Tu eşti cuvânt în poezia mea

Respectul meu... mărite cititor,
Tu, prins de versu-mi ca un legământ,
Eşti zâmbetul de care-mi este dor,
Izvorul meu... din care iau cuvânt.

În semnul tău, lăsat, ca trecător,
Neobositu-ţi gând se ascundea,
L-am adunat dintre tristeţi şi dor
Şi-am pus cuvânt în poezia mea.

Adeseori, când lacrima-mi cădea
Peste cuvântul dăruit de voi,
Eu am simţit, de-atâtea ori, în ea,
Iubirea ce se-ntoarce înapoi.

Şi pic cu pic... din tainicu-i fior
În versul meu, cu grijă, am zidit...
Răsplata mea, mărite cititor,
Din lacrima cu care m-ai citit.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii umbra mea...

Fii umbra mea pe mâna mea cea dreaptă
O, Doamne-Dumnezeul meu Cel viu
Atâta dor e-n mine şi Te-aşteaptă,
Atâta dor de ce-aş putea să-Ţi fiu.
Atât de mult am stat în închinare
Atât de mult m-ai ascultat din cer,
Atât de multe Ţi-am rămas datoare,
Atât de multe-am îndrăznit să-Ţi cer.

De-atâtea ori Te-ai îndurat de mine
De-atâtea ori nefericirea mea
S-a înălţat cu strigăte la Tine,
De-atâtea ori ai plâns când mă durea.

Şi-atât de mult am înţeles că-Ţi pasă
Că nu mă vrei pe-un drum de suferinţi
Că mi-ai zidit acolo sus o casă
Şi m-ai suit alăturea de sfinţi.

Eşti Împăratul meu, eşti Dumnezeul
Ce m-ai sfinţit 'nainte de-a mă şti
M-ai ridicat şi m-ai ferit de greul
Acestei lumi de fiecare zi.

Eşti umbra mea pe mâna mea cea dreaptă,
Eşti Domnul meu, eşti Domnul Dumnezeu
Te-aştept să vii, tot sufletul Te-aşteaptă,
Ajuta, Doamne, sufletului meu!...

poezie de Adriana Cristea (24 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut, dar mi-a trecut!

Am vrut să fiu poet, dar mi-a trecut,
Acum pictez, metafore mai mult,
Şi-acel fior de zbateri nesfârşit
O să îl scriu pe stele-n infinit.

Pe muze, am să le-alung când vin,
Că prea îmi fac viaţa mea un chin.
Şi mă obigă în cuvânt să zbor,
Să creionez poemele de dor.

Şi versurile care curg din nori
Ce te pătrund în noapte dând fiori,
Am să le-ncatusez în flori de crin
Că prea îmi rănesc inimă-n-suspin.

Să nu mă judeci mândru cititor,
Că-n versul meu e lacrimă de dor.
Şi nu mă huidui că am greşit
Sunt un netrebnic, orb şi-ndrăgostit!

poezie de Augustin Georgiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolidul

versul meu îl sorb din viitor
din esenţe pur universale
când în suflet fibrele mă dor
aidoma coardelor vocale
ce respiră cântec răguşit
strangulat cu funii ancestrale
versul meu şoptit de infinit
scrijelit pe file temporale
versul meu şi liber şi timid
versul meu ca sarea de pe rană
versul meu senil ca un bolid
dogorind pe sfera mea virană...

poezie de Iurie Osoianu (4 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te scriu în versul de iubire...

Iubirea ta mi-a scris pe dor cu stele.
În amintiri mi-a scris cu jurământ.
Împarte-mi, Doamne, viaţa printre ele
Şi lasă-mi doar o parte pe pământ.

Din ceruri să privesc spre nemurire,
De pe pământ iubirea să-mi ascult.
Păstrează gândul meu în amintire
Şi-ai să-nţelegi cât te iubesc de mult.

Şi n-am să uit, şi n-am să las vreodată
Să se strecoare timpul între noi.
Din el, uitarea creşte neudată,
Iar timpul nu mai curge înapoi.

