Primul gând al tinerilor legionari, în cadrul şedinţelor, a acestor slujbe concelebrate de ei toţi, am putea spune, se îndrepta spre Dumnezeu, Creatorul ce le luminase sufletele şi le-a marcat drumurile drepte în viaţă. Se gândeau deasemeni la morţii lor, la aceia care i-au precedat pe drumul acestui misionarism naţional care era legionarismul, şi de la care aşteptau inspiraţie şi ajutor. Această fază a şedintelor era de-a dreptul mişcătoare. Ea aprindea în sufletul fraţilor de cruce un fior mistic care-i despuiau de tot ceea ce aduceau lumesc cu ei şi le îndreptau gândurile şi înţelegerile spre sfere superioare de trăire. În particular emoţionantă era pomenirea camarazilor căzuţi, tineri ca şi ei, entuziaşti ai vieţii ca şi ei, mânaţi de acelaşi dor naţional ca şi ei, dar topiţi de acuma în veşnicia neamului lor, pe care l-au iubit până la jertfa supremă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedinţa începea cu legământul, când fraţii de cruce, îndreptându-şi gândul spre Dumnezeu şi spre cei căzuţi în lupta pentru realizarea idealului legionar, se legau în credinţa învierii patriei lor în duh creştin şi naţional, şi promiteau fidelitate, decizie şi dăruire deplină pentru urmărirea acestui obiectiv.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul ultim al Frăţiei de Cruce şi a tuturor manifestărilor ei, printre care şedinţa stătea la loc de frunte, era cel educativ. Se urmărea dezvoltarea şi perfecţionarea în sufletele tinerilor români a tuturor realităţilor etico-morale, necesare omului pentru realizarea sa, şi a sentimentelor lor naţionale. Această fază a şedinţei se începea cu citirea unor pasaje din istoria poporului român, cu luptele lui, cu victoriile şi înfrângerile lui, cu vitejiile de care au dat dovadă strămoşii lor, cu încălcările dreptului său la o viaţă liberă şi demnă, de către toţi vrăşmaşii lui. Aceste pasaje, eroice şi înălţătoare unele, apăsătoare şi jalnice altele, aprindeau în sufletele tinerilor români acele candele misterioase, care sunt iubirea de Patrie şi dorinţa vie de a lupta pentru ridicarea ei. În continuare se prezenta şi apoi se comenta şi completa, de era nevoie, o lucrare preparată de unul dintre fraţii de cruce.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În şedinţă, fratele de cruce simţea cum punea stăpânire pe el o vibraţie spirituală şi naţională puternică şi se aprindea în sufletul lui o formă nouă de trăire creştină şi patriotică care-i lărgea enorm perspectivele vieţii sale. Şedintele aveau loc, de obicei, sâmbăta după amiază, în casa unuia dintre fraţii de cruce sau, de câte ori se putea – era de preferat chiar – se desfăşurau în mijlocul naturii, la câmp sau într-o pădure. Ea era condusă de şeful unităţii. Dar acesta putea delega, rând pe rând, pe toţi fraţii de cruce, ca să o prepare şi conducă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele.

citat celebru din Avram Iancu (20 decembrie 1850)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am terminat facultatea am fost repartizaţi la Teatrul Naţional din Craiova. Am fost trimişi de minister la Teatrul Naţional din Craiova să-l ridicăm şi... l-am ridicat. Primul care s-a speriat a fost Amza Pellea: «Aoleu, ne mănâncă oltenii...». Dar ne-au iubit oltenii cât am jucat la Teatrul din Craiova. Nu exista spectacol la care galeria, înainte de a se trage cortina, să nu strige «Trăiască Teatrul Naţional din Craiova şi actorii lui cei minunaţi!». Acolo, îndrumaţi de colegul nostru regizor Vlad Mugur, am făcut câteva spectacole de referinţă.

citat din Dumitru Rucăreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia creştină reprezintă modelul de Absolut. Studiul ei este la fel de necesar cum este cel al logicii, al matematicii. Pentru că şi ele te vor îndrepta cumva spre Dumnezeul cel infinit, spre Creatorul care a făcut totul după o rânduială anume, nu la întâmplare. Ai nevoie să ştii ce e Absolutul. Spre ce aspiri. Or, în asta s-a gândit din vechime până astăzi. S-a gândit religios. Trebuie să ai şi istoria acestor întâmplări, a ceea ce s-a petrecut în Vechiul Testament, în Noul Testament. Ele contează foarte mult pentru caracterul omului.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele de Cruce trebuia să fie atent la defectele lui. El lupta ca să şi le descopere, să şi le îngrădească şi apoi să şi le îndrepte. "Momentul prieteniei" era tocmai această încercare de a-şi corija nişte lipsuri pe care "fraţii de cruce" şi le observaseră reciproc. Această plivire a buruienilor, ce-ar fi putut răsări pe răzoarele sufletelor curate ale acestor tineri, se făcea cu dragoste, cu înţelegere, fără să fie umbrite de atitudini criticiste, sfidătoare sau de superioritate. La bază stătea numai dragostea frăţească şi nu aveau alt scop decât să se întindă o mână caldă, înţelegătoare, o mână de ajutor unui prieten, pentru a-şi duce la bun sfârsit educaţia lui. Un orgoliu nejustificat faţă de cineva, o şoaptă aruncată pe la spate contra cuiva, o necorectitudine de orice natură ar fi fost un act care nu cadra cu condiţia lui de "frate de cruce", o lipsă de atenţie faţă de obligaţiile lui legionare, o punctualitate deficientă, o atitudine necorectă faţă de părinţi, de familie sau de prieteni, chiar şi o situatie şcolară nu suficient de clară, erau tot atâtea greşeli, în înţelegerea fraţilor de cruce. Aceste greşeli indicau că apăruse o dezordine interioară în individ, pe care trebuia să şi-o îndrepte.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se ciopleşte durerea,
mâna cu dălţi ascuţite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte şi viaţă.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârşi luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-şi facă semnul
şi inima de măr fermecat

din care fiecare să muşte iubire.

Şi pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toţi aşteaptă cu inima strânsă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi morţii tac. Orice le-ai spune, morţii tac. Tac chiar şi aceia care în lunga lor viaţă au fost destul de gălăgioşi.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toată lumea, publicul se împarte în două părţi: o parte care merge la teatru şi plăteşte, şi alta care nu plăteşte şi nu merge la teatru. La noi se-mparte altfel: o parte care plăteşte teatrul naţional şi nu merge la teatrul naţional şi alta care merge la teatrul naţional fără să plătească.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să migrez

N-am să migrez
Am puterea de-a rămâne
Lângă vulcanul nins
De cuvinte şoptite
Lupii au fugit
Indecent de rapid
Spre o lume care
Nu va fi niciodată a lor
N-am să migrez
Am tăria de-a înfrunta
Destinul şi stupizenia
Trădărilor programate
Eu sunt veşnicia
Acestor locuri de poveste
Respiraţie şi fior autentic
Românesc

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul care îşi sapă singur groapa, în timpul luptei, are şansa de a scăpa nevătămat. Această tranşee individuală, această nişă în care îşi găseşte un adăpost efemer, îi oferă combatantului speranţa şi încrederea de care are nevoie pentru a putea să o părăsească şi să avanseze în bătaia focului sau spre lama baionetei. Milioane de astfel de gropi vor fi fost săpate de-a lungul veacurilor, martore tăcute ale încleştărilor nemiloase, ale victoriilor şi înfrângerilor, ale speranţei şi abandonului, ale vieţii şi ale morţii. În căuşul lor s-au împlinit destinele tragice care au făurit istoria.

Mihail Mataringa (19 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englezii, olandezii şi francezii aveau cărţi-pilot pentru apele lor, dar pe restul apelor din lume navigaseră doar căpitani din Portugalia şi Spania, iar aceste două ţări şi le ţineau secrete. Cărţile-pilot care dezvăluiau drumul pe apă spre Lumea Nouă, sau destăinuia tainele Strâmtorii Magellan şi Capului Bunei Speranţe – ambele descoperiri portugheze – şi, deci, drumurile spre Asia, erau păzite de portughezi şi spanioli, ca un adevărat tezaur naţional şi căutate cu aceeaşi ardoare de către duşmanii lor englezi şi olandezi.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să trăieşti frumos şi glorios fără oamenii care nu te-au iubit după ce pe drumurile vieţii te-au întâlnit, care nu te-au valorificat, nu te-au apreciat, care te-au subestimat, cărora de tine nu le-a păsat când în bogăţii, faimă şi funcţii înalte s-au scăldat; spre deosebire de tine, ei au plăţi karmice de achitat şi poveri sufleteşti de cărat!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii, în întârziere faţă de Europa, am creat mitul poetului naţional cu un decalaj destul de mare faţă de restul naţiunilor occidentale şi, o altă fatalitate istorică, l-am creat tocmai în perioada interbelică, perioadă care a coincis cu ascensiunea ideologiilor naţionaliste, de extremă dreapta. Sintagma a fost, apoi, preluată cu succes şi de ideologia comunistă care a folosit-o în scopurile propagandistice binecunoscute. Cred că ceea ce deranjează cel mai tare în această sintagmă nu e cuvântul mit, ci cuvântul naţional.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica externă a unei ţări se face prin aprecierea raţională a punctului de vedere naţional, prin fermă şi demnă apărare a lui în cadrul internaţional, iar nu prin iscălituri date din teama de a te diferenţia, iscălituri care pot să vrăjească azi, dar care leagă mâine.

Nicolae Titulescu în Relaţiile româno-sovietice. Documente 1917-1934, Telegramă în legătură cu negocierile între România şi U.R.S.S. (24 iulie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specificul naţional există fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel şi gradul de platitudine. De aceea a crea înseamnă mereu depăşirea acestui specific. Un artist este el însuşi – sau nu e nimic. Dar a fi el însuşi înseamnă a trăi adevărurile sale, a suferi de experienţele sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se făptuiesc însă decât prin renunţarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilităţi o constituie aşa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrităţii colective şi pe care le găseşti de-a gata. Specificul naţional este în definitiv ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare. Acesta este.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la oamenii de succes care sunt gândirea, atitudinea, strategia şi acţiunile pe care le-au întreprins ca să-şi atingă visurile, însă studiază-i şi pe cei săraci care se luptă să supravieţuiască. Cei din urmă îţi pot arăta care este calea sigură spre eşec, care sunt gândurile şi atitudinile care i-au condus spre o viaţă cu lipsuri, neîmplinire, tristeţe şi sărăcie. Atât oamenii de succes cât şi cei care eşuează frecvent în viaţă au un set clar de principii şi idei după care îşi ghidează existenţa. Nu soarta sau destinul au decis cum trăiesc ei, ci modalitatea în care gândesc şi trăiesc. Intuitiv, tu care crezi că sunt caracteristicile oamenilor de succes, respectiv ale celor care se declară învinşi de soartă?

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-am o altă voce

Dacă n-am o altă voce care să mă dezvăluie,
Această tăcere a ecoului altor sunete
Trebuie să vorbească, să vorbească până jupoi
Cuvintele care ascund ceea ce gândesc.

Ea este vorbirea frântă între devierile
Săgeţii care s-a otrăvit pe ea însăşi
Sau marea coagulată cu nave
Unde un braţ înecat ne îndrumă.

E vorba de-a împinge o rădăcină-n patria ei
Când piatra blochează un drum,
De-a arunca tot ce spune altcineva,
Copacul care-i mai mult trunchi, e mai singur.

Ea va spune, cu cuvintele descoperite,
Poveşti despre obişnuinţa de a trăi:
Această oră care leagă şi dezleagă,
Nevăzutul, neavutul, aproape a fi.

poezie de Jose Saramago, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!