Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Omar Khayyam

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aștrii
De pe Câmpia Nopții și-albaștri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaștri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâșmă glas, frățesc salut:
"Templul așteaptă oaspeți credincioși,
Intrați, nu vă sfiiți, slujba-a-început"!

Cocoșu-a cântat, umflându-și gușa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Ușa,
Deschideți ușa, știți cât de puțin
Timp avem de stat și-apoi... cenușa."

Învie Noul An dorințe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spațiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

Unde-i Iram cu trandafiri, suspini,
Și cupa lui Jamshyd cu șapte crini?
Sunt duși – dar un Rubin mai râde-n Vin,
Pe-alei trec fete cu ochi mari, senini...

Azi nu mai bea vin David cel Divin,
Deși se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin! "
Cât cântă privighetori în Roze,
Să beau Vin Roșu vreau... și să închin.

Saltă Cupa-n luna lui April,
Cât Mierla Vremii-i toată numai tril –
În haina penitenței nu-i folos,
Aprinde lampa vieții,-al ei fitil.

La Bagdad, șah de-aș fi acuma eu
Și-oricât de dulce-ar fi Paharul meu:
Vinul vieții se scurge strop cu strop,
Frunzele Vieții cad, tot cad mereu.

De vrei, spui, zilei mii de Roze-i ceri –
Nu, chiar? Dar unde-i ziua cea de ieri?
Și vara asta toată numai Flori,
Nu stă cumva pe locul altei Veri?

Trăiește azi! Ce treabă-avem noi cu
Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru?
Amenințe cât vor Rustum sau Zal,
Cheme Hatim la Sup㠖 nu te du.

Stai lânga mine, briza ne dezmierde
Aici între deșert și oaza verde,
Unde nu-i Rob nu-i și nici Sultan nu este
Și în Pacea lui Mahomed te pierde!

Un Tom de Versuri sub smochinii verzi,
Tu, un Ulcior de Vin și-o Pâine – vezi?
Atâta-i fericirii de ajuns,
E Raiu-n care te conjur să crezi!

Gloria Acestei Lumi vor unii,
Dupa Paradis tânjesc nebunii,
Oh, ia bani Peșin și fugi de Credit,
În vorbe bat tobele Minciunii!

Deasupra noastră-un Trandafir regesc
Râde-n boboc: "Cântând în lume cresc,
Iar când Haina-mi de Mire s-a tocit
Grădinii-o înapoiez – și-i mulțumesc! "

Cine-stăpânit peste tezaur
Și cine-a udat Bobul de Aur,
La fel, să doarmă, s-au întors cuminți
Sub iarbă, hrănind același Laur.

Secundele Lumești în care crezi,
Pierdute sau Găsite, sunt Dovezi
Ca Neaua sau Nisipul din deșert,
Ca Umbra scuturată prin livezi.

Iată, prin acest Caravanserai
Ca ploaia au trecut cămile, cai,
Derviș, Șeic... Cum i-a chemat Soarta,
Toți au pierit, alai dupa alai.

Unde-a băut Jamshyd, sub Trandafir,
Doar șerpi vin azi să doarmă în potir,
Nici chiar Bahram, marele vânător,
Nu l-a putut trezi din somn pe-Emir.

Căci cred: Roze-atât de roșii cresc doar
Acolo unde-a sângerat Cesar,
Iar Zambila din grădină vine
Dintr-un Sân alb sau os de tânăr Țar.

Și Menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal...
Atinge-o încet căci cine știe
De pe ce Buze-a curs aici, pe val

Ah, Dragii mei, umpleți Cupa care
Spală pe-Astăzi de Regrete-amare,
De griji pe Mâine – când o să fim iar
Cei de dinainte de născare.

Cei mai iubiți, mai vrednici și mai buni
Chemați de ani, de zile și de luni
Și-au băut Cupa și rând pe rând s-au dus
La locul de odihnă, sub aluni.

Iar noi, care râdem în cămara
Fostă nu demult a lor, când vara
În roșii flori se-alintă, vom plânge-n
Dimineața cui, căci vine seara?