Am să te scriu în versul de iubire,
Să fii tu Ana versului zidit.
Poemul meu să fie mânăstire
În Edenul în care ne-am iubit...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărite Sargatanas

Te văd iarăşi la geam
Mărite Sargatanas
Te transformi în umbră
Sufletul să-mi iei,
Vrei să îţi fiu alături
Mărite Sargatanas
Să fie şi al meu nume,
Rostit de marii zei.

Când privesc spre cruce
Mărite Sargatanas
Se stârneşte vântul
Şi plouă cu sânge,
Se lasă şi ceaţa
Mărite Sargatanas
Iar într-un colţ de pod
Un pui de demon plânge.

Din nou vreau sa îţi spun
Mărite Sargatanas
Că voi sunteţi doar fum
Un fum de-un roşu aprins
Iar tronul tău din oase
Mărite Sargatanas
Va fi trimis în timp
Pierind ca şi un vis.

Iar toţi ce îţi slujeau
Mărite Sargatanas
Ţinând pecetea ta
La fel ca o icoană
Se vor topi ca plumbul
Mărite Sargatanas
Cerându-ţi ajutor
În marea ta prigoană.

poezie de Alin Ojog (8 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă tăcere

Când scriu poveste de iubire
Tu eşti în vârful de condei,
Prin trupul tău... firav, subţire,
Se curg miresmele de tei.

Şi dacă-n rândurile mele
De-atâtea ori te regăseşti,
Am adunat şi-am pus în ele
Doar sentimentele fireşti.

Nu mi-am dorit să fii un vis
Pe care,-n noapte, să-l visez,
Sau eu, vre-un colt de paradis
Pe care-n vise să te-aşez.

Nu vreau să fiu o adiere...
Să-ţi mângâi buzele c-un zbor,
Ci un sărut să pun pe ele
De câte ori îmi este dor.

Şi nici vre-o stea ce stă la geam
Să-ţi vadă tainele din nopţi,
Eu vreau în braţe să te am
Să sorb pe rând din nurii copţi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răpire

Şi-am să te fur în noaptea asta,
Lumina mea cu dor hai-hui,
Din visul care-mi e năpasta
De când te ştiu al nu ştiu cui.

Şi luna îmi va şti povestea
De gând anost şi întristat
Şi n-am s-o las să ducă vestea
Acelor ce m-au încurcat.

Am să te fur din lumea oarbă
Şi-am să înec amarul tău,
Cu-n braţ de flori cules în grabă
Din înfloritul câmp al meu.

Să-ţi iei cu tine haina groasă
În ea să fim, noi amândoi
Şi inima ce nu mă lasă
Să te iubesc aşa cum voi.

Să mă aştepţi ca niciodată,
Să-ţi strângi bagajul într-un şorţ,
Iubirea mea imaculată
Şi floarea mea albă de colţ.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A versului meu doamnă

Am dorit amintirea să rămână
zidită, în a dorului fântână
şi-am trimis mângâierea neatinsă
prinsă-n versuri cu privirea stinsă.

Şi ţi-am întins o floare de cais,
învelită în culori pe care-am scris,
să crezi în nemurirea din cuvânt;
versul este sfânt, nu-i vorbă-n vânt.

Şi-am aşezat pe visul tău de fată
luciri, ce-au răsărit în nopţi odată
când am sădit în iubirea fără grai
acord de rime, pe care-l aşteptai.

În gândul meu, mereu am să te-ascult,
n-am să te las ascunsă în tumult,
rămâi la pieptul meu, târziu în toamnă;
comoara mea şi-a versului meu doamnă.

poezie de Constantin Rusu din Poesii (21 mai 2005)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

Versul meu urcă
precum ciocârliile în zările albastre;
îi mai trebuie puţin, foarte puţin,
ca să descopere
acel creuzet pentru flacăra vieţii
şi să cucereasca spaţii astrale.

De multe ori, versul meu
aleargă pe aripile vântului,
şi-atunci sufletul meu
îl prinde din zbor
şi-l apropie cu patos,
aşa cum apropii gura iubitei
pe care primul sărut
fixează pecetea de dor a iubirii.

