Micul soare, fiica Lunii

Măreţul Soare avea un fiu,
Măreaţa Lună o fiică,
Încă de când cei doi se ştiu
Iubirea lor se tot complică.

Captivi mereu în timp şi spaţiu
Ursiţi să nu se întâlnească,
Sunt prinşi într-un amor nesaţiu,
Destinele să nu-şi unească.

Dară poate, cine ştie
Şi într-o măreaţă zi,
O minune va să fie
Şi cei doi se vor uni.

Micul Soare, fiica Lunii
Întâlnise-vor pe cer,
Şi-i va-nvălui, milenii,
Un amor plin de mister.

Imensul gol ce-i despărţea
Reuşi-vor să-l străbată,
Şi veni-va poate vremea
Să se-ntoarcă imensa roată.

Să se schimbe sensul vieţii,
Dragostea să n-aibă margini,
Şi din densitatea ceţii
Să se scrie alte pagini.

Universul să se schimbe,
Iar iubirea celestală,
Între două lumi să plimbe
A ei forţă colosală.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul şi prinţesa

Dinspre miazăzi apare
Un voinic grăbit, călare,
La castelul din pădure
A lui prinţesă s-o fure.

Un castel mare, păzit
De dragonul cel mâhnit...
Stă voinicul, se gândeşte
Cum dragonul păcăleşte.

Dragonu' avea pumnal de foc
Şi vreo şapte alte arme,
Dar cu puţin de noroc
Atunci când acesta doarme,
Voinicul viteaz din fire
Le va lua într-o clipire.
- Şi atunci dragonul mare
Va rămâne mic sub soare!

Armele, ca prin magie,
Îl fac mare ca să fie,
Fără ele e mic, mic,
N-are putere nici-un pic.

Un voinic cum nu e altul
Într-o clipă face saltul,
Pe dragon să-l păcălească,
Cu prinţesa lui să se unească.

Dă ocol castelului,
Ia armele dragonului,
Ş-apoi fără pic de teamă
Pe prinţesa lui o cheamă.

- Dulce floare de cireş
La balcon te rog să ieşi,
Într-a mele braţe sari
Să fugim ca doi hoinari.

Astfel, cum zise voinicul,
Sare fără a ştii bunicul,
Rege ce-mpărţea teroare
În ţinutul 'cela mare.

Şi-amândoi gonesc la vale,
Nimic nu le stă în cale,
Plecară spre miazăzi,
De unde voinicul veni.

Se bucură natura toată,
Voinicul reuşi să scoată,
Pe prinţesă din castel
Să fie mereu cu el.

Cei doi îşi trăiesc iubirea,
Vor afla ce-i nemurirea,
Voinicul şi prinţesa lui,
Dragostea Universului.

poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar reveni iubirea

În noapte ne iubeam
sub o lună plină,
Iubirea nu mai e.
-Din a cui pricină?
Eu mi-am dat inima
să fie totul bine,
Am primit în schimb
doruri şi suspine.
Dragostea ne-a fost
dulcele parfum,
Într-o clipă toată
s-a prefăcut în scrum.
N-a mai rămas decât
o scânteie care
Fără iubirea ta
se stinge şi dispare.
De-ar reveni iubirea
cu parfumul ei
S-ar reaprinde alte
sute de scântei,
În noapte-ar răsări
luna şi-alte stele,
Te-aş avea din nou
în braţele mele.
Este atât de greu,
cu vise mă hrănesc
Şi cu speranţa că
iubirea o găsesc,
Poate va renaşte
din cenuşa veche
O altă iubire,
sufletul meu pereche.

poezie de Răzvan Isac (7 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat să mă vindece de efemer. Să-mi cresteze pe suflet cu iubire, la apus de ianuarie veşted, aripi cernite amintirilor. Când se vor alipi genele viselor peste trupul gol, lumini şi umbre îşi vor stinge paşii în cremenea zorilor. Siluete de fum şi primăvară pierdută sub frigul gândurilor, fior de şoaptă molcomă, inimi locuite de freamăt şi bunătate. Toate acestea şi alte utopii, surghiunite de raţiuni oarbe, avea să le tină ferecate într-un grăunte de nisip. Oamenii vor călca pe lumina rumenă cu sete, dor şi îngăduinţă. Pe urmă poate vor schiopăta fericire şi zâmbet de soare pe tălpile ude. Cine ştie?
Noi să ne fim. La ţărm de viaţă, umăr langă umăr, privind înăltimi de văzduh albastru. La vânătoare de timp, răsărit de clipă şi agonii. Când vom obosi de visare să ne odihnim sufletele îmbrăţişate.
L-am rugat să-mi fie. Nu ştiu cum. Şi dacă ne treceam într-o zi, ca doi străini în pulberea vremii, tot am fi rămas flămânzi de iubirea pe care n-am apucat să ne-o dăruim...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomii iar vor înflorii

Şi pomii iar vor înflorii,
Veni-va altă primăvară,
Şi noi ne vom căsătorii
Sub cer senin, parfum de seară.

Şi vom avea şi invitaţi;
- Anotimpuri ce-au trecut,
Iubirii martori să ne staţi
Ca atunci când ne-am cunoscut.

Şi ne veţi binecuvânta,
Stele-a înaltei bolte albastre,
Când noi doi vom înainta
Spre calea fericirii noastre.

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea-i telenovelă

Viaţa mea-i telenovelă,
Scrisă pe aripi de vânt,
Sufletul mi-e ca o velă,
Dragostea, un lucru sfânt.

Am iubit, iubesc, iubi-voi,
Pătimesc şi nu îmi pasă,
Împart dragostea la doi,
Chiar de-n urmă lacrimi lasă.

Nu e primul meu amor,
Nu va fi nici ultimul,
Chiar de-o fi să mor de dor
Voi iubi cu sufletul.

Şi voi merge înainte,
Tot să caut dragostea,
Voi avea mereu în minte,
Al ei chip, frumoasă stea.

poezie de Răzvan Isac (24 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

încă în fiecare dintre noi suntem
doi câtă vreme limbajele ne urmează
dar într-o zi despărţirea va fi definitivă
noaptea se va prăbuşi într-o mare prăpastie
pentru a lăsa într-un colţ neştiut
un al cincilea soare să răsară
adâncimea din afară
se va micşora cu premeditare
în timp ce ochii se vor muta înăuntru
ca o moarte vie în uşorul celeilalte lumi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimit îngeri la tine

Trimit cu eterul
Spre tine şoapta mea,
Şi gândul, efemerul,
Şi toată dragostea.

Pe adieri de vânt
Trimit raze de soare,
Şi tainicul cuvânt
Pe-a curcubeului culoare.

Trimit îngeri la tine
În noaptea cea senină,
Când te gândeşti la mine
Şi inima-ţi suspină.

Aş vrea să-ţi fiu eternul,
Aş vrea să-ţi fiu amor,
Şi amândoi destinul
Să-l facem mai uşor.

poezie de Răzvan Isac (6 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comprimare

am citit pe undeva
că se poate comprima
timp, materie şi cer
ascunzând un nou mister

dacă e adevărat
aş vrea să fiu ajutat
să comprim iubirea mea
care mi-e povară grea

aş ascunde-o într-un lac
sau pădurea cea de fag
aş avea braţe deschise
să cuprindă alte vise

vreau să am noroc în ele
şi miros de sânziene
lângă râul dus în vale
unduindu-se la soare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se vor doi pomi alături. Doi.
Şi casa mea le stă-mpotrivă.
Bătrâni sunt pomii... Casa - veche.
Eu - tânără - şi, de aceea,
Eu pomi străini nu mi-am dorit.

Cel mic întinde braţul ca o
Femeie fără strop de vlagă.
Priveliştea e crudă foarte,
Şi vezi tânjind aşa ce-i tânăr
După ce-i vârstnic - trainic, poate,
Şi - poate - mai nefericit.

Doi pomi: în pulberi de-asfinţituri,
Cum sub zăpadă şi sub ploaie -
Mereu, mereu - se cer alături.
E legea lor - se cer alături:
O lege doar - se cer alături.

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (august 1919), traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare...

Cum norii vin în suflet trist,
Aşa şi soarele răsare...
Aş înflori precum o floare
Capitulez... nu mai insist.

Cum visul plin de tine bate,
În a mea inimă în cioburi...
Aşa mă prind în braţe doruri,
Şi simt iubirea cum răzbate!

Te simt distant, rece şi gol
De simţăminte şi iubire...
Te afli într-o rătăcire,
Şi dragostea îţi dă ocol...

Nu ştiu iubire cum să prind,
A noastre mâini şi să privim
La ce noi doi ne amintim...
Dezamăgirea tot strivind...

A fost un ceas, sau poate două,
În care fost-am fericiţi...
Vino să fim iar împliniţi,
Chiar şi pe timp urât, când plouă!

Destinul este scris în Cer!
Nu pot să lupt cu soarta mea...
Tot ce aştept eu de la ea,
Eşti tu... şi este tot ce-ţi cer!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău îl învelesc cu stele

Trupul tău îl învelesc cu stele
Şi-l fac să fie veşnic ca şi ele,
Aş vrea să te-nvelesc cu trupul meu,
Dar eu nu voi rămâne aşa mereu.

Eu voi pierii când timpul meu va trece
Şi trupu'-mi va rămâne tot mai rece,
Poate mă voi transforma într-o stea
Să pot să te-nvelesc iubirea mea.

Cu dragostea aş vrea să te-nvelesc,
Căci tu eşti tot ce am, tot ce iubesc,
Cu dragostea să te port în vecie,
Şi moartea tot viaţă să ne fie.

poezie de Răzvan Isac (21 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aş încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieţii noastre continuă
în acel spaţiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... şi iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbeşti iubirii,
iar sufletul să-ţi fie uşor şi liniştit.
Rostul vieţii
este să te bucuri că trăieşti acum şi aici.
... Mâine... cine ştie?...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza de soare

sunt trubadurul lumii
în mâini o chitară, în suflet o rană
mă apropii de tine
dispare şi timpul rămas
mă nărui în gânduri
pe piscuri, în ceaţă
se aprinde privirea
o clipă, pe raze de soare
cuvântul a tăcut
în cer pulsează un foc necunoscut
pe umeri mantie de flori
culese de pe câmpuri, în zori
în ochii tăi adânci se scurgeau zările senine
un dans înalt în ceruri
tu şi eu
doi fulgi uşori şi visători
un zbor fără spaţiu
dispare şi timpul rătăcit într-o privire
femeie, lacrima iubirii
umbre pe cer în tainic mister
se aprinde iubirea
o clipă
pe o rază de soare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea florilor de tei

Din când în când murim din doi în doi
Şi înviem cam rar, din trei în trei.
Ne scuturăm ca florile de tei
Şi adormim ca firul de trifoi

Când îl colindă coasa gâfâind...
Atâta tot iar restul e mister?
Precum un câine urlu către cer
Şi zgârâi poarta de-aur mârâind.

Aş vrea să ştiu ce-i dincolo de-apus
Nu prorocii şi bâiguieli deşarte,
Când suflet de ţărână se desparte
De ce se duc în jos ori zboară-n sus?

Aud din cer un murmur:,, Geaba vrei...
Aşteaptă vremea florilor de tei... "

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!