Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ilarie Voronca

Tristeți!

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristețea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
și-aud cum crește neliniștea începutului de toamnă departe,
și cum aleargă păsările ploii, pe acoperișuri negre și se frâng.

E-aceeași amintire și-aceeași deznădejde veche.
Aș vrea cu brațele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
pășesc pe urmele trecutului nostru, cum aș merge după un om cunoscut,
și, totuși, nu-ți mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
și pomii în despletiri, își spun mâhniri știute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
și-mi simt gândurile, în pietrișul umed, căzute.

Așa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
și să-mi citești durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
și ochii tăi, pentru copilul tristețelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscolește cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâșâitul foilor pe care-s scrise atâtea povești dureroase.
...De departe vine prevestirea unui sfârșit apăsător,
și eu îmi port tristețea ca pe-un copil, prin săli de spital reci și întunecoase.

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Jurnalul sinuciderii" de Ilarie Voronca este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 33.25 lei.

Citate similare

Acasă

Îmi plouă și cald e în palmele tale....
Dar gândul n-ajunge, nu mi-e de folos
Aș vrea să le simt, să-mi ridice de jos
Și suflet si trup, plâng de jale.

Mi-e umed, uscați îmi sunt ochii de dor.
Ar vrea să te vadă, dar tu ești departe.
Stau tristă la geam și citesc într-o carte.
Ce carte? Nu știu. Despre vise, cum mor.

Mi-e vânt și mă suflă spre cer, nici că-mi pasă,
Cu tine aș merge și-acolo, oriunde de vrei.
Doar vino cu palmele tale să iei
Și suflet și trup și să mergem... acasă.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunzele aiurea

abia recunosc în vremea precară
nu-ți mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
țărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citești de pe fruntea
arborilor desculți

pașii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creștet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-așteaptă în gară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și nu știu cum să-ți spun

De-ai ști ce mult aș vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalț
Cu mâinile amândouă prind speranța ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieți doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ți spun cât îmi lipsește fericirea de a fi in doi
Si nu știu cum să-mpart tristețea ce pornește adesea către tine.
Deși a vrea să o alung stea cât mai departe, fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu știu cum să-ți spun ce tristă-i iarăși această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult și-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Așa cum am avut și ne-am pierdut precum Adam și Eva
în marele pacat!

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Final

Îmi sprijin o tâmplă pe-un vis ce-mi șoptește
Atâtea și-atâtea cuvinte prin piept,
Încât mi se pare că-n inimă-mi crește
Un vers nesfârșit, c-un final ce-l aștept.

Și-mi sună cuvintele-acelea a clopot,
Și bat darabanele-n sufletul meu
De parcă mi-e sângele-o mare în clocot
Pe care-s corăbii și-n ele sunt eu

Legat de catarge cu lanțuri de teamă,
Cu ochii în sarea din creasta de val
Ce vine, și urlă, și parcă cheamă
Să merg în străfunduri pe-un pat abisal,

Să duc în uitare albastrul de Lună
Și roșul de ziuă ce naște-n amurg,
Să-mi fie doar apa dorința-mi nebună
Și setea pe care în mine s-o scurg.

Îmi sună cuvintele-acelea a moarte
Și-mi cântă a clopot, și-mi urlă a val
Ce-mi crește în suflet o ultimă carte,
C-un vers ce -ndeamnă -i caut final.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Poem sincerității

Nu pot te uit!
în inima mea doar vânt
și tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, șoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele își va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
și cât ai fi de departe, blestemul iubirii naște în altă piatră
găsesc cuvintele și ți le șoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Degetele tale

Sunt degetele tale, subțiri ca niște vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ținut de gheață și de pârjol te mută
Ființa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

simt ca o femeie bătrână și săracă,
Plecată prin pădure strângă niște vreascuri,
Eu degetele tale, subțiri ca niște vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur și avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii și fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum alung primul gând și primul surâs
al dimineților mele...
când în el strălucești tu?
Cum opresc sufletul
citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port pașii...
încât să nu te mai pășească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum înăbuș oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
și freamătul..
când tu le ești singurul leagăn...?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aud cum vine dragostea

Aud cum crește visul din zâmbetul tău
asemeni unei flori râzând în soare
și pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în liniște,
obrazul, eu...
Aud cum doarme marea în ochii tăi
și zbuciumul ți-l simt, dincolo de culoare.
În ei văd o nimfă ce pe zei
îi lasă mereu muți,
în adorare.
Și simt, crescând în inima-ți,
speranța
așa cum orizontu-n răsărit
face crească în lumină, viața
când brațele la pieptu-ți m-au primit.

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârșit de lume.

