Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.

Eu sunt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Prepoem", an II, seria II (19 iunie 1941)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de dincolo de moarte

am plecat într-o noapte
am vrut să ating taina unei lumi
am tot căutat prin ploaie, prin anii împovăraţi
am găsit un om, un biet nebun
trăia retras de lume, de toţi
pe cer treceau caii sălbatici
plângea timpul sub copite de fier
uneori străbătea tăcerea în penumbra gândurilor
atunci am înţeles că lumea e o tristă umbră
desigur ei sunt morţi de mult
ploaia a spălat cadavrele de pe drum
eu nu ştiam că erau morţi
râdeau bezmetici, credeau că eu sunt acel nebun
şi dacă sunt...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei doamne

De patruzeci de ani în şir
O felicit de ziua ei.
De patruzeci - ca un martir
Şi ea susţine că de... trei!

epigramă de Ion Pena din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nebun

Nebun. Afectat de un grad înalt de independenţă intelectuală; în contradicţie cu majoritatea; pe scurt, neobişnuit. Este demn de menţionat că oamenii sunt declaraţi nebuni de oficiali care nu au nici o dovadă că ei înşişi sunt zdraveni.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt liniştea ta

Tu eşti o furtună, dar cu liniştea mea
Te acopăr în noaptea prea rece
Mă-nconjori plin de ceaţă doar cu dragostea ta
Şi mă doare crunt timpul ce trece

Printre valuri te pierzi dar eu ştiu să te simt
Şi-ţi aştern ţărmul meu la picioare
În furtuna-ţi nebună te acopăr cu-alint
Iar din beznă te-mping către soare

Dar când zile-or veni şi vei fi prea să rac,
Iar eu vis îţi voi fi de departe
Am să-ncerc doar în stropi de iubiri să te-mbrac
Eu sunt liniştea ta.... Tu mi-eşti noapte....

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceluiaşi Ion Minulescu la volumul de poezii "Nu sunt ce par a fi"

"Nu sunt ce par a fi" - ai zis
Şi te-am citit, într'un boschet.
La fel, mă crede, am conchis:
Adevărat... nu eşti poet.

epigramă de Ion Pena din Scrieri (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realism

Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică-n sure clădării.

Priveşte, am rămas doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba de imagini –
Din rime potrivim mereu panglici
Şi-n buzunar ne miaună paragini.

Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la candori?
Imită larg atâţia histrioni
Şi-om hăuli şi noi între comori.

Poema noastră nu ne dă nimic
Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea din colnic –
Mai bună e o traistă de pământ.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 48 (10 decembrie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt!

Sunt în acord cu liniştea din mine

Şi cu emoţiile care mă-nfioară,

Cu gândul ce neobosit se duce şi revine

Ca seva care urcă-n floare-n primăvară...

Sunt în acord cu cerul şi pământul,

Cu firul ierbii şi cu floarea de cais,

Cu mângaierea părului când bate vântul

Şi-mi răvăşeşte simţurile ca-ntr-un vis.

Sunt în acord cu şoapta de iubire

Care mă tulbură ades, ca-ntâia oară,

Când trupul ce-l credeam în amorţire

Se metamorfozează ca o floare-n primăvară.

Sunt în acord cu pasărea ce zboară

Ca visele pe care nu le pot opri,

Născute din speranţă, într-o infinită vară,

Ca mugurii care pleznesc mereu spre a-nflori.

Sunt în acord total cu bucuria,

Cu lacrima pe care n-o pot stapâni,

Cu râsul, joaca şi copilăria

Şi cu miracolul ce-mi dă puterea de-a iubi...

Sunt în acord cu tot ce-i armonie

Şi-n dezacord cu haosul nebun,

Sunt patimă şi linişte şi bucurie,

Sunt în acord cu tot ce fac, ce simt şi spun!

Sunt în acord cu ziua şi cu noaptea,

Cu tot ce mă-ncălzeşte ori mă-ngheaţă,

Sunt în acord cu viaţa şi cu moartea

Şi cu întoarcerea din moarte iar la viaţă!

