Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Din cauza sărăciei în care se zbăteau tinerii români, consecință a stărilor materiale grele, în care se aflau păturile sociale mai umile din mijlocul cărora proveneau majoritatea studenților, îi transformau într-o pradă ușoară în fața tențatilor politice, în veșnică căutare de clientelă. Acestea le promiteau situații optime în viitor și le ofereau chiar ajutoare materile pe parcursul studenției, în formă de sinecure statale. Condiția era ca să se înscrie și să militeze în rândurile partidului respectiv. Prin urmare, valorile latente ale individului, pe câteva monede, necesare pentru a trăi. O serie întreagă de tineri culți, inteligenți și bine pregătiți, sătui de mizeria și de lipsurile pe care le sufereau în cursul vieții lor de studenți, se înscriau în partide. Ei se vedeau împinși acolo numai de niște nevoi organice, pe care societatea românească, condusă de aceleași partide, nu voia să li le satisfacă pe alte căi mai demne pentru individ. Căci dacă este legitim și necesar chiar, să te alipești unei idei politice când ea coincide cu concepția ta de viață și cu necesitatea interioară de a te face părtaș al unei acțiuni sociale, este total inadmisibil și degradant, este o prostituare a omului și a intelectului său, o stâlcire periculoasă a demnității, ca să-l atragi într-un partid, prin specularea nemiloasă a mizeriei în care, în parte, i-a fost într-adins provocată.

în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

În ședințele Frăției se strângeau și cotizațiile. Scopul acestora era tot de ordin educativ și numai în al doilea rând venea importanța materială. Întărirea în tineri a spiritului de sacrificiu. Dacă se ține seama de posibilitățile materiale restrânse de o perioadă ce a decurs în acea perioadă (când tineretul era incomparabil mai sărac decât cel de astăzi), efortul pe care îl făceau pentru a-și plăti cotizațiile era foarte mare și îi obliga, în majoritatea cazurilor, să se lipsească de unele mici plăceri, necesare și acestea la vârsta lor (o prăjitură, un cinematograf, o țigaretă sau chiar o floare oferită unei fete). Dar frații de cruce făceau cu bucurie aceste sacrificii, știind că le făceau pentru Legiune și pentru țara lor. Și dacă lipsurile ce și le impuneau ar fi fost jenante la un moment dat, bucuria sufletească de a fi putut înfrânge în ei o dorință, sau, poate, chiar o necesitate, în folosul idealului lor, îi ridica în fața propriilor lor ochi și le neutraliza acel posibil sentiment al frustrării ce s-ar fi putut naște în ei. Să nu se uite că erau doar tineri între 16 și 20 de ani, cu același dor de viață ca al tuturor tinerilor la vârsta lor, care se luptau cu ei înșiși pentru a înlătura unele tentații și chiar bucurii, inerente vârstei ce-o aveau.

în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Sagan

Ca urmare a schimbărilor sociale și tehnologice uriașe din ultimele secole, societatea nu funcționează bine. Nu mai trăim în societăți tradiționale și statice. Dar, opunând rezistență la schimbări, guvernele noastre se comportă ca și când am trăi în astfel de societăți. Dacă nu ne vom autodistruge complet, viitorul aparține acelor societăți care, deși nu ignoră latura noastră reptiliană sau de mamifer, dau posibilitatea elementelor tipic umane ale ființei noastre să se dezvolte; acelor societăți care încurajează mai curând diversitatea decât conformismul; acelor societăți dispuse investească resurse într-o varietate de experimente sociale, politice, economice și culturale și pregătite sacrifice avantajele imediate în favoarea celor pe termen lung; acelor societăți care tratează ideile noi drept căi gingașe, fragile și extrem de valoroase duc spre viitor.

în Balaurii Raiului
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Dragons of Eden: Speculations on the Evolution of Human Intelligence Paperback" de Carl Sagan este disponibilă pentru comandă online la 32.99 lei.
Alan Watts

Pentru om pare a fi o imposibilitatea de a trăi fără mit, fără credința că rutina și corvoada, durerea și frica acestei vieți au vreo însemnătate sau vreun scop în viitor. De îndată se creează noi mituri - mituri politice și economice cu promisiuni extravagante despre cel mai bun viitor în această lume. Miturile îi dau individului un anume sens vieții prin a-l face părtaș la un efort social vast, în care el pierde un pic din propria goliciune și singurătate. Cu toate acestea, violența acestor religii politice le trădează anxietatea de dedesubt - pentru că ele sunt doar oameni care se strâng împreună și strigă ca să-și dea curaj în întuneric.

citat clasic din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cosmologia voioasa" de Alan Watts este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.00- 24.70 lei.

