Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Anunț la mica publicitate

Am căutat mai ieri într-un ziar,
Să dau și eu anunț publicitar:
"Vând toamnă la un preț avantajos
Cu ploi și frunze, rod și timp geros...

Vând ieftin toamnă cu alai de roade,
Gutui și struguri, nuci și mere coapte
Vând dacă vreți și nuduri – pomii goi
De frunzele și roadele din noi...

Vănd ieftin toamnă cu alai de roade...
Dar ți-ai găsit?! Halal publicitate!
Ofer ca bonus cerul plumburiu...
Poate am dat anunțul prea târziu!

Ofer covor de roșu arămiu
Și rozele cu capete plecate
De bruma ce-a căzut într-un târziu,
Fără să știm și noi, așa,-ntr-o noapte...

Picturi de vis! Ce zarvă! Ce tăcere!!!!!
Nud de copaci... Divină mângâiere...
Mamă-natură, în cântări și rugi,
Te rog o primăvară să-mi aduci...

Nonconformistă cum am fost mereu,
Mă-mbrac în verde crud, slăvind iubirea
Și-mbrac cu trupul meu copacii-nud
Redefinind tăcut nemărginirea.

pamflet de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului hum㠖
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploi

Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece și covor de frunze,
În ascunzișul nopții mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaș al templelor – o umbr㠖
Ție destinat în nemișcarea ta,
lași pe cer doar nori sortiți plângă
Și vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum și ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă și dovleac,
Velințe fluturânde la ferești,
Surâs de prunci și dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruiești...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Diana Niță

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aștern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt ușor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben și portocaliu,
Pierd din culoare,
precum și cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e și acum, era și atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
și deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieții nu-i etern.

Așa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă mă îmbrac cu haina ta,
gust din rodul tău,
simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Așa cum faci tu, cu gândul meu,
fiu decor, fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Un răspuns fudul doamnei Nuța Crăciun

-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Și zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...

Copacii goi, în nemișcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaște...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!

Copacii dor?! În plâns de frunze
Își varsă lacrima și dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...

Și dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,

Și dacă toamnă după toamnă
Trec lent... și noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieții îl sorbim...

Sub pleoapa neînchisă încă,
La ușa sfântului altar,
Sărbătorim în nemișcare
Aceeași toamnă, iar și iar...

Îmbătrânim tăcut și cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alții doar o stâncă...

Ceruri de chihlimbar... și-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalță-n rugi creștine...
În rest, tăcere doar... poete!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Chemare

Bolborosesc a chemare
Ploile toamnei acesteia...
Bolborosesc a must rubiniu dând în fiert,
A gutui, a târziu -
O voce de clopot ascunsă și gravă...
O toamnă bolnavă...
Bruma se-nghesuie ca un ciorchine
La adăpostul ramurii frânte.
Frunzele cad în cascade de jad...
În ziua de mâine o altă toamnă,
Banală, pustie și goală...
Ca o zi învechită, de școală,
Cu clasa gheboasă
Și abecedarele vechi,
Cu muguri de vis la urechi...
O toamnă plutind
Peste lumea de nea, peste albul tâmplelor reci,
De bătrâni cuminți, reumatici, dureros de apatici.
O toamnă prin care și tu ai să treci.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Răspuns la "Aș fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades își face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Și-s singură în casă și la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foșnesc de ne-cuvinte și de dor...
Un dor de-a fi și eu o primăvară,
-nmuguresc, nu mai pot mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine fi fost un cer de miere!

Cum?! mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze și-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un șal liliachiu
Și în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veșnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenușă, sunt tot toamna...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...

Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

O altă toamnă

E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpițele, spre transcendent se-nalță
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viață.

Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Își caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitații pelerini,

Aleargă-n vânturi, pe arcuș de stele
Și dansul lor se toarce și se frânge.
Și lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere și de sânge...

Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roșu, soarele în pâlcuri...
E toamnă și-i atâta de târziu!

Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalță peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin și a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

M-am ascuns de toamnă...

M-am ascuns de toamnă într-un vârtej de frunze rătăcite,
Lenevind mă poartă vântul spre orizonturi prăfuite.

M-am ascuns de toamnă sub un butuc de vie plin de struguri,
În visul ruginit al viței se trezesc și plesnesc muguri.

M-am ascuns de toamnă sub poala mărului ce stă ardă,
Freamătă ușor, se teme că frumusețea o să-și piardă.

M-am ascuns de toamnă sub un gutui ce candela-și aprinde,
Arde fitilu-n felinar, raza speranței se întinde.

M-am ascuns de toamnă iar sub nucul falnic din grădină,
Coji de nuci se zdrențuiesc, foșnește-n ram frunza-i puțină.

