Profetul Ilie

Profetul Ilie, în acte Elias,
s-a înălţat la cer, fericitul,
dar el ştie ce este moartea şi Învierea,
Boje hrani, pravoslavni, Ehad Elohim,
De Iuda fu nevoie sfântă, altfel cum?
Cine pe cine trăda? De Pilat era nevoie,
Cine pe cine comanda? Dar noi, păcătoşii
Ce am căutat noi acolo? Acum tot mai căutăm.
Un om închise ochii. Cineva îi acoperi faţa.
S-au făcut formele, a fost îngropat.
Unde e viaţa de apoi, întreabă păcătosul.
Sst, şuieră paracliserul. Între paradis şi iad
Ne petrecem viaţa ca un roman.
Pe ultima filă scrie "The end", de nu s-a rupt fila.
De aici începe Marele Conciliu al Supoziţiilor.
Eu, de obicei, încep un poem,
De obicei, zic, pentru că în fiece seară
Mor niţel. În somn mă mai şi rog.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă

Aşteaptă, mai este nevoie de timp,
Cine te poartă, pe unde, de ce?
Bufniţe vin şi te întreabă, în schimb
Fratele stă în căscioară şi be.
Unde se reculeg rătăciţii?
Unde sunt uşile tainice, crezi
Că există minuni şi exerciţii
Care să ducă la Marele Miez?
Hai, să ne credem doar în cuvinte,
Acolo se nasc poeziile, yes?
Ca şoriceii fug, nu se simte
Că timpul trece fără-nţeles.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câţi vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăşi...

citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea nebătută

Calea n-a fost bătută de nimeni,
Numele noastre sunt scrise în cer,
Aici rostim doar cuvinte, dar cine
Poate să ştie ce nu a fost ieri?
Treptat ne desprindem de lumea aceasta,
Tulbure-i jocul, a fi, a nu fi,
Nimeni nu ştie cum vine năpasta,
Moartea priveşte cu ochii saşii.
De nepătruns - Principiul, în umbră,
Tainele nu duc niciunde, nicicând,
Desăvârşirea e tristă, e sumbră,
Ne despărţim de lume răzând.
Dăm un picior Nimicului harnic,
Noi ne iubim setoşi, nesătui,
Dincolo totul pare făţarnic,
Este-ncleştarea, mais non, encore oui.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea

"Mă aflam într-un coşmar, stil Piranesi,
Cărările logicii, paşii raţionali nu duceau nicăieri,
mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate,
apoi uşi ce se deschideau spre NICĂIERI",
aceasta a fost ucenicia, Vilanelle,
dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă,
de pe buzele satyrului, sângele
se strecura spre barba de ţap,
ea nu era englezoaică, era australiancă,
prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului,
spre a descoperi o altă ţară,
fără vise nu am avea identitate,
dar să nu le pierdem în oglinzile reale,
ne aranjăm cravata sau rochia,
mergem la întâlnirea cu viaţa, cu moartea,
nu se ştie cine intră şi cine iese,
copacii cresc pe morminte, ştiu ei ceva,
foşnesc cu glas de om, cum interpretezi
aceste şoapte, aceste vise, aşa va fi,
spuse Marele Preot. "Calea Căilor
nu este bătătorită."

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madeleine

S-au golit nopţile toate,
cufere cu galbeni, sparte,
se mai văd urmele dinţilor în pernă,
craterul viselor, pe scândurile rupte,
licheni au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
se-nvârt palele, orele, zorii,
unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni,
dar ce bem înainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede nici un duh,
cine poate, mai crede, cine nu,
se întoarce cu faţa la perete, în geamăt.

Şi-ngheaţă.

**********

Cadavre pe Sena, acolo l-am zărit pe Paul Celan, avea o inimă fragilă, de porţelan, dacă puteam l-aş fi oprit din zbor, dar el acum se plimbă-n Elsinor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl rog pe Dumnezeu

Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alţii, cu mine însumi,
Am învăţat ceva?
Ştiu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Aşa cum nu poţi părăsi
Mama Natură, ea ne naşte, ne creşte, ne-ngroapă,
"pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc",
Spune Poetul, "durere şi râs purpuriu",
La bătrâneţe, Ionesco se simţea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El, neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în şoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te priveam

Eu te priveam cu ochii mei violeţi,
parcă aş fi urcat cu pioleţi,
pe o stâncă foarte dură şi înaltă,
eu sunt mai rece, tu eşti foarte naltă,
că am trăit cam optzecişi cinci la sută
dintr-o viaţă, am băut cucută
ba cu Socrate, Lache şi cu Rudy,
mă porecliră puştii Paparudy.
Toţi dispărem precum a dispărut
Ada Kaleh, un rai tăcut,
Memoria este o loterie,
cine rămâne, cine? Nu se ştie.
Noi ridicăm mereu alte ruine,
noi nu jertfim pe Ana, nu e bine,
mi-e dragă mie doar Mioriţa,
cine a scris-o? Poate morăriţa.
Că ea e cu fuiorul şi fiorul,
Furoul ei, durerea mea şi dorul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merem weiter. În camera mortului a intrat o femeie

Merem weiter. În camera mortului a intrat o femeie,
A ieşit mortul, cine era el? Sincer, nu ştim.
În Forumul Fricii a pătruns un intrus.
A trecut de zidul din solzi de argint.
Suntrem dicolo, suntem dincoace?
Somnul ştie. Zeul somn.
O cămilă avea trei cocoaşe.
Un vizitator curios a împuns cocoaşa cea galbenă.
Era un cuib de viespi, din gaură au ieşit mii de insecte
Vibrând ca violoncelele. Întâmplarea a avut loc în comuna Uluieşti.
Primarul fu muşcat de nas şi trmis la tratament.
În locul său veni Sisoe Uluitu, fost major compromis cu o maioreasă.
La chioşcul cu ziare nu se mai găsea nicio publicaţie,
Publicul acaparase ştirea, era nevoie de judoka, mais ou sont le judocas?
Senatul din Canare a stabilit noi condiţii.
Cine a debutat o dată, mai poate debuta doar de trei ori.
Atacurile antibacteriene trebuie să înceteze.
Prim-ministru a fost ales un virus cu studii.
Clima era în pericol. S-a propus descompunerea apei
În trei – azot, neon şi zirconiu. Cineva s-a opus.
Notre Dame din Paris a fost mutat în grabă la sud de Techirghiol.
Un apropiat al lui Khomeini a aprobat măsura Anu.
Nici noi nu am încremenit de groază. Mai mult de Groza.
Pentru că s-a opus marşului nudiştilor în centrul comunei Libido,
O femeie a fost linşată cu un bombardament de tomate.
Culmea, printre nudişti se aflau David şi Goliat, fiecare fiind fermecător în felul său.
Don Quijote a fost indignat la culme. Şi-a pierdut şi castronul de pe cap.
Aici, cronicarul se opreşte, fiind chemat la secţie pentru parcare neregulamentară.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă imperfecţiunii

Nu voi elogia imperfecţiunea,
Dar nici pe verişoara ei, perfecţiune,
Cu temele făcute, pantofi lustruiţi,
Suflet curat, deşi este la căutare,
Ai două urechi şi o gură, ascultă,
Nimeni nu se plânge de lipsă de minte,
Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă,
Dar de bani, cine nu se plânge?
De frică nu se moare, nici nu se trăieşte,
Dar de râs? Se poate muri, Doamne, fereşte.
Admir poeţii care scriu perfect, dar nu-i iubesc,
O fi invidia, o fi teama de perfecţiune, care, zice
Cartea la Scaraoski, este diavolească,
Cineva avea o capră, a mers cu ea în Ţara Promisă,
i-a plăcut, a trimis capra cu un bilet, să-l cheme pe tatăl său,
capra a fost ucisă, din greşeală chiar de tatăl băiatului,
astfel fiul şi tatăl s-au despărţit, de ce, Doamne?
De Don Quijote se râde şi astăzi, de ce, Doamne?
Cine mai ascultă Cântecul lui Roland, de ce, Doamne?
Suntem mereu pe drum, căutăm ceva, chiar de nu spunem,
Cine ştie care este casa lui? De ce suntem singuri aproape în orice moment?
Faceţi linişte, pe această stradă stă un scriitor care lucrează?
Ce lucrează el? Face o casă? Nu, un palat.
Ce palat, are el puterea, banii, priceperea
Să facă un palat? A trecut pe acolo Frumoasa Frumoaselor.
S-a oprit, l-a sărutat pe frunte pe bietul scriitor şi a plecat.
Peste noapte a apărut palatul. Nu era perfect, dar era.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă şi mândră ca zeiţa Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţi cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Liră

Trece ziua precum fumul,
Iernile Sumbul, hordunul,
Ierburile sun tăiate,
Fete electrocutate,
Din suspine şi din jale
azi tomata e mai moale,
se lipeşte os de pele,
ca surcica de surcele,
că cum face pelicanul,
scrie cronici cu pumnalul
şi ca corbul cel de noapte
bea coneac cu boabe coapte,
ca o vrabie să face,
ba mai mic pentru potroace,
cine-şi face zid de pace
tot păzeşte poloboace,
cântă ce cumplită-i viaţa,
o măsori numai cu aţa,
i-ha-ha, pri-hi-hu,
tu zici ba, eu zic nu,
am rupt o filă, o petală,
o floare cucerea Parisul,
apoi nisipul cald ca braţul
mi-a înghiţit subit kiss-pissul.
Iarnă, ah ce arteficiu,
Dar femeia-i tot o flamă,
Era seduce un puriciu,
Chiar un fluture, o lamă,
Îs flămânde delta, spaima,
Ba-i erotică, eroică,
Că bastardu-i haimanaua
Care ştie doar de doică.
Nebunie şi maneră,
Mare de alcool vişchieră,
Esperienţă-buruiană,
Tot mai tânără, divană,
Asta-i viaţa, faţa lunii
Ce se pupă cu nebunii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţii cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are? Tot ceea ce ştii despre tine e doar limitata minciună numită mintea. Şi nu vrei să recunoşti tragic drama asta pentru că tocmai ea e cea care nu vrea să o recunoască chiar Acum dar care se pretinde a fi tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo iarba este mai verde, dar cine o vede?

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!