Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Moscu

Neoane sparte

Hainele femeilor fac maratonul
Cu un cal suspendat în neon,
O mașină traversează pământul
Și ielele își pun statuile-n beton.

Umbra apune-n cimitir, curând
Ecoul neauzit este confiscat
De câinele politicianului împușcat
În transhumanța travestiților din stat.

Cucul cântă durerea grădinii
Din care-au fost mutate hainele-nflorate,
Pentru îndurare Domnul s-arată
Adunând lumina neoanelor sparte.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Citate similare

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De ești prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orășenii îl știu din carte!
Cântă cucul prin orașe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul și nu tace,
Primăvara la toți ne place!

poezie de (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei trei cuci din fruntea țării: cucul Ponta – premierul, cucul Băsescu – președintele României, și cucul Antonescu – președintele Senatului (pamflet)

Cucul Băse', ăla mare,
Cântă pentru informare:
Iese fix la ora șase
Și ne cântă de Năstase,
Și de Ponta mitomanul,
Și-Antonescu grandomanul.

Cucul zis și Antonescu
Se ia-n clonț cu cuc' Băsescu,
Și îl cântă, și-l bârfește,
Și deloc nu ostenește;
Căci această creatură
A strâns multă, multă ură.

Cucul Ponta, îngâmfat,
Cântă ca un apucat,
Cântă-ntruna - din sculare
Până merge la culcare;
Ba mai mult, ăst "mare domn"
Cântă chiar și noaptea-n somn.
....................................
De ce cântă ne-ncetat?
Cântă fi'ndcă... e stricat.

pamflet de din Pamflete și satire (10 octombrie 2013)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marin Moscu

Maratonul Marelui Olimp

După treizeci și trei ani și ceva timp
Am ieșit din Maratonul Marelui Olimp,
Tu învingătoare cu gura la urechi,
Eu învins de lipsa unei noi perechi.

Megafonul stării crește în neștire,
În mine sapă-adânc o vastă amintire,
Inima iubirii a devenit povară,
Își trage răsuflarea-n necunoscută gară.

După o viață frumoasă de vis,
Maratonul Olimpului s-a-nchis,
Tu mergi cu flacăra aprinsă mai departe,
Eu închid vecia într-o nouă carte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Lacrimi ce-ntârzie zborul

Privirea ta prin lacrimi întârzie zborul,
Ploile traversează clipele și dorul,
Pasărea ascunsă în roua de lumină
Umezește-un strigăt ce fierbe în surdină.

Pregătesc un cântec ce miroase-a vis,
Ușa se cuvine să aibă rost deschis
Spre strada ce îngână pașii ce se-ntorc
La sânul amintirii prin care se mai coc.

Blestemul de inscripții devine epitaf,
Moartea încolțește-n castroane cu pilaf,
Semințe slăbănoage își pun schelet de crengi,
Un trunchi născut din umbre sprijină moșnegi.

A împietrit amarul în ochii care plâng,
Părinții pun numeric crucile în crâng,
Noi mergem prin sudoare cu gândul monolog,
Mi-i teamă că în ceruri și Domnul e olog!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoiești
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbești la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Și printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Portret

Are zâmbetul pe gură,
Și-n lumina de neon,
Parcă-ar fi o arătură
În asfaltul de beton.

epigramă de (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Clepsidra vârtejului negru

Lawrence Anthony respiră rouă din urma elefanților,
Le descoase rănile din alicele braconierilor.
Nici un elefant nu a împăiat un om deși
Generații de elefanți s-au supus tristeții.
În habitate, Lawrence Anthony, a netezit durerea trompelor,
A șlefuit fildeșii timpului cu inima și
A căzut împlinit cu spatele la lumină.
Elefanții de pretutindeni i-au stat de veghe
Până când umbra lui s-a strecurat ca o lacrimă în pământ.

Stelele lor ticăie, mulțumindu-i, din clepsidra vârtejului negru.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Știu doar atât, că inima-ți fur

Stele de lapte țâșnesc din ochii tăi,
Iezii din flori le sug pe apucate,
Miroase cerul sângele iubirilor curate,
Ne ascundem taina în știutele văi.

Visul este-atins de iarba crudă,
Pământul încolțește vechea ispită,
Veșnicia-n suflet arde, mă incită
Trilul ciocârliei din lumina surdă.

Cântă și umbra ei, în inimi se revarsă
Aripi de zbor peste povestea noastră,
Poveste deschisă în zarea-albastră
Punând fericirea în fundă de rază.

Ne-atinge primăvara cu verdele pur
Pe frunți, pe coapse-n mișcare,
Nu știm dacă-n noi e vis sau e soare,
Știu doar atât, că inima-ți fur!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Copacul și omul

Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.

Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ținut de hățuri de-o mână de oase.

Copacul și omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Iubire de an cu an

Plouă, tună fulgeră,
Pe un fum de iederă
Coboară un hoțoman
Lângă mine, sub tavan.

Sfinți nu suntem, amândoi,
Suntem de precepte goi,
Mă sărută și-l sărut
Chiar de are păr cărunt.

Nu știți voi ce poate el,
Este visul meu rebel,
Îl adun când plouă des,
Îi fac din fulgere fes.

Îi pun aripi pentru zbor
Și paznic îl pun la dor,
Să aducă prin tavan
Iubirea-i de an cu an!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Și tu îmi spui că merg cu capul în nori
Și mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Și-i fac din (și prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Baladă

Eram tânăr, viguros,
Urcam dealurile pe jos,
Străbăteam la pas poteci
Chiar și în clipele reci.

Ascultam păsări cum cântă,
Izvoare cu apa sfântă,
Ochii-mi alergau în zare
În fulger de căprioare.

Întindeam mâna spre cer,
Codrul nu era stingher,
Dealul mi se părea mic,
Ori eu eram mai voinic!

Acum dealul s-a mărit,
Îl privesc din asfințit,
Pasul nu-l mai prea străbate,
Gândurile adună șoapte.

În curând voi fi sub deal,
Iarbă verde pentru cal,
El să mai fie fugar
Pe tărâmul legendar.

Că mi-a fost să-mi fie drag
Dealu-ncoronat cu fag,
Cu stejari și tei din tei
Unde am iubit femei.

Totul însă va rămâne
Un lătrat prelung de câine,
O cruce-n cădelnițare
Și-o baladă în uitare!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lăudați pe Domnul

Lăudați cu toți pe Domnul, altul ca El nu-i
Și în veșnicie ține blânda-I îndurare
Lăudați pe Cel ce ține-n stăpânirea Lui
Taina tainelor și-n lume este Cel mai mare.
Lăudați pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toți cei buni
Și în veșnicie ține a Lui îndurare.

Cu pricepere și cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Și în veșnicie ține marea-i îndurare.

Lăudați cu toți pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudați-L și-I aduceți slava și-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Și în veșnicie ține marea-i 1ndurare...

poezie de (3 martie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Mătcaș

Iarnă în Basarabia

Un aer pur ca mustul stat din fiert.
Un vis răpus ca zborul unui cerb.
Un timp oprit din pasul său alert.
Un suflet trist ca umbra unui verb.

Din ceruri par să ningă vârcolaci.
Un ger cumplit se-ntinde coviltir.
Se-aud cum cântă scripcile-n copaci
Și-și suflă-n mâini cum morții-n cimitir.

poezie de din Azur (2002)
Adăugat de Maria HadârcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

De ziua mea

De ziua mea citesc o poezie
În timp ce fulgii reci mai cad din cer,
Izvoare de-ntrebări bufnesc în minte
Dându-mi crez și forță și mister.

Sublimă oglindire mi-e viața –
Grădini de flori sub curcubeu curbat,
Prin ochi îmi trec nemăsurate clipe
La care aripi pun în zbor și-n salt.

M-așteaptă zăngănitul de forme regulate:
Triunghiuri și pătrate și cercuri mai ales,
Și sfere de lumină la care îngeri cântă
Povara limbii mele scrisă vers cu vers.

Am foc în nebunia femeilor iubite
Sub streașină de raze și de flori,
La ele-n sentimente îmi topesc trecutul
Și din amintire îmi fac sărbători.

De ziua mea torn în pocale mirtul
Și îl servesc la masa-nmiresmată
A vieții, așteptând ca să-mi răsară
Din nou în inimă o stea îngemănată!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Potîrniche

Oglinda este un cimitir

oglinda este un cimitir
de imagini ce n-au fost botezate
acolo zace vanitatea
care a adormit și a picat
în taramul negru
mi se pare uneori
ca ma vad plutind
pe o apa de argint
si deasupra capului
mi se ghiceste o aura de neon
ziua ma intorc degeaba
dupa lumina aceea
sunt mort in privirile curioase
sunt un mort estetic compromis
in oglinzi toate fetele mele umede
s-au aratat și s-au ucis între ele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Primăvara proștilor

Cântă cucul în română
proștii se întind pe gard
dacă dai cucul din mână
florile de verde ard

Proștii se întind pe gard
dincolo de infinit
prostia Doamne nu-i fard
te va strânge iar de gât

Dincolo de infinit
dacă dai cucul din mână
primăvara-i dulce mit
cântă cucul în română

Proștii s-au uscat pe gard
fără card vai fără card

rondel de din Cezeisme II (1 aprilie 2016)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Râsul femeilor

Râsul femeilor incendiază
Curțile de Injustiție
și mărturiile mincinoase ard
cu o strălucitoare, albă impetuozitate

Ele chicotesc în Camerele Congresului
și obligă ferestrele să se deschidă
pentru ca discursurile mincinoase să zboare departe

Râsul femeilor alungă negura
de pe ochelarii celor împovărați de ani
și-i contaminează cu gripa fericirii,
iar ei râd ca și cum ar fi iarăși tineri

Prizonierii ținuți în celule supământene
când rememorează râsul femeilor
își imaginează că văd lumina zilei

Râsul lor traversează apele care separă
și care reconciliază două țărmuri vrăjmașe
ca niște flăcări care duc vești de la unul la altul

Ce fel de limbaj este acesta, râsul femeilor,
cu zbor înalt și subversiv?
Mai înainte de lege și de scripturi
noi am auzit râsul, am înțeles libertatea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Gustul anafurei

În lanul cu valuri de grâu
Foamea doboară macii în floare,
Copiii prind pește în râu
Cu nadă din turtă din soare.

Cerșetorii pun inima-n palmă
Și primesc solzii, chiar cântă,
Vocea lor se-nalță din sudalmă
Într-o melodie de sorginte sfântă.

Pâinea se consumă bob cu bob
Sub miros frumos de levănțică,
Un rege se înalță dintr-un rob
Când e sătul în lumea asta mică.

Oamenii sub crucea de lumină
Își învelesc iubirea în credință,
Anafura e cer din marea tin㠖
Când e gustată cu-a inimii dorință.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gogyohka

își plânge frații de arme
adunând oasele grămadă
apoi le cântă o stranie baladă
când pământul îi acoperă
se vaită iarba printre morminte

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook