Robbie și Maroony
Sunt încă o copilă, rău și atât de rău, de rău brunetă,
născută crud o iarnă grea, din părăsita o grea mamă
frumoasă, culmea albinoasă, o blondă șic, un pic egretă
cu ceva bej-maron în păr, pe cap, mai mult pe coamă...
și-am ochii vii alb cu piper, ieșiți un pic, de expresivi,
și-am și cravată și de aceea-i de sunt așa de apreciată...
nu doar că nu-mi plac hoinăreli și nici masculii posesivi,
dar și că ascult mereu, cuminte, cu cap și mintea aplecată,
la orișice cuvânt ce simt și-aș ști că mi-este adresat...
se pare firea care-o am încântă mulți, pe gazde, o lume,
chiar zvăpăiată de-s în brațe, că n-am avut niciun dresat
și totuși știu deja o groază; străini, părinți și atâtea nume....
... Stai, sunt și eu, ciocolatiu-nchis pe botul meu de față,
născut la fel pe-un frig năprasnic, ce l-am memorie în minte,
rămas la fel, orfan de mic, când mai sugeam, oh, ce mai viață,
de mic copil cu bunul simț, timid, alert, dar și cuminte...
iubesc nespus pe sora-mi Robbie, părinții mei cei adoptivi
-că nici în minte n-am de-un tată, seamăn și dacă o fi fost,
c-așa se-ntâmplă printre-ai noștri, egoiști, trecători parșivi,
doar încurcând femele-n cicluri, așa ca să le strice rost-
pe mama adoptivă... în plus cu lapte zi de zi, în seringă,
când încă n-aveam niciun dinte și m-a învățat numai iubire,
cu caldul de piept, cuvinte dragi, pătuț făcut cum o carlingă
să nu cumva să îngheț, din pleduri... mirosu-i iz... ce amintire!
Și atât de fericiți eram, din gesturi, vorbe de prisos,
doar veseli, sprinteni amândoi, lăsând doar timpul să aștepte;
iubire s-ai, să dai cinstit, de vrei din minimul prinos,
credință, nu din școli deșarte, ci de-nvățatul de pe trepte...
dat dragoste, nu recompensă, încă de mici, dar devotați,
c-aveam, se pare-n sânge, în spirit, că mic este iubit de mare,
că lumea-i plină de mult rău, dușmani, de atâți destrăbălați...
... O zi aiurea, piaza rea ne-a rupt din veșnica visare
de viitor, ce-l câștigasem demult, părea prestabilit,
când neștiut a luat-o o zi, pe Robbie, în brațele lui, tânăr
și schimb de loc, la altul nou, părea ușor... Ne-am păcălit!...
Mă părăsind cu ochii umezi, doar lăcrimând pe un alt umăr...
Nici rugile ardente, mute, n-au fost 'ndeajuns ca frate-soră,
rupți, doi, dureri s-oprească în pieptul smuls ca și din mine,
că nimeni n-a văzut tristeți, în amurg de prea târzie oră,
când cald nu mai simțeam nicicum, n-aveam nici sângele în vine;
mi se topise suflet tot, eram doar fratele stingher...
nici masă n-am vrut să mă-ncânte, am rămas singurul și trist,
zile la rând, nopți nedormite, cu ochii duși doar înspre cer,
tot în suspine, că oh noi n-avem, nu știm dacă există Christ...
... dar aud voci și-un sunet drag, mie-mi apare, un cunoscut;
o văd pa sora mea cea scumpă, se ghemuind în brațe; a adus-o,
cel ce deunăzi doar o luase... slăbită, ochi duși, "râs" dispărut
și toată grija, acum, purtată în zadar a fost, noaptea a răpus-o!...
Nici plâns nu am și-așa-s mic și nu mă simt că-s așa moale,
pe zi ce trece tot mă pierd, parc-aș avea și eu ceva;
i-aud vorbind să-mi facă multe, că-i rău de boli ce dau târcoale
și-s tot mai slab, de abia mai văd pe-ai mei cei dragi, ori careva...
ce-mi strigă surd, cu glasu-n tremur și-i așa cald, cad din picioare,
întins stau, vlagă dusă; negru e tot mai dens, îs doar imagini
și mi-este atâta de târziu... pe soră o văd, plâng, e înserare...
... sunt eu acum, cel care scriu, mâzgălesc lacrimi printre pagini,
un manuscris de cățeluși, pierduți nedrept; i-am stând pe scoarță
și-n inimă, că îmi bat cu mine, îi am chiar trup de-or vrea, cât sunt,
lipiți etern cât voi mai fi înspre neașteptata moarte, hoață
ieșită din hazard, să poarte sublim în neant, de-un crud pământ...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
- poezii despre mamă
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Copil încă
E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.
Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...
Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.
Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ziua de naștere
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre păcăleli
- poezii despre promisiuni
- poezii despre jucării
- poezii despre gură
- poezii despre existență
Gând ultim, de ursuleț
Sunt obosit peste măsură de atâta vâlvă nestârnită,
că doar eram pierdut puțin, n-aveam la vârsta neîmplinită
nici de un an- n-aveam idee, că vizită nu pot să fac
să văd și eu umani umblând și să le arăt... și eu îi plac...
sau, nu mai știu, poate naiv crezusem că e ca-n pădure,
printre ai mei, ce ne adoram, adunam fragi, poamele, mure,
că-s parfumate și, mâncam, ne iubeam toți, că răbdători
nu știm de răzbunări, de ură, nu ne atacăm... avem valori,
nu facem rău, de rău nu este, ne protejăm și noi de moarte...
cum mama ne-a învățat demult, când încă ne mai dădea lapte
și ne ținea la piept cu cald, ne mormăind din a sa viață;
cum este grea și să fim buni, chiar mari... de vom derula ață...
E crezul meu, de mic sălbatic, nevinovat, de ursuleț
așa, picat în agonie lovit de-un glonț nicicum răzleț
-dintre, ce nici nu mai văzusem, nu sunt încă ajuns isteț-
de-un foc de pușcă descărcată, deși eram speriat, naiv,
nu-mi propusesem, că nu știu, cum nu știu nici ce e motiv,
doar îndrumat de bun, ce-am simț, lăsat așa, intuitiv,
mă știind pur, fără de apărare, numai credul în aventură,
ca un copil, un pic prostuț, neștiind că dacă dau o tură
prin lumea nouă, cea din jur... te-oi părăsi, dragă natură...
Din Sibiu, ursulețul mic, agonic, 'ntr-o bătătură.
PS.
Într-o țară, a mea, unde-i cinstit delapidare,
Unde omor, viol, hoțiile îs onoare...
Printr-un oraș, într-o curte anostă, oarecare,
În ghiveci de lut, prăvălit cald lângă o floare,
Un ursuleț, însângerat de-ai mei, popor... se moare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 octombrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre urși, poezii despre moarte, poezii despre învățătură, poezii despre vârstă, poezii despre valoare, poezii despre sperieturi sau poezii despre păduri
Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre plimbare sau poezii despre ore
Lumina din viața mea
Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Și cu toată lume eram doar o străină.
Eu mergeam încet pe drumul cel greșit,
Cu ochii împăienjeniți și plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Și m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.
În viața mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greșit, și-am suferit odată din iubire
Și pentru aceea rău am rămas și-am plâns.
Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simțiam că mor,
Dar prezența ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.
Și uite azi pășesc cu biruință
Și mă îndrept în viață mai departe,
Dar ție-ți spun că poți avea credință
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.
În tine am găsit încrederea deplină
Și orice aș simți îți mărturisesc
Ai apărut în viața mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o și astăzi o iubesc!
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre prezent, poezii despre încredere, poezii despre viitor, poezii despre stele sau poezii despre ochi
Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre negru, poezii despre trup și suflet sau poezii despre trecut
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre simțuri, poezii despre plăcere, poezii despre gânduri, poezii despre foc sau poezii despre fericire
Cățelușii
Cum bine tot se știe că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulți,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculți,
Chiar gemeni de produc, au toți din exemplare.
Așa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogățit cu cinci micuți căței
Și albi și gri, negruți, pătați, toți derbedei
La fel, chiar de-s doar fete și unul doar bărbat.
Sunt toți o molfăială de țâțe, chiar lătrând,
De o cățea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.
Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roșcat negru
Iar cea mai dolofană e-o cățelușă gri
Dar și cu alb pe burtă și pete negre vii...
O bulă păr de pluș, rotundă pe de-a-ntregu.
Și-i ger năprasnic iar și-s mici și răbdători,
Le-am pus hăinuțe multe să aibă cald un pic
Și plâng des zi și noapte; că unu-i rău de mic
Și sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.
Răul de-acum începe că-i am pe toți ai mei
Și am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toți... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.
E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poți oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poți iubiri să smulgi
Și micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre alb, poezii despre bine și rău, poezii despre tragedie sau poezii despre sâni
Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre religie, poezii despre protecție sau poezii despre Olimp
Sunt și eu ca voi...
sunt și eu ca voi, un om cu noapte și de toate,
nu sunt poet și nici n-am fost, înșir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar și sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte
când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopții îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neștiință,
cuvintele, pe-un rând și-un rând, poate vă e de trebuință
nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăți, de clpe, ce-am trecut prin viață
și vreau să râd, și vreau să plâng, așa trăiesc și eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine
de m-ați vedea, o clipă doar, ați înțelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă așteaptă
și râd de voi și râd cu voi, apoi iar râd, chiar și de mine
și fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea rușine
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre ignoranță, poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre râs sau poezii despre rușine
Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre păr blond, poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre visare sau poezii despre teatru
Singur
Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de ușor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.
Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!
Și-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ți dau... că poți să mori;
Așa mi-ai spus, o rugăminte!
Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg și doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să șterg!
Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?
Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din brațe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...
Când chipul încă îți visam,
Zăresc printre arbuști, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre flori, poezii despre vulturi, poezii despre parcuri sau poezii despre nebunie
Separare de întreg
Îmi iau încetinel bagajele din mine
Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine!
Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu știu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu știu de-i nou, sau bună... stare!?
În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu știu nici data, nici condiții de contract
Și tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăț... Un joc de quiz!
Împlânt din simțuri ce-ncă țin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nșele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!
Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simțuri, ce-s mai multe,
Să știu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.
În ultimă instanță suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aș putea fi ca și-alții nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!
În cursa care sunt și-alerg și-s îngrădit
Și m-am iubit și-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorințe, locuri, o cernită emfază
Și mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!
Îmi rescriu lanțul de-ntâmplări iar neștiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se cățărând pe stâncile abrupte.
Îngheț, irig din apa-mi și mi-aștept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre stânci, poezii despre plată sau poezii despre libertate
Suprema mreajă
... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, așa la o șuetă
și m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă,
cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alții... altfel, dacă mai dau fără să ceară, mai crează fericirea,
iar bunătatea, ce-au primit-o-n dar, dacă o răspândesc, OM mai există
și gândul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine... de suflet mai persistă,
să nască pururi puri urmași... să-i îngrijească precum șoimul mesager,
să ducă crez că LUMEA-i mică rău de tot, ca să-și mai facă rău, e-un punct pe cer...
că-i este greu și lui, cu atât neant, să ne mai poarte atâta grijă, deja ne-am făcut mari
și nici pericol nu ne Paște, căci ne-a dat El un fiu martir, să n-avem adversari...
și-ntr-un final mi-a spus că pot să-l cred, să nu mă îndoiesc că ne vrea bine
sincer, nerăstălmăcit, iar dacă ură vrem, ne lasă-n plata sa și nu mai intervine,
fiindcă așa se spune; "nu poți lumina ce-i clar, căci nu se vede raza, doar se simte
de o lași să treacă, să dezghețe frost, că întunericul se învinge doar cu... minte!"...
... așa că i-am răspuns că-i totul precum vrea, că-s numai eu greșeala,
că nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, mă închinând numai doar când boala,
sau nenorocul meu, în egoismul de-a fi cel ce reușește, cere, chiar cerșește,
uitând că spirit spune; "dacă vrei să ai, nu cere, lasă-te pe tine, dăruiește!"...
... și-am rămas singur, pe neașteptate, în noaptea lunei pline, stând pe plajă
cu ochi lucind spre apa ce se varsă-n cer... ce i se spune orizont... A fost o vrajă!...
... iară pe lanțul de la gât, în loc de cruciuliță am un cuvânt, lucind ca diamantul... "mreajă"!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre sinceritate sau poezii despre sfârșit
Întâia întâlnire...
... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre sunet sau poezii despre suferință
Omul și fapta
Din viața mea am rupt bucăți și-am împărțit la fiecare,
fără să am prejudecăți: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărțeam și alții m-au luat de prost!
Eram un visător ciudat, credeam în pilde și povețe
și mulți de mine-au profitat că eram bun și cu blândețe!
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
și proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă!
Din cărți mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viață,
dar m-amăgeam așa mereu, umblând cu visele prin ceață!
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun și mare cât un baobab!
Și risipind mereu avutul ajuns-am și eu la strâmtoare,
că toate mi s-au dus ca vântul să văd și viața ce chip are!
S-au depărtat cu toți de mine când n-am avut ce să mai dau
și-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam!
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoșteau,
că nu prieteni câștigasem, ci doar dușmani ce mă loveau!
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri și ca pe-un câine mă-ncolțeau!
Vedeam acum o altă viață, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe față, dar nu o mai puteam iubi!
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur și pustiire-mi fu în fire,
că Viața devenise ciur, din bunătate și iubire!
Și, poate, numai Dumnezeu mi-o mai fi plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalți doar mă priveau cu silă!
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai știe
sau, poate, încă stau în Noapte și-mi picur Viața... pe hârtie!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie sau poezii despre prieteni și dușmani
Omul și fapta (după Neagu Vasile-Scânteianu)
Din viața mea am rupt bucăți și-am împărțit la fiecare
fără să am prejudecăți: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărțeam și alții m-au luat de prost.
Eram un visător ciudat, credeam în pilde și povețe
și mulți de mine-au profitat că eram bun și cu blândețe.
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
și proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă.
Din cărți mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viață,
dar m-amăgeam așa mereu, umblând cu visele prin ceață.
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun și mare cât un baobab.
Și risipind mereu avutul ajuns-am și eu la strâmtoare
că toate mi s-au dus ca vântul să văd și viața ce chip are.
S-au depărtat cu toți de mine când n-am avut ce să mai dau
și-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam.
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoșteau,
că nu prieteni câștigasem, ci doar dușmani ce mă loveau.
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri și ca pe-un câine mă-ncolțeau.
Vedeam acum o altă viață, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe față, dar nu o mai puteam iubi.
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur și pustiire-mi fu în fire,
că Viața devenise ciur, din bunătate și iubire.
Și, poate, numai Dumnezeu mi-o fi mai plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalți doar mă priveau cu silă.
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai știe
sau, poate, încă stau în Noapte și-mi picur Viața pe hârtie!
poezie de Petre Prioteasa, după Neagu Vasile-Scânteianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din când în când...
Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre singurătate sau poezii despre păsări
Eu, pe din... afară
Am lecția de studiu despre un mine trup
Și mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Și, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.
Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neașteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.
Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înșel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanțele pe ținte.
De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Și-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre surprize neplăcute, poezii despre surprize, poezii despre revoltă, poezii despre noroc, poezii despre nisip, poezii despre lecții sau lecții de engleză
N-am să uit
N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.
N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubești.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăiești.
Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ți-a ieșit în cale...
Totul a fost amăgire.
Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.
N-am să uit dulceața gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din lațul urii
Și-am intrat în desfătare.
Nu din gelozie-ți spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.
poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre viață, poezii despre sărut, citate de Dumitru Delcă despre sărut, citate de Dumitru Delcă despre iubire, citate de Dumitru Delcă despre gură, citate de Dumitru Delcă despre fericire sau citate de Dumitru Delcă despre cuvinte