Stop cadru

am alunecat pe o coajă de banană
şi cu fundul înfipt în noroiul cleios
răvăşit şi lipsit de putere
priveam orgoliul
cum se scufundă în mine

în urmă câţiva copii
mototoleau sub limbă expresia
aceea cu fu... pe măta

faţa îmi ardea ca o torţă
fiind sclavul neputinţei mele
am tăcut...

lumea îmi părea o biserică fără altar

nu ştiu de ce dar am avut senzaţia
că toate cuvintele au fost spuse...

de atunci învăţ să reţin
forma tuturor lucrurilor

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există ceva, o urmă care se va scurge tăcut până dincolo de timp.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
în faţa ta, Doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

poezie de Teodor Dume din Temniţa de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
în faţa ta, Doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că ai alunecat o dată pe o coajă de banană nu trebuie să te facă să nu mai mănânci banane niciodată.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (6 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o privelişte uluitoare, oricum mult peste puterile mele de percepere, în timp ce stăteam şi priveam cerul, am avut senzaţia că mă scurg treptat în nefiinţă. Nici urmă de nimicnicie umană în toată splendoarea care se desfăşura în faţa ochilor mei. Şi ea avusese loc de sute de milioane, poate trilioane de ori, cu mult înainte ca viaţa să aibă loc pe pământ. Priveam fermecat apariţia zorilor...

Haruki Murakami în Cronica păsării-arc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În absenţa lui Dumnezeu, eu sunt dumnezeul tuturor lucrurilor mele.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preinfarct (jocul cu moartea)

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...

sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...

moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am câţiva ari moşteniţi
de la daci
Tatăl meu înţelege
mişcă uşor din femur
ce n-am inteles
vlăstar fiind din trupul tăiat
mutilat
aruncat
aruncat în ghena de consum
Imi spuse tatăl tatălui meu
să nu vinzi niciodată
îmi spuse cu limbă de moarte
ascuns după câteva ploi
ultimul dac
tată al tatălui meu
Imi spuse ca şi când aş fi fost
o falie de început
să nu te vinzi copilă
pentru nicio primăvară promisă
De cei cu gând ascuns
în noaptea lunii
îmi zise iar strabunul
cu fruntea aplecată
pe tâmpla mea de iarbă
atâta cât trăieşti
să numeri arii noştri- n palmă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lipsit de puteri şi nu pot să‐mi închipui cum vor putea fantomele mele să găsească cuvintele potrivite pentru a se spovedi în faţa grupului de copii care zburdă acum printre corturi, în faţa fetiţei care ieri se învârtea în jurul cablului, de parcă ar fi fost purtată de un carusel nevăzut.

finalul de la Necropola de Boris Pahor (1967), traducere de Paula Braga Šimenc
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

Au făcut chip al tău din piatră,
dar piatra e laşă,

şi-ascunde în ea
naşteri de statui fără braţe.

Au făcut un chip al tău din cuvinte,
te-au desenat inimă
şi ţi-au dat forma lui A.

El îmi spuse:
scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitv de a înţelege, de a opri
mişcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
şi mişcătoare
şi zbătându-se
şi pierită de frica morţii.

Eu i-am spus:
sunt multe păduri şi mi-e foame,
de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.

Eu i-am spus:
am pus capcane la începutul pădurii,
din A şi din A.
Acum stau la o oarecare depărtare
şi aştept prinderea hranei mele.

El m-a auzit. El a tăcut.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine şi
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca şi cum ar fi ultima plecare

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept
e un semn
însă ştiu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost populară şi nepopulară. Am fost iubită şi dispreţuită şi ştiu cât de fără sens sunt toate astea, de aceea mă simt liberă să îmi asum orice risc îmi doresc.

citat din Madonna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă fără adresă

îngenunchez sub icoana răstignită
pe albul scorojit de vreme
cu teama zilei de mâine
mă întreb ce va fi
în anotimpul în care
sunt prizonier în
propriile mele gânduri

nu mai am nimic de făcut
îmi rod neputinţele din
urma genunchilor
şi aştept

nu sunt pregătit pentru asta

cobor în mine ca într-un oraş
pregătit de război cu
vitrinele agresate
de păianjeni
pendulez între două linişti
şi respir

din trupul meu se hrăneşte o durere
ştiu asta
însă
am senzaţia că-n prea târziul din mine
se derulează o altă poveste
îmi lipesc obrajii de palme
şi-mi imaginez o haltă în care
niciun tren n-a oprit niciodată

zădarnic mă uit înspre cer
ruga mea e fără adresă

poezie de Teodor Dume (30 martie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ultimei întâlniri

Stă pieptu-mi gata să se frângă,
Fără putere, îngheţat,
Mănuşa pentru mâna stângă
Pe mâna dreaptă-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
Şi treptele erau doar trei...
"Hai, mori cu mine!" toamna-mi spune
Ţinându-mi calea sub un tei.

"Ursitele mi-au fost haine,
Şi mă-nşelară zi de zi..."
Răspuns-am tristă: "Şi pe mine!
Cu tine-odată voi muri".

Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casă de cândva -
Gălbuie şi nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.

poezie celebră de Anna Ahmatova
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături

am umblat prin copilărie
ca pe calea republicii duminica
cu mâinile înfundate-n buzunarele
strâmte ale raiaţilor
şi am ieşit infectat
cu iluzii
ceva se mişca în mine
prin piele îmi ţâşnea libertatea
oamenii ieşeau din gesturi
îmi închipuiam că aşa trebuie
să iasă fiecare din el

depinde când şi cum

după ce am mai crescut
mi-am dat seama că viaţa
este un abces strâns
în interiorul trupului

nu nu-mi amintesc să fi fost bolnav
dar asta nu interesează pe nimeni...

mai târziu
o paralizie ivită pe limbă
a produs schimbarea
blocuri străzi oameni şi sentimente

toate altfel...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta infinită

Eu îmi cloceam cuvântul în care se tolăneau literele pe o pantă infinită.
Îngerii ridicau aghiazma şi chiuiau
şi se îmbrăţişau şi se sărutau
de rămas bun şi de bun venit.
O fantomă gravidă avorta o casă bântuită
la răsărit.
Îmi era de coajă de măr răsucită
şi de viermi sparţi şi sticloşi
şi numai graurii îmi trezeau mintea rătăcită
cu ochii lor scoşi.
Eu îmi cloceam în coajă de cuvânt
mormântul la mormânt
şi crucea crucii mele
de când mă ştiu că sunt
şi ele ştiu de ele.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţia de pe nume

când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor

poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat nici tu nici eu
şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor

în rest aceeaşi imagine plictisită
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!