinte...
ce dulce sâ mângâi o fată între picioare
când e goală și foarte, foarte umană
nu "femeie"
și când e toamnă afară, și dacă geamul ar fi transparent
ar trece prin el mirosul toamnei: fru-
frunze uscate și limbi roșii de foc
prin curți...

sexu-i complet aiurea în cărți și în filme - patimă
fucking 'n' sucking
nebunie
când e de fapt atât de dulce și trist
și corpurile sunt atât de cuminți
e și fucking 'n' sucking
dar în general
și mai tot timpul
e... altfel, e...

Mir-Mir - așa îmi spune ea
și când sunt șucărit îmi spune Mir-Mir.
în lift, când ne-ntoarcem din oraș
și când au furat iarăși becul
îi pun o mână pe fund și-i spun fioros: "gata,
nu mai scapi... te violez!", iar ea intră în joc:
"ia mâna, domnule, sau te pocnesc de nu te vezi!"
și-n fața ușii
descuiem și ne pomenim în căsuța noastră ticnită
și ne doare-n dos de toți și de toate...

iar acum marele maestru al finalurilor
de poem, vă propune
un final perfect de poem:
"ah, mirosul de frunze arse,
de foi arse prin curți,
de foi de diamant din 'Aer cu diamante'..."

poezie de
Adăugat de ClaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea șanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut și a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Și-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am înghețat,
Oricat de mult m-aș fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Și de durere torturat.

De câte ori am încercat
ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul și-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însuflețire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
și florile nu mai dau fruct, cad veștede, fără menire.

Se pare a fi un înțeles că tot real, fizic, prezență,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esență,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a ști, habar...

ce nume da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul și-l pierde
e grav, dispare însuflețire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezență,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esență,
imboldul vrut de-al ști, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
și orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... și amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce te scoate cel mai repede dintr-o pasă proastă? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!