Să cheltuim averile acum,
Înainte s-ajungem umbră, fum;
Țărână în Țărână -acolo mergi:
Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar Scrum!

Trăind Astăzi sau Mâine-i tot un drac.
O vară ai – cât vița pe arac ;
Despică noaptea glas de Muezin:
"Răsplată nu-i în cer, fă-ți clipa veac!"

Toți Sfinții și-‘Nțelepții ce, mă rog,
Ne-au predicat de Iad și Rai cu-aplomb
Ar trebui respinși ca falși Profeți
Și astupată gura lor cu colb.

Tânăr fiind am ascultat frecvent
Savant și Sfânt, dovezi și argument
Despre Paradis si Iad; palavre,
Pe-unde-au intrat au și ieșit – urgent.

Tu, trăiește Azi, îngână-ți Cântul
Și ascultă-n Adevăr cuvântul
Crescut și luminat de mintea mea:
"Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul. "

În ora-ți strâmtă tu nu știi nimic
De drumul lui A mare spre Zet mic,
Nici despre câtă țară-ncape-n ceas
Și nici de ce bătrânilor li-e frig.

Te întreb, unde vei pleca de-aici
Și-aici de unde ai venit, îmi zici?
Multe cupe cu Vin va trebui
Să beau, să uit că-s Trecător, amici!

Din Vortexul Planetei, până sus
La Tronul Marelui Saturn m-am dus –
Noduri, mii, am dezlegat, dar taine
Ca Nodul sorții omenești, vai, nu-s!

Ușa bolții-i zăvorâtă bine,
Voalu-i gros pe creier, pe retine;
Se-aude-un zvon că-am exista noi doi...
Și-apoi nimic despre "Mine – Tine".

Nu știe Argila drumul Sorții,
Nici Marea care-și jelește morții
Și nici Cerul revelat de stele,
Rotindu-se în aflarea Porții.

Iar când, pe Cel ascuns după Perdea,
Am implorat s-aprindă-o lampă-, o stea,
Să văd drumul, răspunsul a fost scurt:
"In veac, va fi doar umbră-n mintea ta"

Am atins gura-acestei Căni de Lut
Să-aflu Secretul Vieții neștiut –
Și, buză-n buză, mi-a șoptit, " Ești viu,
Bea! Nu există Viitor, și nici Trecut. "

Eu cred că Vasu-acesta, Învățat,
A sorbit Vin și a iubit odat',
Iar buzele-i pe care-am sărutat,
Câte săruturi au primit – și dat!

S-a-întâmplat, să-am norocul de curând
Să văd Olaru-argila frământând;
Iar Lutul ud, sub degete-apăsat:
"Oh, doare, mai ușor, te rog, fii blând. "

Întâiul Om, se spune, la-început,
Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut;
Din prafu-acela prim ne tragem toți,
Un dar împărtășind, un prim țesut.

Și, poate, atunci când cade un strop
De Vin Roșu peste pământul orb
Se stinge-un foc sau o durere,-un dor
Arzând în huma-n care-ncet mă-îngrop.

Cum apă cer Crini cu-alura suplă
La norii din Cer, aburi pe-o lupă,
La fel și tu, Vin cere și bea pân'
S-o răsuci Cerul – goală Cupă.

Și -astfel Omenescul și Divinul
Își vor contopi-n sfârșit Destinul:
Cu Ieri și Mâine-n Azi, vom fi Eterni;
Și abia-atunci și-o pierde harul, Vinul

Și dacă Vin tu bei și buze-apeși,
Începe și sfârșește Toate-n Da- deși
Gândești că Azi tu ești tot cel de Ieri,
Oh, Mâine mai puțin tu nu vei fi.

Când Îngerul cel Negru va veni,
Pe înserat sau poate-n zori de zi,
Și sufletului Cupa îi va da,
Nu ezita, bea tot – și vei dormi.

De-i Spiritul de praf mult mai presus
Și poate-n Paradis de vânt fi dus,
Nu e rușine, nu-i rușine lui,
Să zacă-n lut, ca în bârlog un urs?

Aici e doar Arena unde-o zi
Domnești ca un Sultan, pentru a fi
Trăsnit apoi de Ferrash cel Urât
Și Morții dat plocon, cât ai clipi.

În clepsidră ești bobul ne nisip
Curgând și-atât, și-având același chip
Oricum ar întoarce Allah vasul –
Să evadezi, nu-i poartă, nici tertip.

Când tu și eu vom fi trecut de Voal,
Lumea la fel va curge, val cu val,
Cum? Sosirea și Plecarea noastră?
Spuma mării-n amonte și-n aval.

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, țâșnit dintr-un izvor regal
La mijloc de deșert, o clipă doar
Tovarăș cu lumina – și Egal!

Și-ai cheltui secunda care ești
Căutând Sensuri în cartea cu Povești?
Un fir de păr stă-ntre-Adevăr și Fals –
Te rog, totul depinde cum privești!

Un fir de păr stă-ntre-Adevăr și Fals –
Iar tu, la mijloc, pururi în balans;
Alege Viața, Vinul bun și mult
C-ai dreptu-un lume la un singur dans.

Dar ce secretă Forță azi sau ieri
Te-a scos din Beznă și din Nicăieri?
Are Stăpânul un scop, și care?
Căci El trăiește veșnic, dar tu pieri.

Un moment aici și apoi din nou
Întorși în Noaptea Mare, în cavou –
Căci El concepe întreaga piesă
Din care sesizăm doar un ecou.

Când AZI, cât Eu sunt Eu, viu și-întrebând,
Nu capăt un răspuns de la Pământ,
Nici de la Ușa-nchisă din Tării,
Să capăt un răspuns când nu mai sânt?

O, nu pierde ora-n vânătoare
De una-alta, când, unde, oare;
Fii Esenței din Struguri musafir,
Nu-ți dori alt fruct din lumea mare.

Vă-amintiți, prieteni, cu ce chindie
Am serbat a doua căsătorie,
Când divorțând de Rațiunea stearpă
Am luat Roza de Șiraz Soție!?

Deși cu compas și riglă-am calculat și-n
Logică m-am scufundat s-aleg pe "E"din
"Nu E", pe mine cel intens, profund,
Mă-ntâlnesc doar râzând în cupele cu vin.

Cifrele, zici, cu care eu compun
Din zile și-ani un Calendar mai bun?
Și ce se afla-n calendar? Un ieri
Pierdut și-un mâine nenăscut – vă spun.

Nu demult, mi-a adăstat la poartă
Un Înger cu-o oala-n mân㠖 Iată!
Mi-a dat din struguri roșul cel divin
Să gust – O, Licoarea parfumată!

Cu sofisme, zeci, și argumente
Să-alunge Vinul vor preoți, secte:
Pe-Alchimistul care schimbă-n Aur
Plumbul vieții noastre imperfecte!

Ferească Mahomed de-așa-întâmplare,
Profetul Lui Allah cel Viu, El care
Ne-apară de spaime și regrete
Și de Prostia cea molipsitoare!

De ce mi-e mâna pe pahar mereu?
Dar Seva Vieții-i de la Dumnezeu!
Deci, sfântă fiind, trebuie s-o bem;
De-i Blestem, bând, să-o blestemăm din greu!

Să-abjur Balsamul Vieții,-al lui altoi,
Nădăjduind la Viața de Apoi,
Sperând ca nu-ș'ce depărtat Nectar
Va umple cupa-mi când voi fi noroi!!

Spaime de Iad, nădejdi de Paradis!
Viața e scurt㠖 fapt de El decis –
Floarea scuturată pe veci moare,
Celelalte-s păreri, vise în vis!

Ce straniu, nu? Din miriade,-acei
Care au trecut prin ușa Beznei,
Nu s-a-ntors nici Unul să ne-arate
Că, DUPÃ, viața are-un sens, temei.

Teoriile atâtor deștepți
De dinaintea noastră, Înțelepți,
Sunt basne pe care, treziți din somn,
Le-au spus – și s-au întors în somn – Profeți!

Am mers cu Logica-n zări, departe,
Să aflu ce-i Viață și ce-i Moarte;
Și-acum la șaptezeci de ani vă spun"
"Sufletul, pe Iad de Rai desparte. "

Rai? Setea ogoită la cișmea;
Iad? Tău'-n care a căzut o stea,
Căderea-n Bezna de-unde am venit,
Care ne cheamă-acasă și ne vrea.

Căci nu suntem decât un rând în mers,
Umbre pe-elipsa cu conturul șters,
Cu Soarele Focar – și-n spatele-i
Maestrul Show-ului din Univers.

Dar în Jocu-I, au Piesele vreun rost
În sine, au un sens? E-un joc anost
Unde doar El mută și aruncă
Pionii-n coș – sau viața, câtă-a fost.

Dar în Show se Moare și se Naște,
Cum pe Jucător voința-l paște;
Iar El care te-a împins pe tablă
Știe, știe Tot, Totul cunoaște!

Celestul Creion destine-împarte
Prin scrisu-I – și trece mai departe;
Nu poți, apoi, o pagină să schimbi,
Nu-s Lacrimi să speli o mică parte.

Și-acel Castron întors, de-i zic ei Cer,
Sub care-n tină ne târâm, stingher –
Nu implorați la el vreun ajutor,
Că-i nevolnic ca noi și efemer.

In Primul Lut s-ascunde-un Ultim Om,
Și-n Ultima Suflare-un prim Atom;
Din zorii Facerii-s deciși Alfa
Și Omega, secretul din binom.

Ieri a clădit Sminteala zilei de-Azi;
Mâine-n Triumf sau Plâns, tu Crești sau Scazi.
Bea! Că nu știi când o să pleci, de ce;
Bea! Ca nu știi cum ai venit, pe ce talaz!

Îți spun, pe când din Țel, de la-început,
Parwin și Mushtari s-au desfăcut,
A fost predestinat ca Huma mea
Și Sufletul să fie prin Sărut

Cu Vinul logodit – El, pe furiș,
Mi-a-atins o fibră: lasă-l pe Derviș
Să-încalce legea căutând în Vin
Chei, Parole și Porți Secrete – Pish!

Totuși, dacă Soarele Iubirii
Sau Urii-mi va arde trandafirii,
Prefer incendiul Roz din taverna
Cu Vin Bun, nu Templul Amăgirii.

Din GOL venind, un Conștient Ceva
Plăcerii-i pune interdict și va
Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care,
Semeț, Comandamentul v-a-încălca!?

Ce?! Voi fi în Rai recompensat
Că n-am căzut plăcerii în Păcat –
Sau pedepsit ca Debitor într-un
Contract inexistent? Ce troc ciudat!

Chiar Tu prin gropi și glod ai desenat
Drumul pe care merg și-am mers, odat',
Și ai trimis pe Diavol pe pământ;
Și-mi pedepsești Căderea în Păcat?!

În Eden, nu Tu pe-Adam din Lut ai
Zămislit și-ai adus pe șarpe-n Rai?
Dar pe Pământ, ca om, pentru păcat
Iertare-ades o să primești – și dai!

Sub sfânt pretext că-i Ziua la apus
Flămândul Ramazan deoparte-am pus
Și-apoi în casă de Olar am mas,
Privind la vase și la-al roții fus.

Oale, fel de fel: mari, mici, cochete,
Pe podea șezând sau pe perete;
Unele vorbind fără-ncetare,
Altele,-ascultând pe îndelete.

Una zicea: "Fie clară treaba
Nu m-a modelat din Lut degeaba,
Nici mi-a croit un bust, ca mai târziu,
Din trupul meu, spart, să crească nalba!"

Alta: "Oala n-ar sparge-un zvăpăiat
Zbanghiu – din care bea când e-însetat –
Iar El, care din țărnă mi-a dat Chip,
Să mă sfărâme fiindcă-I supărat?!"

Dar a treia, vorbind încet și rar,
Cum sta-între ceașca albă și pahar:
"Râd de mine toți că cică-s neagr㠖
Cum? N-a fost mâna-aceluiași Olar?! "

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas osos și-nalt, un sfeșnicar:
" Destul, cu Vas și Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală și cine e Olar? "

"Se-aude de-Unul ", zisese-altcineva,
" Care-aruncă sau sparge-orice Ulcea
De El făcută, dar mai sucit – Pish!
Un Om Bun n-ar face așa ceva. "

"Contează mai puțin" spuse-o cupă,
"Cine m-a făcut, cât cin' mă pupă;
Hai, umpleți-mă cu Vinul Roșu
Și mi-oi aminti ce-a mai fost, după."

Și oalele, vorbind, au pus de-un chef,
Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef,
Iar una, mai zurlie: " Dragi surori,
Să închinăm pentru Olarul Șef!"

Cu-al viței Suc încântă-mă puțin,
Iar Mort îmi spală Trupul tot cu Vin;
Așterne-mi pat sub ierburile verzi,
În grădina cu-alei și pelerini.

Din oasele-ngropate emanând
Miros de Vin în aer, când și când,
Trecătorii vor fi plăcut surprinși ;
Și -astfel voi reveni la voi – în gând.

O, Idoli îndrăgiți, cumva mă tem
Că pentru mine-ați fost mai mult blestem:
Mi-am înnecat Gloria în Vin și
Vândut Renumele pentru-un poem.

Știu, Căința-am jurat și nu Păcat,
Dar oare fost-am treaz când am jurat?
Și apoi, venind April cu Roze,
Virtutea-n Trandafiri și-a făcut pat.

Din Vin s-a adăpat Ispita mea
Și mi-a-înroșit Onoarea Alb㠖 Bea!
Ce pot oare Crâșmarii cumpăra
La fel de bun cu ce vând pe tejghea?!

Primăvara cu Trandafirii ei
S-a scurs din carnea mea precum un clei;
Privighetoarea ce-a cântat pe ram
Va înflori cu mine-n ghiocei!

O, și-aș mai vrea: Izvorul din Deșert
Să-aprindă-un licăr, să dea semn discret
Spre care Călătorul însetat
Să se-ndrepte – nu bâlbe de Profet...

Și-aș mai dori un Înger, cât încă
Nu-i târziu, să-mpingă-n drum o stâncă
Și să oprească Roata Sorții-n loc,
Sub roze să mai rămân–sau lângă.

Iubire,-am putea conspira cu EL,
Noi doi, să schimbe Firea în vreun fel?
Și, descompusă, s-o ivim la loc
Pe oful inimii, pe-al ei model!?

Tu ne-ai vegheat din cerul de opal,
Frumoasă Lună Plină, an de an –
De câte ori vei răsări de-acum,
Privind spre noi – dar pentru mine-n van!

Și când cu ea, O, Saki, o să treci
Și praf stelar vei curge pe poteci,
Când o să-ajungi unde-mi este somnul,
Varsă-un pahar pe locul meu de veci!

rubaiat de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Rubaiate" de Omar Khayyam este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 20.99 lei.

Citate similare

Ion Minulescu

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aș fi vrut fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să știu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creștin,
Și n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generații de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moșneni
Și orășeni -
Strămoșii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii așa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat și ei pe el...
Și cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
vinul vechi, de Drăgășani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu mințile
Și datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Și ca să fiu pe placul lor,
le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezește
Și se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel și eu, ca orice bun creștin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot așa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Și-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 2 martie 2016.
Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Omar Khayyam

Trăiește-ți clipa!

Viața se grăbește, rapidă caravană.
Oprește-te și-ncearcă să-ți faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista și astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa...

Bea vin! În el găsi-vei Viața-fără-moarte.
Pierduta tinerețe din nou ți-o va reda,
Divinul timp al rozei și-al inimii curate!
Trăieste-ți clipa dată! Căci clipa-i viața ta!

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține.
Și totuși două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri și ziua care-o să vină mâine.

Nu depăși prezentul cu gândul! Știi tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De șaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când – beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aș gândi atuncea la rai și mântuire,
N-aș prețui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereții.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l prețuiesc.
Nu mă certați. E aspru, căci, are gustul vieții.

Nu caut nici minciună, nici adevăr viclean.
Dar veșnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am șaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viață tot ce-i surâs și floare.
Serbează orice clipă! La cupa cea mai mare!
Alah nu ține seama de vicii sau virtuți.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruți.

Privește-n jur: durerea cu mii și mii de fețe.
Cei dragi sunt morți. Ești singur cu palida tristețe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Și noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! Iar astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! strălucească aprins la fel ca ea!
Căința mea să fie ca bucla ta, ușoară...

Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îți rămâne.
Ia cupa și te-așează sub luna de cleștar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce rușinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleștar,
Căci poate mâine cleștarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ți rost de vin și-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei și-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copil㠖 o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulți ani din viață. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâine
S-ajung din urmă viața pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Și-o carte de poeme. Și dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Niciun sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viață! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnați-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere!
Îți voi găsi balsamul ce vindecă și minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau trăiesc! Căci morții nu-și mai aduc aminte.

Nu-ți răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoiește zilnic a desfătării carte.
Bea vin și poartă-ți pașii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ți-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârșit e Ramazanul! O, inimi veștejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul – neguțători de visuri.
Redați-mă vieții, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ți-ai pus-o în lanțuri de mâhnire...
Iar mintea ta și chipul ți le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiți vântul va scutura azi floarea
Și va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înțelept? Să-ți bucuri cămările ființei
Având în mână o cupă. Ce-a fost și ce-i de față
Să nu te mai frământe. Fă-ți dintr-o clipa-o viață
Și sufletul sloboade-l din temnițele minții.

Nimic n-au să te-nvețe savanții. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci țărna e grăbită ca să te găzduiască.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinși iar trandafirii.
Desfă-ți și tu simțirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa și-o deșartă,
Căci îngerul cel negru al morții-așteaptă-n poartă.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 23 august 2017.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Acum

Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!

Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petale de orhidee pentru Sir (dedicație exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să știu cum arăți,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din față!
Ai ten măsliniu, ți-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porți în ochi și-n cununa din Tine...!
Nu știu cum privești, suspini, dăruiești, cum zâmbești...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... și-n speranță!

Dar, oricum ești, întristat ori de viață zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să știu cum vorbești...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu știu, cum te bucuri, ce dăruiești, cât primești...!
De ți-e sufletul frânt, ori plină ți-e viața...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puțin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ținti,
Ascunde-mă-n zâmbet și crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu știu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ți-e Ție...(?)!
La final ești sau... încă, uimit ți-este zborul...
De mine nu-ți pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepți vrednicia sau mă lepezi din gând...
ierți, când te supăr sau ai vrea să... cerți!

Te rog, totuși...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici și ia-mă... în Tine!

poezie de (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 63 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Aș vrea

vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înțelegînd al vieții rost,
vrea să fiu străjer în post,
Și chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
vrea să fiu ce n-am fost ieri
Și nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
fiu așa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieții sfinte.

vrea să fiu ce alții nu-s
Și nici nu vor să fie:
Mergînd prin viață spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Și să mă 'nalț mereu mai sus,
Din timp spre veșnicie.

Aproape-aș vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar și de cei căzuți din rînd,
Rămași în urmă, sîngerînd,
Răniți fără de nume.

vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanți ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Și aș mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Și strălucind în lumea rea,
duc lumină undeva,
încălzesc pe cineva,
Și să mă-ntorc în soare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bogata de Jos--Oveștene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Și Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveștene
Peste timp și vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l privești
Ca să-ți amintești
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele să-ți spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
Să ne înfășoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o pășunam
Când copil eram
Șase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le pășteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit și iar
Și pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lornițu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaș din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost și noi
În copilărie
Toți dar ca să știe
Cum noi ne jucam
Oile pășteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinții mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La Tine vin, Doamne Psalm 71

La Tine vin, Doamne și-mi caut scăparea
Și-n veci de rușine eu n-o să rămân
Păzește-, Doamne, păzește-mi cărarea
În viața mea, Doamne, fii veșnic stăpân.
Fii stânca la care să fug totdeauna,
Cetatea în care să scap de cel rău
De când eram tânăr cu Tine-am fost una,
Din pântecul mamei știam că-s al Tău.

Pe Tine Te laud, o, laudă Ție
Și ca o minune-am ajuns pentru toți
Slăvit să fii, Tată, slăvit pe vecie,
Iubește-, Doamne, de vrei și socoți.

Că poate sunt vrednic; iar când bătrânețea
Mi-a frânge puterea cu aripa sa
Să nu mă lași, Doamne, alungă-mi tristețea,
De fața Ta sfântă Tu nu mă lăsa.

Căci, iată, vrăjmașii vorbesc despre mine
Și cei ce-mi vor viața vorbesc între ei
Zicându-și: pierdut e și Domnul nu vine
Să-l scape, deci haideți, loviți cu temei!

O, vino degrabă, adu-mi ajutorul
La Tine strig, Doamne, mă rog și mă-nchin
De Numele-Ți mare va ști tot poporul
Și cei care-s astăzi și cei care vin.

Și chiar bătrânețea căruntă și lungă
vie, cu Tine eu nu voi pieri
Dreptatea Ta, Doamne, în cer o s-ajungă
Nu-i nimeni ca Tine și nici nu va fi.

Prin multe necazuri trecut-am, dar iară
Speranța și viața ne-ai dat-o-napoi,
Adânc de pământuri de-ar vrea să ne ceară
Tu stai împotrivă, Tu stai lângă noi.

Înalță-mi mărimea, întoarce-Te, pune
Pe fruntea mea mâna Ta blânda și eu
Cu harfa și gura la toți le voi spune
Tu, Sfinte-a lui Iacov, Tu ești Dumnezeu!

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeți,
Nu vorbiți despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeți și povestiți despre mine ca și cum aș fi lângă voi,
(Cum aș reveni.. cum aș reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile și mâhnirea nu înalță opreliști?)
Iar când auziți cântece
Sau vedeți păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsați, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc așa cum am făcut-o întotdeuna...
Ați fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiți-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu știu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai ești,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar și iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi încețoșați de brumă.

Zile se duc și vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc și vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia și veșnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea și atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un țărm depărtat, neștiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puțin
Și pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arțăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit și ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am mințit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung și nu știu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Și mai ales, -ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gelozie și blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar și mai greu când am aflat
Cu cât dispreț m-ai înșelat
Deși din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ți dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le știam
Nici bună ziua, nu-ți dădeam
Mândrețe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Și când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Și nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două fețe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viața nu-țiși nici nu-ți ia,
Iși scrie drumul, cum vrea ea,
Dar și tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.

Pot moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.

Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...

poezie de (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Biruința

Isus a înviat din morți, biruitor,
din Însăsi viața Lui dând viață tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate și-mpărat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Și toate spun că Cel Crucificat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
așa cum vom trăi și noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept -nvie frunza iar
și florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic și slăvit.
Și sutele de frați cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viața ce mi-a dat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antonio Machado

Portret

Copilăria mea-i doar amintirea unei curți din Sevilia
și o grădină unde rodește lămâiul sub lumină fierbinte.
Tinerețea mea, douăzeci de ani în pământurile din Castilia,
viața mea, câteva lucruri de care nu vreau să-mi aduc aminte.

Nici un Maniara seducător și nici un Bradomin, vreodată
n-am fost – voi îmi cunoașteți îmbrăcămintea deloc arătoasă.
Dar Cupidon din arcu-i mi-a slobozit săgeată
și am iubit atâta cât să iubim ne lasă.

Arde în sângele din venele mele flacăra iacobină,
dar versul meu își are izvorul clar din pământ;
și, mai mult ca oricare supus sub obicei și doctrină,
sunt bun, în sensul cel mai bun din cuvânt.

Ador frumusețea și, după cum cere moderna estetică,
am tăiat bătrânii trandafiri din grădina lui Ronsard;
dar nu iubesc tunsoarea din actuala cosmetică
și nu-s, precum sunt alții, o pasăre-cobzar.

Disprețuiesc romanțele tenorilor goi ca niște cavouri,
și corul cel de greieri pe când răsare luna.
Stau nemișcat să pot desluși vocile de ecouri,
și dintre voci o voce, atât ascult, doar una.

Sunt clasic sau romantic? Nu știu; las aș vrea
versul cum căpitanul sabia, vestită
numai prin mâna celui ce a ținut-o-n ea,
și nu prin măiestria cu care-a fost călită.

Vorbesc cu cel ce drumul și-l împarte cu mine mereu.
Cine vorbește singur, cu Cel de Sus vorbească așteaptă.
Tăcerea mea-i vorbire cu acest prieten de la care eu
azi știu ce-i bunătatea și taina-i înțeleaptă.

Dator, în fine, nu vi-s; îmi datorați ce-am scris, și e puțin.
duc la slujbă zilnic; din banii mei îmi fac
hainele de pe mine, din ei casa mi-o țin,
și pâinea de pe masă și patu-n care zac.

Iar când sosi-va ziua să plec de unde nimeni nu revine,
și gata va fi luntrea ce-ntoarcere nu are,
veți vedea într-însa fără nimic la mine,
aproape gol, ca pruncii care răsar din mare.

poezie clasică de din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "There Is No Road: Proverbs by Antonio Machado Paperback" de Antonio Machado este disponibilă pentru comandă online la 57.99 lei.

Nici nu știu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit și-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
și acum ca și atunci, în iubirea-i neclintită,
țara a cântat în rând, dragostea și-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă și ne cheamă,
când suntem mai abătuți, când iubim, când timpu-i dramă
și cum el a aranjat spațiul, cerul și natura,
de-l citesc simt înalt, mi se încleștează gura

nici nu știu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană și pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit trezească din morminte,
pe cei mulți și prigoniți, astăzi rupți de cele sfinte
și atunci ca și acum versul său ascunde doruri
și de țară și de crâng și de flori și păsări stoluri

trece timpul peste noi și înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt și veghează și îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munți, sub lună
și de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare către cel ce așteaptă, păcatul moștenit, iubirea

Diseară așteaptă-mă!
E tot ce mi-am dorit...
Căci o să vin cu flori și șampanie...
Mă voi aduce și pe mine.
Vom fi doar noi.
Dar dacă nu ești de acord, să mă suni.
Anunță- negreșit!
Voi trimite doar gândul să te însoțească.
Aștept să-mi scrii...
Și de vei vrea, doar pregătește-te pe tine!
Nu vreau să te rujezi, sau să pomadezi exagerat fața
Căci nu vreau să ieșim undeva.
Nu in seara asta!
În seara asta eu te vreau așa cum ești,
Așa cum noi ne-am cunoscut odată
Nu vreau să mături casa, nici să pregătești mâncăruri.....
Căci eu, în astă seară mă voi hrăni cu tine noaptea toată.
Dar hai să nu fiu rău
Și să-ți dau voie și ție faci ceva ce-ți place.
Mă poți privi cum te sărut și te desmierd,
Înainte de a mă înfrupta din tine...
Vei fi deliciul casei.
De nu mă-nșel,
(Parcă ți-am mai spus, de atâtea ori, nu?!)
Ți-aȘ mai aduce flori să fiu galant,
Dar nu le-am cumpărat,
Nici nu le rup din cuibul lor, iubind natura...
Ți- aduce, de-ai dori, flori ce-au încolți la mine-n suflet,
Crescând doar din iubire
Și înrădăcinându-se pentru o veșnicie în noi.
De aceea te-am primit pe tine, în casa sufletului meu,
Călcând pe petale de roze...
Sunt flori ce chiar prin viața lor ar fi putut da nastere sau moarte primaverii...
Așteaptă-, așteaptă-mă,
Căci voi veni purtând iubirea-n suflet!
Sau aș putea să înot prin lumea mea de basm,
Călărind pe-un nor din dragoste făcut
S-ajung mai repede la tine.
Dar până atunci,
Deschide doar fereastra intre dorul meu
De-acuma transformat în strofe de iubire...
Doar pentru tine, femeie!
Așteaptă-mă căci voi purta
Chiar și păcatul moștenit de noi - "iubirea",
Păcatul dragostei
Și sentimentul de tată
Pe care pruncii mi l-au tatuat
În sufletul rănit de așteptări.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!