Ritual

De pe buzele lumii şterg sânge şi foc,
Morţii îşi întrupează caricaturile pe loc!

Omenirea îşi lasă gândul desculţ în neant
Şi cu mâinile-n cruce s-ascund de atentat.

Neliniştea îşi întinde umbrele lungi,
Ritualul mărturisirii se lasă-n genunchi.

Dumnezeu ne-ascultă din spaţii adânci,
Frica de viaţă ne-aşează pe brânci.

Iartă, Doamne, fântâna de sânge şi foc,
Morţii ne privesc în bătaie de joc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul mocirlei

Fulguraţii de foc şi de sânge
Îngerul morţii lacrimii strânge
Goluri de milă în plină durere,
Caninii se topesc de plăcere.

Foamea virgină-n cântec duios
Striveşte greierul confuz, nemilos.
Generaţii iau repaus în nefiinţe –
Stropi de venin, înăbuşite dorinţe.

Luna risipeşte evantaie-n vitralii,
Arome de sânge-s în nări de canalii,
Crucea n-are astâmpăr în piatră,
În singurătatea-i umbrele latră.

Toamna se mută în torţe de fum,
Mii de iubiri împrăştie scrum,
Ocean de-ntrebări urcă în ţară
Pe ceru-i de zgură a-nmiita oară.

Suntem hologramă aprinsă în foc?
Sau stirpea de azi e fără noroc!
Port imagini adânci în sufletul meu
Şi miezul mocirlei creşte din greu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plesneşte talpa...

Plesneşte talpa în ţărână,
Se-nalţă sânge-n foi de carte,
Luna mai toarce fir de aur
Ca vrajă pentru lunga noapte.

Ecoul bâzâie ca-n oală
Nedesluşind văpăi de foc,
În mine un butoi de smoală
Îşi soarbe setea din noroc.

Plesneşte talpa şi curg vise
În dorul soarelui arid
Unde îmi pun pe axa lumii
Gândul iubirii, să-l aprind.

Amară-dulce e prigoana
Tălpii plesnite în ţărână,
Se vindecă atunci când morţii
Întind uşor spre noi o mână.

De cad, mă-nalţ împărăteşte
Prin uşa visurilor mele,
Un ideal purtat în largul
Iubirilor zidite-n stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit previzibil...

Soarele răsărise la apus într-un dans bizar de abandoanare a răsăritului...
Umbrele amurgului se dispersau într-un zbor cu viteze astronomice şi lumina căzu pe pământ cu o greutate neînţeleasă şi insuportabilă...
Lumea, îngrozită, într-un exod fantasmagoric se retrăgea spre păduri într-o degringoladă greu de oprit...
Ţipete, groază, scâncete de noi născuţi, o mulţime dezorganizată şi surprinsă de cataclismul schimbării mişcării solare...
Cu puţin în urmă o bombă nucleară zdrenţuise scoarţa pământului în Siberia... Valul de fum radioactiv se împrăştiase cu viteza taifunului asupra lumii...
Un ocean de fum, un deşert în foc şi fum, ca o reptilă flămândă şerpuia printre ultimile secunde ale vieţii...
Aripi de înger pluteau prin labirinturile fumegânde ale aerului intoxicat cu otravă...
Undeva, un pui de căprioară, rătăcit de ciută îşi dădea ultima suflare...
Valul morţii scormonea în măruntaiele Terrei, carbonizând pulsul interior al planetei...
Luna se apropie de soare, şi într-un zgomot infernal îşi amestecară trupurile... bucâţi de foc şi piatră, într-un dans demonic se prăbuşeau peste anotimpuri...
Dumnezeu, nemişcat, cu ultimile cuvinte: Iartă-i, că nu ştiu ce fac, îşi dădu ultima suflare, vărsând peste pământ lacrimi de sânge...
Un ocean însângerat îşi întindea aripile în univers...
Omul-neom îşi mai strigă o dată nebunia, declanşând iadul pe pământ...
Poate, un fir de iarbă, de sub cenuşa Satanei, va fi un nou început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare

Dumnezeu a ieşit la vânătoare.
Îşi încordează arcul,
Scoate din tolba cu săgeţi o unealtă a morţii
Şi... linişte.
A greşit ţinta!
Sânge?!
E al vecinului de la parter.
Dar el nu era un păcătos!
Nu contează.
Important e că Dumnezeu a tras cu arcul.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos se lasă cucerită lumea prin foc şi sânge!... Prin foc sacru, prin sânge albastru.

aforism de N. Petrescu-Redi din revista "Cronica" (iunie 2004)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul păcatului

Noaptea albastră mi-a pus în vis păcatul
Tras pe buzele căpşunilor de două buburuze
Identice cu mirosul poienii în care caii pasc
Din părul tău aşchii de foc cernut în spuze.

Noaptea albastră mi-a pus viaţa-n cupa
Vântului din care beau cu inima ecouri
Îngerii ce călăresc pe şeaua anotimpului
In vitrina împodobită cu false bibelouri.

Noaptea albastră pune aripi de încercare
Melancoliei din pista de aer cu braţele goale
Înfipte în spuza plămădită în poezia iubirii,
Peste caii mei buburuzele dau rotocoale.

Visele stivuiesc în cer jar de stele, în poiene
Fire din părul tău înnodat cu regina nopţii
Unde îşi întinde hamacul răbdarea păcatului
Mai albastru decât rătăcita viteză a morţii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea urlă în hăţuri de sânge

Pentru carnea de om sfârtecată
Asfaltul şi macadamul latră,
Durerea urlă în hăţuri de sânge,
Lacrimi îngheaţă, ochiul se stinge.

Aripa morţii atârnă-n neştire
În firave statui albind de uimire,
Europa cu bunătatea-i măreaţă
Primeşte reculul cuvântului viaţă.

Aleargă pe-ascuns hainul, atacă
Prin propria-i făptură şi pleacă
Fără iertare, fără omenie, oricând
Cu sufletul negru în cuib de pământ.

Europa cu bunătatea-i măreaţă
Primeşte reculul cuvântului viaţă,
Durerea urlă în hăţuri de sânge,
Pacea renaşte, pacea învinge!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Morţii

În Valea Morţii pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.

Nu poartă vre-un veşmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmăşeală
Nici arhitecţii de morminte.

Totul e paşnic şi mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură şi durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.

Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinţi în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieţi trecătoare?

Albaştrii ochi ai cerului
Privesc mai curios ca noi,
Din vălul stelelor de noapte
Curge nectarul din puroi.

Dă mâna piatră, nu fi rece
Ca sufletul ce-l port în trup,
De-aş avea vieţi din altă viaţă
Aş vrea o nafură să-ţi rup!.

Aşa aş vrea să scot misterul
Din torsul tău în văi adânci,
La urma urmei suntem fraţii
Înfrânţi de propriile stânci!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele morţii

Ameninţă moartea şi seceră vieţi
Flămândă de trupuri în plină rodire,
Privim către dânsa cu ochi de asceţi
Şi crucile-mbracă în alb cimitire.

Îşi caută prada în tot şi în toate,
Ne cerne prin sită şi schimbă destine,
Stau clipe de viaţă de cer agăţate
Şi umbre tăcute păşesc prin ruine.

Se-ntunecă cerul de-atâta durere
Iar îngerii plâng pe umeri străini,
Cerşindu-Ţi speranţe, urcuş spre-nviere
Tu, Doamne ne iartă, nespusele vini!

poezie de Angelina Nădejde (26 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scenă

în balans
picioarele urcă neliniştea pe tavan,
ochii caută în tinda cuprinsă de flăcări, gândul nopţii
cuvintele răscolesc emoţia,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng din rouă frunzele diminetii,
povestea de iubire intră în joc
secvenţe rupte în intersecţii dansează ritualul morţii,
pe scara ce duce spre vis
gloria dă nume omului, efemeride vin la cină.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Magma fierbinte-a vulcanului
Depăşeşte zona-nchipuirii,
În rostogolirea-n pat
Îşi jură dragoste mirii.

Idealul e-o veşnicie?
Spuma devine piatra ponce,
Dulcegăria de-o noapte
Se scrie cu sânge duios!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forme

Eu mă-mbrac
Şi ea se dezgoleşte.
Îşi pune sânii-n teasc
Şi şi-i striveşte.
Abia aştept
Sacramentalul foc
Din care beau
Şi ard
Pe-o formă
Cu noroc.

Mă-nalţ în vraja
Clipei bachice
Visând, trăind, iubirea
Formelor tenace.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprijinul aracilor

Şi îngerii prind gustul vinului,
Lebăda fulgeră aripa destinului,
Stelele numără lumânările de ceară
Dosite-n suflete cu inima amară.

Tăria cuibăreşte marginea de foc,
Obrazu-noadă lăcrimări pe loc,
Pupilele cu semne de povară
Îşi îneacă oful în vin cu scorţişoară.

Cască neputinţa diforma plângere,
Butoaiele îşi pun sutiene cu ugere,
Toamna vrea să-şi parfumeze gustul,
În clipele de taine prelungeşte mustul.

Eu te-am văzut, sămânţă de lumină,
Citind răbdarea-mi paharelor din mână,
Şi dacă vrei ca să trezeşti sugacii,
Nu mai visa, îi sprijină aracii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu umbrele în lesă oamenii trec
de o parte şi de alta a minţii
îşi fac în dreptul inimii un foc
din petale de cretă
adorm în mers
şi se îmbrăţişează într-un salut fad
în timpul acesta invers
ceasul îi întreabă cât este ora
iar ei în genunchi cad...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu morţii. El nu îmblânzeşte deloc întunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea când îşi căuta pulsul prin teroarea nimicului...

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne odihnim o clipă pe o rază

Cai din pietre albastre cu aripi
Sparg doru-n copite pe loc,
Pe-obsesia timpului dorm
Cu arme de sânge şi foc.

Iarna respiră-n petale de flori,
Flăcări de rouă usucă pământul,
Inima ta m-a legat de vecia
Iubirii ce-nvăluie vântul.

Scriu pe-o hârtie-amintiri
Despre calul din pietre albastre,
În pielea lui îngerii dorm
Împreună cu gândurile noastre.

Nu obosesc s-adun de pe câmp
Stele de spice ascunse în vis,
Din mană renasc pentru tine
Intrând în Raiul de lanţuri cuprins.

O mână întinsă robeşte cuprinsul
Armelor de sânge strânse-n cojoc,
Tu îmi dai din timp felii de pâine
Suprapuse-n săruturi de foc.

Ne odihnim o clipă pe o rază
Pusă între ramurile înfipte-n cer,
Un stol de fluturi zboară în stomac
Descuind al inimii mister.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menandro

Pe calea lungă dintre doi
Îndrăgostiţi de-o viaţă
Apar şi umbre, apar şi ploi
Şi pete moi de ceaţă.

Copiii îi privesc zâmbind,
Le place a lor stare,
Cu farmec s-au trezit iubind,
Mai au o încercare.

Se ţin de mâini, privesc prelung
La pozele pătate,
Aşteaptă, Doamne, să-i ajung
În jungla de păcate.

De-aceea mă transform în leu
Şi caut căprioare
Să le adap din curcubeu
Cu sânge din izvoare.

Şi voi privi cum între noi
E dragoste şi viaţă
Până când soarele în ploi
Depozitează gheaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi foc

Hai să ne jucăm un joc:
apă şi foc,
eu să îmi ascund sentimentele,
tu să mi le cauţi,
când eşti aproape să zici foc,
când eşti departe să zici apă;
tu să îţi ascunzi sentimentele,
eu să ţi le caut,
să zic întotdeauna foc.
Hai să ne jucăm un joc,
să ţină cât
toată viaţa
şi
toată moartea
la un loc:
apă şi foc,
foc, foc...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revino

Revino mai des şi îmbrăţişează-mă,
senzaţia că iubesc revine şi mă îmbrăţişează –
când memoria trupului se trezeşte
şi o veche dorinţă-mi pătrunde iarăşi în sânge,
când buzele şi pielea îşi amintesc,
iar mâinile simt din nou vechi atingeri.

Revino mai des, îmbrăţişează-mă noaptea
când buzele şi pielea îşi amintesc...

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii
şi naşte-mă bătrân
şi abia apoi
adu-mă-n floarea tinereţii,
când duc în spate a mea ştiinţă,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoşi,
să vin din moarte înspre viaţă,
să nu mai am în minte frica morţii,
să stau încrezător în faţa sorţii
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi şi goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toţi se bucură
şi moartea moare!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!