Asterisc

Copiii altora sunt copiii noştri. Ce
uşor se intră în rai, ce greu se naşte un
copil. În ziua a şaptea, Maria îşi
târî trupul slab la biserică. De o lună
îi murise mama. Vântul bătea uşor.
Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar
de Watteau ce ziceţi? Spaima era ca o
nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar
Igoriuncik? Aista, da, nume. Un
copil. Luna e şi ea un copil. Întors din
război cauţi femeia. Călătorii
imaginare pentru copii. O adevărată
nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău
cu Dumnezeu. Acordeon, tu eşti
unealtă divină. Din tine se nasc copiii.
Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un
sărut – un copil. Ţi-aduc odrasla unei
nopţi cu aripi de sânge, au arome şi
aur, cu diamant geros, lampa angelică
se sparse. La ora surâsului privelnic,
faţa părintelui se lumină. Maica îşi
legăna pruncul. Genunchii-s reci,
primeşte pruncul. Violă şi clavecin în
glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt
arse, azurul însetat te soarbe. Poetul
spunea, ce spunea el? Azi noapte el
s-a dus să se plimbe prin Calea
Lactee, eşti prea tânăr, i-am spus, el a
murmurat ceva, o formulă, nu ştiam
că era cabalist, e drept că ultimul timp
purta pe cap mereu o pălărie şi repeta
că ziua morţii este şi ea o zi. Dar ziua
naşterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de
la locul faptei, pentru prima oară l-am
zărit zâmbind, un zâmbet frumos,
luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie
mototolită în mână, era tot ce
rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai
auzeam, mă acoperise o lacrimă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă în duminică

Ca şi cum nu ţi-aş mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă şi o scufund adânc adânc acolo unde începe apa şovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopţii ar curăţi-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îţi par pesemne mai frumoasă aşa... cu amândoi umerii dezgoliţi
cu o cămaşă
care să mă acopere trăiesc în cămaşa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuieşte nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roşie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum şi mama purta.
Îmi port mersul meu cum şi mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne şi clopotarii îşi ţin femeile
în braţe şi în tot felul de cămeşi. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept şi bălai de pe peretele cu sfinţi
cu un strop de apă sfinţită pe pleoapă, părul lui galben şi prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniţi
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoţeii de la gleznele lui
i-am spus
tu eşti moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut
glumeşti nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
şi i-am zis atunci sună din clopote şi el a bătut din nou din palme şi din picioarele lungi
auzeam clopoţeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită eşti femeie pentru tine sunt clopoţeii aceştia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
şi a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela şi mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropieri de goale prinderi

Sub genele-apretate de vântul molcom, greu,
L-a-nchis pentru o clipă pe bunul Dumnezeu
Şi totuşi a călcat-o cu iarna în copite.

Sub sfintele ei moaşte, sub moaştele ticsite,
Din tigva de copil cu ochiul încolţit
Creştea zbârcită luna, cu gulerul zbârcit.

Miresele mai sunt virginele tăcerii,
Apropiate-n blana lupoaicei primăverii.

Mai sunt, mai sunt, dar ea, prin vântul suliţând,
Departele-şi îngroapă în pântecul lui blând.

Cine mai eşti? Ce sunt? E linişte şi eu
Tot linişte mai sunt. Copiii goi, mereu,
Îşi destrămau prinsoarea edenului de iad
Şi-acum toţi albii mării în mine, rânduri, cad.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aia

îşi alăpta pruncul în parc
avea în fiecare sân lapte
în proporţie de 90
la sută hrănitor
şi
şi
de restul curgea fiere
făcând din copil un răzvrătit
pentru tot restul zilelor
şi-ar fi tăiat sfârcurile sânilor
dar
dar
copilul ar muşca din sâni
şi sângele i-ar hrăni simţurile
prefăcându-l în prădător
femeia aia îşi hrăneşte progenitura

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

Un copil fără jucărie
Este ca un magician fără pălărie
Orice copil îşi doreşte
Un joc atunci când se plictiseşte

Orice om îşi doreşte să mai fie copil odată,
Dar atunci el se gândeşte
Ca dacă o jucărie priveşte
De copilărie îşi aminteşte

Unde eşti, copilărie,
Ai plecat cu o jucărie?
Ai plecat din viaţa mea
Şi mi-ai luat şi jucăria...

Te întreb, copilărie,
De ce de mine ai fugit?
Când îmi era mai greu
Tu m-ai părăsit...

Draga mea copilărie,
Ai venit din nou la mine,
Ai venit şi bine-mi pare,
Dar timpul oprire n-are

Of, copilărie dragă,
Vremea trece, vremea vine
Ştiu că trebuie să pleci,
Dar să-ţi aminteşti de mine...

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa-i de mătase

Eu cred că acum gândesc mai mult,
În astă dimineaţă de mătase,
Lumina soarelui eu o sărut,
Pe faţa ta când s-arătase.

