Ciudăţenie

Ciudată e lumea; se minte, se fură,
E parcă făcută să-şi sape ea groapa
-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa şi sapa
Nu-s doar pentru pâine... şi dragoste-i ură!?!

Deci om nu-i suprem, e o specie doar,
Cum altele, multe, ce-au fost şi nu ştim
Şi cap nu ne duce, deştepţii, să fim
Mulţumiţi de pământul ce-avem, l-avem dar!

O specie, rară, omenirea-i... măcar?
Şi-om fi protejaţi... O fi bine?... În zadar?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teorema speranţei

De lumea s-ar sfârşi-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost şi n-o mai fi,
E-o dispariţie... de... nume!

Cum nume şi l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Şi nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!

Soluţia-i că "noi" şi "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanţi să-şi pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...

PS
Norocul nostru cu un... Terente!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Şi mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Şi atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... şi-am, mâine, rost?

Şi ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Şi-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi aşteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aş fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata etică e o specie a dezimplicării, după cum sfatul - fireşte întotdeauna "bun" - e o specie a suficienţei.

Andrei Pleşu în Minima moralia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădare

Promite că te-ascultă, dar te priveşte-n gol
Cu mintea adusă-n hăul de labirint de sine;
Chiar dacă s-a jurat, la tâmplă cu pistol...
Te vinde tot în cioburi... visând să ia rubine.

E promiscuitatea de-amor cu adulter,
's prietenii clamate cu ascunziş de ură...
Sincerităţi minţite în voalul de mister...
Ţi-este aliatul zilnic... ce nopţile te fură.

Promisiunea, este purtată-n timp mereu
Şi care la mezat ţi-arată ghilotina;
E-ncrederea pierdută atunci când e mai greu,
Rămânând singur, dus... şi victimă şi vina.

Ce poate face spirit, un Iago, o Iudee?
E doar serotonină sau dopamină-n sânge?...
Dar nu-i, că le-avem toţi!... Deci n-am nicio idee!!!...
Suntem, făcuţi o parte, doar trădători!... Nu plânge!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândreţe de faliţi

N-ar trebui pe nimeni să supăr, să rănesc,
Căci doar părerea, sincer, pe drept îmi spun, exprim,
Ca unul ce fac parte de-un loc, ce-i zic "trăiesc";
Cu ce-mi numesc popor, cu proştii lui, cu Prim...

Îmi laud sursa firii, chiar laude îmi aduc
Cu ce mă cred mai bun, util şi educat.
Dar mă izbesc de exemple -că nu sunt singur, cuc-
Ce-o lume întreagă vede şi n-am; ce-am handicap!?

M-ascund timid, cu teamă -din bunul simţ, ruşine-
De snobii narcisişti ce stăpânesc azi ţară
Şi mint, se mint pe ei, sau cred chiar –proştii- bine,
Gogoşi; c-am fi frumoşii, deştepţii!?... Ne declară!

Cum de prostime e multă de-a fi majoritate
Ca să-şi aleagă boii neduşi la şcoli, pungaşii,
Să îi conducă în "falnici", plini de imbecilitate,
La vindere de ţară, făr' judecăţi?... Ei, laşii!?!

Şi cum de nu ne duce o bilă, zisă cap,
Să nu ne păcălim? Cum ne furăm căciula
Şi ţinem, tot morţiş, să fim la toate ţap
Zbanghiu, cu capul tare, ce împunge?... Dăm cu jula!?

Un continent întreg se luptă să ne urce
Pe un făgaş mai bun, să trăim mult mai bine,
Să fim minte deschisă şi om să se descurce!...
Nu să înglodăm de biruri poporul de... ovine!

Degeaba am înota, de ne înecăm la mal
Dând cu copita în bolul întins pentru mâncare...
Şi-n loc cu banii daţi, de-alţii, să fim pe val,
Noi ni-i furăm... Bandiţi, cu răspuns; "Cine? Care?"!

Suntem la fel în toate; ne dărâmăm oraşe
De vechile vestigii, ne punem beţe în roate!
Şi-o rablă de maşină ne lasă burţi golaşe;
C-o plătim greu de nouă, parc-ar fi "Plumb"?!... Se poate?

Profesori copiază, poliţia se împuşcă,
Ne omorâm cu medici! Parlamentarii dorm
Şi de-i trezeşti fac legi să ne golescă puşcă;
Ei proştii, mulţi la număr... ce-n cost să-i ţii e enorm!

Guvern nu-i să "guverne", se zgândăresc soluţii
Să-şi umple el saltele de bani, să nu înglodească,
Să-şi aibă somnul lin şi să se dea în discuţii
Că el dezvoltă ţara!? Nu prost... pus să muncească!?!

Până şi în sport ne pierdem orice câştig avut,
În ultima secundă ne băgăm singuri gol!
N-avem mândria sus, ne place mult "pierdut"...
Şi cum jocul e joc, la noi e doar un... rol!?!

Am îndoieli lugubre de-un viitor nesigur
Şi testul poligraf l-aş face întregii naţii;
Să ştiu de-om fi aşa, sau ne minţim –prefigur-
Şi ce ne-ar da alt test; "Inteligenţi... cotaţii"?

PS
Revin înspre început, spre a fi bine înţeles
Că nu-mi reneg origini; mocirla s-o curm, lupt!
Şi ca s-o pot curma, m-am dus, visând progres...
Deci cred că încă se poate!... de stârpiţi prost, corupt?!

Eu, sunt din cei ce-au "ouă"... La Caragiale am "supt"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In corpore asano

E întruchiparea, sigur în completă defazare,
Că nu-i egal realul cu gândul, vis de-a fi
Şi, vrut e îndepărtat de avere, de "se are"...
De unde-s şi victime, ce nu ştiu... a se şti!