M-am ascuns de toamnă în nostalgia dulcilor tristeți,
Mi-a fugit dorul de-acasă în zorii unei dimineți.

M-am ascuns de toamnă într-un lăcaș de răvășite gânduri
Și m-a găsit în zboru-mi lin prin păsări pribegind în cârduri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Vând locuința mea lacustră

Vând locuința mea lacustră
Având pereții din poeme,
O vând, cu soba ei pe lemne,
Cu tot cu puntea ei îngustă.

Tristețea ploii mă dezgustă
Căci plouă de prea multă vreme,
Vând locuința mea lacustră
Având pereții din poeme.

Vând chiar și barca mea robustă
Cu care-n larg plecam devreme,
Vând ieftin celui care gustă
Singurătățile eterne...

Vând locuința mea lacustră.

rondel de din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamna

Toamnă, rod bogat, când dulce-i vinul,
Mirosind a nuci și scorțișoară,
Toamna când se-acoperă seninul
Cu nori grei, cu pătură de smoală...

Toamnă cu gutuie la fereastră
Și copaci împodobiți cu-argint,
Când ne bate vântul la fereastră
Și ne cheamă albe flori de mirt.

Toamnă blândă ca o rapsodie,
Notă de tăceri te-a ispitit,
Arde, arde, arde focu-n vatră,
Toamnă, rod bogat ne-ai dăruit.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamna asta

Miroasea rod bogat și-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranțe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliți de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat și veșnic celibat,
Când între noi tăcerea se așterne...
Și plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-și arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată și bogată...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Crina Cosoabă

Toamna iubirii

E prea târziu pentru noi doi
Cad frunzele iubirii,
Și noi suntem la fel de goi
Ca pomii cenușii...

E toamnă rece între noi
Adie vântul despărțirii,
Și-n ochii noștrii sunt doar ploi
Ce ne aduc pustii...

Și-am vrea s-aducem înapoi
Uitată clipă a fericirii,
Dar din trecut se nasc strigoi
Ce se opun iubirii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamnă-doamnă

Toamnă-doamnă, nimb de ploaie
Și de vânt ni se arată,
Cu secundele greoaie
Și gutuie-mparfumată.
Pus-ai colier de frunze
Și-n condurii de tăcere,
Treci înspăimântându-mi, toamnă,
Liniștea ferestrei mele.
Ai furat sobor de frunze
Și alai de spice, maci,
Iar acum pătrunnzi în suflet,
Scormonești... și plângi... și taci.
Oh, de teamă de furtună
Și de iarna ce-o veni,
Te-ai ascuns în mine, toamnă
Și în versuri sidefii.
Nu mai am acum nici verbe...
Toate, toamnă mi le-ai luat.
Ai venit cu frig și ploaie
Și pustie m-ai lăsat...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-mă cu toamne...

Tu ești aici, în toamnă, același gând de joi
Te caută, să-ți pese, de mine... și de noi.
Din fosta umbră verde
Doar vise mai foșnesc.
Iubirea n-are toamnă, iubirile nu cresc.

Semințe de iubire nu sunt în galantar,
Iubirea n-are umbră, culoare, nici hotar
Și n-o culegi din vie,
Din meri sau de prin nuci,
Iubirea e făcută... din multe vorbe dulci.

Pe frunze ruginite... nici vorbele n-ajung
povestească toamne, cu mere și cu crâng.
Ascunde-le-n cuvinte
Și nu-ncerca să-mi spui,
Iubește-mă cu toamne... și puful de gutui.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cerești
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcușu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenușă.
Dormea sub arcușul de ploi,
În așternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Și doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De toamnă...

Vezi?! Afară plouă... Și e frig... Și plâng
Tremurându-și umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate și trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.

Plouă mocănește, cu stropi mici și reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheați pe veci
Și de remușcare, șoaptele se-adună
Și vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...

Brațele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul și-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său își are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...

Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Și pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...

Ploi bolnăvicioase... Trec copii la școală...
Toamnă... toamna vieții, crudă și amară,
Vin cu scorțișoară, iz de guturai,
Toamna iarăși vine cu al său alai!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Așteaptă-mă toamnă

Așteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Nu vreau iarna rece
Cu viscol si nea
Din frunze fă-mi haine
Pantofi din tăceri
Așteaptă-mă toamnă
Doar azi n-a fost ieri
In umbrele tale
Mai pot trăiesc
In iarna cea rece
Simt ca ingheț
Așteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Alungă-mi din păr
Fulgul de nea
Cu tine fac casă
Deși e târziu..
Dar iarna mă-ngheață
Si nici nu mai știu
De-i ziuă sau noapte
Albită de tot
ia vântul rece
Nu pot sa inot
Pe drumuri pustii..
In casă ingheț
Așteaptă-mă toamnă
Te rog doar o zi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook