Ines se rugă Fecioarei fără a-i preciza despre ce era vorba, căci Fecioara se presupunea că-i cunoaşte necazurile; dar, la drept vorbind, se rugase deja de atâtea ori încât nu mai nădăjduia într-un ajutor supranatural imediat. Într-adevăr, niciodată nu se produsese nimic extraordinar; iar acum, mai degrabă decât reîntoarcerea celor dragi, îşi dorea propria-i moarte, blândă, de s-ar fi putut. În clipa aceea se apropie de ea un bătrân; îl văzu venind de departe, croindu-şi drum prin mărăciniş. Se concentră asupra imaginii lui, uitând de propriu-i trup istovit şi de cuvintele care-i circulau mecanic în spaţiul lăuntric, undeva prin dreptul inimii, nu al capului. Mâna stângă i se strânse instinctiv pe o piatră: apărare, teamă, speranţă, toate acestea n-au nume, toate trec prin nişte filtre necunoscute.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme s-a crezut că nu comunica decât cu cei a căror situaţie părea cu adevărat deznădăjduită şi doar în cazul când era prevăzută vreo ameliorare. E drept că mesajele lui - cărora încă nu li s-a putut preciza natura, căci în mod cert nu era vorba de secvenţe de cuvinte şi de fraze - au întotdeauna o latură încurajatoare; dar nici gravitatea vreunei probleme şi nici rezolvarea ei favorabilă nu reprezintă criterii ca Tozgrec să se manifeste.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate acestea, Tozgrec îşi făcea vizitele mai departe fără păs, mai ales noaptea, când activitatea în Golful Smaraldelor părea să înceteze. Mai multe ţări au avut de regretat decizia grăbită de a-l elimina, căci acum parcă-şi manifesta într-adevăr anumite preferinţe politice: îmbărbătă un refugiat borbisthan, prezicându-i că războiul drept împotriva armatei maculiste nu va fi nicicând pierdut; aruncă săgeţi împotriva regiunilor maculiste din Lumea a Treia; îi explică unui african emaciat că foametea din ţara lui era opera unui regim corupt instaurat de maculişti.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii s-au întrunit într-un foarte tainic Consiliu, uitând toate vechile discordii ce despărţeau limbile şi triburile. Nimeni n-a ştiut de aceasta, în afara înţelepţilor înşişi. Iar cei care, morţi fiind ori suferinzi, n-au putut să participe în carne şi oase, şi-au trimis sufletele sub aparenţa unor tinere femei. A fost cu adevărat evenimentul cel mai de seamă ce poate fi imaginat: între înţelepţi se aflau nişte squaws şi ele erau mai înţelepte decât înţelepţii!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul mergea domol, când dispărând, când apărând din nou printre tufişuri; traseul îi era labirintic, fără îndoială din cauza accidentelor de teren pe care doar el le vedea. Această mişcare interminabilă sfârşi prin a o exaspera pe biata femeie. Dintr-o eroare de optică, avea impresia că apariţia se depărta de ea, în timp ce ea, în ciuda fricii, dorea din răsputeri să se apropie. Atâtea excitaţii se amestecau în ea, încât trupu-i începu să secrete de-a valma lacrimi, sudoare, salivă şi umori vaginale, iar bătăile dezordonate ale inimii îi urcau în gât, îi răsunau în timpane. Semn de moarte sau semn de viaţă, bătrânul putea să fi fost acolo fără vreun motiv oarecare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ines fu impresionată şi plânse amar, apoi se linişti, căci era de negândit ca cei doi fii ai ei s-o fi părăsit aşa, fără o vorbă; bărbaţii sunt întotdeauna în stare de astfel de fapte neaşteptate, dar fiii prezintă mai multe garanţii. Cu cât raţiona mai mult, cu atât mai extravagantă i se părea explicaţia soldatului. Şi pe când îşi ştergea lacrimile pe un colţ de bancă instalată pe culoarul Prefecturii, văzu mai multe mame - poate vreo douăsprezece ori chiar mai multe - care şi ele îşi căutau fiii sau bărbaţii dispăruţi. În majoritatea cazurilor, Prefectura le răspundea că fuseseră puşi în libertate. Femeile o înconjurară pe Ines şi o scoaseră în stradă, reflectând cu voce tare la pricina nenorocirii lor; încet-încet, ajunseră la concluzia că li se ascundea ceva, căci era neverosimil ca atâţia bărbaţi să se hotărască toţi deodată să-şi părăsească familiile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoretic, Jormania continua să fie condusă de clanul celor 78, care primea ordine de la Jacan prin videofon. Dar cei 78 nu mai ascultau de ordine. Ocupau ca întotdeauna vechiul palat regal, împreună cu câteva sute de soldaţi şi de membri ai Secanului, pentru că acolo se mai găseau de-ale gurii şi pentru că, oricum, nu ştiau unde să se ducă. Ceruseră deja de mai multe ori ajutorul frăţesc al Maculiei, care întârzia să sosească. Mai mulţi dintre ei, înţelegând să profite de economiile depuse prin băncile elveţiene, intraseră într-un dialog activ cu toate statele sud-americane şi africane susceptibile de a le garanta azilul politic. Deocamdată însă discuţiile nu duseseră la nimic precis.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alcoolul ar fi câştigat războiul. Au căzut ca nişte găini bete, spun alţii. Ipoteza n-ar fi lipsită de orice verosimil. Cu toate acestea, ar însemna să ignorăm înţelepciunea indienilor de-ar fi să-i dăm crezare. Cea mai mare parte, e adevărat, a căzut ca o turmă de porci beţi. Dar nu din predispoziţie naturală, ci dintr-o poruncă de sus au făcut-o, deşi ignorau existenţa unei asemenea porunci. Fără s-o ştie, au îndeplinit planul înţelepţilor, ce nu era lipsit de maliţie. Într-adevăr, planul lor era sinistru, însă numai pentru cei răi şi anume chiar în clipa când se bucurau de înjosirea celor buni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii şi capcanele sunt lucruri diferite, au funcţii diferite şi scopuri aşijderea (la drept vorbind, toate acestea sunt mult mai lesne de definit în cazul capcanelor decât în cazul şoarecilor: capcanele sunt făcute ca să-i ţină pe şoareci în ele şi acesta-i unicul lor scop, în timp ce funcţiile şi scopurile şoarecilor îmi sunt necunoscute).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea victimelor, se spunea, fusese a doua zi vândută în piaţă, ca să sature mulţimea. Dar răzmeriţele au continuat şi nimeni nu mai avea acum siguranţa vieţii sale sau a celor dragi. Câţiva agenţi ai Bedeker-ului au înscenat o tentativă de a ocupa postul naţional de televiziune. Scenariul lor prevedea eşecul, dar nimeni nu li se împotrivi. Schimbîndu-şi planul, puseră mâna pe emiţător ca să comunice populaţiei că reprezentau un grup înarmat de imaculişti, a căror intenţie era să scoată Jormania din sfera de influenţă a Imperiului. Emisiunea încă nu se terminase când Maculburgul protestă vehement şi ameninţă cu trimiterea unei armate în ajutorul guvernului popular al Jormaniei. Despre ce guvern să fi fost vorba? Greu de precizat, căci Jacan nu era numit în comunicat. Dar, la rigoare, s-ar fi putut oricând forma nenumărate guverne populare şi nu era nici măcar necesar ca membrii lor să fi vorbit jormana: căci, deşi li se pun multe în cârcă, jormanii au această indiscutabilă calitate de-a nu fi xenofobi.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă a fost cunoscut prin ceva în vremea sa, Isa ibn 'Ali al-Kashkari a fost mai ales cunoscut prin putinţa-i de a rezolva rapid şi cum se cade cele mai delicate treburi care necesitau o investigaţie poliţienească. Nu întotdeauna accepta să se ocupe de aşa ceva, iar criteriile alegerilor sale n-au fost niciodată înţelese; căci îi refuza deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci, pe disperaţi ca şi pe profitori. "Oare Allah vă explică de ce plouă sau de ce e vreme frumoasă?, fusese el auzit spunând când cei pe care-i respinsese erau prea din cale afară de mâhniţi. Dacă i se făcea milă de ei, le dădea ceva bani; dar niciodată nu revenea asupra unei hotărâri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recent, T., care câteodată poate fi într-adevăr insuportabilă, s-a prefăcut exasperată de toate întrebările mele despre Alice H. şi a scos la iveală ceea ce, după ea, era purul adevăr: Alice H. a dispărut într-un accident de avion undeva în Ohio. Mi-a arătat nişte vechi şi înnegrite tăieturi din ziare ce ar fi confirmat acest lucru. Le-am aruncat cât colo, fiindcă nimeni nu se putea încrede în T.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un fecior de boier mare, şi după ce cutreierase ţările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moşia sa. Şi trecând printr-o cânepişte, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El îşi căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui nişte vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În doi ani de zile, Sa'id ibn Misjah fu capabil, doar prin forţa sunetului, să îmblânzească o turturică imperială de un alb imaculat. Ea îi deveni nedespărţită şi se spunea că era un djinn. Mai târziu, Sa'id se pricepu să facă să crească o plantă datorită sunetului şi făcu acest lucru în plin deşert. În acel moment primi el venerabilul nume de Stăpân al Sunetului. Iar mai târziu folosi puterea teribilă a sunetului ca să-şi albească pielea, căci era de tot negru. Însă mâna dreaptă îi rămase neagră şi aşa este întotdeauna reprezentat de cei ce cunosc taina: ca un bărbat frumos, cu o turturea imperială cocoţată pe mâna-i stângă şi cu mâna dreaptă neagră.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul călătoriei mele este lung
calea pe care o am de străbătut este fără de sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea peste atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi scufundă lumea
sub valul acestei certitudini.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea mă cufundam în lungi meditaţii despre Mekor Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit faţă de ea era una religioasă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!