Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Vadim Tudor

Marea umilință

Regretaților mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Mușat, Mihai Ungheanu, Raoul Șorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ștefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...

Ferice, dar, de voi, prieteni morți
Că nu vedeți cum ni se sparge țara
Cum lupii trag cămașa ei la sorți
Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Niște nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?

Și gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toți se ascund
Ești prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Ești prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanță nu te bagă-n seamă
Nici nu exiști, tu, cetățean de rând
Țesutul societății se destramă
Iar statul e doar un vampir flămând.

Tu nu mai știi ce-i aia "trai decent"
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminați suntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist și gânditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă mușcă
Regret profund că sunt doar scriitor
Aș da stiloul astăzi pe o pușcă.

Aprind o lumânare și mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Când vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni țineau piept urgiei.

Însă atunci era după război
Rănită era țara, și datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Și sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele și apa
Pe mâna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă și din spini.

Nu ne putem gospodări în viață?
Ajuns-am un popor de retardați?
Atunci e clar: scuipați-ne în față!
Ne place să fim viermi? Să fim călcați!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în țara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Și să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecați
În altă lume, unde e lumină
Acolo sunteți, toți, surori și frați
Și beți nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Când țara noastră e crucificată.

Când lumea plânge-n pumni și n-are bani
Nici de mâncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac și desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav și general
Mai jos de-atâta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decât la canal
Și cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de lașitate!

poezie celebră de (24 iunie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 14 iunie 2016.
Distribuie

Citate similare

Frați români !

Frați români din lumea întreagă,
Nu uitați de țara mamă,
Nici de frați, nici de părinți,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci așa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumusețea țării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Țara noastră este mică,
Brațul mare primitor,
Nu uitați, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogății aveți,
Dorul doinelor cântate
Și în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeți.

Și-a pământului chemare
Și-al istoriei trecut
Și a unirii cântare,
Unde voi ați mai simțit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă simțiți
veniți, de-aveți putere,
Țara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniți
Iar, din cupele frăției,
Frați români!
Cu toți să beți.

poezie de (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Unde ești, Doamne?

În aste zile de restriște,
Ajunsa țara noastră dragă
fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic și nimeni nu-i oprește
În lupta lor după mărire.

Făcut-au țara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentințe.

Se bat pe legi și ordonanțe,
Pe constituție, parlament
Și nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Și este țara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ținte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniți, unii-s uciși
Și ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde ești Doamne de nu-i vezi
le arăți că în curând,
I-așteaptă Dreapta Judecată?

Și nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nu mai vreau!

Nu mai vreau să fim țara lui "poate",
și poporul lui "lasă trece",
nu mai vreau trăim dând din coate,
să fim neamul ce veșnic petrece

Nu mai vreau să fim țara lui "parcă",
să fim neamul lui "lasă așa",
pe uscat să tot tragem de-o barcă,
duhnim a Fanar și manea

Nu mai vreau să fim țara lui "lasă",
"lasă, bă, așa, că-i haios",
trăim din "nu văd", și "nu-mi pasă"
când se-aruncă totul pe jos

Nu mai vreau să fim neamul lui "stai, "
"nu mi-ați spus", "n-am aflat", "n-am văzut"
să fim neamul lui "vere" și "taică",
al lui "frate, mor, n-am știut"

Nu mai vreau să fim țara lui "dacă",
a lui "nu știu", "nu vreau", și "nu pot"
și de viața noastră săracă
cântăm că ne doare în cot

Nu mai vreau să fim țara în care
câinii sunt pricepuți covrigari,
unde porcii învață zboare,
și pe scenă cântă măgari

Nu mai vreau sfânta Limbă Română,
siluită prin șanț și hârtoape,
când la sfaturi înalte se-adună
corigenți, pierde vară și țoape

Nu mai vreau sufle doar vântul
prin săraca noastră cămară,
și să văd cum, străinii, pământul
țării mele l-ar scurge afară

Nu mai vreau murim prin spitale,
umiliți și sarcastic uitați!
Și copiii cu burțile goale
către școli să-i văd dezbrăcați

Nu mai vreau să văd cum părinții,
care viețile lor ni le-au dat,
părăsiți sunt de noi, și de sfinții,
pentru care-n genunchi s-au rugat

Nu mai vreau viața noastră s-o pună
zi de zi, pe osii de dric,
îmbuibații ce toate le-adună
și, la schimb, țării nu-i dau nimic

Nu mai vreau să văd cum se stinge
visul nostru an după an,
cum politica lumii ne-mpinge
ca pe-o turmă de oi, pe maidan

Nu vreau să mai fim țara-n care
foamea-n oase și suflete scurmă,
trăim din noroc și-ntâmplare
și din mintea "cea de pe urmă"

Nu mai vreau să văd că în țară
numai umbrele noastre rămân,
că tot pleacă la muncă pe-afară
tot ce-i bun în poporul român

Hai, prieteni, încă o dată,
toți ce suntem de-un neam și de-un sânge,
lepădați tăcerea vinovată,
românește strigăm: ajunge!

sfârșim odată nebunia
care parcă ne-a cuprins pe toți -
n-a ajuns, în lume, România
cuib de haimanale și de hoți!

Cât mai suntem liberi pe pământ,
să se-audă-n lume românește,
sufletul din noi e drept și sfânt,
Dumnezeu din ceruri ne iubește

Dar spre-a împlini dragostea Sa,
n-aștepta, în rugă, o minune!
Nu muta în ceruri lupta ta,
pe pământ, deșteaptă-te, române!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Măria Ta"

"Măria Ta de nu te schimbi
Și orice sfat te lasă rece,
Deschide granițele țării
Și lasă-i pe români plece

meargă unde văd cu ochii,
Cuprinși de cel mai trist fior,
De-a căuta un loc sub soare
Când nu e loc în țara lor."
Damian Ureche 1986

Ce-ai spus atunci n-a fost o glumă
Ci te-ai rugat fiind la greu
Și după 20 de ani
Azi te aude Dumnezeu.

Damiane cât ai fost de pur
Măria Sa te-a ascultat
Sau poate-acolo sus în cer
L-ai întâlnit, l-ai mai rugat.

N-is harnici, țara e bogată
Și am trăi un trai decent
Noi nu vrem banii dați degeaba
Ca cerșetori din parlament.

Aici e haos e urgie
Ni le-ai trimis Doamne din cer?
Ne-ai dat s-avem un președinte
Ce nu suportă-un premier

Iar noi ne luăm în cap o lume
Și-i părăsim flămânzi și goi
Până-or ajunge-n țara asta
Să mai rămână doar ei doi.

N-ar părăsi această țară
Nici oameni mari și nici feciori
Fiindcă aici ar fi de toate
Dacă-am avea conducători.

Măria Ta de vrei ne iartă
forța Ta Dumnezeiască
Ne poate alina durerea
Dar dă-ne șefi să ne iubească

Și-atunci, că-s granițe deschise
Se vor întoarce mulți acasă
România-n lumea asta-i
Cea mai bogată și frumoasă.

poezie de (februarie 2007)
Adăugat de Petru MiloșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adio, mamă patrie, adio!

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Și toți în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o țară numai frați,
Simțim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viața noastră blestemați
S-ajungem chiriași la noi în țară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim același tragic simțământ
Sub politicieni și sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Și suntem de prisos și nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toți,
Că nu ne-au chinuit destul în viață,
Și ne conduc niște fanarioți.
Ce pe cei mici trădarea îi învață.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în țara noastră slugi
Și suntem cerșetori la noi acasă?
Și vii, și morți, amestecați, acum,
Dispuși emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-pușii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-și schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim și limba noastră-n altă limbă
Și-acum, se aude clopotul final.

Vin vremuri de urgie și de grindini
Și este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Și toți în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Românie, țara mea

Ciutura de la fântână
N-o mai ia nimeni in mână
Astăzi bem toti apă plată
De se poate distilată

Nu e fotă, nu-i catrință
Nici macat si nici velință
Nu e in, nici borangic
Nici lână pentru ilic

De-mprumt avem azi tot
Chiar si vorba la robot
In engleză iti răspunde
Chiar de ești in vârf de munte

Românie, țara mea....
Ce frumos era cândva
Astăzi totul s-a schimbat
Chiar si garda la palat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu

Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viață dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veșnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poți că să nu știi!
Așa s-a întâmplat, tu însăși dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Și ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ți era doar un covrig,
Că noi să creștem mari și să nu știm de frig!
Așa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă!

