SECETA la Bradu

Din pământ se rupeau fâşii,
pulberi devastatoare,
Din apă se desprindeau atomi,
bolborosind în aerul hodorogit,
vântul leneş, uscat,
descompunea lejer materia,
casantă, sfărâmicioasă.
Din clădiri emanau flăcări oarbe,
iar înăuntrul lor fiinţele
se svârcoleau îmbibate
În neodihnă şi nesomn.
Totul curgea...
Numai preotul credea în Dumnezeu
şi venea cu moaştele
Sfintei Filofteia până la pod...
Urma molifta şi căile Domnului,
începea să se deschidă.
Trecuse de arcul întins al secetei,
natura stinsese tot cea ce crease

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă la... Bradu!

Din pământ se rupeau fâşii,
Pulberi devastatoare,
Din apă se desprindeau atomi
Bolborosind în aerul hodorogit,
Vântul leneş, uscat,
Descompunea lejer materia,
Casantă, sfărâmicioasă!
Din clădiri emanau flăcări oarbe,
Iar înăuntrul lor fiinţele,
Se zvârcoleau îmbibate,
În neodihnă şi nesomn!...
Totul curgea,
Numai preotul mai credea în Dumnezeu,
Şi venea cu moaştele
Sfintei Filoteia la pod,
Urma slujba, dar soarele
Arsese tot cea ce crease!...

poezie de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţele din soare

Fiinţele din soare nu au umbră
Ele se-adună
într-un cerc colorat cu lumina
rotită pe faţă

Corpurile lor sunt flăcări lungi
şi uşoare la care visează
mari şerpi luminoşi
Fiinţele din soare nu au umbră
pentru că nu ştiu ce-i moartea
Nu ştiu ce-i viaţa

Moartea e ca o apă
cu sclipiri de marmură neagră
iar viaţa - o stare continuă
de iubire totală.

poezie de Ioana Trica din Continente suspendate (2008)
Adăugat de Ioana Trica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se arată ce poate face un vânt care aduce nouri din necunoscut În anul 1808, o secetă îndelungă, vreme de două luni, a uscat lanurile moşiei Buciumeni a boierului Alexandru Filoti şi a sărăcit toate ogoarele ţăranilor din cele nouă sate ale moşiei. Ardea văzduhul; nourii se arătau numai pe marginile zării. În trei sâmbete ieşise preotul cu icoanele la şipotele de sub deal, urmat de obşte. Se vede că era o mânie a lui Dumnezeu; toată lumea îşi luase nădejdea dinspre partea ploii, în imaşuri, vântul stârnea pulberi; fâneţele sunau uscat şi trist; păpuşoaiele îşi răsuceau frunzele în arşiţă. Numai grâul boierului se alesese bun, şi batozele mormăiau la girezi, în patru colţuri ale moşiei, împresurate de oameni cu obrazurile asudate şi negre de colb, amestecat cu pleavă şi fum.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceam o apă, iar la intrarea în primul pământ fântânile îmi făceau un pod din pietrele lor.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Pământ de-ntins pe pâine cum e untul,
L-am frămâtat în valţuri către stele,
Din pulberi mi-am învolburat caiele,
Să-mbrac nemărginirea cu veşmântul

Am tors din fire pavezele grele,
Care-au frânat cu arşiţă avântul,
M-am aliat adeseori cu vântul
Să storc luciri din sufletele rele

Şi dacă-n şira mea de oseminte,
Tot răzbătând să fulger câte un car
Am dezbrăcat iubirea de morminte,
Ca cel mai ne însemnat misionar,

Acolo-n sfera mea, printre cuvinte,
Macin şi-acuma pământul milenar!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pătura albastră

De oboseală, de nesomn şi de toate,
m-am întins cu faţa la cer, fără să mă gândesc la nimic,
nici măcar la tine.

Ştii tu, cum ne ţineam de câte o bară de tren
(iar cititorul, pentru că şi el are dreptul poetic la legănare – o bară de tramvai sau de fluturi)
şi ne atingeam străin aşteptând coborârea,
tot astfel copacii, cu umbrele lor subţiri şi înfometate,
se atingeau şi priveau fără vorbe.

Din tălpi, din genunchi sau poate din spusele greierilor
am ştiut deodată şi chiar am vrut să exclam:
- Uite, copacul acesta eşti tu! Şi celălalt eu!
Am fost şi iarăşi vom fi!

Dar liniştea, liniştea pe care atât de mult o doreai la sfârşit,
şi atingerea mâinilor,
a umerilor sau a gândurilor lemnoase ale copacilor
sau poate cea din curgerea nisipoasă a stelelor – în lumina ce înlumina treptat totul –
m-au adormit pe o parte
şi, când am dat să te învelesc,
tu erai şi nu erai cu mine,
de oboseală, de nesomn şi de toate.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii

Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor,
În ropot curg lacrimi, şiroi ne-ncetat
Şi păsări se plâng după liniştea lor.

Un fulger loveşte pământu-înmuiat,
Un tunet străpunge al firii fior,
Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor.

Natura e sumbră în tristul decor,
Un ram se îndoaie de vânt aplecat
Şi răpăie ploaia în ritm sacadat,
Nelinişti se picură-n gânduri de dor,
Din ceruri tot curge izvor nesecat.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva "sunt izvor de vindecare", cum a pretins mitropolitul Teofan al Moldovei într-o declaraţie din 08.10.2020, atunci de ce, la pelerinajul din timpul pandemiei de COVID-19, a pus o măicuţă să şteargă racla cu dezinfectant după fiecare pelerin care o săruta? Atunci de ce mai-marii BOR-ului i-au lăsat pe ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi pe alţi prelaţi să moară de COVID-19, în ciuda tuturor eforturilor medicilor, şi nu i-au dus să sărute moaştele Sfintei Parascheva, care "sunt izvor de vindecare"?

George Budoi în Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas în... viaţă!

S-a însurat la vârsta aia,
Cu fata care l-a ales,
Venea de-acolo, din Strehaia!..
Dar unchiul ei venea... mai des!...

epigramă de Constantin Păun din Un pas în creier (2015)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate căile
Din miracolul lumii,
Se pogoară-n el!

haiku de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat,
Stropi de apă curată
Domnului din cer.

haiku de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scarabeul singuratic

Pe povârnişul
Cimentat de dogoare,
Se lupta cu o sferă,
Din greu,
Un scarabeu.
Îi scăpa pământul din palme...
Cu privirile calme,
Cobora povârnişul mereu,
Sărmanul scarabeu.
Perechea lui cea potrivită,
Fusese strivită
Şi tot nu înţelegea,
Cum se făcea,
Că singur urca tot pământul,
Întreaga cale,
De unde îl lua vântul,
La vale...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a însurat

S-a însurat la vârsta aia,
Cu fata care l-a ales,
Venea de-acolo, din Strehaia!..
Dar unchiul ei, venea mai des!...

epigramă de Constantin Păun (2016)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Din pătrate de gând şi din zel,
Am ridicat piramide până la cer.

Din căderi şi abis,
Am clădit paradis.

Din cenuşă şi fum,
Am plămădit un parfum.

Din atomi de speranţă sădiţi,
Am cules orizonturi şi biţi.

Din margini de timp şi din dor,
Mi-am creat viitor.

Pe umerii fervorii m-am înălţat,
Şi din galbenul tern şi imund,
Am schiţat
Un azur de trăiri pe pământ.

poezie de Gheorghe Alionte (4 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul este nimic şi tot, pentru că finalmente nu e nimic mai efemer decât un moment dansat. Dansul e format din aceste momente dansate aşa cum organismul e format din atomi. Totul în lumea asta e format din atomi. Aşa văd eu. O frază dansată e alcătuită din particule foarte mici şi foarte privilegiate. E un moment privilegiat, aş zice.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!