Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai încețoșat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându-mă perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce mă înșeală acum definitiv, o viață fără simțul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid brațe larg, să prind tipar știut
și ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopți, mult vrut,
e-un convențional, pe obraz de-o altă fată...
mă simt speriat de mine, copie în copilul de altădată,
cu tuleii blonzi nerași,
printre colege mirosind adolescentin, cu părul în bentițe și cu lecția învățată...
și mă răsfrâng în alte trupuri, cum și-al meu, mai grași, mai trași,
tot încercând un puzzle să dezleg dintre imagini de-un trecut
datat precis în început sublim de-o unică maturitate,
atât de mult dorită, transpusă acum în plictisul avut
prea mult, prea mult avut... retrăiesc pasul, ce-i doar urmă azi, nicio perenitate,
mă pierd printre iubiri râvnite
aruncate de demult uitării,
aproape amorțite
și mă ciocnesc cu ele, ei, acum târziu, după o veșnicie a amânării
fără de întors,
căci nu-i, dintr-o nefericire, existența un remontor,
să mă încânt de pieptu-nțepător, c-un fragil tors...
și mă întorc de la întâlnirea de liceu, tot mai sleit, încet, încet aniversând să mor...

poezie de (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.

spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.

E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbușesc înlăcrăm pe foaia de hârtie
nu mai pot de răul ce-mi pare că trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Știi?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!

Și totuși doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Atât de mândru ea mergea

Atât de mândru ea mergea
și-atât de galeș, singuratic.
Vedere mult prea mult avea
albastru ochi al meu apatic.
Atât de tandru mirosea
când nara mea de bot de câine
mult lungă o adulmeca
și azi și mâine.
Atâta viață amărâtă
stătea în ea mai râsă-plânsă
atâta lapte de cucută
aș fi băut de doruri însă
ea s-a fost dus, ea s-a fost dus
doar de la mine
și doar o vorbă nu i-am spus
în veșnicie.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Am început să mor

Incinerat de vorbe-ncurcate am început să mor,
Copilăria se prăvale-ntr-un univers pustiu...
De mine mă dezbrac azi furișat încet, încetișor,
Ca de ploaia de rugăciuni și scântei din care viu.

Și tata și mama au plecat de minute puține.
La cina de taină ne-adunăm într-un cadru postum.
Zăpezile îi tot înălbesc și-s tot mai fără vină,
Plăpând privesc cu ochi contemplativi absenți acum.

Ei casei sărută chipul, satul au păstrat sub pleoape,
Prin suspine ne-ntâlnim și-i mut apoi din somn în gând.
Regăsirea e ascunsă disperarea-i prea aproape,
M-ascultă în eternitate, aripi au și parcă plâng.

poezie de (30 aprilie 2010)
Adăugat de Stelian PlatonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste...
Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Și un dans de personaje se îmbulzește într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeași vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăișul, într-o scoarță de-un fanatic
Rănindu-și singur minte și suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-și scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Și ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moștenit
întruchipat într-un ecran
cu hașurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
și l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtășit, tangențial, ce-aparținea, gândeam, doar... "vouă".

Nu știu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convențional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai plutește încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu și-au dus copii de mână,
doar arar
și i-am iubit nemăsurat
așa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Și resuscitez așa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoțesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârșit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăși eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boț de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată și-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânțat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenușiu un scrijelit de-o pată hașurată ecou-grafic... Și despre viață mă întreabă!?!

poezie de (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În aburi de cafea

În aburi de cafea,
Îți caut tot mai des privirea.
Închid ochii,
Și prefac, că te ating.
Tu taci.
Mă faci cred că nu mă simți.
Dar eu te văd,
Te simt, și te ating.

Duc ceașca
Încet spre buzele-mi setoase
Așa. Acum,... îmmm
Te simt tot mai aproape.
Simt cum pătrunzi în mine,
Iar eu îți simt căldura
Și după prima-nghițitură
Mai vine încă una.
Dorința crește tot mai mult.
Așa. Acum,... îmmm
Ți-am cunoscut și gustul
Și pasiunea dă-n tumult.
Mai vreau. Mai vreau. Mai mult.

poezie de din Florile cireșului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela GumannSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O viață fără cuvinte

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.

Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-și spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferență-n veșnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns știrea pierdută.

Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult așteptatul.

Nici vidul nu mai este se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieții ce ne e pan-destin...

poezie de (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corneliu și Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire și-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-și leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în țară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Nețărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aș mai putea le ascult...!

De-aceea le îndemn iasă
și câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
și nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeți dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viața mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Și printre vise-ți căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrățișam tristețea, și-apoi plângeam în noaptea grea,
Când -ncălzeam doar cu tandrețea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar și deșarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Și n-am -ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea și frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald și viu
Imi văd de viața mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar știm că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"My way"

Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simț, tuleie, ce-mi freamătă emoții
Când pașii nu-i aud, pășind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, duc sfârșitu-mi sorții.

Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".

Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.

Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.

Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, că sunt cel ce pășesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...

... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zețar, c-un cenușiu my way.

N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se ști c-aș fi...
Că-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.

poezie de (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

Și-aș mai sta și nu prea, foarte mult pe pământ,
Fiindcă-i toamnă târziu și-mi mai vine plâng,
Și îmi vine strig și-mi mai vine să mor,
Doar puțin, printre munți, fiindcă tare mi-e dor!

Mi-este dor de-amândoi, de trecut, de prezent,
Și de arborii verzi și de-un veac inocent.
Și-i târziu nu știu cum, ca să fim amândoi
e toamnă demult și-acum ninge pe noi.

Peste tine frumos, peste mine urât,
C-am trăit prea mulți ani într-un veac mohorât,
Peste tine puțin, peste mine mai mult,
Că aștept cam de-un veac te-ntorci din trecut...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri -ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând renegați un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
simtnu mai sunt, sau sunt nimic.

Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)

... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Relativități înșelătoare

Sufăr cu timpul, cu care nu mă înțeleg,
Pentru că numai eu dau, iar el ia
Și, induce în eroare, căci tot el, zice, pune la-ntreg,
Iar de la mine tot se scade, pretinzând că doar el dă ceva.

Sufăr cu spațiul, mi se tot reduce din ce-am al meu loc,
Nu mai am un același acces, sunt uitat c-aș fi fost
Pe unde eram, îs acum alte chipuri, cheia are un cu tot alt breloc,
Cu efigie nouă... e doar scaunu' același, nu mai ocupa vechiul post.

Sufăr și de imagine, în lipsă, căci dispar, virtual
Nu se aude de mine, cum odată eram, subiect,
Nume propriu... doar așa raritate, îs doar rarul, un accidental,
O speranță ratată, de-o iubire odată, vreodată proiect.

poezie de (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!

Nu dor amintiri că le știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe... trecut

Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
și culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
și-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
și pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înțeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conștient
și mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâția ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
și vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
fie la fel,
măcar el...
și se vede că n-am, n-am avut rațiune,
naivul cu mintea-n delațiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenție
nostalgic... fără de pretenție
mă întorc înspre singuru' avut...
întorc în trecut!

poezie de (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atât de aproape și totuși departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creștem, ne înălțăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme și gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se ivește printre norii răsfirați de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână șoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârșit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape și totuși departe,
Mă cauți, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veșnică.

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Miez... de zi

... s-a sleit de vlagă până și ceasul, într-o lume bulimică ce-așteaptă mănânce timpul rămas
spre întoarcerea la sursa de gene și-n vârful speranței stă aprinsă în cerc lustra imensă,
orbitoare, într-un halou ce-a absorbit orice umbră de pe solul radiind
de-un abur inexistent, doar o distorsionare de imagine vălurită...
și e mult, mult agale și arar; până și păsări inert stau pe gânduri picotind pe-un picior neretras
iar pe băncile strâmbe din squar se discută cu sieși sau neant, cu tiparul, o presă
ce demult nu mai spune ceva, cât de cât important, doar citind
orișicum... și-i doar spuma de bere ce mai sparge din liniștea-n tot neoprită
sau irisul ce lipește pe jambe arămii, filiforme ce unduiesc înfierbântate priviri...
și simțuri tresar la ritm cunoscut precum pulsul...
... Inima ce-mi stătuse, o simt, iarăși bate, a iubiri!...
Mă trezesc toropit, o zi caldă-n amiez, gând... din toropit mi-e smulsul.

poezie de (14 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook