Tu, a zilei şi a nopţii

Marie-mi eşti, mereu purtată-n suflet,
Şi Magdalenă când ne suntem noi,
Imbold spre împlinire şi spre umblet
Şi spre-nălţare-n timpul de apoi.

În adevărul ce ţi-l porţi în lacrimi
Se zămisleşte pasul triumfal
Ce-ntr-un consens izbăvitor de patimi
Redă vieţii rol primordial.

Renăscătoare de îndemn spre ceruri
Când norii par prea greu de risipit,
Dorindu-mă, mă-mbogăţeşti cu daruri
Având esenţa fructului oprit.

Marie-a zilei şi Marie-a nopţii,
Te tot aştept, ştiind că dată-mi eşti,
Îmbrăţişaţi să trecem pragul sorţii,
Nepăsători la vorbele lumeşti.

Să îmi tot fii în zorii noii zile
Cum am să-ţi fiu când ziua-i pe sfârşit,
Uitând de cei ce-ţi vor priviri docile,
Iertând pe cei ce m-au văzut zdrobit.

Şi-ai să-mi rămâi, să-mi fii îndemnul
Ce-mi dă motiv de-a fi învingător,
Şi a-ţi putea reda, întreg, însemnul
De-a a rodi un rod nemuritor.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (26 iulie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

În roşu, în toamnă

Îmbracă-te în roşu şi fii frumoasa doamnă
Ce-mi dă din nou puterea de-a nu privi-napoi,
Când timpul dă să treacă din vară înspre toamnă
Şi-şi încrustează-nsemnul în tot ce suntem noi.

De-a fost atâta vară cu gust de foc şi sete
Ce-a ars până şi cerul şi norii-s azi de fum,
Să nu îţi fie teamă că ploaia lasă pete,
Eu, chiar şi prin cenuşă, spre tine îmi fac drum.

Trăieste-aceste zile ce par că-s infinite
În care se mai simte că arşiţa e-n toi...
Răbdarea nu ţi-o pierde... Eu ştiu că sunt ispite
Ce pentru-a ne convinge ne-ngroapă în noroi.

În toamna aburindă de sânge şi motive,
Deschideţi ochii mândri şi aşteaptă-mă! Eu vin,
Şi nu m-ascund în taine sau motivări tardive,
Când spun că îmi ştiu rostul, dar ţie mă închin.

Îmbracă-te în roşu, să-mi fii frumoasă doamnă,
Cu gândul te ridică spre cerul înstelat,
Te bucură că-ncepe această scurtă toamnă
Ce ne va fi-mplinire, cu sens de rod bogat.

Priveşte cerul nopţii ascuns de ceaţa deasă
Să poţi găsi-nţelesuri la toate câte-au fost,
Din marea rătăcire mă-ntorc acum acasă,
Mă-ntorc venind spre tine să dăm vieţii rost.

Dezbracă-ţi haina neagră, nu-ţi este potrivită,
Arsuri simţeai în suflet, acum e-al vieţii foc,
Şi caută-mi privirea şi lasă-te privită,
Să ne redăm puterea de a avea noroc.

Eu vin din lumi uitate, de mulţi necunoscute,
Ştiind că pragul umbrei e lesne de trecut,
Să conturăm prin fapte hotare absolute,
Să fim perechea Phoenix ce-n foc a renăscut!

Îmbracă-te în roşu să fii frumoasă, doamnă,
Şi lasă-te purtată de sufletu-ţi senin,
Priveşte doar în faţă să simţi că-i prima toamnă
În care nu-ţi e frică de iernile ce vin...

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce,-n credinţele lumeşti,
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e, şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt? Ce-ţi cer?

Ce-ţi sunt? -Iubită
Ce-mi eşti? -Ursită
Ce-ţi cer? -Iubire
Ce-mi dai? -Cârtire
Ce-ţi sunt? -Nu ştiu
Ce-mi eşti? -Pustiu
Ce-ţi cer? -Mici daruri
Ce-mi dai? -Amaruri
Ce-ţi sunt? -O coastă
Ce-mi eşti? -Năpastă
Ce-ţi cer? -Plăcere
Ce-mi dai? -Durere
Ce-ţi sunt? -Izvorul
Ce-mi eşti? -Ulciorul
Ce-ţi cer? -Blândeţe
Ce-mi dai? -Tristeţe
Ce-ţi sunt? -Femeie
Ce-mi eşti? -Scânteie
Ce-ţi cer? -Sărutul
Ce-mi dai? -Născutul

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, tu, Marie!

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Ca o Marie peste timp venind,
Mereu în frământari, dar diafană
De suferinţa vieţii suferind!

De dincolo de viaţă ori de moarte
Acelaşi lucru încă ţi-l mai spun,
Că ai venit aici de-aşa departe,
Să readuci speranţa din surghiun!

Când ploile mă bat presimt furtună,
Şi dacă-i vânt m-aştept la timp frumos,
Chiar dacă norii negri se adună,
Ridică-te, nu-i locul tău pe jos!

Oricare gând în şoapte îţi răzbate
În pumnul meu, căuş, am să te prind
Şi-am să-ţi arăt ce vorbe-adevărate
Ţi-am spus mai totdeauna, negândind!

Şi ţie mă închin la ceas de seară
Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu,
Tu sufletul mi-l ia că stă să moară,
Dacă te ştiu plângând în locul meu.

Eu orişicand mai pot să-ndur de toate,
Eu pot să fiu de toate vinovat,
Dar nu te vreau să ispăşeşti păcate,
Tu eşti fecioara mea cu gând curat.

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Şi nume-ţi dau din tot ce e mai sfânt,
Eşti semn al vieţii fără de prihană
Şi ultimul meu gând de pe Pământ.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (3 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi uşa

E timpul când colinda dulce îşi cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer şi-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi şi-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit să-ţi cânt.
Colinda strămoşească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar şi mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul braţelor, cuprinde-mă, că-mi este dor...

Nu vreau să plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum să fac? Tu eşti departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ţi lin;
Tristeţea să-mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi uşa, să te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
Că nu mai ştiu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu ştiu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluţa mea albastră, pe cerul nopţii mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, să ştiu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Şi-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.

Tu ştii cât îmi doresc să fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Şi sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aştept in visul meu de noapte, de mine tu să-ţi aminteşti
Şi poate te transformi în moşul, ce poartă daruri azi la toţi.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poţi
Tu inima să-mi porţi iubire, să am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... şi cânt colinda tristă, căci ştiu că mă aştepţi.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţe

Mai prizonier ca-n tine nu ar putea să-mi ţină
Nici cea mai neagră umbră sărmanul trup în sfori,
Când strig să mi te-arate mirajele-n lumină
Sau vocea ta să-ţi spună că-i timpul să cobori.

E mult de când splendoarea-ţi din temniţe cărunte
N-a mai zărit-o chipul ce pare-a fi străin,
Căci anii trebuit-au să-mi adâncească-n frunte
O nouă veşnicie spre-al ochiului declin.

Nu-i formă plămădită spre a-ţi slăvi conturul,
Nici mână ferecată cu lanţuri sau cu spini
Să-ţi mângaie sprânceana şi-apoi să taie şnurul
Ce ne-a unit iubirea în roase rădăcini.

Mai trec prin amintire şi leşul ţi-l desprind,
În suflet să-mi re'nvie din giulgiul suferind.

sonet de Ionuţ Popa (24 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul bătea subţire şi fâşneţ

Vântul bătea subţire şi fâşneţ
Trezind în suflet un drumeţ,
Dorul de-a pleca din nou pe mare
Şi de-a auzi cum, întinse, sarturile gem,
Cum se curbează-n arboradă vergile de lemn
Şi cum flutură flamura-n vântul tare.

O, marinar al flotei noastre.
E timpul să te-îndrepţi spre mările albastre!
E timpul să te urci în barcă şi să vâsleşti!
A venit vremea să-mi fii pe vecie tovarăş şi vecin,
Acum, c-am golit toate butoaiele cu vin,
Înainte de-a-închide ochii mai dovedeşte-odată cine eşti!

Spre moarte, camarazi, pornim de pe-acest ţărm,
Când împinşi de vântul sorţii pe nave ne-îmbarcăm
Şi moartea-i cârmaciul nostru în acest voiaj.
Ea tuturor flăcăilor din marină
Pe furtuni cu valuri mari ne e regină –
Şi-i stăpâna Oceanului sălbatic, uriaş.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înălţat Iisus

Se-aude-n dimineaţă un cântec din Eden,
Pe frunte, cerul poartă un crin înrourat,
Un cor divin rosteşte ferice un refren
Vestind în univers,"Hristos s-a înălţat!"
Spre muntele cel sfânt s-a ridicat Iisus,
Privit de-apostoli, ce-l petreceau cu dor,
I-a binecuvantat, apoi pe-un nor s-a dus,
Vorbindu-le din ceruri cu glas nepieritor.
O, Doamne, Izvor al vieţii cu apă cristalină
Te-ai înălţat la Tatăl şi îmi arăţi o cale,
Tu lupţi cu răul, ce mă îmbracă-n vină
Şi-alungi himera nopţii care aduce jale.
Ai coborat Mărite spre iadul blestemat
Să-mi ştergi fărădelegea din sufletul rănit,
Cu milă şi iubire din chin m-ai ridicat,
Să fiu la Tine-n brate, de patimi mântuit.
De-a dreapta Tatălui te-ai aşezat Iisuse,
Dar soartă omenirii din mână n-ai lăsat,
Încerc să-ţi spun acum cuvintele nespuse,
Apoi, să strig spre cer, "Hristos s-a înălţat!"

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce de-atâtea ori greşesc?

Plutesc neliniştit pe valul vieţii
În nopţi târzii spre pragul dimineţii,
Mi-i stânga grea de vis şi încercare
Şi dreapta-i obosită de marea-ntunecare.

Cum să plutesc mereu spre lumea mare
Când trupul meu e gata de-necare?
Un punct strălucitor ar trebui în cale
Să-mi dea lumină pentru vindecare.

Soră mi-e ţara în valul întunecat,
Ea-şi doreşte-n frunte o mână de bărbat,
Dar inima mă-ntreabă şi nu prea înţeleg
De ce de-atâtea ori greşesc când îl aleg?

Poate ieşind odată la liman,
În ochii lumii nu voi fi sărman,
Voi fi învingător către vecie,
Frumoasă ţară, soră Românie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui carierist

Când te cocoţi spre apogeu
Având un sprijin amical,
Să-mi fii superior nu-i greu,
Ţi-e greu, în schimb, să-mi fii egal!

epigramă de George Petrone din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de piatră

Nebună caut drumul spre iubire
bătând la porţi închise, în neştire
mă împiedic, cad, îngenunchez
în faţa ta eu am alt crez.

Împleticit din spini şi patimi,
ne-am ridicat podul de lacrimi
crezând că dorul meu îl învingi,
sufletul mi-ai strâns în chingi.

Mi-ai trimis fiori şi friguri,
m-au ars în piept mii de focuri
aud mereu a tale şoapte
răsună în pustiul din noapte.

În suflet simt furtuni dezlănţuite,
urlând în mine dureri nebănuite
din când în când pun lacrimi sub tipar,
scriind scrisori fără destinatar.

Câtă tristeţe ne-nconjoară,
ne face sufletul să piară
mă simt o Ana prinsă-n zid,
porţi de piatră mă închid.

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

Surâsul tău îmi face bine,
Cristalele îţi prind din zbor,
Trec dinspre tine înspre mine,
Ca apa rece le ador.

Eşti un izvor de sănătate
Mă vindeci cu privirea ta,
Îmi eşti frumosul dintre toate
Cele ce-au fost în viaţa mea.

Îmi eşti ca setea dimineaţa,
Îmi eşti ca roua pentru flori,
Îmi eşti în cartea mea, prefaţa,
Îmi eşti cea vie din culori.

Eşti pasul meu spre fericire,
Eşti gândul nopţii şi-l cuprind,
Eşti visul spre o împlinire,
Şi mâna ta vreau să o strâng.

Surâsul tău trăieşte-n rime
În fiecare zi îl chem,
Alungă nopţile nebune
Singurătatea ce-o blestem.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna căutare

Eşti imposibil, Doamne, şi posibil,
Golgotā eşti... supremā şi-apoi Vale,
Îmi ieşi chiar când nu-mi ieşi ịn cale,
Imperceptibil eşti şi perceptibil...

Eşti, Doamne, Rāsārit şi-apoi Apus,
Eşti zâmbet larg şi lacrimā verzuie,
Te vād şi nu Te vād pe cārāruie,
Eşti când aproape, când departe dus.

Te regāsesc întru a fi şi a nu fi,
Înlācrimat, la porţi de Iad sau Rai,
Spirit sau duh, Tu-ntotdeauna stai
Cu dreapta-ntinsā, spre a dārui...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre vis

"Noapte bună, iubito!" aş vrea să-ţi şoptesc
Iar tu să-mi răspunzi: "Somn uşor! Te iubesc!"
Să ne fie-mpreună şi drumul din vis
Printr-o lume în care destinul s-a scris.

Vom pluti pe al timpului val nesfârşit
Fără ţintă şi rost ori ceva de-mplinit,
Două suflete-n lumea ce-apune în zori
Când lumina o-apasă, prea greu uneori.

Noapte bună, iubito! La poarta spre vis
Ţi-am lăsat un bilet: "Te aştept, e deschis!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!