Epitaful unuia care a fost în mai multe partide politice

Zace-ntr-una din firide,
Un fost membru-n cinci partide.
Deci acuma, nu știu, zău,
De-l găsești la locul său.

epitaf epigramatic de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "O luna albastra.." de Iulian Dămăcuș este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.38- 13.99 lei.
Gustave Le Bon

Mulțimile, contrar indivizilor care le compun, nu au capacitatea unei judecăți critice. Individul din cadrul unei mulțimi nu mai este el însuși, ci un automat pe care propria sa voință nu-l mai poate dirija. În momentul în care face parte dintr-o mulțime, un individ, chiar dacă este o persoană foarte cultivată, își pierde capacitatea de a judeca critic și se comportă în mod afectiv, având chiar manifestări primitive și barbare. În consecință, judecățile morale ale unei mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.

în Psihologia mulțimilor
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Crowd Paperback" de Gustave Le Bon este disponibilă pentru comandă online la 45.99 lei.

Dreptatea este cea dintâi virtute a instituțiilor sociale, așa cum adevărul este al sistemelor de gândire. O teorie, oricât de elegantă și de economică, trebuie respinsă sau revizuită dacă este neadevărată. De asemenea, niște legi sau niște instituții, oricât de eficiente și de bine orânduite, trebuie reformate sau abolite dacă sunt nedrepte. Fiecare persoană posedă o inviolabilitate întemeiată pe dreptate, iar aceasta nu poate fi nesocotită nici măcar în numele bunei stări a unei societăți în ansamblul ei. Din acest motiv nedreptatea tăgăduiește ideea că pierderea libertății pentru unii este legitimată printr-un mai mare bine al celorlalți. Dreptatea nu admite că sacrificiile impuse câtorva cântăresc mai puțin decât suma mai mare de avantaje de care se bucură mulți. Prin urmare, într-o societate dreaptă egalitatea drepturilor cetățenești este considerată garantată; drepturile stabilite de justiție nu sunt supuse vreunei negocieri politice sau calculului intereselor sociale.

în A Theory of Justice
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Political Liberalism Paperback" de John Rawls este disponibilă pentru comandă online la 110.99 lei.
Buckminster Fuller

Tinerii de pe toată planeta se revoltă intuitiv din toate statele suverane și din toate ideologiile politice. Tinerii Pământului trec intuitiv spre o umanitate complet fără clase sociale, fără rase, omni-cooperantă, globală. Copiii vor fi eliberați de sistemele educaționale tradiționale înființate din ignoranță și expuși doar la chemările lor spontane, cu date stocate în computere și distribuite de acestea, cu flux de date fiabile și curățate de opinii, cu date verificate experimental, vor duce într-adevăr societatea spre ieșirea fericită din toate obiceiurile de ieri construite pentru a dezinforma, impuse prin frică, prin legi și întărite prin pedepse fizice. Ei pot duce umanitatea spre supraviețuire cu omni-succes precum și intrarea într-o eră total nouă a experienței umane într-un univers care până acum și pentru totdeauna va fi în mod fundamental misterios.

citat din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

'Prin legile nelegitime, nedrepte promovate de către degradanta clasă politică, coordonată de decidenți instituționali corupți, după 1990, o parte importantă a avuției noastre naționale create cu sudoarea muncii și a jertfei de sânge a înaintașilor români, a fost trecută discret, gradual, sistematic în proprietatea a mii de familii legate de marea corupție. Aceste grupuri familiale și-au trimis "reprezentanții" (rude, colegi, prieteni, parteneri de afaceri) în toate structurile de putere ale statului. Ce poate fi mai grav în istoria unei națiuni! Populația este pasivă, istoric. Modelul este preluat din alte state pretins democratice. Au fost promulgate voalat legi de restrângere a libertăților și drepturilor cetățenești. Legea partidelor politice prin dificultatea îndeplinirii criteriilor de constituire (minimum 10.000 de membrii fondatori în cel puțin zece județe ale țării; în țări occidentale cu tradiție democratică pot fi create constituțional partide de la doi membrii până la câteva sute) îngrădește maximal înființarea altor partide politice din afara sistemului oligarhic financiar-economic-informativ. Instituțiile fundamentale privesc pasiv la derularea acestui fenomen nedemocratic, neumanist.

în Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adolf Hitler

Așa cum nu se poate vindeca o boală decât dacă i se cunoaște cauza, la fel trebuie acționat și cu relele politice. Desigur, sunt îngrijite doar manifestările exterioare ale unei boli, acelea care izbesc privirea și sunt mai ușor de deosebit și de descoperit decât cauza adâncă. Și de aici motivul pentru care atâția oameni nu ajung nicicând distingă efectele exterioare și le confundă chiar cu cauza lor; ei preferă chiar să nege prezența unei asemenea cauze.

în Mein Kampf
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mein Kampf: The Official 1939 Edition Hardcover" de Adolf Hitler este disponibilă pentru comandă online la 155.99 lei.

Platon nu a inventat atenieni cu tot cu numele, familiile și rudele lor; el a scris despre oameni reali – unii încă trăiau și erau activi în Atena –, oameni cu reputații, familii, vecini și afilieri politice, oameni care apar și în alte mărturii istorice: ridiculizați în comedii, chemați ca martori, aleși în funcții, vânduți, căsătorindu-se, cumpărând proprietăți, călătorind, murind. Societatea din vremea lui Socrate nu era făcută doar din instituții și ideologii, ci era compusă din oameni reali, indivizi prinși în ochiurile unei rețele de relații familiale, sociale și politice, fără de care înțelegerea dialogurilor lui Platon ar fi denaturată.

în Oamenii lui Platon. O prosopografie a lui Platon și a altor Socratici (2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

SUNT MULȚI OPORTUNIȘTII CARE SE STRECOARĂ ÎN POLITICE PARTIDE
Sunt mulți oportuniștii care se strecoară în politice partide
Sperând să-și împlinească marile dorințe pe căile perfide,
Iar dacă pentru ei " scopul mijloacele scuză", se cred îndreptăți
Să mintă și să fure ca să-și poată umple buzunarele avide.

rubaiat de (2021)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În majoritatea relațiilor sociale, ambele fațete ale puterii, atât cea colectivă și de distribuție, cât și cea funcțională și de exploatare operează simultan și sunt interconectate. Desigur, relația dintre acestea două este dialectică. În căutarea atingerii țelurilor lor, oamenii se angajează în relații de putere colectivă. Dar pentru concretizarea acestor țeluri colective sunt instituite organizații sociale și o diviziune a muncii. Cei puțin din vârful ierarhiei pot menține masele care alcătuiesc păturile de jos într-o stare de supunere doar în cazul în care controlul exercitat de aceștia este instituționalizat în legile și normele grupului social în care activează ambele categorii.

citat din
Adăugat de Homo NovusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aleksandr Soljenițîn

Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – și apoi prin toate inimile omenești... Și chiar și înlăuntrul inimilor copleșite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Și chiar și în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat... un colțișor de rău.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pavilionul cancerosilor" de Aleksandr Soljenițîn este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.00- 23.99 lei.

Școala pregătește o profesiune, dar viața are nevoie de toate profesiunile. Profesiunea învățată în școală este o inițiere vagă, care numai încadrată în viață capătă contururi precise. Omul are nevoie cunoască bine, foarte bine profesiunea sa, dar trebuie aibă și o cultură generală, aibă anumite orientări și despre celelalte profesiuni și realități sociale, politice, culturale, religioase din timpul său pentru ca să-și dea seama, să se încadreze în condițiunile cele mai optime cu activitatea, cu profesiunea, cu specialitatea sa.

în Credința în zeghe. Preot Dumitru Zamisnicu – Evocări (2013)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Formele care te înconjoară sunt rezultatul unei frecvențe. Dacă schimbi frecvența, schimbi rezultatul. Fiecare formă, indiferent de nivelul său, are o vibrație proprie prin care își construiește călătoria prin Ansamblul Existențial. Ca idee, pentru a construi o imagine de ansamblu, putem spune că iubirea vibrează înalt și repede, în timp ce frica vibrează jos și încet. Prin rezonanță, atunci când trăiești iubirea, atragi acele energii care se află pe aceeași frecvență cu ceea ce trăiești tu - iubirea. La fel și în cazul fricii. Când experimentezi frica, în realitatea ta vor pătrunde alte experiențe și circumstanțe care îți vor provoca tocmai vibrațiile prin care tu le-ai atras, pentru că vibrația prin care atragi, este vibrația pe care o atragi.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.
Nina Cassian

Autorul D r u mu l u i f ă r ă p u l b e r e consideră că "proza epică scrisă la noi în ultimii ani condamnă societatea pe care a condamnat-o însăsi istoria. Nu fac aici o apreciere de valoare, ci constatarea unei atitudini sociale si politice. Talentati sau mai modest înzestrati, tineri sau vîrstnici, în cărti strălucite sau mediocre, prozatorii nostri se află pe o pozitie de protest social si politic fată de societatea burghezo-mosierească. Prin aceasta, ei împărtăsesc atitudinea poporului nostru si se află deci pe locul care li se cuvine.

în Un congres al scriitorilor
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.
Bill Clinton

Există un număr mare de oameni care pur și simplu nu posedă valorile și viziunea necesare pentru a fi o parte a unei lumi inter-dependente. Ei cred că diferențele lor – fie religioase, politice, tribale sau etnice - sunt mai importante decât umanitatea noastră comună. Ei cred că adevărul lor justifică respingerea adevărului altor oameni chiar dacă asta duce la moartea unor inocenți.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevinovata greșeală pe care o comite un cititor, este aceea de a se îndrăgosti de un personaj, dorindu-și chiar să fi trecut prin viața sa. Cu toate acestea, cel de care ar trebui ne îndrăgostim este autorul, căci numai acesta a putut imagina și însufleți o entitate atât de fascinantă, peste care, dacă ai putea, ai arunca o suflare magică, doar să se rupă din carte pentru câteva minute, schimbați o vorbă, un cuget, 'o viață'... Mulți memorează personaje, uneori uitând din povestea cui, uitând chiar esențialul... Iar dacă personajul îți pare incredibil, numai gândește-te cum este creatorul său...

(25 mai 2021)
Adăugat de Valentina RuicăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur C. Clarke

Să presupunem că ești un extraterestru inteligent, interesat numai de adevărurile verificabile. Descoperi o specie care s-a divizat în mii – ba nu, de acum trebuie fie milioane – de mici grupări tribale care păstrează o incredibilă varietate de credințe despre originea Universului și a felului în care trebuie să se poarte în el. Deși multe dintre aceste grupări au idei în comun, chiar și atunci când părțile care coincid acoperă 99%, restul de 1% este suficient pentru a-i face să se ucidă și să se tortureze reciproc, din cauza câtorva chestiuni triviale legate de doctrină, total lipsite de sens pentru cineva din afară. Cum caracterizezi un asemenea comportament irațional? Lucretius a pus punctul pe i atunci când a spus că religia este produsul secundar al fricii – o reacție la un Univers misterios și adesea ostil. Pentru cea mai mare parte a preistoriei umane s-ar putea fi fost un rău necesar, dar de ce a fost atât de mult rău, mai mult decât era necesar, și cum de a mai supraviețuit atunci când n-a mai fost necesar?... Oare a omorâ oameni în numele Domnului nu este o definiție destul de bună pentru nebunie?

în 3001: Odiseea Finală
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Collected Stories of Arthur C. Clarke Paperback" de Arthur C. Clarke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -123.99- 69.74 lei.

Cu strălucitele-i aptitudini, cu mintea sa iscoditoare, avidă de cunoștințe și care nu se oprea în fața niciunui fel de bariere ale tradiției... înflăcăratul și spiritualul Gherțen a atras în scurt timp atenția asupra sa... Prietenii discutau între ei cu înflăcărare tot felul de probleme sociale, istorice și politice. Ei făceau parte din rândul celor puțini pe atunci în Rusia, care urmăreau în permanență evenimentele politice.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook