Tăcerea deveni aproape intolerabilă pentru amândoi. Spaţiul gol dintre feţele lor era ca un clocot de aşteptare şi jenă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deasupra capetelor lor, plutea un balon gigantic umplut cu lucruri care trebuiau spuse şi amândoi încercau să-l ignore privind în jos.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi clădiseră o prietenie defectuoasă şi nesimetrică, făcută din lungi absenţe şi multă tăcere, un spaţiu gol şi curat în care amândoi se puteau întoarce să respire când pereţii şcolii se strângeau prea mult ca să mai poată suporta senzaţia de sufocare.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ciudat să le vadă acolo, încă în viaţă, cu micul lor fragment de trecut comun care, dintr-o dată, nu mai însemna nimic.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefera ca fiecare lucru să pară la locul lui chiar şi când nu era.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ceilalţi îşi dădură seama primii de ceea ce Alice şi Mattia aveau să înţeleagă numai după mulţi ani de atunci. Intrară în cameră ţinându-se de mână. Nu zâmbeau, iar privirile lor urmăreau traiectorii divergente, dar era ca şi cum corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândea că şi cu fotografia era la fel, că acum ea captura timpul şi îl fixa pe celuloid, prinzându-l la jumătatea saltului său spre clipa următoare.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii de liceu fuseseră ca o rană deschisă, care pentru Mattia şi Alice păruse atât de adâncă, încât credeau că nu se poate cicatriza niciodată. Trecuseră prin ei ţinându-şi respiraţia, el refuzând lumea, iar ea simţindu-se refuzată de lume şi îşi dăduseră seama că nu era, în fond, o mare diferenţă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi îmbolnăvi şi dintr-o amintire.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mattia se gândea că el şi Alice erau astfel, două numere prime gemene, singure şi pierdute, apropiate, dar nu îndeajuns pentru a se putea atinge cu adevărat.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăia lenta şi invizibila întrepătrundere a universurilor lor, ca doi aştri care gravitează în jurul unui ax comun, pe orbite tot mai strânse, al căror destin limpede e acela de a se uni într-un punct oarecare al spaţiului şi al timpului.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detesta când acţiunile ei trebuiau să pară atât de iremediabile, de definitive.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea celui pe care nu-l iubim se depune la suprafaţă şi de acolo se risipeşte imediat.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea îşi lua ce voia, se agăţa de coincidenţe, puţine cum erau şi construia o existenţă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa dintre noi

Drumul dintre stele nu este degeaba
Şi nici măcar distanţa dintre noi.
În spaţiul acesta mă strecor şi exist,
Vin către tine, tind, iubesc, mă rog.

Dacă n-ar fi spaţiul gol, plin cu stele rare,
N-ar mai fi meteoriţi, îngeri căzători din cer,
Ci doar stele. Eu n-aş mai avea loc să iubesc,
Distanţa dintre noi nu mă sperie, mă cheamă.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 noiembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tatăl lui deschise şi, înainte să poată spune ceva, îşi zâmbiră, fiecare contemplând schimbările lăsate de timp.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo funcţiune impersonală, ca un semn pentru toţi şoarecii prinşi în cursă şi presupuşi a lupta împotriva curselor. Situaţia mea deveni într-adevăr incomodă: admiţând că aş fi izbutit să răzbat afară, ce m-aş fi făcut în tot acel spaţiu gol dintre miliardele de curse de şoareci născocite de Doctorul Mayow?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de cer

Aproape de cer
Privirea mea a întâlnit
Liniştea.
Era un ţipăt de vultur
Şi tăcerea grea a stâncii.
Paşii m-au purtat
Pe oglinda în care se vedeau
Brazii, şi în spatele lor
Sufletul meu, mare,
Ca o pânză goală.
Atunci pe ea am pictat
În culori liniştite
Viaţa

poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa pură este prezentă Aici, Acum, nu acolo sau atunci. Conştiinţa Pură este pretutindeni, însă nu poate fi zărită dacă privitorul poartă ochelarii minţii. Pentru a vedea dincolo de forme, este necesar să fii liber de forme, iar când vei fi liber de forme, formele te vor îmbrăţişa, pentru că tu le vei oferi spaţiul necesar în care ele îşi pot reaşeza paşii. Căci niciodată sunetul nu va merge acolo unde nu este loc pentru el. Tocmai de aceea, Liniştea este spaţiul liber - spaţiul gol - în care orice sunet se simte Acasă. Liniştea este Acasă. Spaţiul dintre forme susţine existenţa şi echilibrul formelor. Aceasta este Liniştea. Pauza dintre două sunete susţine existenţa şi echilibrul sunetelor. Aceasta este Liniştea. Eternă, tăcută şi smerită. Să fie oare un exemplu bun de urmat şi de către omenie?

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!