Pentru Meng Hao-Jan

Îl iubesc pe Maestrul Meng.
Liber ca o adiere de vânt,
El este faimos
Pretudindeni.

În rumena tinereţe, el a renunţat
La funcţii şi la avantajele lor oficiale.
Astăzi, om vârstnic cu părul alb, se relaxează
În mijlocul pinilor şi al norilor.

Beat sub lumina lunii,
El adeseori atinge înţelepciunea deplină.
Pierdut printre flori,
El nu are nici un stăpân.

Cum aş putea aspira
Să ajung un munte atât de înalt?
De aici, de jos, mă înclin
Acestei miresme atât de evidente.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţul tău e atât de alb

că aş putea să cad în cea mai adâncă visare
undeva noaptea s-a agăţat de mine
ca buzele cărnoase de părul răvăşit
şi crede-mă
mi-aş da jos haina conştiinţei primindu-te

braţul tău alb e atât de aproape
că pot să visez o altă ordine a lumii
undeva cuvintele se agaţă de mine
ca buzele cărnoase de palmele moi
şi crede-mă
conştiinţa se plimbă prin faţa ta
ca un câine răsfăţat de stăpân

braţul tău alb e o altă măsură a credinţei mele
că aş putea să mă închin dimineţilor
în care ştiu cum te plimbi prin cameră
cu hainele foşnind
ca frunzele albastre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să fiu indiferent

Cum aş putea să fiu indiferent,
Când cerul-mi este şi astăzi, prezent,
Când Dumnezeu mi-a dăruit doar mie,
Minunea de-al slăvi în poezie?

Cum aş putea să trec peste culoare,
Când sus, pe cer, parc-aş vedea o mare
Albastră, caldă, vălurind într-una,
Iar printre valuri, se ascunde luna?

Când prima rază-mi intră pe fereastră,
Într-o tăcere a luminii, vastă,
Şi, alungându-mi ceaţa din priviri,
Mă-ncătuşează cu-ale ei iubiri?

Când printre case eu aud, plângând,
Sfioase, adierile de vânt,
Iar salcia pletoasă, nopţi de-a rândul,
Se-ndoaie ritmic, atingând pământul?

Cum aş putea să fiu indiferent,
Când prind al dimineţilor moment,
Iar frumuseţea mi se-aşază-n palmă
Atât de caldă şi atât de calmă?

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelelor

Cred că florile dimineţii nu sunt de ajuns
Pentru inima ta şi ochii tăi atât de frumoşi
Cred că zâmbetul tău e atât de curat,
Cum izvorul sopteşte printre pietre,
Ascuns într-o pădure
Orice şoaptă contează, mângâierea ta
Încălzind-o ca o adiere de vânt
Seara şi dimineaţa te desfaci ca un mac,
îmbujorând pereţii,
Ca farul bizantin
Şi dacă stai lângă mine vei primi
Mângâierea sufletului meu îngeresc pe veci,
Atingând infinitul, cu ochii până la lumina stelelor
Ce limpezesc în culori, dimineaţa.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelelor

Cred că florile dimineţii nu sunt de ajuns pentru inima ta
Şi ochii tăi atât de frumoşi
Cred că zâmbetul tău e atât de curat,
Cum izvorul sopteşte printre pietre, ascuns într-o pădure.
Orice şoaptă contează, mângâierea ta,
Încălzind-o ca o adiere de vânt.
Seara şi dimineaţa te desfaci ca un mac,
Îmbujorând pereţii ca farul bizantin
Şi dacă stai lângă mine vei primi
Mângâierea sufletului meu îngeresc pe veci,
Atingând infinitul cu ochii până la lumina stelelor
Ce se limpezesc în culori dimineaţa.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna în mijlocul toamnei

Norii asfinţitului se adună-n depărtare, aerul e limpede şi rece,
Calea Lactee este tăcută, mă întorc la palatul de jad.
Frumuseţea acestei vieţi şi a acestei nopţi se va sfârşi,
Unde voi privi oare anul viitor lumina lunii?

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

a aspira

A aspira înseamnă a atinge.

definiţie de James Allen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste în toamnă sau cântec lent

Cercetează! Cercetează! Caută! Caută!
Atât de frig! Atât de clar!
Tristeţe! Nenoroc! Durere peste durere!

Această perioadă a anului când este ba cald, ba frig.
Înţepăturile regretelor! Agonii neaşteptate!
Aici, în noaptea asta, nu am nici o scăpare.
Beau două pahare sau poate trei urcioare
De vin cristalin şi, totuşi, nu găsesc
Puterea de a sta indiferentă
În faţa vântului care soseşte-împreună cu seara.

Gâşte sălbatice în zbor înalt deasupra capului –
Iar asta doare cel mai mult;
Ele sunt cunoştinţele mele din tinereţe,
Tovarăşele credincioase dintotdeauna;

În inima mea se scutură crizanteme-aurii,
Arătând toate părăsite, devastate, moarte —
Cine le-ar mai culege acum?
În această toamnă chiar nu le mai pot privi deloc.
Singură, mă-îndrept spre fereastră şi privesc în tăcere
Cum se-adună umbrele-n grădină.

O ploaie fină se filtrează printre frunzele fagilor,
picurând, strop cu strop, în amurg.
Ce-aş mai putea face-într-un asemenea ceas?
Cum aş putea accepta acest cuvânt –
Deznădejde?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândindu-mă la Xing, vara la Pavilionul Sudic

Lumina Muntelui se poticneşte-n apus,
La răsărit de lac, alene, se ridică luna.
Îmi dezleg părul şi mă desfăt în răcoarea serii;
Deschid fereastra şi, împăcat, mă întind pe rogojină.
Vântul aduce miresme de lotuşi,
De pe frunzele de bambus, muzical, picură stropi de rouă...
Simt nevoia să-mi iau lăuta şi să cânt,
Dar, vai, cine de aici m-ar înţelege?
Aşa că mă gândesc la tine, bătrâne prieten –
O, zbucium al viselor mele în miez de noapte!

poezie de Meng Haoran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de pur, atât de fraged...

... Atât de albe şi smerite,
Petale alb-mărgăritar,
Sunt ca Mireasa pregătită
Să se închine la altar.

Atât de pure şi gingaşe,
Rostesc din adevărul sfânt.
Sunt ca arcuşul pe vioară,
Ce note-n alb, Îţi cânt'.

Atât de sincere-s întruna,
Ca preaiubita ce o-aştepţi,
Să fiţi pe veşnicii, doar una,
Pecetluită de Sfintele Peceţi.

... Atât de pur, atât de fraged
Atât de alb la sfânt altar,
E voalul de Mireasă îmbrăcată
De Tine, ca un alb mărgăritar...

poezie de Sanda Tulics (4 iunie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aici te iubesc nisipos... răsfirat... amestecat între soare şi mare... şi cuvinte apoase... învălurate...
Zilele de acelaşi soi se urmăresc unele pe altele.
Soarele se dezvăluie în forme care dansează...
Un pescăruş argintiu alunecă din vest... purtându-ţi respiraţia între aripi...
O împleteşte cu a mea şi marea se cutremura într-o răsuflare...
Uneori cate o corabie ne poarta amescându-ne dorurile...
O, catargul unei corăbii...
Singur...
Uneori îmi simt sufletul ud şi greu... şi cautându-te
În depărtare, marea imi sună şi te răsună...
Cântec în port...
Acesta este un port... în mine e un port...
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar...
Te iubesc şi printre aceste fire de nisip rotunde...
le măsor conturul şi le sfărâm nemărginirile...
şi te scriu printre ele... să ramai... sa le ramai...
Îl desenez cu inima mea... cu tălpile mele...
Cu mine te scriu pe nisipuri însetate de noi...
în mare... în vânt... în oameni...
Răvaşe netrimise... dar atât de adânc scrijelite in suflete contopite prin tot ce există...
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corăbii grele...
ce străbat marea fără destinaţie...
Mă regăsesc în ele
uitata ca ancorele vechi...
Corăbii şi porturi triste.
Viaţa mea oboseşte, însetată sărat în mijlocul marii
Iubesc ce nu am... Tu eşti atât de departe ascuns în mine...
Cântecul meu se luptă cu răsăritul împletindu-ne între zări...
Pescăruşul auriu revine şi începe să-mi cânte...
Soarele îşi răsfira dor peste dor peste conturul meu
Şi mă priveşte cu ochii tăi...
Şi ma mângâie cu adierea ta...
Şi, când te iubesc... pescăruşii îţi cântă numele în vânt
cu aripile lor ca din coarde...
Într-un singur zbor, smulgându-ne din lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E noapte, e iarnă şi ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheaţă!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viaţă.

Părul ei e mângâiat de vânt uşor.
De sub tălpile ei gingaşe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam şi privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric şi plăcut.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat ce să iubesc

De la soare-am învăţat
Să iubesc lumina.
De la floare-am învăţat
Să iubesc grădina.

De la vânt am învăţat
Să călătoresc.
De la om am învăţat
Multe să iubesc.

Să iubesc pământul
Care mă hrăneşte,
Să-mi potolesc gândul
Când prea îndrăzneşte.

Să iubesc izvorul
Care-mi stinge setea,
Să-mi astâmpăr dorul
Găsindu-i perechea.

Ciocârlia m-a-nvăţat
Cum să îmi iau zborul.
Să mă ridic spre înalt,
Scrutând viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând spre necunoscut

De vrei s-asculţi a apelor şoptire,
Şi îţi doreşti să le-nţelegi trăirea,
Te-apropie de ele cu iubire
Şi-ai să auzi cum sună fericirea.

Ca să-nţelegi pădurea cum îţi cântă,
Urmează, printre crengi, o adiere,
Şi vei vedea cum frunzele descantă
şi le alintă-n blândă baleiere.

Nu te-ntrista de nu-nţelegi cum norii,
Atât de albi, în pacea lor, pe cer,
Se schimbă, uneori, precum actorii,
Iar ploaia le devine mesager.

De vrei să înţelegi, ce-ai de pierdut?
Trimite-ţi gândul în necunoscut!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuăm să auzim de la Statele Unite şi Europa occidentală că în Kosovo a fost un fel de caz special. Ce face acest lucru atât de special în ochii colegilor noştri? Se dovedeşte faptul că în urma conflictelor din Kosovo au rezultat atât de multe victime umane. Este acesta un argument legal? Legile Curţii internaţionale nu spun nimic despre asta. Acesta nu este nici măcar un dublu standard; este un uimitor, primitiv, cras cinism. Nimeni nu trebuie să încerce atât de grosolan să facă totul pentru a-şi urma interesele, numind acelaşi lucru alb astăzi şi negru mâine. Potrivit acestei logici, ar trebui să fie sigur că orice conflict duce la pierderi umane.

citat din Vladimir Putin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina în lumina lunii

O pisică neagră printre trandafiri,
Brumărele, liliac sub secera lunii noi,
Mirosul dulce de heliotrop şi toate miresmele nopţii.

Grădina stă nemişcată,
Beată sub lumina lunii.
Întru totul supusă parfumurilor,

Rătăcind printre visele de opium din faldurile macilor.
Felinarile licuricilor se-aprind şi dispar
Sus, deasupra prospeţimii aurii a bobocilor,
Jos, printre florile de ciucuşoară de la picioarele mele.
Licărul lunii pe frunze şi pe garduri de merişor,
Lănciile lunii pătrunzând printre tufanii bulgărilor de zăpadă.

Numai micuţele feţe ale panseluţelor sunt alerte şi curioase,
Numai pisica, torcând printre trandafiri,
Scutură o ramură şi întrerupe simetria modelului,
În vreme ce apa se frânge şi se prelinge de pe o frunză.

Atunci soseşti tu,
Şi eşti tăcut ca grădina,
Şi alb ca florile de bărbişoară,
Şi frumos ca scânteile tăcute ale licuricilor.
Oh, iubire, vezi acei nuferi portocalii?
Ei au cunoscut-o pe mama,
Dar pe cine, care-i al meu, îl vor cunoaşte ei
După ce voi fi dispărut?

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce florile de lotus s-au deschis (fragment)

După ce florile de lotus s-au deschis – pe lacul de la vest este plăcut.
Vino aici pentru o vreme şi adu şi nişte vin,
Nu-i nevoie de steaguri şi flamuri,
În faţă şi în spate se întind perdele de purpură şi privelişti verzi.

Barca pictată a rămas în derivă printre florile luxuriante.
Miresme plutesc pretutindeni în cupe galbene,
Ceaţa şi ploaia sunt atât, atât de fine...
Rătăcit printre fragmente de triluri şi cântece, eu nu mă mai întorc niciodată.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, toate aceste concepte religioase sunt atât de infantile în spiritul lor, atât de îndepărtate de realitate, încât, pentru orice suflet de om sincer, devine dureros de gândit că niciodată marea majoritate a muritorilor nu se va putea înălţa deasupra acestei concepţii despre existenţă.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!