Dragostea de frumuseţe este inseparabilă de sentimentul morţii. Căci tot ce ne răpeşte simţurile în fioruri de admiraţie ne ridică într-o plenitudine de sfârşit, care nu e decât dorul arzător de a nu supravieţui emoţiei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii în sfârşit de ele, că au fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de snd ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este experienţa căreia nu-i poţi supravieţui altfel decât a nu mai putea trăi fără ea. Este sentimentul cel mai adânc din structura organică a omului cu tot ceea ce i-a fost dat să fie, irezistibilul neant care aruncă omul dincolo de orice închipuire.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice durere, absolutul morţii gustă devenirea, chinul nostru nefiind decât ispita, degradarea voluntară a întunericului. Şi astfel, suferinţa nu e decât un "minus absolut" al morţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi începi viaţa cu sentimentul morţii, ajungi să-ţi pară înaintarea în timp un drum spre naştere, un curs a rebours. Este ca un proces de recâştigare şi de refacere a etapelor vieţii. Mori, trăieşti, suferi şi te naşti, ar fi momentele acestei evoluţii răsturnate. Sau este o altă viaţă care se naşte pe ruinele morţii? Să simţi adică nevoia să iubeşti, să suferi şi să înviezi, după ce ai cunoscut moartea în tine. Nu există altă viaţă, decât după ce-ai trecut prin moarte. De aceea sunt transfigurările atât de rare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta-i dragostea: putrezire împreună. Alăturând cărnuri străine şi înfiripând fioruri din întâlnirile materiei, ea dă prilej plămadei de trup şi suflet să soarbă chinuri prin ocolul plăcerii. În zadar împodobeşte ea cu geamăt obişnuita tăvălire, ţâşnirea sonoră cu însoţire de sudori nu acoperă micimea întâmplării repetate.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş da tot universul şi pe Shakespeare în întregime pentru o fărâmă de ataraxic. Marele noroc al lui Nietzsche că a sfârşit cum a sfârşit, în euforie.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vezi, ridică la rangul de vedenie; ce auzi, la nivelul muzicii. Căci: în sine, nimic nu este. Vibraţiile noastre constituiesc lumea; destinderile simţurilor, pauzele ei.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexualitatea ne egalizează; mai mult: ne răpeşte misterul... Ea este aceea care, în mai mare măsură decât orice altă nevoie şi activitate, ne pune pe picior de egalitate cu semenii noştri: cu cât o practicăm mai asiduu, cu atât devenim mai asemănători: în cursul unui act recunoscut ca bestial ne arătăm, de fapt, calitatea de cetăţeni: nimic mai obştesc decât actul sexual.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nu mânca la fel ca ceilalţi este mai grav decât a nu gândi ca ei... Eu însumi sunt un maniac al regimului, dar, în comparaţie cu ei, am sentimentul că sunt un canibal.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, Guido Ceronetti - Infernul trupului (7 martie 1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mimează stângăcia sau prostia comicul este produs ca şi când ar fi vorba de un comic real, căci sunt îndeplinite condiţiile prielnice comparării care conduce la constatarea diferenţei de consum: prin aceasta nu devenim însă ridicoli sau demni de dispreţ, ci uneori putem trezi chiar admiraţie. Sentimentul de superioritate nu ia naştere la ceilalţi, căci aceştia ştiu că este vorba de o simplă simulare, ceea ce constituie o dovadă în favoarea independenţei principale a comicului faţă de sentimentul de superioritate.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am admiraţie decât pentru două categorii de oameni: pentru aceia care pot oricând înnebuni şi pentru aceia care în fiecare moment se pot sinucide.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nimicul absolut - ochiul ar crea pajişti, urechea sunete, mirosul miresme, pipăitul plăceri - căci dorinţele urzesc un univers, dezminţit necontenit de minte. Sufletul zice: neant, simţurile: voluptate.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este monstruos tot ce e unic şi trezeşte admiraţie, adică uimire, adică amestec de fascinaţie şi de teamă. Un monstru, chiar cumplit, ne atrage în chip tainic, ne urmăreşte, ne obsedează. Monstrul realizează în chip exterior tot ce e mai adânc în noi, este îngroşarea fantastică a calităţilor şi tarelor noastre ascunse. Monstrul este portdrapelul nostru...

Emil Cioran în Caiete II. 1966-1968
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este de o mie de ori mai multă complexitate într-o disperare absolută, decât într-o bucurie absolută.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare iubire sfârşeşte în extazul morţii, fiindcă de prea mult extaz, a sfârşit viaţa. Extazul e corosiv şi distrugător, fiindcă afectează centrul a tot ce este; el e suprema indiscreţie din iubire. După el nu mai poate fi nimic, fiindcă el sfârşeşte totul. Extazul sfârşeşte şi nesfârşitul morţii. Iubirea mistică este cel mai zdrobitor exemplu. De ce elanurile mistice le succedă un sentiment penibil de neant, o ariditate a conştiinţei? Indiscreţiile ultime ale extazului, imposibilitatea ca extazului să-i mai succeadă ceva în afară de nebunie.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul este incomensurabilul ca sugestie de moarte. Marea, renunţarea, munţii şi orga - în moduri diferite şi totuşi în acelaşi fel - sunt încoronarea unui sfârşit, care deşi se consumă în timp, destrucţia lui este totuşi dincolo de el. Căci sublimul e o criză temporală a eternităţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e o holdă de neînţelesuri, în care neghina e tot aşa de rodnică şi de strălucitoare ca şi boabele. Şi din neînţelesuri se ridică cel mai mare: un sfânt senzual.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!