Iertare cerem, de-am greșit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar știi că fiul ți-a plecat în cer,
tata să nu fie mult stingher!
Acum și tu te-ai supărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ți-ai dus durerea
Deși era amară ca și fierea!
Tu ți-ai ales cărarea către cer
Și ai avut voință că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învățat pe toți să nu cedăm la greu,
dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când ești pe ultimul tău drum ;
Nu poți în lume să mai stai,
Curaj în viață dacă n-ai!

În lumea unde veșnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu știi,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Și nu vei în stare, scoți nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viață dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram tânăr și liber, și imaginația mea nu avea limite, visam schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam și deveneam mai înțelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, așa că am hotărât privesc mai puțin departe și anume, -mi schimb doar țara. Dar și ea părea fie de neclintit. În amurgul vieții, într-o ultimă încercare disperată, am încercat -mi schimb doar familia, pe cei apropriați mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama dacă m-aș fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aș fi schimbat familia și prietenii. Încurajat și însuflețit de ei, aș fi găsit putere -mi fac țara mai bună și, cine știe, poate chiar aș fi schimbat lumea...

în Introducere în creatologie
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cunoaste-ti copilul" de Anca Munteanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.30- 12.99 lei.

Ocrotește-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-așa ne ducem traiul
să ne câștigăm mălaiul.
Rușinos, n-avem ce face,
mai cerșim cu bună pace,
ș-adunând niște dolari,
creștem copilașii mari.

Rău ne-a mers vestea în lume,
de șmenari dar fără nume,
de hoți și de cerșetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.

Cu mâinile amprentate,
cunoscuți chiar și în State
trăim doar din furate.

Toți o apă și o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoți ca… Toți oltenii.

Doamne fă-i să știe odată,
că țara mea nu-i o șatră.
Fă-i Doamne știe toți,
că românii nu sunt hoți.

Sunt un pic mai necăjiți,
de necazuri, bântuiți,
unii chiar mai jigăriți,
dar la muncă? Mai cinstiți.

Ocrotește-mi Doamne, neamul,
că și el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Neam de trădători și lași...

Curge sângele șiroaie din al nostru tricolor –
De când țărișoara noastră, a devenit țara lor!
Cum adică țara cui?! Țara trădătorilor!
Nicidecum a tuturor posibilităților!

Țara celor care, Domnu', cred că le-a luat mințile!
Altfel nu-mi explic cum de ne distrug tradițiile!
Sau mai bine zis distrug, tot ce le iese în cale!
Și pentru ce toate astea – pentru câteva parale?!

Oricum la final de drum, nu vom lua nimic cu noi!
Din noi va rămâne numai, ce vom lăsa-n urmă apoi!
Asta ar tre' înțeleagă majoritatea din voi –
Ăștia care peste blana de lup purtați blăni de oi!

Dar cine să înțeleagă?! V-ați pierdut de mult pe drum...
Și la fel ca țara asta veți ajunge și voi scrum!
Nu contează c-azi sau mâine, peste un an sau acum –
Roata se va 'ntoarce drastic nu mă-ndoiesc, nicidecum!

Veți plăti chiar înainte de-a vă transforma-n pământ,
Veți plăti și voi și-ai voștri... Generații-ntregi la rând!
Neîndoielnic, nicidecum, credeți-mă pe cuvânt:
Nimeni nu scapă ușor, când sfidează tot ce-i Sfânt!

Iar voi ați batjocorit un întreg neam de creștini,
Le-ați luat pâinea de la gură și-ați vândut-o la străini!
Ați făcut în așa fel, transformați în cretini –
Câți mai mulți dintre ai noștri, milioane de români!

Ați vârât prostia-n școli și mizeria-n spitale,
Ați prostit bătrâni senili cu promisiuni ireale,
Tineri precum florile i-ați lăsat fără petale,
Un procent imens din ei, ajunși scalvi peste hotare!

Departe de-ai lor părinți, de prieteni ori de frați –
Din cauza sărăciei, tot mai mult înstrăinați,
De această țărișoară, de 'mprejurări obligați –
accepte "c-asta e!", fiind mai puțin motivați...

De-aș recăpăta mândria, sfânta țară înapoi!
Și-uite așa, ușor-ușor, se-alege praful de noi!
Și de noi, dar și de ei – ca de-un morman de gunoi!
Asta am ajuns să fim, pentru dăm înapoi...

poezie de din Începuturi (28 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
abia pot încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu unesc cu tine,
trecem prin vad mai bine..."

Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
vorbim puțin și bine?

fabulă de , traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Săraca mea țară bogată
De mulți... prea mulți... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morții
Te lași prădată de toți hoții.

Române tu... din neam străbun
Cum poți ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îți pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăși se adună
Vrem trăim în țara noastră
muncim glia strămoșească.

Se schimbă mereu prim miniștrii
Iar noi ne amăgim... ca proștii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Și atunci nu avem altă salvare
Ieșiți cu toți cu mic cu mare
Repuneți țara pe picioare
aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În țară facem lumină
punem țara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți, români (poezie manifest)

Țara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munții cu pășune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
și cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munți a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde și pământul.
Până când, domni guvernanți,
țara asta o prădați?
Veniți români! Ne cheamă țara,
să-i readucem primăvara.
Veniți în țara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
cerșim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie și onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Aș vrea să tac

vrea tac

vrea tac,
Dar nu se poate.
C- am tot tăcut.
Și suntem toti tăcuti,
Si- njunghiați toți pe la spate.

Si nu- ntrebați
Nici cine sunt,
Nici ce- am facut,
Caci știu:
Se merita sa mor cu ei de gat.

Dar vă întreb acum, pe toți:
De ce- am tăcut?
De ce ne-am bucurat la hoți?
De ce nu am făcut nimic atunci?
De ce- am abandonat in țară bieții prunci?
De ce bătrânii noștri- au trebuit sa- i crească,
Cand noi cerșeam o pâine mai domnesscă?

Se umflă maruntaiele in mine,
Sa urlu-atât cât pot, acum imi vine.
Și vă întreb din nou, de la- nceput:
De ce cu tinerețea am plătit tribut?

Prietenii ne-au fost uciși in plină iarnă,
Și n-au mai prins nici ' ăl Craciun,
Nici altă toamnă.
Dar ne-au murit justificat?!
Noi ce- am facut pe urma?
Doar am stat.

Și ne- am uitat ca la prăpăd...
Ne bucuram ca liberi suntem peste pod.
Dar podul nici acum nu e cu noi,
Și este plin după atația ani,
Și de o parte si de alta cu noroi.

Și vin si te condamn pe tine, țară!
Cum ai putut sa ne suporți,
Când am vândut și ale tale porți?
Cât ai putut suferi, să te doară,
Când te- am facut de trei' j de ani, doar de ocară?

De ce nu ne -ai luat de gulere, de gât?
De ce ne-ai suportat atât?
De ce nu ne - ai oprit din exaltare
Când ai vazut că-i chinul cel mai mare?

Am stat cu toții- n tinerețe...
Știam de- acum dăm povețe.
Am stat ca proștii-n batatura,
Ne bucuram că țara ei ne-o fura.

Ne vin copiii blanzi din spate...
I- am invățat sa- și spună și ei "nu se poate"
I - am învățat ce e patriotismul,
Fără sa știm -l confundăm cu autismul.

Ne- a luat credința - n Dumnezeu pe sus.
Credeam că El ne duce singur spre apus,
Credeam dacă ne schimbăm și imnul,
Vom fi si noi de-acum,
Ca cei ce ne-au cerut facem schimbul.

Și-acum, ce mai strigăm prin piețe?
Suntem convinși ca nu suntem paiețe?
Pe cine vrem de - acum să mai înece?
boala e din nord in sud,
Din est in vest,
Din Dunare in Prut.

Ne-au cocoșat cu legi tembele.
Copiii nostri s-or lovi de ele,
Căci legile- astea pe noi ne doboară.
Maicuța țară, fă ceva, că ne omoară!

Și de acum nu mai avem nici codrii seculari
Să ne îngroape sub ai lor stejari.
Și de la prunci nu merităm niciun chibrit
Să ni - l aprindă in țarână, c- am mințit.
Că i- am mințit vor avea de toate,
Dar n- am facut nimic, când țara ne-au prădat-o de bucate.

Când ne- au furat pământul de sub noi,
De ce- am uitat țăranii noștri,
Cum ochii le scoteau,
Când se apropiau de boi?

Măicuța dragă, țară sfântă!
Ia tineretul tot și îl încânta.
Sa fie ei uniti in a ta vatra,
Sa faca ei, ce n- am facut noi, viata toata.

Și roaga- te la Dumnezeu,
Să nu te vândă pe un leu.
urle vena lupilor in tine.
Măcar acum, să ai respect cum se cuvine.

poezie de (ianuarie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Țara nimănui...

În Țara lui Papură Vodă,
Hoția este la modă,
Și își face de cap pe drum,
Că n-are niciun stăpân,
Parcă cu toți sunt nebuni.

Foaie verde de dai, nai,
Adevăru-le cum stai,
Cu semințele pe plai?
Nu prea mai ești necesar,
Într-o hoardă de tătari,
Căci minciuna are rang mare,
De Regină stătătoare.

Adevăr desculț pe plai
Și înțepat de spinii urii,
În nimicuri de doi bani,
Te scalzi, fără lași urme
Și strigi printre dinții rari:
Vai, de viața ta române!
Ce-ai avut și ce mai ai?
Doar prostie, în car cu grâne.

Răbdător ești tu, române!
Din vremile strămoșești,
Dar când ți se umple paharul,
Zău că nu te întrece nimeni,
Nici eroii din povești,
Răbdarea își rupe hamul,
Abia atunci, român tu ești.

poezie de (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis -ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Viața politică

Guvernul ăsta, oare pune-accent
Pe mersul nostru către transcendent?!
De-aceea ne primim șuturi în cur
Și nici un drept în lumea de acum?!

Non-adevăruri ne tot pun pe fugă,
Sunt gata țara toată să ne-o mulgă.
Ne aplecăm după săpun, știți bine,
Dar mușchiul parcă nu prea ne mai ține.

În timp ce ei se scarpină la coaste
Și le-a intrat friptura în măsele,
Noi n-avem parte nici de piei și oase
Și tot votăm într-una la guverne.

Nu văd vreun sens clopotniței din dealul
În care-și duce somnul bietul dac
Încorsetat de griji și idealuri,
Cât cei de la putere fac ce... fac.

Mâine, poimâine-auzi prin vânzare
Ajungem iar supuși la un străin...
Păi, frați români, azi trupul țării doare
Și mulți ne stau în coaste ca un spin.

Luați atitudini! Să nu luați doar seama
Căci, oh, veți trezi în cimitir
În timp ce ei se scarpină la... coaste...
Treziți-! Nu-i vremea murim!

pamflet de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S.O.S. țara mea!

Vreau vorbesc de țara mea;
O mână de pământ sfințit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, -mi bat joc de ea.

E țara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinți s-o aibă
-Plecați de timp, sleiți de treab㠖
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E țara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperți, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E țara unde breasla moare
Cu diplome fără de școală
Și dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orișicare.

E țara unde cultul moare
Cu preoți ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăți de-nmormântare.

E țara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E țara unde viața moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialiști-n vorbă
Și șpaga lor amețitoare.

E țara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Țiganii, se-nmulțesc în gașcă
Și fură ca să-și facă stare.

E țara unde unde visu-mi moare
Și m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Și moartea ei profund mă doare.

E țara unde totul moare,
Cu pușcării drept experiență...
De n-ai partid, n-ai existență...
Hoți, delatorii au onoare.

Viața mi-aș da, s-aibă progres
Țărâna -ce la alții-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bertolt Brecht

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, știu: acum îmi cade părul, de viață destrăbălată, și trebuie dorm pe piatră. Mă văd toți bând rachiul cel mai ieftin și mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, și poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Și se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o și s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopțile, câteodată, când mă vedeți că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic și întors spre mine, și în vânt aplec.

poezie de , traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 29.99 lei.
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde se poate achiziționa în România apă minerală cu siliciu? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!