Cam aşa este versul meu:
ca jocul de foc al ochilor,
ca ţipatul năvalnic al guguştucilor,
ca inima ta, şi-a mea.
ce cauta inimile semenilor noştri.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, toamnă-n versul meu de dor!

Hai la o cafea şi o ţigară, te invit în pauza de masă,
ţi-o fi frig şi ţie pe afară şi la mine este cald în casă...
Instruieşte-ţi ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
şi îngăduie-ţi răgaz şi cine-ntreabă, unde ai plecat şi-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi şi de frunze sub schije de ploi
şi că vrei să stai un pic pe gânduri şi să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul şi cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Şi de-ţi place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă şi colinde vor cădea din rai...
Şi pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must şi vin...
eu te-aştept la mine şi-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Şi-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanţă şi tristeţi,
la tine bate vânt şi plouă, la mine sumbre dimineţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu flori sărate

A prins rădăcini al meu sărut
Ce se înfig până în inima ta
De pe umărul tău drept
Din sărutul meu, un copac s-a-nălţat

Ca-ntr-o târzie desprimăvărare
Un copac cu ramuri de sare
Şi flori sărate pe umărul tău a-nflorit

Tu eşti bărbatul acel,
Care poartă şi duce cu el
Copacul-sărat pe umărul său,

Din al meu sărut, crescut,
Pe umărul tău drept sădit,
Cu lacrima mea udat

Ca o tăcută stalagmită
Ce creşte mereu din lacrima mea,
Pe umărul tău mereu va-nălţa
Iar tu-i vei căra, sărata povară.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

versul meu întotdeauna ba e trist
ba-i numai jale
versul meu în care ba exist
ba curg la vale

versul meu e todeauna ba alint
ba ideal
versul meu în care ba te mint
ba fug la deal

versul meu e todeauna ba destin
ba nenoroc
versul meu în care ba eşti chin
ba stai pe loc...

poezie de Iurie Osoianu (17 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă părăseşti

poezia nu are o zi anume, e ca cerul ce deapănă toate zilele
unele mai umbrite, altele zâmbind pe sub nori călători
şi zile torite ce te topesc pur şi simplu
"cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă"
Poezia nu se iubeşte, ea se trăieşte, zi după zi,
ceas după ceas şi răsuflare după răsuflare.
poezia este iubirea însăşi. este pasiune şi dăruire.
este trăire şi statornicie. mă rugam ei să nu mă abandoneze
neştiind că de fapt ea sunt eu, e adânc zidită-n mine
e cuvânt din cuvântul meu şi trup din trupul meu
eu şi ea suntem una.
confuzie şi curiozitate, aceasta e viaţa mea
dar ce aş fi fără ea? durere? bucurie?
triumf? Imaginarium
locul din care îmi trag seva
şi locul în care mă voi retrage
când timpul o va cere

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 81

Ori voi trăi, să-ţi scriu un epitaf,
Ori tu în groapă pus o să mă vezi,
Însă în versul meu nu te faci praf,
Pe când din mine n-ai ce să salvezi.
Numele tău aici pe veci va sta,
Dar eu, odată dus, voi fi uitat
Un biet mormânt pământul îmi va da,
Când tu la toţi în ochi vei fi-ngropat.
O piatră funerară-i versul meu
Şi-n viitor de mulţi va fi citit;
De tine guri vor pomeni mereu
Când cei ce azi trăiesc vor fi murit.

Condeiul meu te face să trăieşti
Pe buze vii şi-n piepturi omeneşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilitate mondială

Satul meu natal e poezia
ea mă naşte zău din mers
sufleca-ţi-aş moarte iia
să te-mpiedic hai c-un vers

Mă vei naşte iar din mers
Dumnezeu este Cuvântul
cu care moartea mi-am şters
ai grijă că-ţi vine rândul

Dumnezeu este Cuvântul
sufleca-ţi-aş moarte iia
să-ţi zăresc un pic mormântul
din satul meu poezia

O tăcerea-i doar un vers
unde Dumnezeu n-a mers

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!