Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Poeții azi

Am tot mai mult convingerea că poezia-i demodată,
uitată-n superficial
ca și cum ei, ăi, autorii, ar fi un fel de nimeni, ori neisprăviți,
niște bieți versificatori
idealiști, fără de judecată,
ce scriu așa câte ceva, aproape teatral,
departe rău de realitate, chiar smintiți
-așa cum s-a și demonstrat de atâtea ori-
căci lumea nu mai are niciun gust de versuri,
e atât de complicat
și ineficient,
o vorbă goală, o neseriozitate;
cum te-ai sili să dai ce știi, când nimeni nu-i, n-ar asculta, un fel de impostori
și ai trăi 'ntr-un turn de fildeș, un palat,
cum ultimul ajuns, un decadent,
o banalitate.
Se pare că e un cerc închis,
în care liricii se citesc între ei, sau nu,
mai mult se laud㠖cât, cred că-n avantaj le este,
să aibă fiecare-n parte, la rându-le, vreo apreciere-
ceva ca într-un compromis,
creând impresia că-i greu s-ajungi la fel și tu...
și adesea cei mai slabi sunt gata la proteste,
de nu le iei naivitatea ca pe-o calitate, chiar de versurile-s doar niște himere
ce-ar vrea să coloreze-n tonuri -fără culori, nici pensule- vocabular...
se pierd în declarații puerile, trecuți, adolescenții de liceu
-ce poate nici nu-l au, sau dacă... nu rețin decât vreo fată,
una, sursa de inepte bilețele cu greșeli-
căci astăzi totu-i numerar,
doar banul, el, e un bun, apreciere...
și uite așa-i ajunsă tagma de citată;
" o adunătură de aiuriți, de aiureli!..."
Nu știu, să mai rămân într-o anacronică enclavă
și-o zi, târziu,
-când, de demult, nu voi mai fi-
dintr-un noroc, să spună cineva... nimic... de bine, doar "că mintea mi-am făcut-o sclavă..."

poezie de (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Pieton, pe trecere

... îmi pare rău că trece anul
-pentru că nu se mai repetă,
ca și iubitele, care și ele trec la fel
și spun, 'n ascuns, la fel de mine-
rămânând cheltuieli de suflet, banul,
ce-i dus chiar dacă se regretă,
și oricum nu poți pe toți să-i strângi... poate nițel,
cât?... nu știu!... cine ar decide bine!?...
e anul!... o imensă parte dintr-un tot;
cam trei la sută, ca dobânda, de la bancă,
la ce ai depus economii
și-o pierzi de scoți mai înainte
de termen, cum ai vrea sămânța dintr-un șrot
de-o floare a soarelui, sau gulerul, ce-l tai de la helancă
cu gât cu tot și, curgi hemoragii,
într-o lividitate din atât de mult, demult fierbinte...

poezie de (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suferința

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.

Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui -ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.

Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.

poezie de (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!

Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor "dreagă"!!!

poezie de (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cinci, Mai... bărbătesc

Bărbat m-am redescoperit așa târziu, acum,
n-aveam nicio zi, nu mi se dedicase
Și-a trecut atât timp, m-am tot uzat pe drum
Să aflu într-un târziu, că-s parte dintre... oase?!

N-aveam nicio menire, căci "nimeni" plânge tată,
Că-n viață nu se știe oricum cine-i petentul
De drept de autor; c-orice femeie-i "fată"
Și dacă s-a-ntâmplat deja, ești... repetentul?!

Ce-ar fi, e-un bun "venit", ce nu-l aveam oricum,
Un fel de "day symbols" la ce-i urât, dar tare,
Că acum se poartă slut; doar mușchi, cu mintea scrum
Și valoros e-n pat, nu treaz... Și-n buzunare!?

Dar ăsta-i "genul" meu și nici nu-i rost de gust
Chiar dacă se întâmplă să-și pervertească "fel";
Crezând "homo"-i nume divin, cum vinu-i must,
Tăria e în "stele", sex "joc"... nu "sapiens" țel?

Îmi fac de fel urare, că nu-i încă cutumă;
Să-mi crească... păr mai des și cuceriri în număr,
Iar anii care trec, să-i fac pavaj de humă
Și să-i vopsesc mai vesel, 'n lavabil... peste umăr!

... E-o creatură, ziua!... Bărbatul, EL, e-o "spumă"!?!

PS
Unui Mai vesel, bărbătesc 5!!!

poezie de (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neconvingătoare replicare

Mă întreb pentru ce goana apocaliptică de procreere,
De la bacterii și furnici, primate, păsări, om, lepidoptere?
Ce țintă le e așa supremă, într-un etern consum de-amor?...
E oare râvna narcis, surdă doar pentru un existent decor?
Și cu-i priește oare lupta neîncetată pentru-a fi
Noi replici -când alt scop nu e- decât perpetuul zi cu zi?...
Pentru ce albine viața-și riscă eviscerând pe-un vârf de ac?...
Zău nu mai știu; gândește oare microb treacă veac de veac?...
... Căci tot nu cred că-i tot doar intuiție și gustul pentru rut,
Așa neînvățat, ca și cum cipul ribozomic e înnăscut
Fără vreo noimă, nici cutumă, numai o simplă repetiție
Fără rol scris?!... Nu-i logică!... Căci lume n-ar mai fi!... Doar dispariție!?!

poezie de (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.

Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.

Mi s-au spus sus aici ce nu știam spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Vorbirea în dodii sau

sub scuza iubirii
ne rănim de moarte

acum, deocamdată
(un fel de niciodată)
nu mai știm a cui inimă bate
totu-i sălbatic, totu-i aici
herghelii dezlegate, învrăjbite
tropăie pieptul secundei
și tot ea, secunda
cu veșnicie cu tot
se prelinge de pe asfalt (tu îi spui cer)
în canalizări
ca un strop numitor comun de ploaie
rămâne ceva (un fel de nimic)
ca un parfum pe care nu ai vrea
să-l fi uitat dar
mai devreme decât mai târziu
absolut toate amintirile se pierd
într-o gaură neagră
(tu surâzi acum, gândind altceva, -ți fie rușine!)
ei bine, nu am vorbit deloc despre
flora intestinală
referindu-mă (în
conferințele mute ale dorului)
la fluturii din stomac
nici cum ciorpacul absențelor
i-a vânat deja pe toți
nici că nu știi cum de ești închis
(fiindcă atunci
când inima nu mai poate iubi
înalță ziduri)
am vrut de fapt să scriu
un manifest pentru sănătatea ignoranților
(supraviețuitorii prezumției de iubire)
dar prea multe clișee
sufocă foaia
iar pixul meu (uite-l)
este precum bărbații ăia indeciși
de care parte a penisului stea
și e vorba de fapt, doar despre dubii
unica certitudine (filozofică aproape)
cea mai incredibilă certitudine
este doar moartea
iar asta ție
nu are cum să ți se întâmple
nu-i așa?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Poveste veche

Am încălecat pe cal
Și-am ajuns într-o poveste
Cum o alta nu mai este
Dela Decebal.

Se făcea că-n lumea dacă
Între marile hotare
Viețuia unu'-ntr-o stare
Afrodiziacă.

Foarte gras era Vomyllus,
Vesel, și era în stare
Să-l facă râdă tare
Chiar și pe Coryllus.

Cu privirea-i acvilină,
De pe tronul său de rege,
Încerca, se înțelege,
Ca să se abțină.

Dar putea? – cu gura plină,
Povestea cum el cu vărul
Căutaseră-adevărul
Într-o bute plină

Cu un vin adus de-acasă,
Căci la neamul lui din Roma,
Nici tăria, nici aroma,
Nu-i de viță-aleasă.

Au băut întreaga noapte
S-au distrat, au tot zis "Ave!",
I-au servit vreo zece sclave,
(El a avut șapte.)

S-au spălat într-un thermarum,
Și-au plecat viziteze
Roma, să se ușureze
Pe la buzunarum.

Sau, mai bine, în chimir,
Poartă-așa ceva la piață
Ca facă la hoți față
După vreo poșircă.

A făcut, cu mintea trează,
Trei afaceri cu romanii,
de-acolo-și face banii:
‘I-aprovizionează.

Cu un Vomyllus în vervă,
N-apuca nici să se-nfrupte,
Râdea regele pe rupte,
Fără vreo rezervă.

Pentru el romanii-s doară
Soldățoi fără morală;
Tarabostes-ii de fală
Sunt aici, în țară.

Ei vor doar s-adune lauri,
Tribul lor mult prea războinic
Și-a dorit rege destoinic
Pe alte coclauri.

Fostau toți niște comati
Ce-au plecat demult din țară
Ca prade pe afară
Ca niște pramatii.

Legea tribului străbun e
Ori uitată, ori schimbată,
Căci se uită ca să bată
Popoare mai bune.

Au ei niște zei, dar banii
Sunt cei la care se-nchină,
Om fi veri, vorbim latină,
Dar ei sunt... rromanii.

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De... scriere

Sunt parcă incapabil
mă-nvăț minte
dintre atâtea experiențe;
ce oamenii, tot noi,
c-un implacabil
ce nu se dezminte,
ne facem zilele după pasențe...
doar cum ne pică, aleatoriu,
de-a lua fără de-a da-napoi,
de-a face viața altuia un purgatoriu.

Și mă încred cu obstinență
în fiecare, cu onestitate
crezând că totu-i lin,
decurge de la sine
așa cum trebuie când faci doar bine
și-aștepți returul; o prezență
de minimă moralitate
ce-ar putea preschimba destin...
Câtă, câtă credulitate,
pedeapsită de drept într-o fatalitate.

E lumea parcă invers,
nu ce-o știam de la părinți;
cu zâmbetul pe buze petrecută,
printre prieteni...
Parcă-i văd și-acum
cu chipuri ca de sfinți
ce nu știau cuvânt "pervers"...
altminteri n-aș fi fost un oarecum,
n-aș fi dat sufletului pinteni
pic împins în deznădejde, în derută.

Sunt poate un neadaptat,
nu-s "up datat",
smuls dintr-un "poll"
ce astăzi nu mai are niciun rol;
o anacronică eclocvență
-că tot se judecă potență,
forța, dominare, avuție-
tot ce-i știut că-n moarte n-o să ție...
criterii unice de notorietate
ce nu le am nici eu și-a mea posteritate...

Sunt "error page", tipar de veche anatomie!

Nu mă uitați!...
Riscați fiți la fel
niște neisprăviți,
în loc draconic țipați
că voi sunteți cei blestemați
vă mascați, simplu... țânțar
din anofel?!
... Mortal înțepați,
faceți lumea un insectar!

poezie de (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,
parcă știu dinainte, fără nimic să știu, mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep mă spun lumii cine sunt, sunt
și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăț, mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi
și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel
ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model
imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă și ne vorbim
amândoi într-un colț
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare și cum el nu sela o parte
încercăm facem ceva
îți mângâi pe sub masă genunchii
și atunci se întâmplă mă privești într-un anume fel
și parcă vrei altceva
tot mai mult

și
cât de greu îți vine spui
și câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul și spune
și tu îl crezi
și crezi că e bine

e vară mulți merg la mare și se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puși pe grătar
te doare sufletul
îți arde inima
dar nu din cauza asta

e și ăsta un punct de vedere
numai vederea îți poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deștepți decât noi, ei
știu într-adevăr iubească
pe când noi

și o insectă ar ști ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i așa
după furtună doar pietrele mai rămân
și sunt atât de tăcute

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i și fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viață și nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferența între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieții plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neștiută, un... "Iată!".

poezie de (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-ai "v"...

Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.

Și pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că așa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună
mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci fiu primul acceptat măcar la el
Așa fără de pană a prostului, fără penel!

Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Nu cumva starea lui are vreo legătură cu tine, într-un fel sau altul?
Lia: Nu, bineînțeles. Cum ar putea avea vreo legătură cu mine?
Stela: Nu știu de ce, dar așa mi s-a părut mie. Dar lăsăm chestiile astea. Acum nu mai putem schimba nimic, deci n-are rost intrăm în amănunte. S-a întâmplat și gata! Vom încerca îndreptăm ceva. Fii liniștită! Nu le voi spune celorlalți nimic despre toate astea. N-ar avea rost. Acum plec. Mă întorc seara. Ai grijă ce faci! El nu se va trezi până vin eu înapoi, deci, nu-ți va crea probleme. Trebuie doar să-i scoți perfuzia, când se va termina soluția perfuzabilă. E simplu.
Lia: Bine, Stela. Mersi pentru tot.
Stela: N-ai pentru ce, drăguțo. Știi cât de mult țin la Luci; toți ținem la el. Am impresia că... Și tu.
Lia: Sigur; și eu. Cum altfel?! Doar e și colegul meu. Te conduc.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruta spre singurătate

nu-mi invadez gând cu tristeți stau planton
Fiindcă nu știu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Și nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Așa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Și lumea-i azi sihastră, nu e la braț, de mână.

Or fi adolescența sau tinerețea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Și adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriți de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă și ei și ai nepoți
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cușeta în care vise-ți porți
C-un aliat de-o viață?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toți
Dar parc-așa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Și atunci mă plâng, deplâng, știe strănepoți
totu-i ciclu scurt... de-o viață nepătrunsă!

poezie de (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.

vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.

pierd și nu-i deloc patetic,
nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânditorul

Îmi caut veșnic alte definiții
Așa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiții
Și plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau și-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură pun nuanță,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Și de prostia etalată-n soi de importanță!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorința, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea și cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Așa cum și natura pare sau o fi? Nu știu
Și nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai ușor, fără obstacol ca-n deșert... pustiu!

Și câte exemple sunt, de "limpezi" reușiți... Ce fistichiu!

poezie de (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Definesc viață

Ce-o să mă coste lenea inerției!
Îmi pier timpul
cu ochi fixați aiurea,
neștiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconștient d-epuizarea avuției
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaște în vreun fel vrerea.

Oare tu cum numeri...
și ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porți pe umeri;
căci nu mi s-a propus
iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus modelez o scoarță,
scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoață
ce pare fără limite de timp, un bond!?

Mă păcălesc -și zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbătește...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocotește
fără numerar,
imaterial... nici cel puțin un cuget.

Înseamnă "sunt"... "lipsă",
și nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aș piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur așa-zisă...
o ideală, interzisă...

Oare
sunt eu
... sau e doar viața
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheața,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuș... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.

Și-n fond greșesc,
nefiind... n-am cum nimic să definesc!

poezie de (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Remake

Cât timp mi-a luat -nvăț cum azi se scrie
o poezie
în proză,
că-i la mare modă,
o adevărată nebunie
ce constă în a nu mai respecta vreo regulă; cum nu doar roșie e roză,
e îndeajuns a se așterne fluid pe hârtie
în metafore
-ce pare că sunt singurele agreate-
cel mai adesea nespunând nimic, doar încâlcite,
căutate,
pentru-a induce un fel d-efervescență
colectivă
fără de criterii, nelimitativă
ca o pustulă
ce germinează
din haloul roșu inflamat;
puroiul ce se sparge
ș-invadează
ca-ntr-o metamorfoză
binele sau bunul stabilit deja cumva valoric,
prefăcându-l într-o sursă de înțelepciune,
așa cum din microbi sau din tăciune
se-aprinde imediat
aproape euforic
spuza,
sau germenul, ca bobul de orez,
ce-i inundat de apă
și devine crez
la o planetă aproape
îndoliată
care-și mușcă buza...
... prea des și când e prea târziu,
după ce a produs deja inechitate
prin care-a pus alături geniu-ageamiu...
sau poate
e o părere numai, pură, personală
și-i altfel spus, o nouă dezordine universală
ce va descătușa vechile reguli imperfecte,
chiar de-s neordonate,
sub girul că-n fond ce-i esențial
este diversitate
într-o râvnită, eterna libertate...
Și-atunci de ce să nu mă-ncerc și eu cu a mea sinceritate,
ăsta-i adevărul; fiu, precum și alții, exponențial fatal?!?

poezie de (14 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Kung fu

Părea o zi de "dolce far niente"
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la țanc, un fel de "Pâs!"
Și... cum să vin la Ea cu argumente?

"Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Și ia din debara un bătător,
nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu... mai faci un pic, de mușchi, paradă".

"Ok!" - în gândul meu: "Ce mare brânză!?" -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Și, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis scap și de ceva osânză,

Ba chiar de niște catecolamine,
s-or fi adunat de când tot stau
Și, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

Am dat covorul, ușurel, de-a dura
Și l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,
De mă simțeam un Hercules fudul,
Cu gândul: "Să înceapă aventura!",

Căci mintea mea deja făcuse planul:
Pe bietul meu covor am să aplic
Tot ce-am văzut prin filme și nimic
N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

L-am aruncat afară, în zăpadă,
De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,
Sau al lu' ăla, galben, rubicond,
Ce face,-n tot ce dă, pe loc cadă.

L-am apucat de-un colț cu mâna stângă,
Ca într-un film din vremea lui Van Damme
Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –
Îl căsăpea – tot praful înfrângă.

Am fost... nici nu mai știu ce personaje,
Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,
Când m-a strigat nevasta: "Nu mai vii?"
... Și am trecut la... a urca etaje.

De-atunci, să nu mai văd televizorul,
Că-n seara aia am simțit mor,
De oase, mușchi, de toate câte dor.
Și nu mai vreau kung fu nici cu... covorul!

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook