Îndemn de bun... simţ

Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranţă
Pe-un individ, sau pe-o vacanţă...

Să ştii; nu-i unic! E alternanţă!

Părtaş să-ţi cauţi, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ţi pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simţi straniu; drag ţi-e şi-altul!

Nu e partaj fără împărţire,
Cum suflet nu-i fără simţire,
Şi schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!

Doar crezi, dar cald îl simţi, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pe bucăţele

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac şi-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spaţiu! Numai remuşcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.

Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te ştiu, te iau fărâme, pleci,
Eşti tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi şi el, nu l-am zărit de mult, de-o veşnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.

În straniu paradox te izolezi, cu ştiinţă, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Şi trena-n urma nemişcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îţi pierzi avere,
C-o dai -şi-ai alergat-o o viaţă- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ţi faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toţi; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanţă
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristeţea-i tot mai sumbră, nu-i speranţă,
Şi viaţa tot se scurge tot mai muribundă.

Şi cât elan de zbor e, ce voinţă
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -şi-i lung- e doar căinţă
Şi orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eşecuri, bluff şirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Şi bani sfârşesc, te lasă şi cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alooo?!?...

- Bună, ce faci?...
Ţi-e dor de mine
Sau m-ai uitat definitiv?...
Te rog! E un imperativ
Să te revăd... Ce mult îmi placi!...
Mi-e gândul zilnic doar la tine,
Nu pot să mai trăiesc de taci.
Nu-nchide!
Te rog mult ascultă...
Că nu te costă, eu plătesc!
Din suflet mă-nvinovăţesc
De tot ce crezi gânduri perfide...
Mi-e inima dragoste multă
Şi şoaptele îmi sunt livide,
Te rog mai stai!
Dă-mi o speranţă
C-o să mă ierţi de ce crezi tu!...
I-aţi de la "nu" mică vacanţă,
Întreabă-ţi sincer sufletu'...
Nu-ţi cer nimic să pui, să dai,
Doar să m-accepţi şi-n viu să tai!...
... Te las să mă răneşti de vrei,
Doar să te văd încă odată!...
Eşti perla mea, breloc de fată,
Şi-o să-ţi fiu doar de-aproape vrei
Şi de-s departe
să mă chemi!...
I-aţi numai bine, dă-mi ce temi!...
Vreau sluga ta!... Înger mă iei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă nespusă sau... Daniel

Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ţi fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...

Să-ţi dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ţi mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Să-ţi fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ţi fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...

Veşnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc şi-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Du-mă la ochi să-ţi fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ţi rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere înainte

Când repriveşti fost în imagini şi doar din retrăiri trăieşti,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ţine, nu mai eşti!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Şi uiţi că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îţi retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp şi d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neştiut şi-o zi-i din altă,
Să-ţi smulgi din frâie neputinţa, trenul ţinut uitat în haltă,
Să-ţi porţi gând nărăvaş cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să laşi trecut, să înfrunţi un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o ştie, nu te minte
Şi întoarcerea să-ţi faci elan de zbor, spre abisul înainte!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă fără temei

Ai mai fost la mormânt de părinţi să-i adori,
Să-ţi iei timpul să creşti şi să împrăştii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb şi să plângi şi să nu vrei veşmânt
Să-ţi acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... şi ştii că acolo te duci.

Şi că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Şi să pună copii să-şi ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârşitul de ieri
La speranţa de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credinţă măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom taţi şi copii
Şi că mâine nici stele rămâne-vor vii.

Iar morala speranţă "învăţăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez... laic

Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Şi propriul viitor nu-l ştim!

Nu cred în măşti de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.

Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Şi evitări sunt semn de furt!

Nu cred în false controverse
-Şi, mai puţin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înţeles
De-a face "da"-urile inverse.

Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Şi hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...

Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!

N-aştept şi, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Şi-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.

Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieţii, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Şi nu-l ţin, returnez ce iau...

E-un pic din crezul meu, ce vreau!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

Şi nu găseşti, iar, cine să-ţi fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Şi furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!

Revii scârbit de tine, te pipăind ce eşti
Şi-ţi juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrăţişând pe-ai tăi şi alţi ferici, că vii
În ţara ce te aşteaptă; doar tu să o primeşti!?!

... Uitând de măscăricii, din naştere... prosteşti!!!

PS
Când ţară n-are grijă de mine, individ
Şi Stat de vorbe goale, ce tot eu ţin, mă fură,
Iar un popor, ce-şi zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Şi "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresiv

Am suflet nor,
Sunt trist de plumb.
Gândesc să mor...
Mi-am pus în gând.

N-am meteor
Şi ceru-i plin...
Sufoc în dor,
Mă sting în chin...

De singur... zac,
M-au lăsat toţi;
Ca-necu-n lac
Când ştii să-nnoţi!

Mai am o şansă...
Dă-mi semnal
Să ies din transă,
Din letal...

Un colţ de zâmbet,
O esenţă,
Tremuru-ţi, zumzet
D-existenţă.

De mă refac
Să-ţi fiu covor,
Poţi să mă calci
Şi să-ţi fiu zbor.

Umbră să-ţi fiu
Îmi e de-ajuns...
Talpa să-ţi ţiu,
De toc străpuns!...

Doar să mă ai
Să mor de tine
Să-ţi faci alai...
Din mii... de mine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica

Final de semne, în cumul, sau în pierderi, şir făcute,
Cum la mărgele îs adunate, risipite, pân' la a face nod,
Ce nod va fi redesluşit imaginar, de timp 'l va cere, cât mai iute, iute...
E şnuru' împletit în colan, cunună, ori laţul gafei, de la eşafod.

Alegerea supremă-i din mii, de miile, împământate crezuri,
Cum apa face ploaie, oricât de multe ar fi lichidele, soluţii.
O lipsă de orice dogmă, pân' şi credinţele îşi trădând botezuri...
Deci nu-i alternativă; nu-i ori, ori sau, sau ori şi ce... discuţii!

E acelaşi adevăr ce cosmosul îl deţine oriunde, peste tot la fel,
Cum şerpuieşte râu pe acelaşi săpat curs din timp ateologic
Şi sigur un sezon după un altu' urmează, fără un scop, vreun ţel...
Aşa şi cenuşiul de-o scoarţă în canioane, îşi ţese înţeles în unic... firul logic.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiute nespuse

De m-aş mai naşte ieri, pe mâine
Te-aş căuta cu disperare
În cald de zi de zi, cum pâine,
Tartină, de nectar din floare.

Aş privi cer la nesfârşit,
Să te regăsesc prin stele.
Pe soare-n pumn, la răsărit,
L-aş stoarce tot, din ars, inele...

... Să-ţi fac în dar, poate vei vrea
Sa-mi fii doar mie, singur, zână,
Să mă topesc în trena ta,
De-oi fi a mea, o zi, cunună.

Mă voi culca cât ziua lungă,
Să-ţi fiu etern erou de vise,
Să ştiu că nopţile-ţi alungă
Nereuşirile promise.

Pe nevăzuta faţă a lunii
Pândă voi fi, ascuns mereu;
Să-mi dai sclipire mie, lumii,
Ţi-aş fi scânteie, Prometeu.

Aiurea timp nu m-aş mai pierde
Că ştiu acum ce e murirea
Şi de sub scoarţa crucii, verde
Îţi voi simţi veşnic simţirea.

Voi fi un scurs de caldă lavă
Pe unde-mi calci răcori, sirenă...
Voi fi în sleit, de înoţi, o navă;
Pluti-voi să te ţin, carenă.

Şi zbor mă vei găsi, că sunt
În veşnica ta aşteptare.
Pe braţe să te port sunt vânt,
Cu aripi rupte de culoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă... rutieră

Viaţa e o autostradă cu multe miliarde de benzi pe care se intră cu echipament furnizat
şi se rulează între puncte de control, cu plată pentru privilegiul participării,
iar din loc în loc, fără niciun criteriu de timp sau viteză, se iese, cel mai adesea neavizat
şi cu şanse nule de revenire; la fel cum saltul cu paraşuta e ireversibil din momentul aterizării!

Odată destinaţia atinsă, se eliberează culoarul pentru un nou cărăuş
investit cu reluarea experienţei în stil absolut personal, pentr-o înscriere în ceva dur
de piatră sau metal, sau lemn, ca semnele de circulaţie adunate elogiatic de-un fluierat de arcuş
în nişte parcuri de staţionare pe termene nedefinite, cu iluminări la lumânare şi mirosul de pur.

... În timp ce pe sensul opus, total invizibil, doar o bănuială bizară, dogmatică c-ar fi contrasens,
mai curând e o pistă de zbor, doar c-un fum de la scrumul din arderi finite, nevăzutul de mens.

Şi şoseaua se-ntinde epocalic; o ştafetă ce n-are jalon de predare căci nu-i nicio cursă, câştig,
e ruloul de smoală întărită ce se are ea însăşi şi aşteaptă bătaia de pas, de elan
de la altul şi altul ce-ncearcă să zboare desprins dintr-un bulgăr -profan început în covrig-
şi se-ntinde în lat şi în lung fără a şti că nu-i loc de mai mult, că-n final smoala îi e şi tavan.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!