Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

mi-ar fi plăcut să mai rămân
măcar un anotimp
să asist
la naşterea unei lumi
în care intimitatea să fie
siguranţa de rezistenţă dintre doi

nu-i nimic

sunt un condamnat frumos şi
orice condamnat are un ultim cuvânt:

te iubesc

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucizi chiar dacă ar fi în favoarea unei iubiri pe care ai scrijelit ultima dorinţă.

aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă.Viaţa şi Moartea într-o singură clipă

La câteva zile distanţă
ninge cu furie
frigul se zvârcoleşte
sub anotimp
umbre şi scâncet de bob
o lumânare ghemuieşte liniştea
într-un colţ
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeţi

la capăt de anotimp
se odihneşte tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
aşteaptă apocalipsa

poate sunt singurul
ce aşteaptă cu atâta emoţie
ziua în care
toate anotimpurile
coboară în oameni

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma morţii

ziua în care mor oamenii
are forma unei lacrimi
este cea mai scurtă
zi de pe pământ
vine dar
nu se ştie când
mâine poate fi o altă zi
în care
voi găsi răspunsul
şi o voi numi
după numele tatălui meu
încrustat pe marginea
ultimei lacrimi
dintr-o clipă numai a lui
apoi îi voi face
un transplant de timp

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbrele unui alt anotimp

curăţ pământul de frunze
îl pipăi ca pe o rană apoi
măsor distanţa dintre mine şi umbră
şi-ncet cobor înlăuntru
în jur nimeni
parcă
a dispărut şi orizontul
cu fiecare zi
mă afund tot mai mult
îmi iau şi singurătatea cu mine
pentru atunci când lacrima
îmi va sculpta în piatră
liniştea
dintre ceea ce am fost şi sunt

un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

când zâmbesc pe jumătate
spun că mi-e bine
durerea se joacă de v-aţi ascunselea
golindu-mi dimineaţa de vise
nu-i bai
în strălucirea unei raze
am arhiva cu tot ceea ce am fost

azi mi-e dor de mine
şi mă caut

în cealaltă jumătate de viaţă
caut învingătorul
şi nu spun niciodată
că e prea târziu
mă plimb prin noaptea care
acceptă orice şi
pe oricine
din când în când
sunt lovit de o frunză
asta înseamnă că exist

şi tresar...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coliba mea de ceamur

Există un anotimp unde fulgii de nea
devin livezi înflorite
iar livezile se prefac în mirese.

Un anotimp în care timpul încremeneşte
într-amiaza unei zile toride
Şi amurgurile par nesfârşite.

Un anotimp unde frunzele căzute
sunt elegii care muşcă din suflet
iar brumele înfloresc cu arome de crini.

Un răgaz între anotimpuri,
în care îndrăgostiţii se transformă în ruguri
şi ard aprinzând aştri, precum zeii!

poezie de Vasi Cojocaru Vulcan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie de ce...

sufletul meu simte depărtarea
ca pe o durere ce
fierbe tăcut
sub poşghiţa vremii
nu mă încumet să o strig
acolo este locul ei

mă uit în oglindă şi
nu văd nimic
degeaba îmi revendic
ceea ce am pierdut
nici umbra
nu se mai agaţă de mine

şi ce trist

trupul mă debarcă
pe deasupra fiinţei
un alt anotimp
fără amprentă

dar nu-i bai

diferenţa dintre mine şi
celelalte lucruri
e doar
o virgulă pusă între
subiect şi predicat...
de fapt
e un simplu gest de intimitate
dăruit vieţii
pe care
n-am apucat să o trăiesc

Dumnezeu ştie de ce...

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O patrie şi un mormânt

trăiesc durerea unei patrii
ca într-un sacru legământ;
printre ventricule şi atrii
îmi curge-acelaşi sânge sfânt.

trăiesc, privirea mi-e departe,
spre marea mea, spre răsărit;
trăiesc şi în această carte,
de-atâtea versuri răstignit.

trăiesc aceeaşi melodramă
prin vise şi prin alte vieţi,
ca plânsul dorului de mamă,
ca roua unei dimineţi.

trăiesc cu ochii şi cu gândul
la ce a fost şi ce va fi;
trăiesc, când se termină rândul,
pe firul unei agonii.

trăiesc blestemu-nstrăinării
urmat de-acelaşi aprig dor;
necunoscut sau dat uitării,
pe care limbă vreţi să mor?

poezie de Ionuţ Caragea din Guru amnezic (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între el, Dumnezeu şi timp

întotdeauna am ştiut că
omul minte din cauza prostiei lui
şi asta ca să scape de singurătate
între cele două ticăituri de ceas
oftează şi o face des
undeva în inima lui
se cicatrizează o rană
ştiu că într-alt anotimp
e soare
dar nu-i pasă
întotdeauna a ştiut că
între el şi celelalte lucruri
există minciuna
şi că se împarte între el, Dumnezeu şi timp

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viceversa

mă zbat între marginile aceluiaşi vis
lăsat în izbeliştea timpului
şi sper să aflu valoarea vieţii
cu mai multe necunoscute
mizând pe dreptatea unei iubiri
începute cu stângul

mă zbat între marginile aceluiaşi timp
lăsat în izbeliştea visului
şi sper să aflu valoarea unei necunoscute
cu mai multe vieţi
mizând pe stângăcia unei iubiri
începute cu dreptul

oricât m-aş zbate
între marginile acestei lumi dintre lumi
între marginile acestui vis dintre vise
între marginile acestui timp dintre timpuri
nu voi afla niciodată calea care mijloceşte
drumul către inima ta

asta pentru că singurul adevăr care mi se permite
este stângăcia inimii şi dreptatea crucii

poezie de Ionuţ Caragea din Donator universal (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp dual

Pe mine mă cunoaşte femeia
care poate să cânte la două inimi,
ca la un instrument muzical
deşi, ocarina era demult inventată...
deşi, nu mai ştiu nimic despre acest anotimp dual
parcă ne-am cunoaşte din alt timp
aşa am ajuns să ne rostuim vieţile în altă viaţă
întrându-ne unei alteia, adânc sub piele
scriindu-ne pe rând, câte un monolog
mă bucur ca un copil care vede prima oară zăpada!
cred că acesta e ceasul însănătoşirii mele...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială, cea mai măreaţă revoluţie e legată de Numele unui Fiu. Revoluţie care îşi găseşte sorgintea în siguranţa în înviere. Revoluţiile nu le fac taţii. Le fac fiii. Dumnezeu a creat lumea, dar Fiul Lui a salvat-o. În Numele Tatălui recunoaştem autoritatea, în Numele Fiului realitatea.

citat din Vittorio Sgarbi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azil într-o cicatrice

aceleaşi semne aceleaşi distanţe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...

ştiu

pe margine de noapte stă agăţat
un păianjen
curând depărtarea va intra
într-un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofi vechi

Nu-i arunca, nu-i lepăda
la coşul de gunoi. Sunt plini
de pustietate şi de călătorii.

Au forma unei bărci, dar (tu spui) ce ape
le-au mai rămas pe care să înoate? Sunt nelocuiţi –
dar câte capitole din mine-s ghemuite-n ei?

Autobiografii – toate-ale mele,
cel care cutreieră peisajul fără drumuri al amintirilor.
Dar mai sunt amintiri care-abia aşteaptă să se nască

şi pustietăţi de îndurat.
– Nu le alunga. Eu stau în echilibru
între două timpuri, între două iubiri –

timpurile trecute şi cele pe care le voi întâlni, şi care-mi vor oferi
embleme ca aceşti pantofi vechi în formă de barcă,
o barcă de salvare, plină cu supravieţuitori.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!