Fata Morgana

Alergam după Fata Morgana,
Moartea e tânără şi fără etnie,
Vezi şi Lili Marlen, Tosca,
Nevoia de dragoste este mai mare
Decât nevoia de a trăi,
De a te hrăni, ce-i pasă tembelului
de Farfuriile sparte?
Am pus şapte mere într-un buzunar
şi m-am dus la Muntele Sinai,
apoi m-am însurat cu zâna deşertului,
cineva a propus ca bătrânii să fie depuşi de vii
în Mausoleu, era un geniu pustiu şi neomogen,
mulţi creează goluri în spaţiu, prieteniile se pulverizează
din cauze entropice, fericiţi indulgenţii, independenţii,
vechiul popor in, o tristeţe ceţoasă coboară,
cu pene de corbi edgarallanpoeşti.
Orice înmormântare oboseşte.
Trenurile au întârzieri.
Oglinzile sunt oarbe prin definiţie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ucis

A ucis o găină, pentru că făcea ouă,
Cu sângele ei a pictat un tablou,
A pus un peşte de baltă
Să danseze în "Giselle",
La luat pe Dumnezeu
şi l-a dus la o casă de randevu.
Tablourile lui se vindeau
Ca pânea caldă,
Nimeni nu ştia
Că artistul murise
Cu o sută de ani înainte,
Dar cineva schimbase semnătura.

Deschid fereastra de la etajul şapte,
Simt nevoia irezistibilă să zbor,
Aş dori să planez peste oraş,
Să nu mai revin la etajul şapte,
Există ceva mai banal
Decât cifra şapte?
Nu vorbesc despre simbol,
Dar etajul şapte ar trebui desfiinţat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de dragoste

Nevoia de dragoste, de a împărţi
Toate dorurile, nevoia de sărut,
Nevoia de bucurie, de-a se ferici,
De a-şi face focul infinit,
Nevoia de a privi în ochii
Iubiţi,
De a reflecta
Sclipirile lor vesele, lumina,
Nevoia de a se mai îngrijora,
Nevoia de a se îndulci în plus
Din buzele imaginate în vis
Şi de-a atinge, de a mângâia
Nevoia de a iubi şi de a ierta!
Nevoia de a se ridica spre nori
Până la zei, mai sus de sori,
Nevoia de a fi cuminţi
Şi de a rămâne aşa, lipiţi!

poezie de Mariana Bendou din Poesies pour mon mari / Poezii pentru soţul meu (2011), traducere de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana...

Mă închid în carapace şi-aştept să vină zorii
Şi-mi trec pe dinainte crâmpeie iluzorii...
Eram Fata Morgana, tu încă nu m-ai prins,
Şi alergam prin lanuri între real şi vis...

Se deschideau prin grâne maci roşii înfloriţi,
Noi culegeam petale ca doi îndrăgostiţi...
Ai vrut să-mi dai buchetul cu roşu sângeriu
Eu m-am trezit din vise!... E toamnă şi-i târziu!...

Şi mă închid din nou, din nou, în carapace,
Dar gândurile muşcă!... Hienele vorace!....
De ce e toamnă oare... şi macii s-au trecut?!
De ce-s Fata Morgana şi-alerg spre asfinţit?!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Fata Morgana este eşecul deşertului din noi.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (15 februarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce au plecat hoţii m-am simţit mai bogat, eram liber.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de... noi!

Sunt clipe-nrobite ce se scurg greu
Prin mintea, prin gândul meu
Nevoia de tine, nevoia de noi
Se scurge prin vene şi-alunecă apoi
Supusá-n văzduh cautând
o cale spre tine, deloc zăbovind
te-aduce la mine... şi-o rog mai apoi
să tragă zăvorul, rămånem doar noi!

poezie de Gianina Folvari (21 august 2013)
Adăugat de Gianina Folvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că toate fiinţele umane se nasc cu nevoia metafizică de asculta şi de a spune poveşti. Nu putem trăi în afara cuvântului. A fi înseamnă a rosti. Poveştile, literatura în general, îndulcesc condiţia umană fără a-i anula, însă, fatalitatea. Cărţile sunt ca nişte aripi, citindu-le, zburăm deasupra lumii ca nişte păsări care nu coboară pe pământ decât pentru a se hrăni, zburând, apoi, de fiecare dată, mai sus până ce aripile încep să nu se mai vadă, confundându-se în văzduh cu zborul însuşi.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi şi moartea

A murit mister MdR, respira şi după opt ore,
Respira şi după ani de zile, ca faraonii,
Înţeleptul stă la masă cu moartea, o învaţă bunele maniere,
Trăim între spasm şi orgasm, aventura sufletului nostru,
Doamna Eros şi domnul Tanatos, fie invers, le mai încurcăm,
Sămânţa moare şi dă rod, asta a înţeles şi Iov, nefericitul,
Nu este un eşec nici moartea, eşecul nu este decât un început,
O revoluţie propusă la masa de cărţi, să nu absolutizăm moartea propie,
Trăim într-un ocean al relativităţii, deştepte chestii, dar
În faţa ei ni se pare ceva teribil, apoi ce spui?
A fost simplu, acum am scăpat. Auzit-aţi de haptonomie?
Vom trăi în frumuseţea lucrurilor, va fi bine.
Piatra doliuui şi aerul respiraţiei, asta este natura.
Cel viu este în dric, cei morţi merg în urmă şi se roagă.
Destul, om vedea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.

Să iubeşti fără să cunoşti fiinţa,
Totul se şterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine ştie?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
Mi se părea cunoscut de o mie de ani.
S-a lipi de umărul meu, mi-a murmurat, te iubesc,
Apoi a trecut o zi, va mai trece o zi
şi pierd mereu ca la Monte Carlo.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi urca mai sus decât muntele visat.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antagonice

Cioplesc cuvintele în ape curgătoare,
Se pierd tăceri asurzitoare,
Ideile ca iezii mor de sărbători,
O lacrimă să-mi dărui, Mirador.
Virgine trec, în urmă cavaleri,
În pulbere se nasc puberi,
Sunt legendarii noştri străbunici,
Ce-mi pasă mie de călăi pitici?
Au o mustaţă sus şi una jos,
Au creier jos şi-n craniu sos,
Sunt holograme, umbre de copaci,
Din cauza lor n-ai timp să taci.
Desfac petala florii fără vini,
Ce-mi pasă dacă-n Rai e şi venin?
Un ocean fără rechini
E mort şi pentru albastrul cristalin.
Ştiau şi anticii, nu-i bine fără rău,
Fu... l dracii fără Dumnezeu.

Singurătate, tu eşti obiectul studiului meu,
Cu tine L-am găsit pe Dumnezeu,
Într-o noapte am visat că am ucis un om,
Dimineaţa, în curte, murise un pom,
Dar m-am dus la poliţie să întreb ce şi cum,
În noaptea aceea murise-un nebun,
mi-au spus, tu eşti acela, viu sau mort,
nu mai ştiam, kein einziges Wort.
*****************************************
Mergeam spre locul de execuţie,
Brusc, am luat-o pe o stradă laterală,
m-au întâmpinat lilieci înfloriţi,
apoi m-am dus după rezultatele analizelor,
lună de lună m-am dus,
mi s-a spus să mai aştept,
am aşteptat până m-au îngropat.
Provizoriu.
Am primit o veste proastă,
Am luat bicicleta şi am pornit în viteză,
Am simţit cum mă ridic, un nor m-a luat sub aripa lui,
Vestea cea rea s-a luat după alţii.
Irina X nu mai e la nici un etaj,
O fi sub scoarţa pământului,
Sub aripa vântului?
No, no, no, este-n familie şi croletează versuri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de a te hrăni şi nevoia de a povesti există pe acelaşi plan ca necesităţi elementare, vitale.

citat din Primo Levi
Adăugat de Shim\\\'on
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nţelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoşi de ninsori,
decapitaţi de soare, cleptomania de şoarec,
clopote bat încă ritmic, intim şi sadic şi istmic.
Mă prinse o mare tristeţe, ca Marea Neagră pe feţe,
tu ai şoptit overdue, eu sărutând şi-am spus tu,
numai tu să trăieşti, gemeni vreau şi poveşti,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întreţin mulţi copii,
m-am rugat şi am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi judeca un om după o singură faptă, nici un popor după un om.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor

Nu este uşor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru şi scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul şi solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea şi Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu şi-e groază să vorbeşti despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferinţă,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viaţă,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin şi eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către ţărmul mării nu-l mai ştiu,
ştiu totul şi citesc în stele, iar trupul meu se înfrăţeşte
cu amrgul veşnic cald, iubind.
Boris M. Marian

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii

Îi mulţumesc lui Dumnezeu
că mi-a pus condeiul în mână,
o inimă în piept şi un dram de minte,
mă vizitează păsări de departe,
limba lor nu mai este a mea,
viaţa – un joc de cuburi reci şi fierbinţi,
iubire şi neiubire, de ură m-am ferit singur,
am văzut ghioceii, toporaşii, femeile frumoase,
pe Agatha Christie în rolul Vanessei Redgrave,
de ce nu le-aş iubi pe toate?
Apoi, voi coborî în albul mormânt,
Alb ca şi rochia Ofeliei plutind pe ape,
Ofelia şi Hamlet sunt eu deopotrivă.
Zadarnic mă cauţi prin pulbere, prietene.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea

"Mă aflam într-un coşmar, stil Piranesi,
Cărările logicii, paşii raţionali nu duceau nicăieri,
mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate,
apoi uşi ce se deschideau spre NICĂIERI",
aceasta a fost ucenicia, Vilanelle,
dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă,
de pe buzele satyrului, sângele
se strecura spre barba de ţap,
ea nu era englezoaică, era australiancă,
prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului,
spre a descoperi o altă ţară,
fără vise nu am avea identitate,
dar să nu le pierdem în oglinzile reale,
ne aranjăm cravata sau rochia,
mergem la întâlnirea cu viaţa, cu moartea,
nu se ştie cine intră şi cine iese,
copacii cresc pe morminte, ştiu ei ceva,
foşnesc cu glas de om, cum interpretezi
aceste şoapte, aceste vise, aşa va fi,
spuse Marele Preot. "Calea Căilor
nu este bătătorită."

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!