Pentru fiecare faptă

Bâjbâim prin întuneric...
Pasu-n hăuri se prelinge...
Omule, de tot, nevrednic,
Cine-n urmă vrei să-ţi strige?!

Prin cenuşa risipirii
Fiinţei tale-ngenunchiate,
Cărei fapte, legea firii
Să-i aducă libertate?!

Ce-ai lăsat în oseminte
Şi-n genetice poeme?!
Câţi îşi vor aduce-aminte
Care sunt a tale semne?!

Ai iubit lumina, clipa,
Floarea care se desface,
Pasărea-ntinzând aripa,
Pruncul ce musteşte pace?

Ai lăsat zălog în lume
Fapta ta? Ai dat mâncare
Celui însetat şi singur,
Celui învrăjbit de foame?!

Mângâiere şi iubire
Sufletelor suferinde,
Hrană, apă ori iubire?!
Omule, să iei aminte!

Pleci pribeag din astă lume...
Doar o palmă de pământ...
Şi nu iei nimic cu tine!
Alţii or veni la rând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preţ în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopţii.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porţii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai ştiu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum ştii tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospăţul stelar amintiri
– Să nu uiţi, să nu uiţi să le dai trandafirii.

Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiţi să trăieşti
Tot ce crezi că-ţi va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curaţi şi fireşti
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.

Să nu pleci cât e timp de rămas lângă crini,
Cât e timp de trăit şi de mers către viaţă.
Ca să poţi curăţa trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe faţă!

poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă iubeşti cu ochii

Iubeşte-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toţi porii,
Chiar şi fără stelele de pe cer!
Iubeşte-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ţi cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Ţipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruş rănit de tăcere.
Cenuşa amintirii renaşte în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule iubit şi drag

Omule iubit şi drag
Orişicare-ţi este starea
Dumnezeu aşteaptă-n prag
Să-ţi aducă eliberarea,

Deschideţi uşa inimii
Şi-L pofteşte în a ta casă,
Spargeţi uşa profunzimii
Şi adu-I tot ce te-apasă:

Adu-ţi pierderile toate
Cu regretele la rând,
Şi mulţimea de păcate
Ce le-ai săvârşit în gând,

Adu-ţi lupta ta aprinsă,
Adu-ţi rănile murdare,
Adu-ţi inima învinsă;
Tot ce-o bucură şi-o doare,

Tot ce doare dar sfinţeşte,
Tot ce-n flăcări se mistuie,
Tot ce-arzând se împlineşte,
Tot ce-omori şi iar învie...

Adu-ţi amintirile
Şi coşmarurile toate...
Lasă împotrivirile,
El e Cel ce totul poate!

Adu-ţi casa şi familia,
Tot ce-ţi fură bucuria,
Tot ce-ţi curmă veselia,
- Dumnezeu este tăria! –

Adu-ţi falimentele
Şi dezamăgirea întreagă,
Adu-ţi toate luptele
Şi-orice vicii ce te leagă,

Adu-ţi omule valoarea
Ce ţi-a dat-o Dumnezeu
Chiar de-i prinsă-n închisoarea
Şi în lanţul celui rău!

Adu-ţi omule fiinţa
Cu-ntreg cugetul robit,
Adu-ţi toată neputinţa,
Spune-I tot ce te-a orbit...

Adu-ţi sufletul la Domnul,
Pune-l înaintea Sa,
Fiindcă El cunoaşte omul
Şi îi ştie patima!

Adu-ţi temerile toate
Şi cugetul alterat,
Hai la Cel ce totul poate
Şi vei fi eliberat,

Ba mai mult, are să-ţi dea
Şi o nouă identitate,
Prin care să poţi avea
Totul în Eternitate!

Şi El n-o să-ţi amintească
De trecutul tău murdar...
Vrea numai să-ţi dăruiască
Viaţa veşnică în dar!

Dar nu poate de nu vrei
Să te-aproprii prin credinţă
Cu inima ta să iei
Minunata-I biruinţă!

Poate-ai căutat mereu
O soluţie, doar una...
Dar soluţia-i Dumnezeu
La toate pe totdeauna!

Vino aşa, cu tot ce scrie
Pe segmentul vieţii tale;
Dumnezeu vrea să te înscrie
În Cartea vieţii Sale!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai venit?!...

De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă laşi să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!

Iubeşte-mă şi-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!

De ce-ai venit, dacă nu stai,
Şi-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.

Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.

De-ţi va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.
Ai vrea să-i ai acum aproape pe cei ce ţi-au fost dragi,
Cu gândurile negre,-n tihnă, deodată să te-mpaci.
De-ar prelungi un ceas sau două, viaţa, Dumnezeu,
Poate c-ar fi o bucurie... Părerile de rău
În vălătuci vuiesc şi plânge întreaga fiinţă a ta...
Cu îngerii, spre altă lume, curând te-oi îndrepta.

O lacrimă-şi găseşte calea ca-ntr-un oracol sfânt.
Poate că ai lăsat iubire şi pace pe pământ
Vor ninge flori de păpădie, de crini ori roze, iar,
Zadarnic plângi, te pierzi străine, căci toate-s în zadar.
Vei trece vămi, la porţi închise, vei bate ne-ncetat...
- De ce vii tu şi-mi baţi în uşă?! Mi-e sufletu-ncuiat.
Credeai că lumea-ţi la picioare, mereu se va-nchina.
- Iartă-mi Iisuse drag greşeala, cad înaintea Ta.

Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
Un somn prelung, o veşnicie, o cruce, un mormânt.
Cioclii plătiţi a jelui pentru un pumn de bani,
Durere-n suflet de copii, mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani.
Din scrumul vieţii irosit, nimic n-a mai rămas,
S-a stins şi cel din urmă vis şi cel din urmă ceas.
Supuşi aceluiaşi sfârşit, acelaşi glas ne cheamă.
Deşi de-a pururi ne-am minţit, trăim aceeaşi dramă.

Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Sub vraja vechilor ninsori, secundele îşi cerne.
Şi ninge-n plete de bătrâni şi lacrimă şi vis,
Mărgăritare-n borangic, sub floare de cais.
Un drum spinos pe care ieri mergeam încrezători,
Un lan de grâu cu maci arzând sub soare, uneori.
O trecere spre nesfârşit, o liră de răcoare
În dans etern, necunoscut, aceeaşi resemnare.

Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Prologul unuei alte lumi, prologul altei ere.
Hublou ce duce repetat spre ornicul durerii,
Popas în vreme, peste timp, la mesele tăcerii.
La tâmple cad ninsori... Târziu, ninsori ne-ascund în noapte
În urmă nu-i decât un gol şi vânturi reci de şoapte.
În noi furtună-i... ori e ceasul 'nainte de-a pleca
Tăcut, în alte veşnicii?! Aici cât vom mai sta?!

Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite
Ce între timpuri s-a ivit... Un pumn de oseminte...
Tăcere... lângă un mormânt se-aşează un fecior,
De bunii lui părinţi, ghiciţi, îi este tare dor.
O fiică,-n lacrimi pune flori, citeşte rând cu rând,
Despre părinţii ei iubiţi. Cu fiecare gând
E mai aproape a-i vedea. Şi fiecare ceas,
Petrece-n amintirea lor, atât cât i-a rămas.

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Căci toate pe acest pământ, de-a pururi sunt ispite,
Doar fapta ta şi gândul tău, trist călător prin lume
Pentru acei ce-ţi vor urma în amintiri rămâne.
Fii blând şi bun, nu regreta nicicând o faptă bună,
Înţelepciune, vis, gând bun, în viaţa ta adună,
Ca-n clipa când va fi să pleci cu inima-mpăcată,
Să nu regreţi nimic, nimic, din tot ce-a fost odată!

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt.
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând
Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Eşti ca fulgul de zăpadă
Care zboară prin văzduh
Şi apoi cade în ogradă
Umectând al său pământ.

Ce eşti viaţă-n astă lume
Doar un fulg rătăcitor.
De faci bine de faci rele
Totul este trecător.

Că tu om, cu zile puţine,
Mai tot timpul supărat
Să ştii, că nimic nu iei cu tine
Din ce-ai strâns ori câştigat.

După ce dispari vine uitarea
Fără ca tu să mai revii,
Ea aduce întristarea
Printre cei rămaşi şi vii.

Porţi cu tine moştenire
Al trecutului păcat
Nu ai drept de jeluire
Până nu eşti judecat.

Şi atunci balanţa dreaptă
Hotărăşte ce-ai făcut
Ea se înclină ori se îndreaptă
Şi-ţi arată al tău trecut.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de Sfintele Paşti, tuturor ce cred în divinitate

Noi toţi suntem povara care-o duce,
Iar El, prin noi, s-a răstignit pe cruce.
Aici, doar noi, poverile ne-am dus,
Uitând să ne rugăm şi la Iisus.
Noi i-am fost răni, durere şi povară...
Din Casa Lui, El nu ne-a dat afară.
Ne-a mângâiat când ne-am rugat fierbinte
Şi rugii noastre El a luat aminte.
Din trupul Său, noi înşine-am mâncat
Şi sângele-I iertare, iar ne-a dat.
Ni-i trupul plin de rană şi păcate,
Dar el, Iisus, ne-a adormit în moarte.
Şi va veni la dreapta judecată,
Vindecător de rană-njunghiată.
Iar noi, la adăpostul Sfintei Cruci
Vom fii doar vindecate răni adânci.
Coroana Sa de spini va sângera
Şi Soare pe pământ va lumina.
Vor bate inimile noastre - clopot...
Un plâns comun... Şi morţi şi vii - un ropot.
Iisus ne va chema pe fiecare
Şi lutului va da eliberare.
Atunci vom ştii c-al vieţii noastre chin
Se va sfârşi doar prin Isus. Amin!
Pe pământene căi - dulce lumină...
Iisus ne iartă de păcat şi vină.
Tu bun creştin, mergi, roagă-ţi de iertare!
Ca-n cea din urmă clipă-a vieţii tale,
Să-ţi fie plină candela cu mir,
Cu har, iubire şi prinos divin.
Acum de Sfântă zi, în împlinire,
În pace, libertate şi iubire,
Să trecţi pragul plâns al Învierii
Şi să uitaţi de patima durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, înger...

Tu, înger care ţii în palme
Întreaga lume-a mea, să treci
O frunză-n ramurile vieţii,
Prin adieri şi vânturi reci!

Să treci o pasăre de stele,
Peste smaraldul existenţei,
Să iei pe aripile tale
Amara trecere a vieţii!

Rubin al vechilor apusuri,
Un răsărit de ploi de sângeri,
Lumina să-mi aduci! Şi ia-mă
De-acum, cu tine printre îngeri.

Fii tu vulcan ce mă înalţă
Pe-a mării cerului psaltire
Şi lumii mele noi, dă viaţă,
Lumină, pace şi iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ai avea...

De ai la casă lacăte sau pază,
Zadarnic e! Doar Dumnezeu veghează
Şi-ţi este far în noaptea-ntunecată,
Căci El e-n veşnic calea cea mai dreaptă.

Prin El eşti energie şi lumină...
Închină-te! Nu eşti fără de vină...
Pleacă-ţi genunchiul! Roagă de iertare!
Nu rătăci pe-a timpului cărare!

De-acum, în suflet, fă altar de fapte!
Nu rătăci în a ispitei noapte!
Ajută omul în nevoi! Ştii bine
Că Domnul te va ajuta pe tine.

Celui ce-i trist, răspunde-i cu-ndurare...
La umărul plecat dă uşurare
O dulce mângâiere, un cuvânt.
Fii om cât vei trăi pe-acest pământ!

Acelui însetat, să potoleşti
Setea. Măritei Feţe-Mpărăteşti
Dă apa vie-a sufletului tău.
Aşa să te ajute Dumnezeu!

Celui răpus de foame, hrană dă-i!
A fost flămând, lovit de oameni răi...
Coroana Sa de spini se frânge când
Îi ieşi în cale când îţi e flămând.

De-i frig, rămâi şi gându-i încălzeşte!
Doar Dumnezeu cu-adevărat iubeşte!
În duh şi adevăr urmează-i dar!
Drumul şi paza Lui nu-s în zadar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem aici, pe pământ?

Viaţa noastră-i aici,
Un ceas între veşnicii,
Un popas între bine şi rău,
Unde stăpân peste fapte,
Eşti doar tu, om...
Tu eşti lumină şi noapte,
Pace şi ură,
Nisip şi ocean...
Tu eşti întunericul în care-ţi afunzi paşii,
Ori lumina în care te-nalţi vis fraged
Cu aripipi filigranate
Şi moi, parfumate.
Cum vrei să fie drumul ales?!
Transcendental? Retrovers?!
Ce taină mai ai de aflat?!
Viaţa e trecătoare,
Caută repede
Clipa care te desparte de moarte!
De moartea eternă...
Eşi ultima piesă a bătrânului puzzle,
Furtună dezlănţuită
Ori blânda mângâiere de soare...
Ce eşti?! Ce vrei să fii?!
Căci viaţa e trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara – poem diamant

Primăvară –
Verde lume,
Cântec, viaţă, libertate,
Floi şi ramuri înverzite,
Ale tale azi sunt toate.
Altă lume prinde viaţă...
Zâmbet, vise, fericire,
Mărţişoare cu...
Iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana inimilor tale

Ziditorule de Ane, cu poeme la rever
Mă cutremuri cu tăcere, mă învii cu un sărut
Fură-mă din astă lume şi mă du la tine-n Cer
Să îţi fiu pe lângă vers, freamăt dulce şi tăcut.

M-ai ales să-ţi fiu o muză cu ochi verzi de peruzea
Pentru-a tale dulci poeme care-ţi curg în loc de sânge
Ce nu ai ştiut, Manole, e că-n tine sunt o stea
Care-ţi luminează versul, şterge ochiul care plânge.

Din tăcere făurit-ai clipe dulci de mângâiere
Sunt o Ană cu ochi verzi, puls al inimilor tale
Eşti pegasul care zboară şi-mi vorbeşte de iubire
Îngerii ne poartă karma ridicând şi osanale.

Dintre toate câte sunt numai eu te port în zbor
Printre versuri de iubire şi atingeri de caşmir
Din tăcerea ta, iubire, făureşte-mi pe un nor
Ploaia de săruturi calde, şi poemul uns cu mir.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urări scurte

Tu să nu uiţi.
Tu să nu uiţi de tine,
De lume şi de suflet,
Să nu uiţi de durerea
Ce-a provocat un scâncet.

Să-ţi aminteşti.
Să-ţi aminteşti cu viaţă
De oameni şi de locuri,
De întâmplarea care
Te-a dus pe-a' tale docuri.

Să iei aminte.
Să iei aminte orice
În viaţă-o să te-ajute,
Că-i sfat ori că-i îndemnul
Ce nu o să se uite.

Trezeşte-te.
Trezeşte-te şi simte
O lină adiere,
Un cânt de rândunică
Mereu să-ţi dea plăcere.

O să-ţi mai spun...
O să-ţi mai spun atâta
Că viaţa este scurtă
Şi e frumoasă tare
Trăită cât mai multă!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Omule, te rog să iei aminte
la următoarele cuvinte:
rupe întunericul în care ai intrat
cu răsăritul pe care,
Dumnezeu ţi l-a dat!

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, amintiri, amintiri...

Pe masa cu trei picioare este-un boţ de mămăligă
Jos la vatră, pe jăratic, trebui' puiul să se frigă.
Dintr-un bol, mujdeiul duce aburi mirosind plăcut
Către toţi cei mulţi din casă, către-un trecător flămând.

Se aud foşnind porumbii dezbrăcaţi de chihlimbar
Şi pocnesc sub jalnic cântec înveliţi în strai de jar,
Cânt şi vers e şezătoarea, tihnă-n suflet, zumzet, pace...
Numai trecătorul singur, stă la drum şi plânge... tace...

Un suspin prelung se-aude! Plânge lumea, plânge codrul!
Teama-n râuri se prelinge... ploaia şi-anceput prohodul!
Dungi sfielnice,-argintate se coboară din genune,
Cerul este tot mai negru! Val de lacrimă şi spume...

O fântână de-ntuneric, o fântână de lumină...
Trecătorul bate-n poartă... cere apă şi odihnă...
- Milă fie-vă de mine! Da-ţi-mi loc într-o coşare
Şi-oi mânca ce am în traistă... Nu v-a fi cu supărare!

Sunt bătrân şi ploaia-mi pare peste umeii-obosiţi
Haină grea... Murdar sunt tare! Am pantofii-ngăuriţi!
- Omule bătut de vânturi, în acelaşi Dumnezeu
Ne încredem toţi deodată... Înţeleg cât ţi-e de greu!

Însă înc-un loc la masa noastră, astăzi e cinstire...
Domnul te-a trimis pe semne pentru-a noastră mântuire...
Poate pronia cerească ne-a lăsat semn, căci nicicând
N-am lăsat un om pe drumuri, însetat, gol ori flămând...

Dăm mărire lumii sfinte! Hai, pofteşte! Şi-om mânca
S-avem pace şi putere câte griji om îndura!
Darul ploii să ne fie, dar în suflete şi-n casă
Să ne binecuvinteze astăzi lacrima cerească!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Amintiri, amintiri, amintiri...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleci în iubire

te oglindeşti în franjurii lunii
printre norii ce inghit gandurile mele
devii parte tacuta a noptii
şi ma imparti cu tine
în bolta ce demult m-a ascuns.

curgi asemeni lavei incinse prin mine
te zbati in orologiu pe puntea secundei ce ma ucide
cu pieptul vanjos strapungi clipa
în care am ramas sa-ti fiu privire
privindu-ma in tine.

mă vrei sa iti fiu in tampla vantului
să te pot saruta cu fiecare dimineata
te lupti cu profetii ce striga cu glasul
pasarilor mereu ca exist.

lancea iubirii o implanti fara teama
orbirii, muscandu-mi linistea ce ma tine
prizoniera in lumina lunii in care m-ai uitat.
pleci în iubire, te intorci in iubire
mă zidesti cu degetela tale
gustându-mi fiecare zbatere sub vesmantul in care
dormim amândoi fără să ne fim.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu asta vrei?!

Funigei, pe argintate cărărui, se înfăşoară,
Cu argint de lună plină strălucirea îşi măsoară
Ţes ca-n pânze de păianjen, gânduri nerostite încă
Şi-n prăpastia luminii, noaptea e tot mai adâncă...

Lumii noi fuzionează alte lumi... De frontiere,
Prinşi în leagăn de mătase, trec păianjenii spre stele.
Nemurirea mă-nfioară! Mă cuprinde nemurirea
Şi în dulce fuziune, mă confund cu omenirea.

Microcosmosul luminii se lăţeşte, mă absoarbe
Şi stăpân pe legea firii ştie fiinţa să-mi adape...
Macrocosmos sunt o clipă şi arcuş de funigei...
Ţes un univers de stele... Omule, tu asta vrei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maică Marie!

Unde eşti, Maică Marie,
Căci Iisus Mântuitorul
Plânge-n noi de necredinţa
Ce i-o dăruie poporul.

Crucea-i e şi-acum povară...
Sufletu-i e ne-mpăcat,
Că-ntinată ni-i menirea.
El din morţi a înviat.

Să plătească legea firii
Păcătoasă şi mizeră...
O, ca sângele se scurge
Viaţa noastră austeră.

Sângerând, cu spini pe frunte,
Însetat şi plin de răni,
Ne aşteaptă să ne ierte
Şi ne plânge uneori...

Ne-a iertat o veşnicie,
Noi mereu păcătuim,
Omule, îţi spun: ajunge!
Pentru toate-o să plătim!

Fii mai bun şi cu iertare
-N gând şi-n fapta ta priveşte!
Unde eşti, Maică Marie?!
Vino şi ne mântuieşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!