Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ceea ce a fost scris cu patimă trebuie acum examinat cu un ochi critic, corectat, amplificat și, ceea ce este cel mai important, condensat pentru a se potrivi cu tiparele cerute de formă. Uneori trebuie să fiu nemilos, să distrug lucruri care au fost scrise cu dragoste și inspirație. Deși nu pot să mă plâng de puterea imaginației, n-am avut îndemânarea necesară în mânuirea formelor. Numai o muncă perseverentă mi-a permis în cele din urmă să realizez o formă care, într-o oarecare măsură, corespunde cu conținutul. În trecut am fost neglijent. Nu mi-am dat seama de marea importanță pe care o are această examinare critică a schiței preliminare. Din anumite motive, episoadele succesive erau însăilate unul de altul și cusăturile se vedeau întotdeauna. A fost un defect serios și abia după câțiva ani buni am reușit să-l corectez. Dar compozițiile mele nu vor fi niciodată exemple bune de formă, pentru că nu pot decât să corectez ceea ce este greșit în natura mea muzicală - mi-e imposibil s-o schimb din temelii.

în Scrisoare către Nadejda von Meck
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

E adevărat, omul privește lumea formelor, emite judecăți de valoare la adresa formelor, după care se luptă pentru posesia celor mai valoroase forme. Acest dans inconștient a adus o mulțime de durere și suferință în rândul formelor rătăcite în lumea creată. Un ansamblu de vibrații, într-un final, formează o anumită formă, însă oamenii au început numească această formă, să o judece și să îi analizeze fiecare mișcare. Un buchet de sunete a fost etichetat, iar acum oamenii nu mai experimentează sunetul inițial, ci ceea ce cred ei despre respectiva formă de sunet. Căci dacă judeci realitatea, pierzi contactul cu Realitatea, deoarece experimentezi ceea ce crezi tu despre realitate. Și, din păcate, această percepție este foarte des întâlnită în lumea sunetului.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Fiecare nouă cunoștință, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferință... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) – pe scurt, nu știu ce este.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gustav Mahler

În ceea ce privește arta, numai forma ar trebui fie relevantă și niciodată conținutul. Ceea ce este cu adevărat important pentru orice profesionist care se respectă este felul în care un anumit subiect este tratat și nu ce conține el. O operă de artă poate fi considerată cu adevărat serioasă doar dacă subiectul (oricare ar fi el) a fost tratat numai prin mijloace artistice și perfect turnat în Formă.

în răspuns către Colegiul Director
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viață aș spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare și suferință la început, respingere și sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârșit însă, roadele au fost neprețuite. Ceea ce ești este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investești. Am fost întrebat cum am ieșit din starea de blocaj mental când eram copleșit de probleme și nu vedeam ieșirea. Am ieșit din blocaj când durerea vieții pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam îmi aparține) pentru a îmbrățișa libertatea vieții trăită doar după regulile mele, indiferent de consecințe. Este o senzație pe care merită să o trăiești în orice etapă a vieții. Este momentul în care te trezești cu adevărat pentru prima oară.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fernando Pessoa

Nu știu câte suflete am

Nu știu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut și nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are liniște.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt și văd,
Am devenit ei și-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorințele mele
Apațin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil și singur.
Aici unde sunt nu mă pot simți pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Ființa, de parcă-ar fi o o carte.
Neștiind ce va veni
Și uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu știe, pentru că El a scris.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.
Ovidiu Vasile

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Și -i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.

poezie de din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Heck: Vreau fii fericită! Ceea ce mi-am dorit mai mult decât orice a fost ca eu să fiu cauza fericirii tale. Dar dacă nu sunt eu acela, nu îți pot sta în cale, înțelegi? Pentru că ceea ce simți acum, Rachel, este o forță de neoprit. Asta însemnă eu trebuie să mă dau la o parte.

replică din filmul artistic Căsnicie în trei, scenariu de
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Departe de a mă fi simțit singur sau abandonat, m-am simțit ca o parte din ceea ce a avut loc pe suprafața lunară. Știu fi mincinos sau nebun dacă aș spune că am avut cel mai bun loc dintre cele trei de pe Apollo 11, dar pot spune cu sinceritate sunt perfect mulțumit cu cel pe care l-am avut. Acțiunea a fost structurată pentru trei oameni și consider a treia parte din mine la fel de necesară ca celelalte două. Nu vreau neg un sentiment de însingurare. Este aici, întărit de faptul legatura prin radio cu Pământul se termina în momentul în care dispăream dincolo de lună, eram singur atunci, cu adevărat singur și absolut izolat de orice formă cunoscută de viață. Eu sunt ea.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Death of All Things Seen" de Michael Collins este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -50.00- 22.99 lei.
Lev Tolstoi