"Să fii" e un concurs între a putea şi a vrea
Şi nu-i niciun profesor "inside" pentru egal,
Bun-simţ... Nici antrenorul să îndrume "a onora"
Respect lăuntric, gaj... efort fizic-mintal!

Rămâne aşadar tot la tupeu, conştiinţă...
Şi ele defazate de minte ori cultură,
Că şi la rândul lor nu-s dar, recunoştinţă,
Ci se produc cu vrut, cu carte, nu cu... ură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra

Se naşte el, Pământul, cu fiecare fiinţă,
Ingurgitat şi pus la loc ca o icoană,
Ce face din bucăţi, de secte, o credinţă,
Ca fiind el, altfel pururi... Renaşte om, iguană!

Se moare, oare, Pământul, de atâta neştiinţă
Pierdut în dogme stranii, atâte multe rele
Şi-ar putea el să curme atâta neputinţă,
Cum a curmat deja, reptilele... de grele.

Oare o trăi, Pământul, aşa precum eu, fiinţă
-Ce nu-i sunt eu suprem, el este, el mă ţine
Şi nu suportă gravul, ce-l am ca locuinţă-...
Nerecunoscător, plăti-voi, o zi... Ce poate vine?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... De-apoi

Viaţa de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmaşi
Ce fac că EUL îţi persistă,
Dar nu participi tu... Îl laşi.

De-abia atunci eşti... spiritual,
Nepreocupat de existenţă,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absenţă.

Şi nu mai plictiseşti defel,
Căci doar arar eşti, amintire
În scris; "DECES" în carneţel...
Util la act de moştenire.

Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În acelaşi ton vechi, de flaşnetă.

Şi tot n-ajunge, chiar de ştim
Să fim mai respectuoşi, mai buni,
Când sigur e că toţi murim;
Şi genii şi săraci, nebuni.

Deci de-i-nainte-i şi-napoi,
Căci niciodată nu-i final;
După sfârşit e start şi toi...
Ultimul act... e teatral!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi sau al doilea...

De ce ne ducem viaţa-n doi
Căci unul singur ne-am născut?
Conceptu-a fost să fi putut
Totalu-ntreg, să-l facem noi.

Percepte ne-am creat, demonici.
"Singur", e acum nedumerire!?
Dăm vina pe nepotrivire
Parcă n-am şti că suntem unici!?

Cum ochii, braţe şi plămâni
Gonade şi suprarenale
Ne acuplăm să-nfruntăm lumi
Din emisfere cerebrale.

Bipezi cu-auz duplicitar
Nu ne-am creat la timp rezerve
Să fim un dublu unitar
S-avem un ego în conserve.

Ne imităm precum organe
Şi ne-ncântăm în "simpatie".
Nu-s unul sigur din prostie!
... Sau fiind prea slabe, nu-s orfane?!?

E lumea oare-o slăbiciune
Învinsă de singurătate,
Iubirea doar deşertăciune
De-a imita o paritate?

Răspunsul este imperfectul
- Negatul cu "perfecţiunea"-
Nevrând să acceptăm defectul
De-a nu fi... top-creaţiunea...

Vă las reflecţia morală
Şi plină de sinceritate
Că nu suntem fiinţa finală
Perfectă în simplicitate...,

Şi temători, umilii, caştii
Să fim convinşi că-n viitor
Vom fi înlocuiţi din aştrii
De un alt... superior popor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inducerea-n eroare

Limbaju-a devenit cameleon,
Căci nu mai are nicio relevanţă;
E doar schimbare de culoare sau de ton...
Minciună ascunsă de perfid, cu eleganţă.

Ce-auzi nu e nimic adevărat,
Căci nu cel ce declară are dreptate;
Răstălmăcirea-i drept cu atestat...
Simţurile-s "false"... cu serenitate.

În ţara falei nude, e tot de-avalma;
Imaginea-i ciuntită după vrere,
La spus, pe gură ţi se pune palma...
Realul e mistificat, tristu-i plăcere.

Ce zici, ce scrii, gândirea, sunt prostii,
Nici nu ai drept de-a fi, o existenţă;
Sunt găşti, partide, haite, seminţii...
Tu să dispari, n-ai dreptul la prezenţă.

Cu toţii-s critici, genii, fac cenzură,
De-s ziarişti, ştiu totul... să conducă.
Televizor... e sticla pentru murătură
De-adevăr, pus sub capac, minciună să inducă.

Valorile umane - sau produse
De sine stătător - nu-s câştigate;
Le stabilesc escroci, hoţi, minţi induse
Care transformă, numai ce vor ei, într-o dreptate.

Aşa-i o ţară, ce-i a mea, ajunsă,
O parte de Pământ, ce-i sunt idilizat;
De-o specie de acefali, zilnic distrusă...
Fuduli, perverşi, samsari ce-au scos-o la mezat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Mare Britanie suntem îngrijoraţi de numărul scăzut de vrăbii. Ştim că în America de Nord sunt specie dăunătoare (pentru celelalte păsări), însă ne-ar ajuta dacă ne-aţi da nouă din ale voastre! Credem că povestea noastră are o morală importantă pentru monitorizarea vieţii sălbatice. În anii '60-'70 nu ne-am sinchisit să numărăm vrăbiile, crezând că sunt prea multe; ce proşti am fost! Am pierdut informaţie importanta în momentul acela în care această specie era în regulă; acum avem un mare gol în cunoştinţele despre vrăbii. Lecţia este că trebuie să monitorizăm viaţa sălbatică, în special speciile comune.

citat din Humphrey Q.P. Crick
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!