Și simt în piept tot plumbul lumii
Și aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamn㠖
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor frânge
Și plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleac㠖
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeți vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruți tristețea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin...
Sub pomi ce-n vânt se zbucium㠖
Pe inimă sărută-.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau să-ți sărut făptura caldă
Căci tu îmi ești, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preț,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceți,
Te port în trup, în sânii albi și grei,
Cum poartă rodia sămânța ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfințit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Și port la gât, neprețuit șirag,
Strânsoarea cald-a brațului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în brațe, horbote subțiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu și-n vis.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Osana Luminii" de Zorica Lațcu este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Corneliu Neagu

Copacul

Copac bătut de ploaie și de vânt,
cu frunzele întoarse către stele,
puterea ta venită din pământ
o simt și-acum în gândurile mele.

Prieten drag, de cînd eram copil,
mi-ai legănat și gânduri și uitare,
ajuns cândva departe, în exil,
mi-ai fost balsam și dulce alinare.

De strajă-ai stat în amintirea mea
să port în sânge patria străbună,
nimic în calea dorului să-mi stea
de voi gândi în limba mea română.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cântecul ploii

Aș vrea să pot să-ți cânt, fiu cu tine
acolo unde ploaia se oprește
și soarele, în suflet, îmi zâmbește,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poți. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, șiroaie.

Voi revărsa tristețea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
și nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut fac surâsul să-ți apară.

Îți voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
așa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-și plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o așteaptă -i alinte,

Căci știu că-ți vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-și doresc iubirea.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Spune-mi

Spune-mi cum faci să-mi spulberi ceața de pe creste,
cum îmi faci frunzele să tremure
și trunchiul să-mi frământe nervos,
cum topești gheața, cum țâșnești în cascade,
cum opreșți cu pieptul ninsoarea ce cade
și o topești înainte să-mi atingă pământul,
cum îmi adormi fiarele pe pajiștea crudă,
cum faci stelele apară și să-mi lumineze lunca udă,
cum pleci cu răsăritul și te întorci cu apusul,
cum stai și-mi asculți suspinul și râsul,
cum te lași în voia undelor apei și îmi potolești firea sălbatică,
cum ai furat de la Soare acea frumusețe atică,
de ce pleci în faptul zilei și te-ntorci la înserare,
de ce iei vara cu tine la plecare?

poezie de
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi port pustiu prin noapte pasul

Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriș lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Și stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceață azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aștept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Și de la viață ce-aș mai aștepta?
Vreau numai liniște și libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci și totuși pieptul meu
fie încă plin de vlagă vie
Și să se-nalțe răsuflînd mereu.

Și zi și noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin și clar
Și foșnească-ntr-una, veșnic verde,
Deasupra frunții mele un stejar.

poezie clasică de , traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Timpul e ca un copil...

Roata vieții
trece prin ea
ca printr-o ploaie de toamnă,
cu păsări ce își netezesc cărarea
spre destinații de ele știute.
Timpul e ca un copil
ce joacă șotron
în ochii mei,
nu se încumetă sa taie iarba
rămasa la fel de crudă
în împrejurul buzelor
ce ți-au frăgezit în atatea nopți carnea...

Cum să nu îți iubesc mâinile,
când îmi culegi atât de tandru
toate ridurile,
sărutându-le ca pe niște duminici
întârziate?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El, primul bărbat

El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenței
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogolește ca un bănuț
Cheamă-mă îmi spune și râsul lui îmbracă în femeie ușoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Își lipește buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul pășeste tiptil privind în urmă
Am înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârșit.

poezie de
Adăugat de Valeria Tamas IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Afară e sfârșit de toamnă

Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.

Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.

Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer adună.
Eu întreb cam ironic:
O plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.

poezie de (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Crâșmaru

De ce?

De emoție nu mi-ai vorbit niciodată
la fel ca de dragoste, și totuși
o simt atunci când căușul palmei tale
îmi mângâie obrajii îmbujorați
ca ai unui copil fâstâcit...
De ce?
Nici de zâmbet nu mi-ai spus
așa cum mi-ai povestit de dor.
Și totuși zâmbesc.

Nu te voi mai lăsa să îmi reciți
din inima ta, pentru
deja
te simt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul toamnei pierdute

Vântul bând, îmide veste,
Toamnă, toamnă din poveste,
Cu alaiul tău de frunze,
Te apropii de sfârșit.

Știu, iarnă, c-ai vii curând,
Aud pomii, suspinând,
Vântul blând îmide veste,
Toamnă, toamnă din poveste.

Îmi dăruiești fericirea ninsorilor târzii,
O mână ce-mi întinzi, o rugăciune,
E visul alb și cald de împlinit,
Iubirea-i ce ți-o port la infinit,
Vântul blând îmide veste.

rondel de din Nuanțe de alb
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte și de visele neîmplinite,
îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
bucur de prieteni și suflete calde,
prin gândurile mele își face loc necunoscutul
pe care doresc -l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
ființă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
și înfloresc tulburați pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aștept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook