Vorbitul în pat

Vorbitul în pat ar trebui să fie floare la ureche
Pentru cei care dorm de-amar de vreme-alături:
Efigia a două persoane apropiate şi oneste.
Totuşi, din ce în ce mai mult, timpul se scurge-n tăcere.
Neliniştit şi discontinuu, vântul dincolo de ferestre
Adună şi dispersează nori de culoare gri-murdar
Şi oraşe întunecate se înalţă deasupra zării.
Nici unuia dintre ei nu-i pasă de noi. Nu ne este clar
De ce la această distanţă unică de singurătate
Devine tot mai dificil să găsim cuvinte
Care să fie-n acelaşi timp şi tandre şi adevărate,
Sau şi crude şi neadevărate.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema aşteptărilor nesatisfăcute în căsnicie este în primul rând o problemă de stereotipuri. Fiecare fiinţă umană de pe această planetă este o persoană unică. Din moment ce căsnicia este inevitabil o relaţie între două persoane unice, nicio căsnicie nu va fi exact ca o alta. Totuşi, avem tendinţa să ne căsătorim cu viziuni explicite a ceea ce ar trebui să fie o căsnicie "bună". Apoi suferim enorm încercând să forţăm relaţia pentru a corespunde stereotipurilor şi din vina nevrotică şi mânia pe care o trăim când nu reuşim să o scoatem la capăt.

citat din M. Scott Peck
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prietenie perfectă nu o poţi împărtăşi însă cu mai multe persoane, după cum nu poţi fi îndrăgostit simultan de mai multe persoane(căci dragostea seamănă cu un exces, iar o asemenea stare nu poate fi atinsă în mod natural decât faţă de o singură persoană). Ar fi, de altfel, dificil ca maî multe persoane să trezească în acelaşi timp un sentiment la fel de intens în acelaşi om;şi fără îndoială că nici oamenii virtuoşi nu sunt uşor de găsit. Ca să nu mai vorbim că trebuie să capeţi experienţă în cunoaşterea prietenului şi să intri în intimitatea lui, lucru încă şi mai dificil. Când însă mobilul prieteniei îl constituie interesul sau plăcerea, poţi fi pe placul multora, căci oamenii de acest fel sunt numeroşi, iar pentru a aduce servicii nu este nevoie de timp îndelungat.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticile neghioabe ale muritorilor însoţesc de mii de ani chiar şi acţiunile misterioase sau manifestările uluitoare ale lui Dumnezeu Tatăl care sunt evidente pentru cei înţelepţi. Aici pe pământ, nimeni - fără excepţie - nu poate să placă la toată lumea în acelaşi timp. Nici măcar Dumnezeu nu întruneşte unanimitatea absolută în această lume. Dincolo de toate criticile, adevărul obişnuieşte să biruie întotdeauna, indiferent dacă noi vrem sau nu aceasta. Timpul, care până la urmă supune aproape totul în manifestare, face să crească în mod inevitabil valoarea operelor spirituale, frumoase, bune şi adevărate pentru că ele sunt într-un anume fel tangente cu eternitatea.

Gregorian Bivolaru în Gânduri inspirate
Adăugat de SerjSatyananda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc,
Stele, sus, în ceruri dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, nu mă dumiresc
De ce mă încearcă-ai dragostei fiori.

Căci, firesc, în toamnă, când frunzele mor
Dragostea-i mai stinsă ca în primăveri...
Acu-i vremea-n care sentimente dor –
Toamna-i anotimpul marilor dureri.

Eu, ca nimeni altul, sunt îndrăgostit
Şi de vocea-ţi caldă şi de trupul tău
Şi pentru iubire-s gata – pregătit
Şi dorinţa mi arde inima mai rău.

Ochii tăi, iubito-s stele ce străpung
Ceaţa din ferestre şi din ochii-mi trişti...
O, dar cum putea-voi la tine s-ajung,
Când tu-ndepărtare, prin străini exişti?

Hai, trimite-mi gânduri de dorinţă, doar –
Dacă-n braţe calde nu pot să te strâng...
Potoleşte-mi dorul cu-al tău dor, măcar,
Ca-n singurătate-mi, trist, să nu mai plâng.

Oare, vreodată, cândva, vor veni
Zile, împreună, să fim amândoi?
Când, într-o fiinţă, ne vom contopi –
Ca să facem, dulce, doar un trup din noi.

... Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc –
Stele, sus, pe boltă, dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, ce mult te iubesc,
Pătimaş şi tandru – pân' se ivesc zori...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc,
Stele, sus, în ceruri dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, nu mă dumiresc
De ce mă încearcă-ai dragostei fiori.

Căci, firesc, în toamnă, când frunzele mor
Dragostea-i mai stinsă ca în primăveri...
Acu-i vremea-n care sentimente dor –
Toamna-i anotimpul marilor dureri.

Eu, ca nimeni altul, sunt îndrăgostit
Şi de vocea-ţi caldă şi de trupul tău
Şi pentru iubire-s gata – pregătit –
Şi dorinţa mi arde inima mai rău.

Ochii tăi, iubito-s stele ce străpung
Ceaţa din ferestre şi din ochii-mi trişti...
O, dar cum putea-voi la tine s-ajung,
Când tu-ndepărtare, prin străini exişti?

Hai, trimite-mi gânduri de dorinţă, doar –
Dacă-n braţe calde nu pot să te strâng...
Potoleşte-mi dorul cu-al tău dor, măcar,
Ca-n singurătate-mi, trist, să nu mai plâng.

Oare, vreodată, cândva, vor veni
Zile, împreună, să fim amândoi?
Când, într-o fiinţă, ne vom contopi –
Ca să facem, dulce, doar un trup din noi.

... Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc –
Stele, sus, pe boltă, dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, ce mult te iubesc,
Pătimaş şi tandru – pân' se ivesc zori...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i pot înţelege pe cei care se învârt în jurul universităţilor americane, încercând să explice modul în care se scrie poezia.

citat din Philip Larkin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la uşă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aştept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranţă
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubeşti printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus şi ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranţă,
Dragostea mă ţine în viaţă...

poezie de Manuel Gabriel Danca (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cica 4,5 miliarde de ani de când din "CHAOS"-ul începuturilor s-a născut acest Pământ, pe care îl locuim noi, oamenii, împreună cu alte milioane de specii de vieţuitoare, de la cele mai simple bacterii până la rudele noastre cele mai apropiate – maimuţele antropoide, cu înfăţişare care nu este prea departe de a semenilor noştri. Mult şi totuşi puţin timp; mult pentru viaţa planetei noastre, puţin pentru cea a Universului infinit în timp şi spaţiu.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece

Cu cât etşi iubito mai departe,
cu atât sunt mai multe între noi.
Mă aflu acum la câteva stărzi, zece minute
şi zeci de amintiri distanţă de tine
şi îmi tot vine s-o iau în direciţa opusă ţie
ca să fie şi mai multe între noi
mai multe toamne şi ploi,
mai multe continente pe Pământ
şi mai multe aripi de plumb;
Apoi m-aş întoarce la tine
în mai puţin de zece minute,
te-aş găsi în pat dormind
sau la telefon vorbind
atunci te-aş lua în braţe
şi ţi-aş şopti la ureche
zece şoapte, zece minute:
între noi nu mai este nimic,
nici măcar un element bazic,
nici un dor, nici o poveste,
doar 10.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A inventa cuvinte noi ar fi, după Doamna de Stael, "simptomul cel mai sigur al sterilităţii ideilor". Remarca pare şi mai justă acum decât era la începutul veacului trecut. Încă din 1649, Vaugelas decretase: "Nu-i este nimănui îngăduit să fabrice cuvinte noi, nici măcar suveranului". Ar trebui ca filozofii, mai mult decât scriitorii, să mediteze la această interdicţie înainte chiar de a începe să gândească!

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei captivi în Singurătate, suntem cei care am părăsit sau care am fost părăsiţi. Nu este om care să nu cunoască pierderea sau despărţirea. Să nu îi uităm pe cei care sunt în prezentul nostru şi să ne amintim de cei care sunt în trecutul nostru. Fie oameni, fie animăluţele noastre.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

El este punct
şi în acelaşi timp infinit.
Puritatea Lui nu are nuanţe.
Rosteşte mereu
doar două cuvinte:
Să fie!... Şi e de ajuns
pentru că restul
există în gândurile Sale
care sunt peste tot
creând şi distrugând totodată
în numele desăvârşirii.
El este cel ce este,
în care a fost sau va fi
rămân tot este,
oriunde şi oricând
într-un inefabil totdeauna.
Îi place să se joace ca un copil
cu creaţia pe care bătrânul ce este
o admiră, întinerind-o mereu
cu tinereţea Lui veşnică.

poezie de Anatol Covali (12 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva în noi

Dincolo de cer,
Dincolo de noi,
E lumina dulce
La care tot mai sper,
Să ne inunde... împreună,
Pe acelaşi drum,
Cu aceeaşi lună.
În mister coboară
A câta oară
Dorinţă închisă
În conduită exemplară,
Ascunsă, complexă şi rară
Din dor lunecos,
Unde-a fost prinsă
Astă vară...
Afară plouă cu miere,
Afară plouă cu noi...
Imagini ca dintre stele,
Se tot reflectă în ploi.
Acelaşi abis ne recheamă,
Aceeaşi lumină de stea
Şi totuşi, n-am să ţin seamă,
Pentru că ea ne-nşela.
Nu ştiu de m-ai găsit în tine,
Nu ştiu de m-aş găsi în noi...
Dragostea mea îţi aparţine
Chiar de-ai trecut-o prin noroi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru care ţi se întâmplă devine învăţătorul tău. Secretul este să înveţi să te aşezi la poalele propriei tale vieţi şi s-o laşi să te înveţe. Tot ceea ce ţi se întâmplă este fie o binecuvântare, care este, în acelaşi timp, o lecţie, fie o lecţie, care este, în acelaşi timp, o binecuvântare.

citat din Polly Berends
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce tot ce există şi se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conştiinţa sa şi nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispoziţiile conştiinţei sunt ele însele lucrul cel mai important şi că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoţeşte în singurătate şi ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalţi. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală graţie propriilor gânduri şi imaginaţiei sale, în timp ce un prost se plictiseşte chiar dacă îşi petrece timpul numai în spectacole, serbări şi ieşiri în lume. Un caracter bun, blând şi moderat poate fi mulţumit în circumstanţe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău şi plin de invidie nu va fi mulţumit nici dacă este acoperit de bogăţii.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!