Sunt în acord cu sinele din mine,

Ca un violonist cu-arcuşul şi vioara sa,

Cu muzica iubirii care-mi curge-n vine,

Cu armonia dintre el şi ea...

poezie de Florentina Mitrică (22 decembrie 2014)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Letargic de pasiv

E ceva putred
în fiinţa mea puhăvită
când văd că viaţa
e esenţă de steril.
Cu scai pe limba jumulită
- de vorbe goale, vorbe grele -
ca un păgân apar...
Apar, dispar
în cenuşia probă
a conştiinţei de buzunar.
În loc de ceas tic-tac,
ascult la tâmple
discursul nevralgic
al timpului scurs
prin vadurile clipei.
Mi-e că sunt cel mai copil
dintre boşorogii ştanţaţi
cu fierul roşu
de conservatorii lui
„E bine şi aşa!”
(Un drac... fumând
pipa păcii cu Domnul).
În lumea celor duşi,
e loc şi pentru genele
încolţite de lăcrimatul
individului care
se mulează dubios
sub identitatea mea.
Cred în ideea
că sunt inutil viu...
şi astfel am debutat
într-un amurg să scriu,
să mâzgălesc nevinovat,
cu un pix feroce,
boala care-mi macină
seminţele suferinţei.
Fiecare trăire îmi e
o moarte a dorinţei de a trăi.
Sunt ros de calităţi,
roşu de pasiunea
pentru pasivitate.
O doză de vin,
cu buchet de pelin –
e viaţa de om!
Dacă n-aş fi nebun,
aş înnebuni...
ciudos fiind pe normalitatea
închircit de umană.

poezie de Daniel Teompa
Adăugat de Tudor Alin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat între dileme...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final de poezie...

Sunt hologramă dintr-o altă lume
Pe un ecran expus în piaţa mare,
Unde mă strigă pescăruşi pe nume
Cu ţipete născute la-ntâmplare...

Sunt susur de izvor, doinind a jale
Prin dimineţi proscrise în apusuri.
Arunc cu rime-n nopţile murdare
De-atâtea fantomatice răspunsuri...

Sunt gândul interzis, oprit la vamă
Întors din drum, pe umeri, cu blesteme
Sunt scenaristă-n propria mea dramă
Sunt versul mov ce sfâşie şi geme...

Sunt firul de nisip ce curge-n grabă
Într-o clepsidră spartă de tic-tac-uri
Sunt literă orfană de silabă
Fără-adăpost şi pentru răni n-am leacuri...

Sunt... oare sunt, sau e doar nălucire?
Nu mă mai simt şi nici nu mă mai ştiu
Şi n-am nici cui să dau măcar de ştire
Că sunt devremele din prea târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă-n doliu

Tu, mireasa-n doliu, care
Ai rănit în drumul tău
Albe păsări călătoare,
Ştii ceva de plânsul meu?!

Ştii că-n univers, deodată,
Mi-am pierut identitatea?!
Înger Căilor Lactee,
Sunt de ani-lumină, noaptea.

Ştii că sunt în carul mare
Struguri albi de lacrimi coapte?!
Oh, nu ştii nici ce amare
Sunt gutuile de şoapte!

Nu ştii mustul suferinţei
Şi nici gustul nucii verzi
Şi nu vrei, mireasă-n doliu,
Suferinţa să mi-o crezi.

Mă ascund în toamnă, iată,
Şerpuielnic vis de ploi...
Sunt o umbră, deci, mă iartă
Că nu suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

Sunt înger frânt
cu aripi rupte
trist în al său cânt
rătăcind prin zile
abrupte.

Sunt vânt pribeag
cu doruri multe
uitând de el, de drag
doar cu vise pierdute.

Sunt doar...
un vânt pribeag.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea sunt eu: Eram cum sunt şi azi, vagabond. Mintea celorlalţi exista numai ca ipoteză a minţii mele. Lumea e, aşadar, reprezentarea mea, lumea e sufletul meu, lumea sunt eu. Şi oamenii? Marionete pretenţioase ale teatrului meu interior, figurine grăbite în pupila mea.

Giovani Pappini în Un om sfârşit
Adăugat de pompilia buzatu
Comentează! | Votează! | Copiază!