Un vânător trage un foc de armă într-o pădure, prada cade, iar el aleargă să o ridice. Dă cu cizma peste un muşuroi de furnici înalt de două picioare, le distruge acestora casa, le împrăştie până departe pe ele şi ouăle lor... Nici cele mai filosoafe dintre furnici nu vor putea înţelege vreodată ce a fost cu obiectul acela negru, imens, îngrozitor, cizma vânătorului deci, care a pătruns dintr-o dată în sălaşul lor, cu o nemaipomenită rapiditate, precedată de un zgomot infernal, însoţit de o jerbă de flăcări roşietice... Tot aşa stă treaba şi cu moartea, viaţa, eternitatea, lucruri tare simple pentru cine are organele suficient de ample pentru a le percepe.

Stendhal în Roşu şi negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumuseţea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuşi avu puterea să se gândească, drumeaţa, că, privind şi minunându-se numai, nu câştiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin mirişte, de cizma unui vânător, îşi şi puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneaţă şi destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusinţă, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea îşi dete toată silinţa să se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliştea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarăşe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tare, acela domneşte peste ceilalţi! Cine cutează mult, acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă şi îi dispreţuieşte, acela ajunge la ei legiuitor şi cu cât cuteaşă mai mult, cu atât e mai respectat. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi mereu.

Dostoievski în Crimă şi pedeapsă
Adăugat de Andrei Morar
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea fericirii

Pământul, un muşuroi de furnici.
Oamenii roiesc în toate părţile.
Adesea, drumurile lor se intersectează.
Toată viaţa este o veşnică mişcare.
Toată lumea caută.
Ce caută?
Caută fericirea.
Oare vor reuşi s-o găsească?
Unii o găsesc, dar nu ştiu că este trecătoare.
Nu ştiu că fericirea nu are veşnicie.
Nu ştiu că este doar o amăgire a vieţii,
Că ea ne îndulceşte viaţa doar pentru o clipă.
Vine greu şi ne părăseşte repede.
Nu este statornică. Vine şi pleacă.
Nestatornic este şi omul.
Într-o permanentă căutare,
aleargă după această ficţiune,
FERICIREA.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre samurai aveau pieptare de oţel, dar cei mai mulţi purtau chimonouri simple, cum se chemau halatele lor, şi cele două săbii. Toţi aveau părul pieptănat la fel: creştetul capului ras, iar părul de la spate şi din părţi strâns într-o coadă dată cu ulei, adusă spre creştet şi legată cu grijă. Numai samurailor le era îngăduit să se pieptene aşa, şi pentru ei era obligatoriu. Doar samuraii puteau să poarte cele două săbii – sabia cea lungă, de două mâini, pentru luptă, şi cea scurtă, ca un pumnal – şi pentru ei săbiile erau obligatorii.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca scopurile tale să te transforme, trebuie să le stabileşti la un nivel înalt. Stabileşte-le suficient de greu de atins pentru a te determina să te dezvolţi şi sa te întinzi; stabileşte-le suficient de sus pentru a-ţi solicita imaginaţia şi a te motiva sa acţionezi. Însă aşa cum trebuie, stabileşte-le suficient de sus pentru a te trage după ele, nu le stabili departe în urma ta pentru a nu-ţi pierde enuziasmul înainte de a începe.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lia ajunse în dreptul uşii cabinetului ei de psihiatrie şi psihologie, unde îşi desfăşurase activitatea până atunci. Deschise uşa şi intră nestingherită. Privi interiorul cu nostalgie; cel puţin un an din viaţa ei şi-l petrecuse mai mult aici, încercând să îndrepte ceva în viaţa unora dintre pacienţii ei, care, mai mult sau mai puţin din vina lor, porniseră pe un drum greşit. În curând ea va pleca departe. Şi ce se va întâmpla cu cei de care se ocupase? Nici unul nu-i era indiferent, legase cu fiecare o stranie prietenie; îi considera apropiaţi ei, deci nu-i putea lăsa dintr-o dată în voia soartei, nu-i putea abandona fără a se interesa măcar cine o va înlocui. Decise deci să se ocupe de acest aspect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, un muşuroi de furnici. Aleargă care-încotro. După ce aleargă? Aleargă după o himeră numită fericirea.

Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnici

cât spaţiu tot atât zahăr
de contrabandă

niciun adăpost pentru milă

nici măcar un loc de întâlnire
pentru furnici

alerg prin depozitul cu poezie
mă-mpiedic

poftă nebună
de ciocolată neagră

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri simple

Acuze reci sunt peste tot...
Nu mai lăsa să treacă
O zi din viaţă, ca un joc,
Căci nu se-ntoarce, pleacă!

Şi n-o vei mai vedea vreodat',
Iar lucrurile simple
Sunt cele care viaţa, bat,
Deci, fă-le să se-ntâmple!

Un gând frumos, o lacrimă,
De-i limpede şi clară,
Un zâmbet fără patimă,
Un cântec de vioară...

Atâtea lucruri simple sunt
Ce ar putea să-ncânte
Trecerea noastră pe pământ
Şi nu să ne-nspăimânte...

Viaţa-i frumoasă, este grea,
Dar nu prea complicată...
Îndrăgosteşte-te de ea
Şi mai traieşte-odată!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri

Tot ce s-a întâmplat a fost: am crescut singuri
trăind printre lucruri,
astfel i-am dat ceasului o faţă,
scaunului un spătar,
mesei patru picioare ţepene
care nu vor obosi niciodată.

Ne-am echipat pantofii cu limbi
mai catifelate decât ale nostre
şi-am atârnat limbi în interiorul clopotelor
pentru a putea asculta
limbajul lor emoţional,

şi pentru că ne plăceau siluetele lor graţioase
ulciorul a primit buze,
iar sticla gât lung şi zvelt.

Tot ce era dincolo de noi
a fost refăcut în imaginea noastră;
i-am dat ţării o inimă,
furtunii un ochi,
peşterii o gură,
făcându-ne-astfel adăpost.

poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, Nistor nu plecă fără a-i saluta şi pe părinţii adolescentei, domnul şi doamna Cristescu, spunându-le şi dânşilor că s-ar putea să nu se mai vadă până la lansare. Soţii Cristescu tresăriră surprinşi la auzul acestei posibilităţi, venindu-le greu să creadă că nu-l vor mai vedea pe băiatul cel înalt mult timp din acel moment încolo; devenise un "obişnuit al casei"... Măcar de s-ar fi certat Adela cu el înainte de plecarea în misiune, sau măcar de n-ar fi fost dânşii de acord cu relaţia dintre fiica lor minoră şi acest tânăr geograf înalt; dar nici una dintre aceste două variante nu exprima realitatea... Pentru că realitatea suna astfel: băiatul de 2,18 m era astronaut şi va pleca peste vreo 10 zile într-o misiune spaţială de lungă durată, cel puţin pentru următorii 13 ani...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicile

Furnicile urmează cucerirea lumii.
Pământul se furişează din calea piciorului
care-a călcat într-un furnicar şi se vede-atacat dintr-o dată.
Furnicile rod pereţii şi casele cad prăbuşindu-se.
Ele invadează lămpile şi lumina se stinge.
Ele pătrund în trupurile oamenilor
răvăşindu-le ca o flacără neagră.
Ele apar în pupilele devorate ale portretului.
Ele cad din ramuri în cămăşile descheiate
şi părul se-aprinde.
Dimineaţa şi-aleg domiciliul în ghete
şi numai cu apă le poţi alunga.
Le place în casa de bani să mănânce bilete de bancă.
Atacă tipografiile: în loc de litere vezi pretutindeni furnici.
Inundă calea ferată şi trenul venind deraiază.
Împresoară oraşele şi adăposturile devin de prisos.
Nimic nu te apără de miriadele de furnici înarmate.
Ele mor cu miliardele şi nici nu le pasă.
Sunt mai cumplite decât lămpile de sudat.
Se reproduc în vederea misiunii,
se înmulţesc şi devin, tot mai mult, neînvinse,
ochii lor, membrele lor au cuirase.
Ele-şi continuă atacul chiar când au pierdut
jumătate de corp.
Cauciucul îl mănâncă de parc-ar fi pâine - beau
lapte şi whisky fără-a distinge.
Sunt neînduplecate ca focul şi gheaţa-mpreună.
Triumfă mereu
fără măcar să dorească a fi puternice.

poezie clasică de Artur Lundkvist din Versuri, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cămin de păsărele

În pădure, la cămin,
Zarvă mare în pridvor.
Unii pleacă, alţii vin
De la treburile lor.

La bucătărie
Şi prin dormitoare,
Bat din aripioare,
Fac gospodărie:

Două codobaturi
Mătură prin paturi,
Două gheonoaie
Spală rufe-n ploaie,

Două pitulici
Adună furnici,
Şi două răţuşte
Răsucesc găluşte!

Numai cucul, moş portar,
Care n-are altă treabă,
Stă pe-o vargă de arţar
Şi pe toată lumea-ntreabă:
– Cu? Cu?

poezie pentru copii de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sentimentul că, până când nu vom aduce o nouă cultură, prin care atât femeile din Est, cât şi femeile din Vest să-şi poată dezvolta respectul de sine şi să se poată exprima în aşa fel încât să creeze înalte standarde morale pentru societatea lor, nici femeile din Est, nici femeile din Vest nu se vor putea ridica la statutul deplin al feminităţii lor. Potrivit acestui statut, dacă femeile sunt respectate pentru calităţile feminităţii lor, înţelegând aceste calităţi potenţiale şi modul în care femeile îşi pot spori prin educaţie autoritatea, ele se vor bucura de protecţie şi vor furniza, la rândul lor, protecţie pentru societate.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii oameni care trăiesc asemeni unor candele. Aşezate discret, într-un colţişor curat şi sfânt, candelele luminează cu mica lor flacără ungherul unde au fost aşezate cu migală. Au nevoie de foarte puţine lucruri pentru a-şi păstra umila lor paloare. Dacă se nimereşte să ajungi în colţişorul respectiv, reuşeşti poate să observi luminiţa lor. Dacă nu, poţi trece pe lângă ele fără să le observi. Dar ele sunt acolo. Şi acolo vor rămâne, până când mâna care le-a aşezat acolo nu se va decide să le schimbe locul.
Alţi oameni sunt asemeni artificiilor. Se ridică fulgerător de la pământ, cu un zgomot care nu poate trece neobservat. Se înalţă, se tot înalţă, cu rapiditate extraordinară. Lumea aşteaptă, cu răsuflarea tăiată, să vadă ce se va întâmpla. Apoi, ajunse pe bolta cerească, explodează literalmente, oferind lumii un spectacol luminos nemaipomenit de frumos. Poate un pic cam scurt. Dar lumea se bucură, admiră şi aplaudă. Apoi, după ce spectacolul se va fi terminat, lumea nu mai are nici timp şi nici interes să observe căderea bruscă a tuburilor sfârtecate de explozie, care se izbesc de pământ cu un sunet sec, neauzit de nimeni. Oricum, va urma un alt rând de artificii!
Candele sau artificii? Până la urmă, ce dorim să fim? Sau, suntem ceea ce suntem, fără voia noastră? Poate că aşa ne este pur şi simplu dat: să fim candele sau artificii!

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XVI
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei zile şi trei nopţi merseră până ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca. Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele, sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l facă mici bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în două spurcata fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru cele ce era să se întâmple.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

S-a aprins o santinelă lângă flăcări lungi de apă
Unui mort dintr-o capelă moartea-i scrie o nuvelă
despre dragostea ciudată ce se naşte dintr-o sapă
şi pământul dintr-o groapă
infidelă.
Cerul peste cer se lasă într-o noapte paralelă
dintr-o vacă lupi s-adapă
fără masă şi veselă
colţii lor într-o dantelă
osul crapă.
S-a aprins o santinelă
lângă flăcări lungi de apă
moartea scrie o nuvelă
şi tot sapă...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pentru cine scrieţi?" - mă tot întreabă peste tot, până şi la fierul de călcat. Pentru cine scriu, Dumnezeule mare? Pentru cei care admiră şi critică decent, adică pentru cei ce comit actul decent de a înţelege. Sau nici măcar pentru ei.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie pe sticlă

Chipul tău, proiectat în vitrina magazinului de ceramice...
Reflexie în culori gălbui, născută din ondulaţia luminii
pe toate acele forme mai mult sau mai puţin stranii, din lut copt –
oale, ulcele, vase, amulete, idoli, siluete reduse la esenţa lor ideatică,
câţiva îngeri cu aspect funerar, un negru, o clepsidră fără timp,
un soldat dormind în picioare sau, poate, murind în poziţie de drepţi,
câteva piese utilitar-ambientale...

Stau nemişcat şi privesc chipul tău, întipărit pe sticla aceea enormă...
Un chip, până la urmă, din pământ, născut din capriciul altui pământ,
modelat, supus tratamentelor, înnobilat şi poate vindecat.
Soldatul acela, de pildă: din cine ştie ce pământ îşi trage el moartea sau somnul,
cine ştie câte nedormiri sau câte morţi, strânse în el, contribuie acum
la alcătuirea gălbuie şi palidă a chipului tău!
O tânără mă vede şi iese, amabilă, din magazin, dispusă a-mi explica
semnificaţia ascunsă a unor piese, întrebuinţarea lor,
procedeele variate de coacere a lutului, justificarea preţului exponatelor
şi chiar aprecierile unor cunoscători într-ale artei,
care au trecut pe-acolo.
Continui să privesc chipul tău. Îi răspund scurt că de capitolul procedeelor
de coacere m-am mai izbit o dată în viaţă şi păstrez o amintire neplăcută.
Mă înţelege şi plină de compasiune intră în adăpostul ei.

În spatele meu, în pasaj, se petrec simultan mai multe lucruri:
un băiat îi dă iubitei lui îngheţată, dintr-un cornet, cu o linguriţă de argint,
un copil se ridică în picioare, în căruţ, ca un căpitan de navă, şi duce la gură
o sticluţă cu vodkă, un orb, sătul de minciună, îşi aruncă bastonul alb şi păşeşte,
sigur pe el, către o nouă viaţă. Văd totul pe acel ecran imens, în fundal.

În curând va începe să plouă. O ploaie nucleară va cădea împrejur
şi peste magazinul acesta, topind toate formele de viaţă, scurgând înapoi
esenţele şi ideile, reintegrând pământul în pământ.
Toate aceste decupaje vor deveni uniforme, varietatea şi înţelesul lor
vor fi reduse la unitatea limpede, uriaşă, din care provin.
Orice zvârcolire va deveni tăcere uriaşă, binefăcătoare.
Numai noi vom mai rămâne, eu – în picioare, tu – pe un geam plutitor,
privindu-ne pentru câteva clipe sau, poate, amintindu-ne...

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!