Colind

colindă colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase
fantome par casele părăsite
cu hornuri nefumegânde
şi fără acoperişuri
aici nimeni nu e candela să aprindă
nimeni icoanei ce-atârnă în cui
rugi să mai facă
zac mute cărţile roase de şoareci
doar vântul când bate filele-ntoarce
scutură praful
atâta viaţă pe aici a trecut
şi acum e-atât de pustiu
ferestre batante se-aud de departe
cum scârţâie noaptea până târziu

trec trişti colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Titu

trenuri trecând trist
prin gara asta mică şi roşie
gar-gară
aş spune
aici peronu-i pustiu
şi doar vântul rostogoleşte
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
ştiu numai ele

e târziu...
luna se stinge încet
şi apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aştept
fantome se pierd sub valul de ceaţă
dă-l dracu de tren
că nici nu opreşte
trag aer în piept
deja e dimineaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit afară cum ninge

mă uit afară cum ninge
şi albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul ce-mi intră până la oase
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe
departe...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
şi gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o uşă se aude scârţâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.

în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfinţit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.

şi lacrimi ţi s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în şoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aştepţi pe cineva, la uşă să îţi bată.

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mă uit afară cum ninge
cum albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul - ce-mi intră până la oase -
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
iar clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe...
departe...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La geamul meu

la geamul meu nu bate nimeni..
doar noaptea-n somn pare s-aud
acelaşi glas venit din vremuri
de demult

la geamul meu nu bate nimeni
se scutur crengile de nuc
când vântul este prea puternic
şi-l ascult

la geamul meu nu bate nimeni..
doar razele de lună reci
îmi spun acum... că niciodată
nu mai treci.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

ninge afară
e ger şi viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...

peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
şi te învăluie atâta noapte...

poate se va opri şi-n astă gară
uitată şi ninsă
plină cu fum de ţigară
şi-ai să te urci fără să ştii
unde-o să mergi şi cât timp...

în trenul ce poartă iluzii
cât viaţa biletu-i de scump

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici atunci când vântul

Nici atunci când vântul
îmi bate în geam
nu am curaj să-i strig -
pleacă

Aici totul se topeşte
într-o picătură de tăcere
şi paşii cuiva
tac în livadă.

Priveşte
pe aici au trecut oameni
şi au putrezit sălcii
iar acum
ce zăpadă

poezie de Kazimierz Swiegocki din Poezje wybrane (11 februarie 1960), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stanford: Nu vreau să par un nimeni, mai ales că acum am pe cineva.
Carrie: A, deci e OK să fii un nimeni când nu ai pe nimeni?
Stanford: Păi, de fapt, eşti un nimeni până nu îţi găseşti pe cineva care să te iubească.

replici din filmul serial Totul despre sex
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de ajun

în seara de ajun
aş vrea să fiu iar copilul sfios
vestindu-L pe Cel bun
pe domnul Hristos

să mă văd alergând
pe uliţe ninse
la porţi colindând
cu felinare aprinse

să-nfrunt gerul de afară
şi aerul rece de iarnă polară...
dar cui îi pasă în astă seară
când renii din ceruri coboară
#
e noapte şi e târziu
luna se-nalţă prelungă
copilul de ieri n-am să mai fiu
doar timpul o să mă ningă...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine înfloresc sălciile

seara se stinge în cuiburi uitate de păsări
totdeauna mă întristează casele părăsite
se strânge-n mine o dojană nedesluşită
o singurătate bătută de friguri
noaptea nu vine pentru toţi odată

privesc de pe drumuri perspectiva
mi se pare în acelaşi pas cu orizontul
şi nu mă las copleşit
iubirea o ştiu cum se desfăşoară alături
în tine înfloresc sălciile
unii pescăruşi s-au mutat de la mare
nu am nevoie de nicio înţelegere
ci mai mult de o inimă să o simt
cum bate pentru mine.

Când văd atâta zarvă pentru nimic
se naşte-n mine o nepotrivire de suflet
fără aripi
doar tu şi lumina sunteţi sărbători
cu gândurile îmbrăţişate de ploi şi vânturi
care mai trec înnebunite de instincte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât te bazezi pe minte îţi trăieşti viaţa ca cel mai neputincios sclav! Tu unde eşti acum? În trecut, plecată cu gândul la vindecarea altor gânduri, definite tot de pungaşul sabotor "traumă", sau eşti Aici? Doar fii aici şi nu lăsa gândul să-l invadeze pe Aici, aceasta nu este fericirea eternă, ci aceasta eşti tu, preafericirea fericirii în eternitate. Asocierea cu gândul te face o persoană, o mască pe care nimeni şi nimic nu o poate vindeca de fals. A ÎNŢELEGE ASTA, ESTE REMEDIUL SUPREM!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin colindătorii

Un altfel de Crăciun
Şi plin de aşteptări
Stă cuibărit de-acum,
Acolo-n depărtări...
Zăpadă nu mai e,
Iar vântul suflă lin,
Însă ce frig îmi e...
Colindatorii vin...
Ei vin cu stele-n piept
Şi soarele-n priviri,
Cred că de mult i-aştept,
Nu, nu sunt năluciri...
Se-aşază-n poartă, cântă
Frumosul lor colind,
Auzul îmi încântă
Şi de miraj mă prind...
Cu braţele-ncordate
Şi de speranţă, pline,
De dor, de libertate,
De adevăr, de mine...
Da, vin colindătorii,
Cu soarele pe cer,
Se trag deoparte norii,
Să picure un ler!
Şi picură întruna,
Un ler, sau doi, sau trei,
Iar eu îi prind cu mâna
Şi mă-nfăşor în ei!
De va rămâne unul
Care nu vrea să cadă,
Acela-i chiar Craciunul
Ce vine cu zăpadă!
Neaşteptat, va ninge,
Ne va albi cu ler,
Pe frunte ne-o atinge
Şi cu un pic de ger!
Da, vin colindătorii,
Isus vine şi el,
De sus, în timp ce norii,
Se scutură niţel!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindătorii

Sărbători cu gânduri bune
Cu miros de cozonaci
Oamenii-ncep să se-adune
Pregătesc nuci şi colaci.

Căci le vin colindătorii
Datina să o respecte
În Ajunul Sărbătorii
Clipele vor fi perfecte.

Glasul cristalin răsună
Contopit la unison
Îngerii încet se-adună
Ajutându-i c-un ison.

Vrăjiţi, oamenii ascultă,
Emoţia îi cuprinde
Ruga-ncet devine artă
A trăirilor profunde.

Asta-i datina română
Respectată din străbuni
Colindătorii se adună
La case cu oameni buni.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Suntem bieţi spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiaţi de legi, fărădelegi, păşim inconştienţi, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri şi surcele.
ce poţi acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărţile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm şi dormim, în linişte, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coş, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace şi tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme şi suspină.
Aici este linişte ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputinţă.
Vinovaţi fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Aşa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului şi totul este bine, nu-i aşa...
Nu, nu auzim, nu mai simţim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viaţa asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieţii mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic şi trist, păşesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum şi totuşi strig
În căutarea drumului au greşit calea, sensul, visul.
Privesc oripilat în jur, oameni cu frică, de ei, de stat, de orice, o teamă ancestrală, lugubră, o frică de nefiinţă.
Au uitat pe drum menirea, aşteaptă lumina de la răsărit, uitând că au fost, prunci, lumină, acum bieţi viemi, trăind în gunoi.
Să plâng, să ţip, mi-e frică...
Mereu mă întreb, de ce pleacă toţi ce vin, de ce azi mă înec în vin, de ce în jur doar lacrimi şi suspin, offf, ce viaţă ce destin.
În jur lumina curge, cum ştie ea, adică aiurea.
Ce lung este drumul către nicăieri, e atât de rece, mi-e frig, îl străbat încet, cu teamă, de o boală morală, se ia, nu-i aşa...
În inimă ţipă un clopot, zgomot surd, e inima, a mea sau a cui o fi.
Departe latră un câine, mi-e teamă şi fug, sunt vinovat, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mai arăţi, măicuţă blândă

Cum mai arăţi, măicuţă blândă?
Poate albită şi mai scundă,
Mai înţeleaptă, mai plăpândă...
Şi-aş vrea s-ajung într-o secundă,
Să-mi treacă dorul ce mă doare,
Acum, în prag de sărbătoare.

Cum mai arăţi? Poate mai tristă,
Şi bolnăvioară... stând pe prispă
Poate îngâni o doină veche,
Privind căţeii în pereche,
Ce şed lipiţi cu duioşie,
Să ai şi tu, tovărăşie...

Cum mai arăţi, mamă duioasă?
Aş vrea să zbor până acasă,
Să văd ograda şi grădina...
Să ştii măicuţă, eu port vina
Că mi-am dorit s-ajung departe,
Însă speranţele-s deşarte...

Ce straie porţi, mamă iubită,
Tot vesta veche, ponosită,
Ce-o croşetai când eram mică?
Mai porţi miros de levănţică?
Mai porţi aleanul ce mă doare,
Mai porţi în gânduri frământare?

Cum mai arăţi măicuţă blândă?
Poate de dorul meu, mai scundă...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!