În ajun de Sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colţul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm şi intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; şi mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, n-am fi în stare să ne înfigem în colţul otelului Continental pentru a privi la mişcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul Sf. Dumitru... şi când?... când am şti bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să ştim de loc unde o fi casa-n care avem să ne transportăm calabalâcul.

începutul de la Mici economii... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, şi nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Ştiam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influenţă asupra unei persoane, de care atârnau la un moment nişte interese ale mele de extremă importanţă. Am alergat la el.

începutul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, drept orice răspuns, îi trag două perechi de palme, mă sui şi... mână birjar! Se-nţelege că după infamia ce am comis, orice legătură între mine şi amicul meu a trebuit să se rupă... Ah! cât de rău îmi pare! am pierdut un atât de bun amic!...

finalul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O societate nu poate dispune la un moment dat decât de o anumită putere de încurajare a industriilor inutile. Şi aici stă răul cel mare. Puterea aceasta limitată, împărtăşindu-se fără socoteală la oricine face literatură şi artă, chemat ori nechemat, priceput ori ba, serios sau ridicul, se pierde fără să poată folosi acolo unde în adevăr şi pe drept ar trebui să folosească.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă-i casa ...

Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.

Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i uşa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanţa ce abia se ţine, de mult ce a mai ruginit.

Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foişorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.

poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtător de...vorbe

Multe spune despre mine,
Că doar e amicul meu...
Şi când vorbeşte de bine
Par a fi la fel... de rău!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa poporului rus ca un tot întreg organic şi istoric este lipsită de sens fără construirea unui imperiu continental. Ruşii vor rămâne o naţiune doar în cadrul Noului Imperiu. Noul Imperiu trebuie să fie eurasiatic, continental şi în perspectivă mondial.

Aleksandr Dughin în Bazele Geopoliticii (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest episod pe care-l uitasem mi l-a reamintit amicul meu Stan Popescu după primul scrutin al alegerii de la Ploeşti, văzându-mă că am prea multe iluziuni despre rezultatul balotajului.

finalul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Mă rog ca tu sa vii pe înserat,
Eu te aştept în suflet cu tandreţe.
Chiar dacă suntem la a doua tinereţe,
Eu te primesc necondiţionat.

Ca altă dată nu mai ştiu zâmbi
Şi, nu mai am nici pielea de mătase,
Doar veşnicele amintiri rămase...
Dar, nu-i nimic... Numai de vei veni...

Eu sunt în stare să te-aştept acasă,
În fiecare zi, din zori, în noapte,
Să simt cum mă-nveleşti, în dor şi-n şoapte
Cu gentileţea ta rămasă.

Şi, nu ai să te superi dacă obosită,
Aş adormi privind la mândra lună
Fără ca eu, să îţi spun "Noapte Bună"
Şi, fără să mă duci tu în ispită,

Ci, răbdător, tu ai rămâne treaz,
Să mă veghezi în somnul meu de zână.
Şi, nu mă vei trezi când, pe sub mână,
Sărutul dulce, să mi-l dai pe-obraz.

N-ai mai putea s-adormi nici o secundă
De frică să nu vezi, când te trezeşti,
C-a dispărut fără să-ţi lase veşti,
Iubita ta, ce-a chipeşă şi blândă.

Ai accepta chiar şi să te mai cert
Şi fără vre-o rezervă ţi-ai dori,
Să stăm de vorbă până a doua zi
Şi pentru ce-ai greşit, eu sa te iert.

Frumos, cum eu te ştiu... nu din poveşti,
De-aş şti că pe la mine ai să treci,
Fii sigur că nu te-oi lăsa să pleci.
Iubitul meu, hai, spune-mi, unde eşti?

Ţi-am spus că te primesc necondiţionat.
Mă rog ca tu, să vii la mine, pe-nserat.

poezie de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! ce cruzi sunt oamenii de ştiinţă! ce fiinţă fără inimă a fost acel savant! Auzi dumneata ce răutate!... Ei! ce pot gândi bietele mici gângănii pomenindu-se afumate aşa fără nicio milă?... Fireşte, nu pot gândi alta decât: Ia uitaţi-vă la sălbaticii de oameni ce vrăjmăşeşte s'au pornit cu toţii să ne distrugă casa... noastră!

finalul de la Termitele... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi prietini – impiegaţi în diferite administraţii publice – stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. Firesc lucru ca, dintre toate, să-i intereseze una mai cu seamă: e vorba de nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcţionar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, şi care fuge din ţară lăsând la casa publică o foarte însemnată lipsă de bani. Fiecare dintre camarazi comentează în felul său această tristă aventură: unul înfierează cu toată asprimea fapta, altul nu şi-o poate explica îndestul, altul încearcă să găsească o scuză pentru fugar; în fine, d. Anghelache deplânge pe nenorocitul acela, "care nu e decât o victimă a neglijenţii altora!"

începutul de la Inspecţiune de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câştigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent şi serios, un bun soţ şi un bun tată de familie. Cu atâtea calităţi trebuia să reuşească în lupta pentru viaţă: invidioşii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i.

începutul de la Om cu noroc de Ion Luca Caragiale (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anca: Oameni buni... eu v-am descoperit fapta; dar omul ăsta e bărbatul meu... O să mi-l luaţi de tot.. rămâi singură. Trebuie să mă lăsaţi să-i spui şi eu o vorbă... (Oamenii se dau cu respect în lături; ea s-apropie de Dragomir, care stă nemişcat, şi răspicat îi şopteşte.) Dragomire, uite-te la mine (el o priveşte) pentru faptă răsplată şi năpastă pentru năpastă!

replica de final din piesa de teatru Năpasta, Actul II, Scena 9, scenariu de Ion Luca Caragiale (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncăm piatra fără a privi unde aterizează. Aruncăm piatra doar pentru a scăpa de ea. Suntem nemulţumiţi cu ceea ce avem, însă nici măcar nu ştim ce avem.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti necesar mie nu pentru a te face subordonatul meu şi slujitorul meu, ci pentru a-mi fi tu mie centrul meu de preocupare şi de slujire. Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu.

citat clasic din Dumitru Stăniloae
Adăugat de nikole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ion Băieşu, autorul pieselor "Preşu" şi "Iertarea"

Amicul meu, Băieşu,
Ne-a cam dus cu "Preşu".
Nu e de mirare,
Că-şi cere... "iertare".

epigramă de Dumitru Ţucă din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiguitate

Amicul meu, cu-amanta lui fidelă,
Se duce în concediu unde vrea.
Soţia nu îi e decât umbrelă
Şi o deschide când e vreme rea!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem...

Noi avem... cum să n-avem,
Miss, trei pasiuni comune?,
Amândoi avem ce spune
Şi-n poeme verzi ne-avem...

De-un blestem noi suferim,
Aruncat de nu ştim unde,
Versul alb să ne inunde,
Când în Parnas ne-ntâlnim!

Suntem stele fără nume,
Ca-n procesele in rem,
Şi mă tem că eu je t' aime,
Ca îngerii, fără urme...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse aşa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos...

Ion Luca Caragiale în Momente şi schiţe, Repausul dominical (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul pentru el a stat.
Timpul tău merge-nainte.
Timpul tău nu s-a blocat.
Tu nu pleci la cele sfinte.

Fiecare avem un timp.
Nu ştim când se va sfârşi,
Nici când mergem în Olimp,
Nici când ne vom despărţi.

Dacă timpul se sfârşeşte
Pentru unul dintre noi,
Viaţa-n loc nu se opreşte.
Ea continuă cu cu voi.

Iar când timpul tuturor
Se sfârşeşte dintr-odată,
Nimic nu e mişcător.
Planeta e îngheţată.

El şi atunci continuă,
Chiar fără Tera, ştim bine.
Viaţa se perpetuă
Pe planetele vecine.

Timpul Universului
Nu are a se sfârşi.
Urmează decesului.
El mereu va dăinui.

Cum vaşnicia timpului
Încă e nedefinită,
După zeii Olimpului
Ştim că ar fi infinită.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!