Eu cred că mă răsfăţ prea mult,
Să fiu mereu în feerie,
Să te trezesc cu un sărut,
Pe faţa ta din lenjerie.

Tu eşti un vis de dimineaţă
Ş-aşa vreau să mă trezesc,
Trecând uşor noi doi prin viaţă,
Frumos aşa vreau să trăiesc.

Eu cred că singură pot să fac,
Tot ce doresc şi să iubesc,
Că fiinţa ta e al meu leac,
Pe altcineva ca tine nu găsesc.

Eu cred că ziua trece-n asfinţit,
Urmând uşor drumul paşilor
Ş-aşa cu tine eu m-am trezit
Şi azi şi mâine, până mor.

poezie de Eugenia Calancea (10 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Eu au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr (4 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor

Nu este uşor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru şi scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul şi solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea şi Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu şi-e groază să vorbeşti despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferinţă,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viaţă,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin şi eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către ţărmul mării nu-l mai ştiu,
ştiu totul şi citesc în stele, iar trupul meu se înfrăţeşte
cu amrgul veşnic cald, iubind.
Boris M. Marian

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Oricum... Băieţii mă tot tachinau, cum că tatăl lui Nathan e şi tatăl meu. Aşa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi mă-ntorceam acasă şi o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Ştiam că e adevărat, că Nathan era tatăl meu. Aşa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit să-i văd faţa. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea să fie obligată să facă asta.
Peyton: Şi ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaştem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam două linguri, două furculiţe, o faţă de pernă, ce altceva? Ce puteai să iei, ce să cari? Îţi dai seama ce era? '44, război... Să pleci cu un copil în braţe. Şi cu o lădiţă. Ceva îngrozitor, mai ales pentru o femeie. Pentru că femeile nu erau învăţate să fie atât de luptătoare. Femeia era încă ocrotită de bărbat, era slabă, se spunea atunci. Aşa era aşezarea lumii.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceţi, puteri părinteşti
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr şi tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme şi minuni
El mă purta pe braţe şi m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Şi mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Şi protector şi tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr
Şi l-am simţit că pică sub umărul meu stâng
Şi-am înţeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr
Şi-nvingător în luptă, am început să plâng.

Ca un copil sub mine voia să se agaţe
De-un umăr mai puternic ca să nu-i fie greu
Şi îmi venea să urlu şi-apoi să-l port pe braţe,
Tu, iartă-mă de toate, părinte bun al meu.

A fost cea mai cumplită şi cea din urmă trântă,
Lătrau în depărtare şi-n sângele meu câini,
Am ajutat făptura părintelui meu sfântă
Şi lacrimi de iertare îmi şiroiau pe mâini.

Aş vrea să se întoarcă iar vremea minunată
Când tu în bătălie mă învingeai uşor,
Mai bate-mă o dată şi fii puternic, tată,
Că tu crescând în vârstă şi eu încep să mor.

Îndreaptă către ceruri puternicul tău umăr,
Tu, care-n biruinţă mai cald mă ocroteşti,
Învinge-mă în luptă, să cred că mai eşti tânăr,
Aşează-mă sub braţul tutelei părinteşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antagonice

Cioplesc cuvintele în ape curgătoare,
Se pierd tăceri asurzitoare,
Ideile ca iezii mor de sărbători,
O lacrimă să-mi dărui, Mirador.
Virgine trec, în urmă cavaleri,
În pulbere se nasc puberi,
Sunt legendarii noştri străbunici,
Ce-mi pasă mie de călăi pitici?
Au o mustaţă sus şi una jos,
Au creier jos şi-n craniu sos,
Sunt holograme, umbre de copaci,
Din cauza lor n-ai timp să taci.
Desfac petala florii fără vini,
Ce-mi pasă dacă-n Rai e şi venin?
Un ocean fără rechini
E mort şi pentru albastrul cristalin.
Ştiau şi anticii, nu-i bine fără rău,
Fu... l dracii fără Dumnezeu.

Singurătate, tu eşti obiectul studiului meu,
Cu tine L-am găsit pe Dumnezeu,
Într-o noapte am visat că am ucis un om,
Dimineaţa, în curte, murise un pom,
Dar m-am dus la poliţie să întreb ce şi cum,
În noaptea aceea murise-un nebun,
mi-au spus, tu eşti acela, viu sau mort,
nu mai ştiam, kein einziges Wort.
*****************************************
Mergeam spre locul de execuţie,
Brusc, am luat-o pe o stradă laterală,
m-au întâmpinat lilieci înfloriţi,
apoi m-am dus după rezultatele analizelor,
lună de lună m-am dus,
mi s-a spus să mai aştept,
am aşteptat până m-au îngropat.
Provizoriu.
Am primit o veste proastă,
Am luat bicicleta şi am pornit în viteză,
Am simţit cum mă ridic, un nor m-a luat sub aripa lui,
Vestea cea rea s-a luat după alţii.
Irina X nu mai e la nici un etaj,
O fi sub scoarţa pământului,
Sub aripa vântului?
No, no, no, este-n familie şi croletează versuri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergam cu morişca

aia de hârtie gălbuie cu pătrăţele
un copil blond care se deochea
în fiecare zi şi lumea numai de mine
se minuna luând din energia mea

şi astăzi mă visez copil cu părul
lung şi alb ţinând morişca învârtită
de fuga dintr-un miez de noapte
iarăşi voios că sunt micuţ

era un dar pe care l-am acceptat
pentru că nu aveam timp de iluzii
alergam orbit de soarele blând
pierdut printre păpădii şi poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Pe puntea-n flăcări e-un băiat,
Când toţi au cam fugit;
Şi focul de pe cuirasat
Pe morţi i-a învăluit.

Cu toate-acestea demn stătea,
Sfidând vântul ostil;
Făptură vajnică era,
Cu formă de copil.

Şi nu fugea de fumul gros,
Căci tatăl nu i-a spus;
Dar tatăl, mort, zăcea pe jos
Şi glasu-i era dus.

El îl chema, "Zi, tată, zi
Aici am terminat?"
Dar căpitanul n-auzi
Că fiul l-a strigat.

"Vorbeşte, tată, e de-ajuns?
Să plec, oare-aş putea?"
Ghiulele crunte i-au răspuns,
Iar focul pârjolea.

Simţea suflarea lor pe-obraz
Şi-n părul răsfirat;
În postul morţii stătea treaz
Privind îngândurat.

Şi-a strigat iar, cu glas răcnit,
"Mai stau, tată, şi-acum?"
În timp ce peste el, grăbit,
Văpaia-şi croia drum.

Şi vasul îl înfăşura,
Şi steagul cel stingher,
Peste copil ea fâlfâia
Ca flamurile-n cer.

Apoi, un tunet lung vuia –
Băiatul, unde-i dus? –
Pe mare vântul arunca
Fragmente mici de sus;

Din cârmă, fanion, catarg,
Ce rolul şi-au jucat –
Dar a pierit acolo-n larg
Şi-un suflet de băiat.

poezie de Felicia Hemans, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când râde în somn copilul

Legănându-l pe picioare
Mama îşi culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că şi-a împlinit destinul.

Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Şi se bucură din plin.

Cu drag pruncul îşi priveşte,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbeşte
De necazuri mama uită.

Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.

Când în somn râde copilul
Mai uşor mama zâmbeşte.
Râsul lui este mobilul
Care o întinereşte.

Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.

poezie de Dumitru Delcă (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua trece în mod obişnuit

1.

Citesc din Dostoievski, nu ştiu de ce
Îmi vine să plâng, nu am plâns niciodată,
Aş merge în oraş, ceva mă ţine legat de casă,
Ca pe un câine în lanţ,
ziua trece aşa, cam într-o doară,
voi ce aţi face în locul meu?
Norocul nostru este că iubim,
Dar apreciem noi acest noroc?
Ne gândim la moarte cu indiferenţă,
Când nu eşti în pericol, nu eşti puternic,
A fost pe la mine Hoelderlin,
Era nebun, mi-a spus că nimic
Nu are rost, l-am contrazis,
El s-a enervat, a trebuit să chem
Infirmierii, apoi am plecat în oraş,
Magnolia înflorise, locul de joacă
Al copiilor era plin, mi-am ronţăit
Necazurile şi am început să râd.

2.

De câte ori mi-am renegat fiinţa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în paradis,
ţi-am respectat întotdeauna existenţa,
Doamne, de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le priveşti cu-ngăduinţă,
Păgânilor le laşi un eu şi-un zeu,
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopţii îmi şopteşte,
"Joci pân-la capăt ori nu mai juca".

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru mama

m-am pus pe genunchi
în faţa lui Dumnezeu şi
l-am rugat
să mi-o trimită pe mama
de Crăciun

din ochiul cerului
picurau lacrimi

în singura lacrimă
oprită pe obraz
am văzut-o pe mama
i-am cerut voie să o colind
dar...
nu mi-a răspuns

era colinda învăţată în copilărie

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea a pornit la drum

Umbra mea a pornit la drum,
Este umbra mea sau un câine?
Zilele numărate trec uşor,
Azi te naşti, mâine eşti adolescent,
Apoi te îndrăgosteşti, simţi gustul primului sărut,
Este amar ca apa mării, cine a spus că sărutul e dulce?
Apoi vin copiii, bucuriile, spaimele,
Copiii cresc, uneori te uită, alteori tu exagerezi,
În fond toţi murim, dar fiecare altfel,
Moartea este numai o trecere spre altă viaţă,
Altfel viaţa nu ar avea sens. Cei dragi nu sunt uitaţi,
Tot o formă de viaţă, nu ştim nimic despre viitor,
Vor şti alţii, este marea ştafetă a vieţii,
Fără studii, tratate, doar poezie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!