Singura identitate posibilă
Vreau să cred
că durerile facerii mele
n-au lăsat nicio cicatrice
pe culoarea prea albă
din părul mamei
știu cu precizie ora în care
patul
înghesuit lângă horn
aduna coșmarurile
de peste noapte
în cuvântul
rugăciune
liniștea neagră
intra sub piele
și sorbea cu sete
din transpirația ațipită
între buze
zvâcnirea fără atingere
dintre mâinile întinse
spre emoția mamei
înainta spre picioarele sale
îngăduitoare de taină
cârpiți de noapte
ochii adormeau
pe liniștea întreruptă
la fiecare câteva secunde
până când
cu frica amorțită pe imagine
își umezi buzele
în rana amprentei din numele
ce urma
să-l poarte un copil,-
singura identitate posibilă
la telejurnal se anunța furtună
... dar cerul cârpise rana
cu o stea.
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre toleranță
- poezii despre secunde
- poezii despre religie
- poezii despre păr
- poezii despre posibilitate
- poezii despre picioare
- poezii despre ore
- poezii despre ochi
Citate similare
Vreau să cred că durerile facerii mele n-au lăsat nicio cicatrice pe culoarea prea albă din părul mamei.
aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre păr, aforisme despre mamă, aforisme despre durere, aforisme despre culori sau aforisme despre alb
Aluviuni pe suflet
am amintirile înghesuite-n imagini
cu fiecare atingere
te văd în format A4 și
refuz să cred că trăirile
de peste noapte îmi
acoperă rana
știu doar că între tine și Dumnezeu
există o complicitate care încearcă
să-mi transmită un mesaj
dincolo de toate acestea o
minciună decupată dintr-o umbră
îndărătnic
încearcă o altă rostire
nu implor și nici nu sunt vinovat
singura nedumerire pe care o am
este gândul reîncărnat
într-o iubire eșuată
de fapt toate lucrurile
care mă impresionau cândva
au devenit iluzii și
trebuie să mă recunosc
în momentul acela de noapte în care
m-am abandonat pentru cineva
care a căborât în mine
sufăr
aerul s-a rarefiat iar liniștea
din jur duhnește a stârv uitat în soare
și atât...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre noapte
- poezii despre minciună
- poezii despre iubire
- poezii despre imagine
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copilăria - puterea mamei de a ne vindeca rana printr-o simplă atingere.
aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Teodor Dume despre mamă, aforisme despre copilărie sau citate de Teodor Dume despre copilărie
Ultima noapte cu tata
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre mamă, poezii despre lumină, poezii despre vorbire, poezii despre voce, poezii despre tată sau poezii despre schimbare
Ultima noapte cu tata
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima noapte cu tata...
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre spre marginea lumii
Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre singurătate
Ferestre spre marginea lumii
fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre spre marginea lumii
Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pelerinaj
Imaginile în care mă caut...
(mamei mele)
- fragment -
mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belșug și de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va sprijini somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră
și va pleca cu Dumnezeu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre mâini sau poezii despre muzică
Azil într-o cicatrice
aceleași semne aceleași distanțe
între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijelește o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
și un pix
încerc să-mi decodez durerea
între două liniști respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...
știu
pe margine de noapte stă agățat
un păianjen
curând depărtarea va intra
într-un alt anotimp
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păianjeni, poezii despre durere, poezii despre anotimpuri sau poezii despre amintiri
Eu voi pleca la tata...
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre aripi, poezii despre zile, poezii despre vânt sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Imaginile în care mă caut...
mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belșug și de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va sprijini somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră
și va pleca cu Dumnezeu
tata
s-a dus și el
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braț și
o fotografie învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele
aș fi vrut să știe și mama
că am mai crescut
și că-i seamăn mult
că o duc bine și că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
și mă joc lângă lăstarul ieșit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobrești
și cum o aștept
seara
la capătul uliței
și privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună...
sunt singur acum
ștergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
și mă prefac uneori
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...
ca un fluture agățat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut
tată - mamă
noapte bună!
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre sat
Ștergarul în care mi-am uitat copilaria
mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belșug și de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va sprijini somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră
și va pleca cu Dumnezeu
tata
s-a dus și el
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braț și
o fotografie învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele
aș fi vrut să știe și mama
că am mai crescut
și că-i seamăn mult
că o duc bine și că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
și mă joc lângă lăstarul ieșit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobrești
și cum o aștept
seara
la capătul uliței
și privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună...
sunt singur acum
ștergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
și mă prefac uneori
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...
ca un fluture agățat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut
tată - mamă
noapte bună!
poezie de Teodor Dume din Carte: Exil într-o lacrimă. Editura: Minela
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Începuturi...
În ziua în care toate mamele își leagănă pruncii
am învățat tăcerea
și-n căușul palmelor
am lăcrimat
era prima zi a lumii cu o singură viață
de frica zilei de mâine am tras
cerul peste mine
și-am așteptat
din senzația că exist
mi-am făurit un zâmbet
și din când în când
înflorește în zâmbetul mamei
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre învățătură, poezii despre început, poezii despre viitor, poezii despre viață sau poezii despre frică
Eu voi pleca la tata
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gesturi, doar atât cât durează un vis
aș vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară
nu știu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe Ana
nu tare de mult
a plecat
unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite și că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuțul de argint
busuiocul și
câteva lacrimi
Ana s-a reîntors
am văzut-o în vis avea
părul despletit ochii adânciți
mâinile slabe și degetele lungi
purta cămașa albă cu dantela cusută
în ajunul paștelui în care a plecat...
și-a rotit ochii prin casă
apoi s-a oprit la mine nu clipea
inima îmi zvâcnea ca o rană
m-am trezit
cu ochii umezi
am privit dincolo fereastra
ea dispăruse în întunericul rece și greu
îmi amintesc cum plângeam
în mine pe furiș ca și atunci când
eram mic și nu voiam să-mi dau jos cămașa
îmi era teamă că mă vede Dumnezeu
așa îmi spunea Ana
mai cred și acum că ea
locuiește aproape de Dumnezeu
și uneori se uită la mine
ca atunci când mă duceam
la biserica albă din spatele prunilor
de fiecare dată când bat clopotele
la noi plouă de dincolo dealul
se prelinge ca o rază
pe acoperiș
liniștea ronțăie din margini
străzile devin înguste
sub cerul înfundat
se bălăcesc grijile
doar Ana uneori
mă privește și tace
degeaba
am vrut să spun
cât durează un vis și să
mă identific cu această așteptare
nu cunosc semnificația gestului
se pleacă pur și simplu...
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre rude sau poezii despre ploaie
Fluture de noapte
Sunt un fluture de noapte
care își arde mereu aripile de cântec
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniștea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi fața să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poți topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în brațele mele
când te mângâi...
Calea Lactee își pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopțile plânse odată!
Modelează lutul meu
să poți face din el
chipul adevărat al omului din mine!
Scrijelește cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Și nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puțin alb
și cerul prea puțin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simțim:
infinitul fiecăruia dintre noi...
poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre înălțime sau poezii despre sânge
Altare albe
ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înțeles că e albă e albă
femeia cu albă carne și piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca și sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în fața
altarului alb cum e noaptea
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei
Singurătatea
mi-a numărat până și bulele
din flaconul cu apă minerală și cele
câteva înțepături de țânțari de pe braț
și-n cele din urmă
a coborât
în mine
ca o mușiță
în paharul cu vodcă a unui bețiv
apoi am suferit împreună
din rana adâncită în mlaștina neagră
nu va răsări nimic
nici măcar nimicul cicatrizat
pe respirația dintre ceea
ce am fost și sunt
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țânțari, citate de Teodor Dume despre singurătate, poezii despre negru, poezii despre apă sau poezii despre alcoolism