Toate căile omului îi sunt poruncite, în afară de una, cea a desăvârșirii, a sporirii forței spirituale, a eliberării de trup și a apropierii de Dumnezeu. Aceasta e singura faptă înțeleaptă din viață și se săvârșește numai în momentulul prezentului. Trecutul nu există, el este, ca și toate raporturile cu lumea, doar material pentru desăvârșire. Nu stabili însă viitorul ca scop al activității tale ( este cel mai important lucru pe care l-am înțeles până acum ). Viitorul, imaginea a ceea ce va fi, nu trebuie să existe pentru omul care trăiește cu înțelepciune. Există numai prezentul, în care pot să înfăptuiesc lucrarea vieții mele care mie proprie. Ce va ieși din asta nu mi-e dat să știu. Nu mi-e dat să știu ce va ieși pentru lume ( iar oamenii își închipuie că pot să știe asta și sunt călăuziți de asta; aici se află principala cauză a vieții rele a oamenilor ), nu mi-e dat să știu ce va ieși pentru sufletul meu. Așa că nu trebuie să devenim mai buni sau trăim o viață mai bună așteptându-ne la răsplată. Și cât de bine e. Simți adevărata bucurie a binelui numai dacă nu primești nimic în schimb.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
Radu Beligan

Am fost sărac. Am avut o șansă extraordinară și am înțeles numai prin muncă pot schimba ceva în viața mea. Mi-am dorit, și am reușit, când am ajuns la rândul meu cap de familie, le pot să ofer copiilor mei ceea ce n-a putut săracul tata îmi dea. Deși el, săracul, mi-a oferit tot ce-am vrut.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intre acte" de Radu Beligan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.90- 23.99 lei.

Și nu trebuie să ne entuziasmăm

Și nu trebuie să ne entuziasmăm. Pentru unui translator
Nu-i este permis entuziasmul. Calmi, trebuie să trecem
Cuvintele de la bărbat la fiu, de la o limbă
Pe buzele altora, ne-
Știutori, ca un tată care trece
Trăsăturile părintelui mort către fiul său,
El nesemănând cu niciunul dintre ei. Doar un mediator.

Noi trebuie să ne-amintim lucrurile pe care le-am avut în mâini
Și care ne-au scăpat.
Ceea ce am și ceea ce n-am în posesia mea.

Nu trebuie să ne entuziasmăm.
Chemările și cei care chemau s-au înecat. Sau, iubita
Mi-a lăsat câteva cuvinte înainte de plecare –
Ca le păstrez pentru ea.

Și nu mai trebuie să povestim ceea ce ni s-a spus
Altor povestitori. Tăcerea ca mărturisire. Nu trebuie
Să ne entuziasmăm.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poems of Jerusalem and Love Poems Paperback" de Yehuda Amichai este disponibilă pentru comandă online la 65.99 lei.

Nimic nu a fost creat cu excepția a ceea ce a fost pre-ordonat din veșnicie, iar aceste predeterminări eterne sunt prototipuri. Lucrurile create constituie nu doar o participare a bunătății divine, ci și o manifestare a divinității însăși. Toate obiectele intelectului sau senzațiilor reprezintă aparența a ceea ce nu apare, manifestarea nevăzutului, afirmarea celui negat, înțelegerea ininteligibilului, apropierea a ceea ce este imposibil de apropiat, materialitatea a ceea ce e lipsit de materie, forma a ceea ce e lipsit de formă.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipsește,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înțeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
și nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar par indiferent,
la fel cum ai fost și tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferință, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu- prost.
Cum de altfel și eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înțelegi... și să accepți,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
știind că am reușit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtășite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubești.
Dar numai eu știu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îți urez și ție baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
și vom încerca,
trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în brațe la altul...
sudați în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceea ce m-a făcut întreprind catalogul a fost nebuloasa pe care am descoperit-o mai sus de cornul de sud al constelației Taurul, pe 12 septembrie 1758, în timp ce observam cometa din acel an. Această nebuloasă semăna atât de mult cu o cometă la formă și strălucire, m-am străduit găsesc și altele, pentru ca alți astronomi să nu confunde aceste nebuloase cu comete care abia încep strălucească; acesta este scopul pentru care am avut în vedere elaborarea acestui catalog.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Deci... Lucian, Mihai, domnișoara Maria, domnișoara Lia, Alex, Nistor, domnișoara Stela... Dragi tineri de pe Terra, vă rog să-mi permiteți să mă scuz pentru purtarea mea nu prea prietenoasă de ieri și poate chiar din ziua în care v-am primit. Bănuiesc vi s-a părut că n-aș fi prea amabil, prietenos. Cred că nu v-a prea plăcut de mine, dar ați avut și motive, recunosc. Aș vrea însă să nu mă judecați greșit, prea aspru, încercați să mă-nțelegeți. Recunosc atitudinea mea n-a fost tocmai ospitalieră, dar vreau vă spun că am avut motivele mele, destul de serioase. Am fost foarte supărat. Am avut o problemă pe care cu greu am rezolvat-o, deci am trecut printr-o perioadă mai dificilă, delicată. Din anumite motive, nupot da detalii. Aș vrea foarte mult să mă-nțelegeți. Aici, pe această planetă, când ești supărat, sau enervat, nu poți te exteriorizezi, începi țipi sau faci gălăgie. Trebuie fii mereu calm și liniștit, păstrezi liniștea necesară locuitorilor planetei, reușești te interiorizezi perfect, -ți înăbuși furia interioară, deși uneori este foarte dificil reușești acest lucru. Stresul este foarte mare, dar stăpânirea de sine trebuie să fie cu mult mai mare. Aș dori foarte mult să mă puteți ierta pentru purtarea mea nu tocmai corespunzătoare. Aș dori să mă scuzați, deși nupot da amănunte.
Lucian: Domnule Kuny, nu trebuie să vă scuzați față de noi. Noi trebuie să vă înțelegem. Trebuie ne dăm seama că nu este deloc foarte ușor ții socoteala unei întregi planete cum este aceasta, fie chiar cu o aparatură și o tehnică atât de înaintată și să-ți păstrezi mereu calmul. Evident vă înțelegem și nu trebuie să vă iertăm.
To Kuny: Bine, Lucian. Deci tu m-ai înțeles, iar asta bucură nespus. Sper că și ceilalți colegi ai tăi m-au înțeles și m-au iertat.
Lucian: Eu vă garantez în numele lor, domnule Kuny.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuța bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbușit Meșterul Manole
Și-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Așa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, era duminică dimineața,
Cu cămașa morții.

Așa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,
Dragul de el, o nimerise atât de frumoasă
și zburase!

Și așa a fost
De multe ori,
N-am istoria acum la mine
Să-ți povestesc.
Nu, nu plâng numai simt uneori
Că obrazul meu e pământul
Și trebuie să-l însemn după obiceiul din vechime
Cu două izvoare.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Sigmund Freud

Iată și un exemplu de combinare a unei amnezii cu o eroare: cineva care, uitând prima dată de o întâlnire și ferm hotărât să n-o uite data următoare, s-a prezentat totuși la o a doua întâlnire la o altă oră decât cea fixată. Unul din prietenii mei, care se ocupă de știință și totodată de literatură, mi-a povestit de un caz întru totul analog din propria sa viață. "Am acceptat acum câțiva ani – îmi spunea el – o funcție în comitetul unei anumite asociații literare, gândindu-mă că asociația ar putea ajuta într-o zi fie reprezentată una din dramele scrise de mine. În fiecare vineri asistam, de altfel fără mare interes, la ședințele comitetului. Cu câteva luni în urmă am primit asigurarea voi fi jucat la teatrul din F. Și din acel moment am uitat cu regularitate să mă duc la amintitele ședințe. Dar după ce am citit ceea ce ați scris despre astfel de lucruri, m-am rușinat de procedeul meu și mi-am spus cu reproș că n-ar fi frumos din partea mea să absentez de la ședințe din clipa în care nu mai aveam nevoie de ajutorul pe care contasem. Am luat deci hotărârea ca vinerea viitoare să nu mai lipsesc. M-am gândit tot timpul la aceasta până în ziua în care am ajuns în fața ușii sălii de ședințe. Și nu mică mi-a fost mirarea găsind-o închisă, pentru că ședința avusese loc în ajun. Într-adevăr, înșelasem în ceea ce privește ziua: era deja sâmbătă!"

în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pachet Opere Esentiale Sigmund Freud 11 volume" de Sigmund Freud este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -499.00- 299.99 lei.
Al Pacino

Scena a fost locul unde am simțit prima oară că pot vorbi. Personajele spuneau toate aceste lucruri pe care nu le-aș fi putut spune niciodată. Lucruri pe care nu mi-am dorit dintotdeauna le spun, ceea ce a fost pentru mine o extraordinară descătușare.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marea majoritate a conflictelor interioare sunt cauzate de identificarea completă a oamenilor cu ceea ce conține Viața, fără a conștientiza Viața în Sine. Conținutul Vieții, nu înseamnă Viața în Sine, ci ceea ce se petrece în Viață. Identificarea cu conținutul Vieții, te face Una cu conținutul Vieții și te ține departe de Ceea Ce Ești Cu Adevărat: Viața în Sine, care se exprimă printr-o formă umană. Liniștea în Sine, care se exprimă printr-o formă de sunet. Nu ești sunetul care provine din Liniște, ești Liniștea din care provine sunetul, căci orice formă ar prinde sunetul cu care te identifici, Liniștea rămâne neschimbată. Sunetul vine și pleacă. Tu, rămâi. Prezența Ta rămâne, indiferent de diversitatea sunetelor care îți calcă pragul realității.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
și uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranța celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simți

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viață
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerșind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârșitul fericit al propriei mele povești

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
și n-am putut fi

poezie de (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook