A fi... incertitudine
Ce straniu-i tot în existență,
ce n-o deținem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o știm, viața apune
când soare a dispărut din drum...
Alții, îți văd ultima prezență!
Deci ești jumatea între extreme
încă nu știi ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
și-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...
E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
și tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiții îs avortoni...
... Pleci dus, spre drum de sfinți, dragoni...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre fotografie
- poezii despre existență
Citate similare
Ce-i viața ta?
Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.
Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.
În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.
N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.
Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.
Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre trecut
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
- poezii despre minciună
- poezii despre lemn
- poezii despre lectură
Lumina umbrei de gând
Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îți mai treci, uneori, pași de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoțiți prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ți mai ardă nicicând.
Când ardea, ți-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit și dorit chiar și-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, ești pe drumul pierdut.
N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arși în dans și cântări.
De știai s-o păstrezi, ar fi ars și acum
Cu aceeași lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos și pustiu, c-o făclie... nicicând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vișan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre timp, poezii despre ploaie, poezii despre dorințe, poezii despre dans sau poezii despre amintiri
Testul iubirii
Nu îmi testa iubirea pentru tine
și nu te îndoi de ea nicicând!
E-a ta, o poți simți, îți aparține
și-o poți vedea, chiar ochii închizând.
E peste tot: în tine, te-nconjoară,
e-n aerul ce îl respiri, în vise,
în ziua cea mai dulce sau amară,
în tot ce ești, în gând și-n cele scrise.
N-o poți vedea și nici n-o poți atinge,
e și puternică, dar și fragilă,
încât o neîncredere o stinge
și o distruge fără nicio milă.
Să n-o testezi! E-un fluture pe-o floare
cu aripi tremurânde,-atât de fine,
de-o frumusețe ce,-n privire, doare,
așa că nu-l atinge, e mai bine!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre superlative, poezii despre ochi, poezii despre neîncredere, poezii despre frumusețe, poezii despre fluturi, poezii despre flori sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Viața ca un drum cu sens unic
Fiecare drum servește unui scop bine determinat,
Proiectat cu multă scrupulozitate înainte de-a fi;
Identitate se numește acel drum intermitent semnalizat;
Orice am face și oricum am merge, nu ne putem rătăci.
Un câmp pustiu, fără repere, la-nceput de fatum.
Din proprie inițiativă și entuziasm de ancestralitate,
Cu rucsacul copilăriei în spate, abordăm ideea genetică de drum;
Primul pas săvârșit, deja, a transformt-o în realitate.
Cu sensul doar înainte, viața-i ca mersul ofidienilor ce se scurg;
Chiar și pe drumul drept, tot în serpentine evoluând.
Când, adumbrind arcul sprâncenelor, privim înapoi, în amurg,
Se vede poteca pe care nicicând n-o vom mai străbate mergând.
Asemenea stalactitei ce plânge la capătul subțire
Înainte de a-i trimite stalagmitei o lacrimă de răspuns,
Cu-n licăr de speranță, într-o rugăciune de regăsire,
Doar în gând, mai putem reveni lăcrimând în ascuns.
Chiar dacă ni se îmbulzesc gândurile pentr-o clipă,
Atunci când zărim drumurile răstignindu-se pe cruce,
Ca o reacție firească la provocarea lor, când se disipă,
Continuăm, norocul ne-ar putea surâde dincolo de răscruce!
Când pleoapa trage storul gândului în șoapte,
Developând retina timpului pentru ultima dată,
Lăsăm în urmă un drum care-a avut de toate;
Nu și cale de întoarcere, cel puțin, nu îndată.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sprâncene, poezii despre realitate, poezii despre plâns, poezii despre noroc sau poezii despre genetică
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre simțuri, poezii despre plăcere, poezii despre negru, poezii despre mamă, poezii despre lumânări, poezii despre foc sau poezii despre fericire
Am căutat
Am căutat și caut. Căutând
M-am pomenit greșind. Din când în când
M-am pomenit din vina mea flămând
Și m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.
Dar dacă cineva gigantic va veni
Și mi-ar rosti: Eu îți dau viața toată
Neîncepută, nepătată,
Dar să mi-o dai apoi în seamă mie
S-o duc înspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul neștiut decît de mine...
Deci astfel de mi-ar spune
Eu aș simți că tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotărîre i-aș răspunde: - Nu cred!
De poți schimba secara-n trandafir,
De-mi poți schimba viața, nu mă mir:
Chiar de-ai schimba bătrânii în copii,
Drum drept și neted tu nu poți să știi -
Și chiar de-ai știi, pășind în urma ta
Nimic n-aș mai simți și n-aș vedea.
Eu sînt aici, cu frații mei în jur,
Cu ei mărșăluiesc și rîd și-njur,
E-un soare fața-n raze să ne scalde,
Pășind spre el străbatem ținuturi tot mai calde
Iar de privești atent la cercetare
Și nouă de pe frunte prind raze să ne zboare.
E drumul greu. Străbatem prăpăstii și cascade
Și suferim, dar știm c-așa se cade.
Ținuturile-acestui veac lung, clocotitor
Vreau doar cu pașii mei să le măsor.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre trandafiri, poezii despre schimbare, poezii despre prăpăstii sau poezii despre cercetare
De e adio
Când nu o să mă mai iubești,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că brațele-mi vor fi-n zadar
Și ochi sub spini, de mă privești.
Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deșert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ți arzător.
Când n-o să vrei să știi de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Și-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.
Când vei decide ca să pleci
Și-mi desfaci piept să mi-l lași gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.
Când nu te voi putea găsi,
Nici plușul pielii, nici vreo șoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.
Când o să mă lași nimănui,
Că tu-mi ești lumea ce o știu,
Mă poți găsi, de revii, viu...
Te așteptând pe-o stea, în sicriu.
Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre plumb, poezii despre nisip sau poezii despre deșert
Unei soții
Gramatica, așa se spune,
N-o stăpânește, sau n-o știe:
Vorbind, ea virgulă tot pune,
Când punct ar trebui să fie.
epigramă de Gheorghe Enăchescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre căsătorie, epigrame despre soție, epigrame despre soț sau epigrame despre gramatică
Dincolo de ușă
Te mai frămânți, te mai gândești,
Că mult prea singură trăiești
Și-ți cauți undeva o pace
Dar nu ești sigură că-ți place
Vrei doar să fii cu cineva
Și poate alegi ce nu ai vrea
Eu te ascult, ce pot să-ți spun?
Chiar de aș știi, la ce-ar fi bun?
Știu, viața este complicată,
Și n-o trăim decât o dată
Dar mă gândesc că e păcat
Să n-o trăim cu-adevărat
Să renunțăm de tot la vise
Crezând că ușile-s închise?
Și chiar dacă ar fi... ce dacă?
De ce s-o facem mai săracă?
Ți s-a trântit vreuna-n față?
Proptește degetele-n clanță
Și-o redeschide înc-o dată
E doar o ușă blestemată
Nu poți să te oprești acum
Să nu continui al tău drum
De treci de ea, vei reuși,
Eu doar îți spun ce deja știi
Chiar de-am căzut, nu renunțăm,
Cum mai iubim, cum mai visăm?
E lungă viața, sunt ani mulți,
Și mă gândesc, tu mă asculți?
poezie de Adi Conțu (14 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie sau poezii despre pace
Boală
Când ești în culmea fericirii, fără griji
Ș-instantul făr-aviz îți face rozul... alb de coală
Și plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!
... Și n-ai control, nu mai ești tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nțelege straniul
Păcat de blestemat ce-ți ești... sursa de rău!?
Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ți redescoperi ce-ți cerșea subconștientul milei...
Și-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!
Ești?... Nu! Te lupți cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal dușman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ți amintești subit... și faci prieri de bine.
Ți-ai rupe trup bucăți, s-arunci bolândul,
Ești o mulțime și-n fond singur contra toți.
Te tângui și-ntinzi mâna cu-i uitaseși, blândul
Mereu alături, nevăzut acolo... Când nu poți!?!
Te scurgi în ape-n flu torid cu-nghețuri umbre
Și mintea-ți fuge fără frâu printre himere;
Devii un nimeni, amalgam de gânduri sumbre,
Doar înțepate... un soi de fizic masochistic de durere.
Și trece timp și viața trece acalculată,
Doar mîna-ntinsă stă să cadă-n deznădejde;
Că-n veci, de-ar fi, să fi n-o să mai faci ca altădată...
E oare-ntâia dată când juri sincer și te-agăți... nădejde?!?
Noroc cognostic lâng-amor de dragi, de-aproape,
Ți-ndreaptă trup și mai mult suflet, penitență
Ce crezi c-o ai, s-o dai în schimb la nedreptate
Ce-ai adunat în timp... să-ți iei în troc convalescență.
Te-ntorci la tot, ești încet tu, bucăți tot mai știute
Și-n uvertură ești mai cast... dar uiți curând de rău
Iar te-amăgind; crezând că viețile-s mai multe...
Uituc sărman, n-ai învățat că singur ți-ești călău!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre învățătură, poezii despre însănătoșire, poezii despre început, poezii despre trup și suflet sau poezii despre suflet
Am tot
Am tot ce-mi trebuie...
E-adevărat -
Și-atunci de ce le simt cuvinte goale?
De ce mă trezesc îngrozită,
Dacă visez că te-am pierdut?
Ce tot aștept,
Ce tot tânjesc,
Ce mă frământ,
Ce tot gândesc?
Ești... fără să te am,
Mă ai... fără să-ți fiu;
Nu vii decât ca să pleci iar
Eu tot vărs lacrimi în zadar
Că tot nu vrei...
Și tot nu spui...
Iubire e, dar parcă nu-i!
Am obosit, m-am săturat
De zile triste și nopți reci!
Când o să vii, să nu mai pleci?
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre tristețe, poezii despre noapte, poezii despre groază sau poezii despre cuvinte
Nopțile
Sunt cea mai fericită parte a vieții, ele, nopțile, pline de vise
Și nicidecum zile cu număr, cu limitările; în plăceri, ambiții, avut.
Fără de margini ego, nu complicat real, doar simplele, promise...
Poate de asta în noapte ne ivim mai mulți... îi suntem nou născut!
O luăm sfătuitoare, plinul de amor, de-un "tête à tête" idilic
Și n-o urâm că ne scurtează pașii de parcurs, ne lăsăm pradă
Absenței, în trecere de ore în secunde, de un sprint în neștiut, empiric...
Ne-o facem dulce sărbătoare; de aniversări, noi ani... Ne e dragă!
N-o supără că-i amintiri de crunte, în bezna-i, de accidente
Și n-o numim de naștere, nici pentru nume nu o celebrăm!
Rămâne parcă un mister de jumătat' de viață, eminamente,
Uitată... Poate că nu, căci se răzbună eterna, ce la amurg urmăm!
E de-ntuneric drog, fără de licăriri, când pașaportul de serviciu... ni-l predăm.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre uitare, poezii despre sărbători sau poezii despre supărare
De ce-s?
De la un timp nu de la naștere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadență
Până la schimb de neuitat din existență
Și uimitor suntem iar tineri... mai bălani.
Și faci proiecte tot mai multe, înțelepte,
Căci matematica o știi de riguroasă,
Fără surprize și-ai și mână norocoasă
Să-ți mai câștigi ceva la genele perfecte.
Și-atât de-obișnuit îți ești de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Și oricum le știi cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai știi?!
Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alții-ți fac remarci, invidioși
Crezând că toți ajung ca ei într-o zi moși...
Și moral te resuscitează-n tânăr iară.
Așa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ți presimțite,
Ce-o zi vor naște iar în lumânări sărbătorite
Cu flori și-un nou certificat... Cât misticism!
Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârșește, ci se naște-ntr-un... "De ce-s"?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre surprize, poezii despre înțelepciune sau poezii despre perfecțiune
Moartea pe bucățele
Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac și-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spațiu! Numai remușcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.
Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te știu, te iau fărâme, pleci,
Ești tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi și el, nu l-am zărit de mult, de-o veșnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.
În straniu paradox te izolezi, cu știință, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Și trena-n urma nemișcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îți pierzi avere,
C-o dai -și-ai alergat-o o viață- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ți faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre umor, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre paradox
Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Și nu știu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?
Când te privesc, tu îți întorci privirea,
În brațe când te iau, pari în chirie.
Să știi că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie și mai vie!
Iar dacă pleci, vii și mai mult în mine,
Că în dorințe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.
De ești vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.
sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la ușă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nota 10, poezii despre fete, poezii despre devenire sau poezii despre chirie
Viața
"Viața-i darul unic
Scurt și trecător
Dar cu care-ți cumperi
Veșnic viitor."
Traian Dorz
Ființa-i singura avere
Ce-o are omul pe pământ
Deci nu-ți disprețuii viața
Căci moartea vine ca un vânt.
Viața ea descrie curbe
Zigzaguri în nenumărat
Cât e viața? Niciodată,
Omul nu este informat.
Sunt sfinte lucrurile vieții
Ori care ar fi, pe orice fețe
Zidită este-n întregime
Și învelită-n frumusețe.
O lupta-i viața deci te luptă
Deci nu îți da răgaz tu ție
Căci scopul nostru de-a trăi
Sensul vieți-i bucurie.
Să ști și a trăii este o arta
Frumoasă între arte
Viața pentru fiecare ființă
Are ceva ce împarte.
Noi nu trăim cum vrem
Ci cum putem
Și viața nu numai pentru noi
E dată s-o avem.
Cu nimeni nu o compara
Vița căci ca a ta ea nu-i
Trăiește deci viața
Și lasă-i trăirea orișicui.
Când pleci, când pleci din viață
Când moartea te apucă
Mulțumește-i gazdei
Și pregătește-te de ducă.
Cine nu prețuiește viața
N-o merită nicicând
Te bucură tu astăzi
Căci trecem rând pe rând.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre artă, poezii despre vânt sau poezii despre viitor
Îngerul meu
Rău cu rău, dar mai rău fără de rău
Când pierzi rapid și ultimul bibelou
L-ai ținut cât ai putut dar în final și-a luat zborul
Când văd ultimile poze-mi vine să sparg monitorul
Cred că am greșit locația, cred c-am greșit-o cu totul
Când tot ce cauți tu e să atingi făcând nimic topul
Ai distrus totul, tot ce-am realizat până acum
Când te-ai hotărât murind să o iei pe alt drum
Unde te-ai dus când te vreau, am nevoie de tine
Îți amintești când eram amândoi, doar tu și cu mine
Sub răsărit de soare nu dormisem toată noaptea
Cum dracu puteam să dorm când tocmai învingeam soarta
Dar destinul a decis ca-n scurt timp de lângă mine
Să dispari doar tu, oare de ce te-a ales pe tine
Dumnezeu te iubește, nu se gândește la mine
Doamne sunt un fiu de-al tău, n-ai încredere în mine
Să am eu grijă de ea, de îngerul tău sublim
De ce totul se pierde atunci când ne îndrăgostim
De ce vrei să iei tot ce e frumos la tine
Ne lasi pe noi fără vreun țel pe lume
Unde o să găsesc eu alt înger ca ea
N-o să mai văd alta oricât aș căuta
Lumea e mare în ochii mei mici
Sincer alegi prost pe cine să ridici
poezie de AlexShura
Adăugat de AlexShura
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre încredere, poezii despre zbor, poezii despre viteză, poezii despre somn sau poezii despre sinceritate
Repaus
Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecție de tihnă
tot așteptând himerică-nălțare.
Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
și nu știi limba; ești al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!
O accept așa că este, însă-i straniu
că toate, rugi și plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.
Mereu senzația-i c-aștepți să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până și glasul,
privești în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...
... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!
Om o învăța vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculți, s-ai timpul să privești
tot ce-i aproape, trecător, așa cum ești,
că ști c-o zi o să petreci la fel, spre haosul...?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre timp, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre învățătură, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre suflet, poezii despre odihnă, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre moarte sau citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre lumină
Sărbătoriri incerte
Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.
Încurcat, nu mai știu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alții nu-s -ce i-am avut de leați, plecați-
Că se învechește tot de când s-au dus părinții, nefiind,
Nemaiștiind cu toți de mine, m-au pierdut rău, exasperați.
Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puțin prezent... și uitasem
Și acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre calcule, poezii despre ore sau poezii despre ocean
9 de Bâte (Sonet Tarot)
Ai fost lovit și rana încă doare
Te simți nefericit, lipsit de vrere,
Faci tot ce poți să nu cazi din picioare,
Căci cine-i jos, nu poate să mai spere.
Ești ca bolnavul în convalescență
Nu te avânți, curajul îți lipsește
Pășești timid, cu maximă prudență,
Trecutul parcă tot te urmărește.
Însă atunci când ești din nou capabil
Să pleci la drum, nu mai privi în spate,
Iar să rămâi pe loc e condamnabil,
Căci țelul tău se află-n altă parte.
Când n-ai resurse nu-ți forța norocul,
Doar când ai lemne se aprinde focul.
poezie de Octavian Cocoș (11 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prudență, poezii despre picioare, poezii despre nefericire sau poezii despre forță