Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin BusuiocSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap

toată noaptea am visat
că le recitam poezii serafimilor
și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet

și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele

am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate

cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam

cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea

și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată

văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire

mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor

dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus

e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă

am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune

unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare

după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam

era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele

iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină

iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim

atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat

ne făcea semne să-l urmăm

și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai

pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
știi eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poți

uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață

iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
mă sperii

iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei

și dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Prințul s-a ridicat din pat și a pus-o pe Gretchen în locul lui să doarmă; mai mult nu putea face nici el. Gretchen și-a împreunat mâinile și s-a gândit: "Ce buni sunt oamenii și animalele!" Și a închis ochii și a adormit. Toate visurile au venit iar valvârtej înapoi și acuma erau ca niște îngeri și trăgeau o săniuță în care era Karl, și el făcea semn din cap. Dar nu era decât un vis și de aceea a pierit când ea s-a trezit.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.
Mircea Albulescu

Lumii toți suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris și eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest țel: cum să facem noi să le fie semenilor noștri mai bine. Și, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiați și tata a venit pe bicicletă și ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea și ea un rând de copii, iar unul dintre ei era așa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia și dă-i și lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a mușcat și a scuipat.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În toamna aceea

Era toamnă
Erau și niște castani
Și o bancă.

Eu ședeam
Eram palid și poate frumos
Și mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Și-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Și pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea niște pulpe rotunde, frumoase
Și ciorapi eleganți de mătasă
A stat mult până și i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Și ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Și m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roșu
Și eu simțeam cum mă înroșesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Și a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei și fete frumoase.

Și eu ședeam mai departe pe bancă
Și mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Și mai erau și niște castani.

poezie de (1933)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tablou

am înghițit pastila roșie
pe străzi nici urmă de om/ m-am transformat în ceva care nu visează

pe planșetă desenasem în cameră o casă cu o mansardă încântătoare
o casă fără etaj / doar un coridor lung și în capătul lui
o ușă

// mi-au spus că o singură dată în viață pot deschide această ușă//

cred că de fapt construisem un tunel pentru ei în care să-i pot vedea
mai bine mergând în șir iar eu stau pe băncuța din mansarda cu flori/ desenez

la sfârșit toți au deschis ușa și au plecat
iar eu am rămas singură la capătul coridorului

era vară și afară soarele lucea violent
era timpul sa deschid și eu ușa
era timpul ca și eu visez/ dorm / visez

//
m-am lăsat jos pe dalele încălzite ale tunelului și mi-am dat seama că nu voi putea deschide acestă ușă niciodată

m-am așezat la masă înpoi la planșetă & am desenat înăuntru un oraș mai mic fără oameni/
acesta era adevărul / aveam nevoie de frică pentru a-mi împinge corpul în partea cealaltă unde ei mă așteptau

intru în lumea lor ciudată și strălucitoare

//
am rămas așa mult timp cu telefonul pe silent
până ușa s-a deschis singură / am vomitat pastila roșie și eram din nou eu însămi la semafor într-un lan de mașini albastre care se unduiau pe un bulevard. și totul părea
ca la început / atât de real.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în orașul în care m-am născut
nu știam ce rochie mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
și atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, îți iei sarafanul
cu care te duceai la școală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viața în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la caremai uit când și când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
și mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ți pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
și acum"
Apoi a deschis ușile dulapului
și a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
și a scos uniforma pe care o purtam
la școală
avea chiar și emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să știe ce e aia o emblemă
Uite și banderola, mi-a spus
și mi-a întins cordeluța albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără și frumoasă
și tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa va avea o fată
care se va numi
ca și mine
Medeea,
iar eu am luat-o
și mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâția ani
eram din nou școlăriță
și când m-am dus la liceu
toți colegii au rămas încremeniți
aproape nu le venea să creadă
este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm și noi cu tine?
Puteți, bineînțeles puteți, doar am fost
colegi
am împărțit aceleași vise
cât încă mai visam
bineînțeles puteți!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am așezat fiecare în banca lui
așa cum stăteam înainte
și domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aștepta cuminte la rând
striga prezent
după care își etala realizările
aveam chiar și un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar și apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanța lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
și dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînțeles
ca unei școlărițe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraș mare? Unde-i
localizat?
Aș, i-am răspuns, este un orășel prăfuit
de lângă București, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu și mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
și mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i dorește nimeni
și atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea și acum
în acest sarafan,
Bineînțeles
toți au început să râdă
chiar și domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
și m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată așa deșteaptă ca tine?
Auzisem ai terminat
Facultatea de Horticultură
și faci grădini
pentru oameni bogați
care plătesc bine
nicidecum ești profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac și acum, i-am răspuns,
dacă înțelegeți ce vreau spun
iar dumneavoastră sunteți primul
care ar trebui înțeleagă
întrucât lucrați cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
și viu
pentru că s-au născut din pământ arid
și se luptă ca să supraviețuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
și profund
acum înțeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
și m-am dus așa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaște
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitați-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum și era de așteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteți
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
și când colo erați chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliți
Dar chiar așa și este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiți și pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiți ce drum lung și anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bună dimineață?

Am amestecat literele din ziarul de dimineață
în cafea
și a ieșit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zață,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat mașina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
și m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulți traficanți autoconsumatori amețiți
cu care nu vroiam mă țin pe același drum
însă au apărut, ca să-ncurce și mai mult lucrurile
tocmai acum,
niște salvamari,
pentru că erau în albastru
și se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
și-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-și dădeau peste picioare, țurloi
de la alunecușul gheții...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de așa ceva,
doar niște dealuri alb-foarte murdare
pe care și le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere niște gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja niște coaste rupte...
când în sfârșit totul e drept și lucește a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Creația

Și Dumnezeu a apărut în spațiu,
A privit în jur și a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Și până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopți
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Și, de nicăieri, a apărut lumina,
Și bezna s-a rostogolit într-o parte,
Și lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Și-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălțuind noaptea cu luna și cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric și lumină,
A potrivit lumea;
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Și soarele era în mâna lui dreapă,
Și luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Și Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Și se înălțau de nicăieri munți.

Apoi s-a oprit și a privit, și a văzut
Că pământul era fierbinte și sterp.
Așa Dumnezeu a ieșit la marginea lumii
Și a scuipat cele șapte mări –
A clipit și-au licărit fulgerele –
A bătut din palme și s-au rostogolit tunetele,
Și-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Și apele răcoreau arșița.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Și-au îmbobocit, roșii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii și-au întins brațele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Și râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăși,
Și-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat brațul și și-a fluturat mâna
Deasupra mării și a uscatului,
Și-a spus: Veniți! Veniți!
Și mai repede decât a putut Domnul să-și coboare mâna,
Pești și pescăruși,
Animale și păsări
Înotau pe râuri și pe mări,
Mișunau prin păduri și prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Și a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Și s-a uitat la steluțele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate viețuitoarele ei...
Și Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Și-atunci Dumnezeu s-a așezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în liniște,
Lângă un râu adânc și larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit și s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Și acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele și l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colțuri ale nopții,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreț Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boț de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieții,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Autobiography of an Ex-Colored Man Paperback" de James Weldon Johnson este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.99- 39.99 lei.

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ținut

rând pe rând
găinile rațele și prunele s-au dezmorțit
și le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas înghețat

când se anunță vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
și îl iau cu mine în delegație

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu știu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
și el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ținut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu și gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă și-a adus
Lumină, fără sori și fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Și cerul a luat astfel ființă
N-o să vă spună asta vreo știință,
Nici vreun arheolog v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafață
Mări și oceane ne-a făcut, și lacuri
Croite dureze peste veacuri,
Și pomi, verdeață, început de viață.

A patra zi, ne-a dat soare și lună,
Și stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare și tăcut
Și lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viață în apă
Și păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A șasea zi, a frământat un lut,
Pământ și apă, și-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A șaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat și mare,
Și binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îți poate influența slujba. Chiar ești atât de rece și insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele și știu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne și oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Șoldul ei era afectat de o infecție din cauza stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, așa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecție, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poți analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăți. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-și scoată cătușele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar șoldul și umărul ei erau afectate de o infecție. Și cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Așa că i-au dat niște calmante ca să o liniștească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru dvs credeți sunt plictisitoare sau antipatică, pentru eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanță. Maggie este singura care contează.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache AlexandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei recunoști asta. Nu încerca mă contrazici, pentru n-ai poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Vacanța de Crăciun se apropia și ne era tuturora teamă că în ianuarie Miss Emeralds nu va mai reveni la college, deși reputația îi era de-acum atât de solidă, încât decanul vorbea despre ea ca despre o viitoare colegă. La solstițiul de iarnă, când și-a isprăvit cursul, am ieșit fără permisiune din clasă și am urmat-o fără să-mi pese prea mult să nu fiu văzut, într-atât mă temeam n-o pierd. Ea și-a dat seama de prezența mea și s-a oprit ca să-mi dea timp s-o ajung din urmă, dar m-am oprit și eu, astfel distanța ce ne despărțea - vreo cincisprezece picioare - rămânea mereu aceeași. Puteam însă să îi adulmec mirosul de sare de mare, de care nările și gura îmi erau pline. În cele din urmă, s-a întors și a făcut câțiva pași înspre mine. Am rămas pironit locului, simțind că era prea târziu să mai fug și că, oricum, ar fi fost și imposibil, fiindcă nu mai aveam puterea de a o face și m-aș fi prăbușit la pământ fără să am răgazul de a schița vreun gest.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Realicartea

Din carte a ieșit un ochi.
Deși era obosit s-a deschis larg
și în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp și-a făcut apariția un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede ușa.
Nu era de el, locul lui era în carte și atât.
Apoi din carte a ieșit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Și mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura și-a făcut și ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experiențele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învățat-o să tacă.

poezie de (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana TrutaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Ioan Crețu

Cântecul ploii spre asfințit

fantomele de zi la braț
cu arătările nopții
s-au așezat lângă mine tiptil
și patul scârțâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfințit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropați copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca niște stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia crește adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, știu o ușă cu vedere la soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nadine Gordimer

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creația.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înțelesuri, atât laice, cât și religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila și uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audiență, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spațiu, ricoșează din sateliți,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea și-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
și a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru ființă.

poezie de din Scris și Ființă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pickup" de Nadine Gordimer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 18.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook