Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Strămoșii mei au hoinărit prin sălbăticie timp de patruzeci de ani deoarece chiar și în timpuri biblice, bărbații nu se opreau pentru a cere indicații de drum.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Drumul pașilor de ani

Călătoream prin timp cu pași de ani,
Plecând din azi și toată lumea lui
Ca un descânt în fumul de șamani,
Ca un regret din țărmul nimănui.

Mă adânceam în timpuri de-altădată,
În ani de tinerețe, străbătând
Același drum ce se oprea îndată
La clipa cu "adorm cu tine-n gând".

Iar pașii mei, când mulți, când mai puțini,
Te întâlneau și se opreau acolo,
Întregul dor voind să le alini,
Vestală, tu, slujită de Apolo.

Olimpul nostru-n suflete era,
Și-l parcurgeam ținându-ne de mână;
Privindu-te, știam c-o altă stea,
În locul tău, nu-mi poate fi stăpână.

Iubirea noastră a ajuns să fie,
În lungul drum al pașilor de ani,
Nemaivăzuta noastră bogăție,
Ce strălucește-n inimi de-artizani.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu sunt decât o persoană închisă în corpul unei femei.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt doar un om, închis în interiorul unui corp de femeie.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să-ți asculți propria tăcere este cheia către comedie.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vaticanul este împotriva mamelor surogat. Bine că nu aveau această regulă și atunci când Isus s-a născut.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu am fost niciodată măritată, dar le spun oamenilor că sunt divorțată ca nu cumva să gândească ceva rău despre mine.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), și pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentrunu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârșit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Așa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, așa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca și cum ai cere indicații pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, așa că a o căuta este un exercițiu inutil.

citat clasic din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A Brief History of Time Paperback" de Stephen Hawking este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 44.99 lei.
Liliya Gazizova

Fără ezitare

Să scrii despre iubire fără ezitarea
Femeii de patruzeci de ani,
E ridicol.
Grija de apropiați și de pâinea de zi cu zi
Sufocă dorința.

Și te privești și privești...

Dar așa trebuie, ce dracu,
Să te regăsești în iubirea
Femeii de patruzeci de ani, ba chiar să o cunoști!

poezie de din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt fericit de faptul că în sfârșit, cea mai importantă cheie din istorie a fost inventată. Nu e cheia de la casa ta, de la barca, de la depozitul sigur din bancă, de la bicicletă, ori de la comunitatea socială. E cheia eliberării de stres și a recâștigării sănătății mintale și a liniștii interioare. Acea cheie e tasta "Delete".

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viermii...

sunt patruzeci de ani-lumină între noi
și patruzeci la fel, de întuneric
și-un sentiment de vină, ezoteric
mereu aflat în stare de război

în patruzeci de ani au încăput
obișnuite câteva evenimente
ciudate însă două sentimente
-te mai iubesc, încerc să nu te uit...

în patruzeci de ani de două ori
ne-am întâlnit, nici nu țin minte unde
țin minte doar priviri și furibunde
și scăpărând din fulgere fiori...

aștept să treacă încă patruzeci de ani
și să putem să ne-ntâlnim în veșnicie
că două păsări ce-au fugit din colivie
lăsând în ele viermii. Subterani...

poezie de (24 iulie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în așteptare
vei umbla ca și-acum printre stele triste și ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ți cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră și aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un țărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aștepta să vie la tine celălalt țărm,
jaf veșnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe șaptezeci și șapte de uliți
vei umbla desculț și cu capul gol:
ce sămânță n-a fost în deșert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie celebră de din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
H.L. Mencken

Cea mai bună vârstă este cea de patruzeci de ani; după cinzeci de ani, bărbatul începe să se degradeze, dar la patruzeci de ani este în punctul maxim al ticăloșiei sale.

aforism celebru de
Adăugat de Dana GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Woody Allen

Părinții mei au trăit patruzeci de ani împreună, dar din pură animozitate.

citat din
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Play It Again Sam Paperback" de Woody Allen este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Ceva despre indicații

Până mai ieri, noi, neîntrebații,
Primeam destule indicații;
Azi, cert, nu ne mai vin de "Sus"
Ci dintr-un însorit... "Apus".

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unei doamne

De patruzeci de ani în șir
O felicit de ziua ei.
De patruzeci - ca un martir
Și ea susține că de... trei!

epigramă de din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
dragoste (vezi și iubire)

Dragostea

La șaisprezece ani e vis!
La douăzeci - un drum deschis!
La patruzeci e nebunie!
La șaptezeci - o comedie!

definiție epigramatică de din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Rondelul epigramistului

Acuma patruzeci de ani,
Aflându-mă la un ospăț,
Am scris mici versuri, din răsfăț,
Pe o hârtie de doi bani.

Cu epigrama-n vârf de băț,
și vedeam printre titani
Acuma patruzeci de ani,
Aflându-mă la un ospăț.

Și din iubire pentru fani,
Am scris mereu, mereu, să-nvăț,
Tot atacând, am și dușmani,
Doar poanta n-o pot ține-n băț

nu mai am patru'j de ani.

poezie de din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
I.A. Goncearov

Olgăi i se întâmplase ceea ce unui băiat i se întâmplă la douăzeci și cinci de ani, cu ajutorul a douăzeci și cinci de profesori și al mai multor biblioteci, după ce a hoinărit prin lume, uneori chiar cu prețul pierderii parțiale a parfumului nevinovăției sale sufletești, a prospețimii de gândire și a părului, adică să priceapă că Olga pășise pragul vieții conștiente.

în Oblomov
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când femeile sunt deprimate, ele mănâncă sau merg la cumpărături. Bărbații invadează altă țară. Sunt moduri de gândire absolut diferite.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O carte o puteai citi de mai multe ori și o puteai vedea de fiecare dată altfel. Era exact același lucru ca momentul în care cunoșteai o femeie: într-un fel o înțelegi la douăzeci de ani și în alt fel o înțelegi la treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. La douăzeci de ani e posibil să nu ai răbdare s-o termini și, înainte de a o termina, începi alta. La treizeci de ani o citești în paralel cu alta, încercând să te descoperi pe tine. La patruzeci de ani, dacă ea ți-a lăsat o impresie bună, îi dai o șansă până la final. La cincizeci de ani, știi cine ești și ce îți place – o recitești nostalgic, pe nerăsuflate. Dar ce se întâmplă cu acea carte veche, deschisă pentru prima dată? Din ea se varsă, prin particulele de praf, lacrimi uscate. Acea carte, precum iubita fidelă, are ochi doar pentru tine, iar când ți se deschide – citește-o tandru și cu răbdare, căci te-a așteptat mult.

citat din romanul Din octombrie până în martie, II de (2018)
Adăugat de Carmen StoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook