Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Omar Khayyam

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aștrii
De pe Câmpia Nopții și-albaștri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaștri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâșmă glas, frățesc salut:
"Templul așteaptă oaspeți credincioși,
Intrați, nu vă sfiiți, slujba-a-început"!

Cocoșu-a cântat, umflându-și gușa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Ușa,
Deschideți ușa, știți cât de puțin
Timp avem de stat și-apoi... cenușa."

Învie Noul An dorințe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spațiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

Unde-i Iram cu trandafiri, suspini,
Și cupa lui Jamshyd cu șapte crini?
Sunt duși – dar un Rubin mai râde-n Vin,
Pe-alei trec fete cu ochi mari, senini...

Azi nu mai bea vin David cel Divin,
Deși se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin! "
Cât cântă privighetori în Roze,
Să beau Vin Roșu vreau... și să închin.

Saltă Cupa-n luna lui April,
Cât Mierla Vremii-i toată numai tril –
În haina penitenței nu-i folos,
Aprinde lampa vieții,-al ei fitil.

La Bagdad, șah de-aș fi acuma eu
Și-oricât de dulce-ar fi Paharul meu:
Vinul vieții se scurge strop cu strop,
Frunzele Vieții cad, tot cad mereu.

De vrei, spui, zilei mii de Roze-i ceri –
Nu, chiar? Dar unde-i ziua cea de ieri?
Și vara asta toată numai Flori,
Nu stă cumva pe locul altei Veri?

Trăiește azi! Ce treabă-avem noi cu
Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru?
Amenințe cât vor Rustum sau Zal,
Cheme Hatim la Sup㠖 nu te du.

Stai lânga mine, briza ne dezmierde
Aici între deșert și oaza verde,
Unde nu-i Rob nu-i și nici Sultan nu este
Și în Pacea lui Mahomed te pierde!

Un Tom de Versuri sub smochinii verzi,
Tu, un Ulcior de Vin și-o Pâine – vezi?
Atâta-i fericirii de ajuns,
E Raiu-n care te conjur să crezi!

Gloria Acestei Lumi vor unii,
Dupa Paradis tânjesc nebunii,
Oh, ia bani Peșin și fugi de Credit,
În vorbe bat tobele Minciunii!

Deasupra noastră-un Trandafir regesc
Râde-n boboc: "Cântând în lume cresc,
Iar când Haina-mi de Mire s-a tocit
Grădinii-o înapoiez – și-i mulțumesc! "

Cine-stăpânit peste tezaur
Și cine-a udat Bobul de Aur,
La fel, să doarmă, s-au întors cuminți
Sub iarbă, hrănind același Laur.

Secundele Lumești în care crezi,
Pierdute sau Găsite, sunt Dovezi
Ca Neaua sau Nisipul din deșert,
Ca Umbra scuturată prin livezi.

Iată, prin acest Caravanserai
Ca ploaia au trecut cămile, cai,
Derviș, Șeic... Cum i-a chemat Soarta,
Toți au pierit, alai dupa alai.

Unde-a băut Jamshyd, sub Trandafir,
Doar șerpi vin azi să doarmă în potir,
Nici chiar Bahram, marele vânător,
Nu l-a putut trezi din somn pe-Emir.

Căci cred: Roze-atât de roșii cresc doar
Acolo unde-a sângerat Cesar,
Iar Zambila din grădină vine
Dintr-un Sân alb sau os de tânăr Țar.

Și Menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal...
Atinge-o încet căci cine știe
De pe ce Buze-a curs aici, pe val

Ah, Dragii mei, umpleți Cupa care
Spală pe-Astăzi de Regrete-amare,
De griji pe Mâine – când o să fim iar
Cei de dinainte de născare.

Cei mai iubiți, mai vrednici și mai buni
Chemați de ani, de zile și de luni
Și-au băut Cupa și rând pe rând s-au dus
La locul de odihnă, sub aluni.

Iar noi, care râdem în cămara
Fostă nu demult a lor, când vara
În roșii flori se-alintă, vom plânge-n
Dimineața cui, căci vine seara?

Să cheltuim averile acum,
Înainte s-ajungem umbră, fum;
Țărână în Țărână -acolo mergi:
Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar Scrum!

Trăind Astăzi sau Mâine-i tot un drac.
O vară ai – cât vița pe arac ;
Despică noaptea glas de Muezin:
"Răsplată nu-i în cer, fă-ți clipa veac!"

Toți Sfinții și-‘Nțelepții ce, mă rog,
Ne-au predicat de Iad și Rai cu-aplomb
Ar trebui respinși ca falși Profeți
Și astupată gura lor cu colb.

Tânăr fiind am ascultat frecvent
Savant și Sfânt, dovezi și argument
Despre Paradis si Iad; palavre,
Pe-unde-au intrat au și ieșit – urgent.

Tu, trăiește Azi, îngână-ți Cântul
Și ascultă-n Adevăr cuvântul
Crescut și luminat de mintea mea:
"Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul. "

În ora-ți strâmtă tu nu știi nimic
De drumul lui A mare spre Zet mic,
Nici despre câtă țară-ncape-n ceas
Și nici de ce bătrânilor li-e frig.

Te întreb, unde vei pleca de-aici
Și-aici de unde ai venit, îmi zici?
Multe cupe cu Vin va trebui
Să beau, să uit că-s Trecător, amici!

Din Vortexul Planetei, până sus
La Tronul Marelui Saturn m-am dus –
Noduri, mii, am dezlegat, dar taine
Ca Nodul sorții omenești, vai, nu-s!

Ușa bolții-i zăvorâtă bine,
Voalu-i gros pe creier, pe retine;
Se-aude-un zvon că-am exista noi doi...
Și-apoi nimic despre "Mine – Tine".

Nu știe Argila drumul Sorții,
Nici Marea care-și jelește morții
Și nici Cerul revelat de stele,
Rotindu-se în aflarea Porții.

Iar când, pe Cel ascuns după Perdea,
Am implorat s-aprindă-o lampă-, o stea,
Să văd drumul, răspunsul a fost scurt:
"In veac, va fi doar umbră-n mintea ta"

Am atins gura-acestei Căni de Lut
Să-aflu Secretul Vieții neștiut –
Și, buză-n buză, mi-a șoptit, " Ești viu,
Bea! Nu există Viitor, și nici Trecut. "

Eu cred că Vasu-acesta, Învățat,
A sorbit Vin și a iubit odat',
Iar buzele-i pe care-am sărutat,
Câte săruturi au primit – și dat!

S-a-întâmplat, să-am norocul de curând
Să văd Olaru-argila frământând;
Iar Lutul ud, sub degete-apăsat:
"Oh, doare, mai ușor, te rog, fii blând. "

Întâiul Om, se spune, la-început,
Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut;
Din prafu-acela prim ne tragem toți,
Un dar împărtășind, un prim țesut.

Și, poate, atunci când cade un strop
De Vin Roșu peste pământul orb
Se stinge-un foc sau o durere,-un dor
Arzând în huma-n care-ncet mă-îngrop.

Cum apă cer Crini cu-alura suplă
La norii din Cer, aburi pe-o lupă,
La fel și tu, Vin cere și bea pân'
S-o răsuci Cerul – goală Cupă.

Și -astfel Omenescul și Divinul
Își vor contopi-n sfârșit Destinul:
Cu Ieri și Mâine-n Azi, vom fi Eterni;
Și abia-atunci și-o pierde harul, Vinul

Și dacă Vin tu bei și buze-apeși,
Începe și sfârșește Toate-n Da- deși
Gândești că Azi tu ești tot cel de Ieri,
Oh, Mâine mai puțin tu nu vei fi.

Când Îngerul cel Negru va veni,
Pe înserat sau poate-n zori de zi,
Și sufletului Cupa îi va da,
Nu ezita, bea tot – și vei dormi.

De-i Spiritul de praf mult mai presus
Și poate-n Paradis de vânt fi dus,
Nu e rușine, nu-i rușine lui,
Să zacă-n lut, ca în bârlog un urs?

Aici e doar Arena unde-o zi
Domnești ca un Sultan, pentru a fi
Trăsnit apoi de Ferrash cel Urât
Și Morții dat plocon, cât ai clipi.

În clepsidră ești bobul ne nisip
Curgând și-atât, și-având același chip
Oricum ar întoarce Allah vasul –
Să evadezi, nu-i poartă, nici tertip.

Când tu și eu vom fi trecut de Voal,
Lumea la fel va curge, val cu val,
Cum? Sosirea și Plecarea noastră?
Spuma mării-n amonte și-n aval.

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, țâșnit dintr-un izvor regal
La mijloc de deșert, o clipă doar
Tovarăș cu lumina – și Egal!

Și-ai cheltui secunda care ești
Căutând Sensuri în cartea cu Povești?
Un fir de păr stă-ntre-Adevăr și Fals –
Te rog, totul depinde cum privești!

Un fir de păr stă-ntre-Adevăr și Fals –
Iar tu, la mijloc, pururi în balans;
Alege Viața, Vinul bun și mult
C-ai dreptu-un lume la un singur dans.

Dar ce secretă Forță azi sau ieri
Te-a scos din Beznă și din Nicăieri?
Are Stăpânul un scop, și care?
Căci El trăiește veșnic, dar tu pieri.

Un moment aici și apoi din nou
Întorși în Noaptea Mare, în cavou –
Căci El concepe întreaga piesă
Din care sesizăm doar un ecou.

Când AZI, cât Eu sunt Eu, viu și-întrebând,
Nu capăt un răspuns de la Pământ,
Nici de la Ușa-nchisă din Tării,
Să capăt un răspuns când nu mai sânt?

O, nu pierde ora-n vânătoare
De una-alta, când, unde, oare;
Fii Esenței din Struguri musafir,
Nu-ți dori alt fruct din lumea mare.

Vă-amintiți, prieteni, cu ce chindie
Am serbat a doua căsătorie,
Când divorțând de Rațiunea stearpă
Am luat Roza de Șiraz Soție!?

Deși cu compas și riglă-am calculat și-n
Logică m-am scufundat s-aleg pe "E"din
"Nu E", pe mine cel intens, profund,
Mă-ntâlnesc doar râzând în cupele cu vin.

Cifrele, zici, cu care eu compun
Din zile și-ani un Calendar mai bun?
Și ce se afla-n calendar? Un ieri
Pierdut și-un mâine nenăscut – vă spun.

Nu demult, mi-a adăstat la poartă
Un Înger cu-o oala-n mân㠖 Iată!
Mi-a dat din struguri roșul cel divin
Să gust – O, Licoarea parfumată!

Cu sofisme, zeci, și argumente
Să-alunge Vinul vor preoți, secte:
Pe-Alchimistul care schimbă-n Aur
Plumbul vieții noastre imperfecte!

Ferească Mahomed de-așa-întâmplare,
Profetul Lui Allah cel Viu, El care
Ne-apară de spaime și regrete
Și de Prostia cea molipsitoare!

De ce mi-e mâna pe pahar mereu?
Dar Seva Vieții-i de la Dumnezeu!
Deci, sfântă fiind, trebuie s-o bem;
De-i Blestem, bând, să-o blestemăm din greu!

Să-abjur Balsamul Vieții,-al lui altoi,
Nădăjduind la Viața de Apoi,
Sperând ca nu-ș'ce depărtat Nectar
Va umple cupa-mi când voi fi noroi!!

Spaime de Iad, nădejdi de Paradis!
Viața e scurt㠖 fapt de El decis –
Floarea scuturată pe veci moare,
Celelalte-s păreri, vise în vis!

Ce straniu, nu? Din miriade,-acei
Care au trecut prin ușa Beznei,
Nu s-a-ntors nici Unul să ne-arate
Că, DUPÃ, viața are-un sens, temei.

Teoriile atâtor deștepți
De dinaintea noastră, Înțelepți,
Sunt basne pe care, treziți din somn,
Le-au spus – și s-au întors în somn – Profeți!

Am mers cu Logica-n zări, departe,
Să aflu ce-i Viață și ce-i Moarte;
Și-acum la șaptezeci de ani vă spun"
"Sufletul, pe Iad de Rai desparte. "

Rai? Setea ogoită la cișmea;
Iad? Tău'-n care a căzut o stea,
Căderea-n Bezna de-unde am venit,
Care ne cheamă-acasă și ne vrea.

Căci nu suntem decât un rând în mers,
Umbre pe-elipsa cu conturul șters,
Cu Soarele Focar – și-n spatele-i
Maestrul Show-ului din Univers.

Dar în Jocu-I, au Piesele vreun rost
În sine, au un sens? E-un joc anost
Unde doar El mută și aruncă
Pionii-n coș – sau viața, câtă-a fost.

Dar în Show se Moare și se Naște,
Cum pe Jucător voința-l paște;
Iar El care te-a împins pe tablă
Știe, știe Tot, Totul cunoaște!

Celestul Creion destine-împarte
Prin scrisu-I – și trece mai departe;
Nu poți, apoi, o pagină să schimbi,
Nu-s Lacrimi să speli o mică parte.

Și-acel Castron întors, de-i zic ei Cer,
Sub care-n tină ne târâm, stingher –
Nu implorați la el vreun ajutor,
Că-i nevolnic ca noi și efemer.

In Primul Lut s-ascunde-un Ultim Om,
Și-n Ultima Suflare-un prim Atom;
Din zorii Facerii-s deciși Alfa
Și Omega, secretul din binom.

Ieri a clădit Sminteala zilei de-Azi;
Mâine-n Triumf sau Plâns, tu Crești sau Scazi.
Bea! Că nu știi când o să pleci, de ce;
Bea! Ca nu știi cum ai venit, pe ce talaz!

Îți spun, pe când din Țel, de la-început,
Parwin și Mushtari s-au desfăcut,
A fost predestinat ca Huma mea
Și Sufletul să fie prin Sărut

Cu Vinul logodit – El, pe furiș,
Mi-a-atins o fibră: lasă-l pe Derviș
Să-încalce legea căutând în Vin
Chei, Parole și Porți Secrete – Pish!

Totuși, dacă Soarele Iubirii
Sau Urii-mi va arde trandafirii,
Prefer incendiul Roz din taverna
Cu Vin Bun, nu Templul Amăgirii.

Din GOL venind, un Conștient Ceva
Plăcerii-i pune interdict și va
Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care,
Semeț, Comandamentul v-a-încălca!?

Ce?! Voi fi în Rai recompensat
Că n-am căzut plăcerii în Păcat –
Sau pedepsit ca Debitor într-un
Contract inexistent? Ce troc ciudat!

Chiar Tu prin gropi și glod ai desenat
Drumul pe care merg și-am mers, odat',
Și ai trimis pe Diavol pe pământ;
Și-mi pedepsești Căderea în Păcat?!

În Eden, nu Tu pe-Adam din Lut ai
Zămislit și-ai adus pe șarpe-n Rai?
Dar pe Pământ, ca om, pentru păcat
Iertare-ades o să primești – și dai!

Sub sfânt pretext că-i Ziua la apus
Flămândul Ramazan deoparte-am pus
Și-apoi în casă de Olar am mas,
Privind la vase și la-al roții fus.

Oale, fel de fel: mari, mici, cochete,
Pe podea șezând sau pe perete;
Unele vorbind fără-ncetare,
Altele,-ascultând pe îndelete.

Una zicea: "Fie clară treaba
Nu m-a modelat din Lut degeaba,
Nici mi-a croit un bust, ca mai târziu,
Din trupul meu, spart, să crească nalba!"

Alta: "Oala n-ar sparge-un zvăpăiat
Zbanghiu – din care bea când e-însetat –
Iar El, care din țărnă mi-a dat Chip,
Să mă sfărâme fiindcă-I supărat?!"

Dar a treia, vorbind încet și rar,
Cum sta-între ceașca albă și pahar:
"Râd de mine toți că cică-s neagr㠖
Cum? N-a fost mâna-aceluiași Olar?! "

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas osos și-nalt, un sfeșnicar:
" Destul, cu Vas și Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală și cine e Olar? "

"Se-aude de-Unul ", zisese-altcineva,
" Care-aruncă sau sparge-orice Ulcea
De El făcută, dar mai sucit – Pish!
Un Om Bun n-ar face așa ceva. "

"Contează mai puțin" spuse-o cupă,
"Cine m-a făcut, cât cin' mă pupă;
Hai, umpleți-mă cu Vinul Roșu
Și mi-oi aminti ce-a mai fost, după."

Și oalele, vorbind, au pus de-un chef,
Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef,
Iar una, mai zurlie: " Dragi surori,
Să închinăm pentru Olarul Șef!"

Cu-al viței Suc încântă-mă puțin,
Iar Mort îmi spală Trupul tot cu Vin;
Așterne-mi pat sub ierburile verzi,
În grădina cu-alei și pelerini.

Din oasele-ngropate emanând
Miros de Vin în aer, când și când,
Trecătorii vor fi plăcut surprinși ;
Și -astfel voi reveni la voi – în gând.

O, Idoli îndrăgiți, cumva mă tem
Că pentru mine-ați fost mai mult blestem:
Mi-am înnecat Gloria în Vin și
Vândut Renumele pentru-un poem.

Știu, Căința-am jurat și nu Păcat,
Dar oare fost-am treaz când am jurat?
Și apoi, venind April cu Roze,
Virtutea-n Trandafiri și-a făcut pat.

Din Vin s-a adăpat Ispita mea
Și mi-a-înroșit Onoarea Alb㠖 Bea!
Ce pot oare Crâșmarii cumpăra
La fel de bun cu ce vând pe tejghea?!

Primăvara cu Trandafirii ei
S-a scurs din carnea mea precum un clei;
Privighetoarea ce-a cântat pe ram
Va înflori cu mine-n ghiocei!

O, și-aș mai vrea: Izvorul din Deșert
Să-aprindă-un licăr, să dea semn discret
Spre care Călătorul însetat
Să se-ndrepte – nu bâlbe de Profet...

Și-aș mai dori un Înger, cât încă
Nu-i târziu, să-mpingă-n drum o stâncă
Și să oprească Roata Sorții-n loc,
Sub roze să mai rămân–sau lângă.

Iubire,-am putea conspira cu EL,
Noi doi, să schimbe Firea în vreun fel?
Și, descompusă, s-o ivim la loc
Pe oful inimii, pe-al ei model!?

Tu ne-ai vegheat din cerul de opal,
Frumoasă Lună Plină, an de an –
De câte ori vei răsări de-acum,
Privind spre noi – dar pentru mine-n van!

Și când cu ea, O, Saki, o să treci
Și praf stelar vei curge pe poteci,
Când o să-ajungi unde-mi este somnul,
Varsă-un pahar pe locul meu de veci!

rubaiat de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Rubaiate" de Omar Khayyam este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 20.99 lei.

Citate similare

Ion Minulescu

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aș fi vrut fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să știu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creștin,
Și n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generații de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moșneni
Și orășeni -
Strămoșii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii așa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat și ei pe el...
Și cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
vinul vechi, de Drăgășani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu mințile
Și datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Și ca să fiu pe placul lor,
le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezește
Și se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel și eu, ca orice bun creștin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot așa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Și-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 2 martie 2016.
Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... pregătesc plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Omar Khayyam

Trăiește-ți clipa!

Viața se grăbește, rapidă caravană.
Oprește-te și-ncearcă să-ți faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista și astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa...

Bea vin! În el găsi-vei Viața-fără-moarte.
Pierduta tinerețe din nou ți-o va reda,
Divinul timp al rozei și-al inimii curate!
Trăieste-ți clipa dată! Căci clipa-i viața ta!

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține.
Și totuși două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri și ziua care-o să vină mâine.

Nu depăși prezentul cu gândul! Știi tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De șaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când – beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aș gândi atuncea la rai și mântuire,
N-aș prețui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereții.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l prețuiesc.
Nu mă certați. E aspru, căci, are gustul vieții.

Nu caut nici minciună, nici adevăr viclean.
Dar veșnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am șaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viață tot ce-i surâs și floare.
Serbează orice clipă! La cupa cea mai mare!
Alah nu ține seama de vicii sau virtuți.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruți.

Privește-n jur: durerea cu mii și mii de fețe.
Cei dragi sunt morți. Ești singur cu palida tristețe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Și noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! Iar astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! strălucească aprins la fel ca ea!
Căința mea să fie ca bucla ta, ușoară...

Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îți rămâne.
Ia cupa și te-așează sub luna de cleștar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce rușinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleștar,
Căci poate mâine cleștarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ți rost de vin și-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei și-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copil㠖 o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulți ani din viață. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâine
S-ajung din urmă viața pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Și-o carte de poeme. Și dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Niciun sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viață! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnați-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere!
Îți voi găsi balsamul ce vindecă și minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau trăiesc! Căci morții nu-și mai aduc aminte.

Nu-ți răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoiește zilnic a desfătării carte.
Bea vin și poartă-ți pașii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ți-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârșit e Ramazanul! O, inimi veștejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul – neguțători de visuri.
Redați-mă vieții, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ți-ai pus-o în lanțuri de mâhnire...
Iar mintea ta și chipul ți le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiți vântul va scutura azi floarea
Și va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înțelept? Să-ți bucuri cămările ființei
Având în mână o cupă. Ce-a fost și ce-i de față
Să nu te mai frământe. Fă-ți dintr-o clipa-o viață
Și sufletul sloboade-l din temnițele minții.

Nimic n-au să te-nvețe savanții. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci țărna e grăbită ca să te găzduiască.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinși iar trandafirii.
Desfă-ți și tu simțirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa și-o deșartă,
Căci îngerul cel negru al morții-așteaptă-n poartă.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 23 august 2017.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Marica

* * *

Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puțin, duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!

Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O voce din cor

De câte ori n-am plâns împreună-amândoi
Gândindu-ne la viața noastră și la al ei chin;
Prieteni ai mei, nu știți, habar n-aveți voi
Despre frigul și întunericul din anii care vin!
Azi mâna celei dragi o strângi,
Te joci cu ea și, lipsit de griji, zâmbești;
Când întâlnești minciuna, plângi
Sau scoți cuțitul gata străpungi,
Dar, un copil sărman doar, atâta ești!

Nu există stavilă pentru intrigi și minciuni;
Semnul morții nu-i vizibil deloc pentru profani.
Lustrul nopții ne orbește cu negrii lui tăciuni,
Cerul e măturat de sateliți nebuni
De ani mulți, de ani și ani!

Acest veac își va scoate curând, veninoși, caninii
Iar eu, cu tine, vom vedea-n fiecare zi
Cerul acoperit de giulgiul cel obscen al vinii;
Râsul va îngheța dincoace de frontierele luminii –
Angoasa cu numele A - NU - MAI - FI...

Aștepți primăvara, copile, dar
Ochii tăi nu vor mai vedea de-acum niciuna.
Vei implora cerul să aprindă iarăși fitilul astrului solar –
Dar soarele nu va mai răsări, nici luna.
Tu plângi, dar plânsul, ca un bulgăre amar
Cade și moare,-întruna.

Fiți fericiți în viața și pe drumul vostru pe deplin –
Placizi ca apa, vorbind ca iarba,-n șoaptă.
O, dacă-am fi știut ce se va-întâmpla, ce ne așteaptă,
Despre frigul și întunericul din anii care vin!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legea și Viața veșnică

Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința

Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni sedar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ți-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsuflețit
Să te-nsoțesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele și în flori,
Când îmi zâmbești mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici și Crucea un alint,
Mi-arăți Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin și, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoțesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petale de orhidee pentru Sir (dedicație exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să știu cum arăți,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din față!
Ai ten măsliniu, ți-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porți în ochi și-n cununa din Tine...!
Nu știu cum privești, suspini, dăruiești, cum zâmbești...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... și-n speranță!

Dar, oricum ești, întristat ori de viață zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să știu cum vorbești...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu știu, cum te bucuri, ce dăruiești, cât primești...!
De ți-e sufletul frânt, ori plină ți-e viața...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puțin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ținti,
Ascunde-mă-n zâmbet și crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu știu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ți-e Ție...(?)!
La final ești sau... încă, uimit ți-este zborul...
De mine nu-ți pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepți vrednicia sau mă lepezi din gând...
ierți, când te supăr sau ai vrea să... cerți!

Te rog, totuși...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici și ia-mă... în Tine!

poezie de (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 63 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Acum

Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!

Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cliff Klingenhagen

Într-o zi Cliff Klingenhagen m-a invitat la cină,
Iar după aperitiv, supă și friptură,
Și-alte bunătăți care se topeau în gură,
Clifff a luat două pahare și, cu masculină
Eleganță, a turnat în unul vin, iar în celălalt pelin.
Apoi, l-a ridicat pe cel cu conținut amar
Și a sorbit, tușind ușor, toată otrava din pahar,
Spunând c-al meu e celălalt, cel plin cu vin.

Iar când l-am întrebat ce fel de parteneriat propune,
El a făcut din ochi – de-ai fi crezut tocmai ar zâmbi –
Și mi-a spus că era vorba doar de felul al lui de-a fi.
Mie, deși-l cunoșteam, mi-au trebuit zile bune
Să mă-întreb dac-am fost vreodată până azi, încă din leagăn,
Sau voi fi cândva la fel de fericit cum este Cliff Klingenhagen.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânța mea de copil, în tine!
Ce-aș fi?.. Că nu aș mai ști, de atâta dor, de foșnesc
Brazi... Prinși în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceață nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte și aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Și atât cât voi fi, veștile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste sulițe, toți anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă țese zi și noapte la ițar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ți tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Așa umezit, vei ști, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanoleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea

vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înțelegînd al vieții rost,
vrea să fiu străjer în post,
Și chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
vrea să fiu ce n-am fost ieri
Și nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
fiu așa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieții sfinte.

vrea să fiu ce alții nu-s
Și nici nu vor să fie:
Mergînd prin viață spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Și să mă 'nalț mereu mai sus,
Din timp spre veșnicie.

Aproape-aș vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar și de cei căzuți din rînd,
Rămași în urmă, sîngerînd,
Răniți fără de nume.

vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanți ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Și aș mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Și strălucind în lumea rea,
duc lumină undeva,
încălzesc pe cineva,
Și să mă-ntorc în soare.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Survolare

sunt eu acela care sunt mereu
în orice ipostază survolată
și timpul din sejur e tot al meu
și lumea, când mai lungă, când mai lată

am rătăcit aici nici nu știu când
am rătăcit aici nici nu știu cum
când căutăm o boaghe de cuvânt
și regăseam doar pasăre în scrum

și dac-a fi cumva să nu mai fiu
același chip de lut din traectorii
din umbre rătăcite prin pustiu
aș face sensuri noi, aleatorii

și bradul de Crăciun, împodobit
cu stele din Pleiadele polare
l-aș arbora la margine de schit
le-ași savura în lentă survolare

și inc-un an ași scrigeli, latent
pe tristul meu răboj intercalat
într-un sistem senil și coerent
cu disonanțe scoase la mezat

în rest... sunt eu acela care-am fost
și- acel care va fi, încă mai sunt
când vagabond, când om cu adăpost
când păcătosul naibii și când sfânt

oricum n-ași da- lovesc în relativ
și toate sunt acolo unde sunt
și tot efectul lor cumulativ
oricum mă va reduce la mormânt

și liniștea din zbuciumul etern
anihilat de grava veșnicie
va deveni o umbră de patern
în hăuri care naște energie...

dar pân-atunci mai sorb din vin
și din femei, esențele amare
că cine știe dacă mai revin
aice, pe Pământ, în survolare...

poezie de (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeți,
Nu vorbiți despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeți și povestiți despre mine ca și cum aș fi lângă voi,
(Cum aș reveni.. cum aș reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile și mâhnirea nu înalță opreliști?)
Iar când auziți cântece
Sau vedeți păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsați, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc așa cum am făcut-o întotdeuna...
Ați fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiți-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu știu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aș putea fi iarăși Don Juanul care-am fost
Când trupul veștejește și putirința plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaș în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide și-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea crește -nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, și de pereți țin
Când scările cobor, că-mi scârțâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îți jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd țâțe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de , după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodeanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La Tine vin, Doamne Psalm 71

La Tine vin, Doamne și-mi caut scăparea
Și-n veci de rușine eu n-o să rămân
Păzește-, Doamne, păzește-mi cărarea
În viața mea, Doamne, fii veșnic stăpân.
Fii stânca la care să fug totdeauna,
Cetatea în care să scap de cel rău
De când eram tânăr cu Tine-am fost una,
Din pântecul mamei știam că-s al Tău.

Pe Tine Te laud, o, laudă Ție
Și ca o minune-am ajuns pentru toți
Slăvit să fii, Tată, slăvit pe vecie,
Iubește-, Doamne, de vrei și socoți.

Că poate sunt vrednic; iar când bătrânețea
Mi-a frânge puterea cu aripa sa
Să nu mă lași, Doamne, alungă-mi tristețea,
De fața Ta sfântă Tu nu mă lăsa.

Căci, iată, vrăjmașii vorbesc despre mine
Și cei ce-mi vor viața vorbesc între ei
Zicându-și: pierdut e și Domnul nu vine
Să-l scape, deci haideți, loviți cu temei!

O, vino degrabă, adu-mi ajutorul
La Tine strig, Doamne, mă rog și mă-nchin
De Numele-Ți mare va ști tot poporul
Și cei care-s astăzi și cei care vin.

Și chiar bătrânețea căruntă și lungă
vie, cu Tine eu nu voi pieri
Dreptatea Ta, Doamne, în cer o s-ajungă
Nu-i nimeni ca Tine și nici nu va fi.

Prin multe necazuri trecut-am, dar iară
Speranța și viața ne-ai dat-o-napoi,
Adânc de pământuri de-ar vrea să ne ceară
Tu stai împotrivă, Tu stai lângă noi.

Înalță-mi mărimea, întoarce-Te, pune
Pe fruntea mea mâna Ta blânda și eu
Cu harfa și gura la toți le voi spune
Tu, Sfinte-a lui Iacov, Tu ești Dumnezeu!

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!